Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Apelul la frică, ultima soluţie a lui Traian Băsescu.

Oricât de proşti ne-ar crede moştenitorii spirituali ai lui Silviu Brucan, pripăşiţi pe la GDS, prin aşa-zisa „societate civilă”, prin ziarele şi televiziunile portocalii, nu putem să nu observăm că un soi de disperare a cuprins tabăra politică a preşedintelui Traian Băsescu. În ciuda sondajelor de opinie măsluite şi a sumelor uriaşe cheltuite în această campanie electorală, PD-L este departe de a fi mastodontul acela care să domine scena politică românească. La asta se adaugă consecinţele strategiei impusă de Traian Băsescu partidului său, aceea de a se situa pe poziţii de confruntare cu toată lumea, care strategie a dus la izolarea partidului pe scena politică şi la crearea unei adevărate opoziţii anti - prezidenţiale, coaliţie care va reduce drastic câştigurile electorale ale partidului. Chiar dacă PD-L va câştiga preşedinţia unor consilii judeţene, asta nu îi va folosi la nimic, atâta vreme cât partidul va fi în minoritate în consiliul judeţean. La fel şi în cazul unor primării. Iar din perspectiva alegerilor parlamentare asta e cea mai proastă situaţie posibilă pentru PD-L, şi nu mai insistăm asupra motivelor. Oricât ar părea de ciudat, principala preocupare a PD-L ar trebui să fie acum aceea de a-şi găsi parteneri de alianţe. În fond, nu e nimic nou sub soare. PD-L trece prin ceea ce a trecut PSD în 2004, când prin aroganţă, a reuşit performanţa de a se auto-izola, motiv pentru care a pierdut câteva consilii judeţene în favoarea unor partide care nici nu visau la aşa ceva. În loc de a căuta să iasă din izolare, asistăm la introducerea de către PD-L în centrul campaniei electorale a fricii: frica de PSD, frica de Ion Iliescu, frica de stânga, frica de comunism. Iar artizanul acestei noi strategii de mobilizare a electoratului urban, pentru că el este vizat de această strategie a disperării, este Traian Băsescu. Adevăratul sediu de campanie al PD-L este la Cotroceni. Acest enunţ nu este o surpriză pentru nimeni, sper. Schimbarea masivă a personalului Administraţiei Prezidenţiale, la nivel de consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat are în principal drept scop funcţionarea ei ca o echipă de campanie electorală. Acum ea se rodează şi îşi rafinează instrumentele de lucru, lansează o serie de teme de dezbatere, pentru a le măsura impactul şi capacitatea de mobilizare a electoratului în favoarea PD-L şi a lui Traian Băsescu. Dacă nu greşesc eu în citirea unora dintre sondajele electorale, şi mai ales în interpretarea subitei cuminţiri a lui Traian Băsescu după episodul „porţilor deschise”, pare să se contureze o situaţie alarmantă pentru Zeus: aceea că a devenit o piatră de moară de gâtul partidului. Bucureştenii nu au gustat intervenţia lui în mersul campaniei electorale, şi pe bună dreptate. Vasile Blaga a început să îşi disocieze imaginea de Traian Băsescu şi de oameni precum Videanu şi Negoiţă, priviţi drept oamenii lui Băsescu. O face discret, subtil, dar suficient de vizibil pentru a fi percepută ca atare de electorat. Un electorat care nu mai înghite ideea de „lider providenţial”, şi nu fără temei. Sondajele de opinie mai spun ceva: cu cât ne apropiem de ziua votării, cu atât entuziasmul votanţilor scade. Deja procentul celor care declară că vor veni la vot în Bucureşti a scăzut sub 50 de procente. Este foarte probabil ca în primul tur de scrutin prezenţa la vot a bucureştenilor să nu fie mai mare de 30%-35% din numărul total al celor cu drept de vot. Iar în turul doi ea va scădea cu încă cinci până la zece procente. Bătălia pentru Bucureşti a intrat din nou pe terenul simbolurilor. Campania electorală a fost una ternă, care nu a stârnit nici interes, nici pasiune, iar candidaţii au cu toţii o evidentă lipsă de charismă. Oferta electorală a fost banală şi lipsită de propuneri cu adevărat interesante, care să se constituie în soluţii la problemele cetăţenilor. Întrebarea pe care şi-o pun bucureştenii este nu „cu cine să votez, că mai toţi sunt buni şi pot rezolva problemele?” ci „de ce m-aş duce la vot, să aibă regii asfaltului bani pentru maşini de lux”? În aceste condiţii, de supralicitare a valorii simbolice a câştigării Primăriei Generale a Capitalei, PD-L are drept principală misiune mobilizarea electoratului în turul doi al alegerilor, unde este mai degrabă sigur că Vasile Blaga se va confrunta cu Sorin Oprescu. Şi cum alte argumente în favoarea lui Vasile Blaga nu au, „gânditorii” de la Cotroceni au ales strategia fricii. Raţionamentul de la care pleacă această strategie este simplu: bucureştenii sunt anti - comunişti şi îl urăsc pe Ion Iliescu, pentru că a adus minerii. Îl legăm pe Sorin Oprescu de Ion Iliescu şi spunem cui ne ascultă şi e suficient de idiot să ne creadă că a-l vota pe Sorin Oprescu este echivalent cu a-l vota pe Ion Iliescu. Deci votaţi-l pe Vasile Blaga! M-aş amuza teribil să-l aud pe Sorin Oprescu, în confruntarea finală cu Vasile Blaga, parodiind discursul lui Băsescu, acela cu „Ce blestem apasă pe poporul ăsta de trebuie să aleagă între doi foşti comunişti?” Ceva de genul: „Ce bucurie pe bucureşteni să aibă de ales între două resturi umane!” Pe de altă parte, nu putem să nu urmărim cu îngrijorare această strategie a fricii, care implică folosirea unui limbaj radical, al urii şi dorinţei de revanşă. Mai mut ca sigur vom asista la un delir mediatic pe tema mineriadei din 14 şi 15 iunie. Ziarele cotroceniste au început deja atacul. Se vorbeşte despre frica bucureştenilor, care se grăbesc să voteze cu Blaga, pentru a feri oraşul de pericolul numit Oprescu, adică de Iliescu. Faptul că tatăl lui Sorin Oprescu a fost ofiţer de informaţii externe este supralicitat şi manipulat de foşti şi actuali ofiţeri de informaţii, la fel de „securişti” ca şi tatăl său. Culmea este că printre autorii strategiilor de campaniei electorală a lui Vasile Blaga se află turnători cu patalama ai Securităţii, vezi Carol Sebastian, recuperat de PD-L şi pus la muncă de foştii lui şefi, acum lideri ai PD-L. Când nu ai „succesuri” cu care să te poţi prezenta în faţa electoratului, dezgropi cai morţi, precum anti-comunismul şi mineriadele, în speranţa că le mai poţi folosi potcoavele. Întrebarea este dacă românii se vor mai mulţumi cu potcoavele de cai morţi, şi vor mai vota doar pentru că cineva le manipulează frica de trecut. Votul din 15 iunie, de la Bucureşti ne va da răspunsul... P.S. Pentru cei care nu înţeleg despre ce „resturi umane” este vorba, să citească declaraţia lui Traian Băsescu la lansarea cărţii lui Constantin Ticu Dumitrescu, în care vitupera „resturile umane” ale comunismului, care împiedică România să, etc, etc, etc. "Astăzi, structurile de putere ale fostului stat comunist nu mai funcţionează, v-o spun cu responsabilitatea unui şef de stat. Ce funcţionează însă: rămăşiţele umane ale unui sistem, care se manifestă, oameni care au trăit în vechiul sistem din muncă de partid" , zice Băsescu. Dar el ce-o fi, dacă nu tot o rămăşiţă umană a comunismului? Sau pentru că a dat în damblaua anti-comunismului, deoarece „a înţeles comandamentele vremurilor şi ale societăţii”, graţie „camarazilor” lui Ticu Dumitrescu, s-a transformat într-o prospătură democrată? Acum înţelegeţi de unde vine starea de vomă?

Ilustraţia: "Strugurii mâniei", lucrare din ciclul "Apocalipsa", aparţine lui Marcel Chirnoagă