Oraşul, doar o şosea?
.jpg)
Dacă ai nervii suficient de căliţi în bătăliile electorale anterioare şi asişti la dezbaterile din această campanie, tema dominantă a intervenţiilor tuturor candidaţilor o reprezintă şoselele. Există o explicaţie pentru această situaţie, o ştim cu toţii, nu mai insistăm. Da, România suferă la capitolul căi de comunicaţii, fie că este vorba de cele din interiorul oraşelor, fie că este vorba de reţeaua de drumuri europene şi naţionale, judeţene şi comunale.
Se reduc însă problemele unui oraş doar la cele pe care le pun starea străzilor şi bulevardelor sale? Evident, nu! Doar că starea străzilor şi bulevardelor produce acum cel mai ridicat disconfort pentru cetăţeni, pentru că le limitează libertatea de mişcare, mai ales în oraşele care au o rată înaltă de creştere economică. Cu alte cuvinte, acel timp care costă bani ne face să simţim acut problema infrastructurii de transport.
Or, omul nu trăieşte doar acasă, la birou sau la fabrică, şi pe drumul dintre cele două puncte obligate ale programului său zilnic. Nu am văzut niciun candidat care să abordeze problemele din perspectiva creşterii calităţii locuirii, care este un concept complex, ce ia în calcul ansamblul bunurilor şi serviciilor publice oferite de municipalitate, de administraţiile locale, în general.
Calitatea locuirii este dată de calitatea şi gradul de acoperire ale serviciilor de transport publice, de calitatea sistemului public de apă şi canalizare, de termoficare, de colectare şi de reciclare a deşeurilor şi a apelor uzate, de calitatea sistemului public de educaţie şi sănătate, de protecţie socială, de serviciile culturale, de asigurarea ordinii publice. Nu putem să nu amintim aici problemele de mediu, care devin tot mai acute, mai ales pe fondul schimbărilor climaterice. Şi nici lipsa locuinţelor sociale, care lasă preţurile de pe piaţa imobiliară să atingă cote aberante.
Dacă este să analizăm modul în care s-au cheltuit banii publici în toţi aceşti ani, vom observa cheltuieli disproporţionate. Partea leului din aceste cheltuieli a revenit străzilor. Cu asfaltări şi schimbări de borduri s-au cheltuit mai mulţi bani decât cu şcolile, grădiniţele, sistemele de transport în comun, canalizarea, termoficarea, etc.
Bucureştii, spre exemplu, vor avea mari probleme cu tratarea deşeurilor menajere. Pare că toată lumea a uitat episoadele din anii trecuţi, când au fost obligaţi să intervină pentru ridicarea deşeurilor de pe marginea Dâmboviţei, la ieşirea spre autostrada A 2, atât premierul, cât şi Preşedintele României. Dar ridicarea lor nu a rezolvat probleme de fond: Bucureştii au nevoie de cel puţin o nouă groapă de gunoi, pe care nu are unde o pune. Aşteptând crearea zonei metropolitane, speculatorii imobiliari au cumpărat terenuri în zonele în care s-ar fi putut crea astfel de gropi de gunoi. Iar gropile trebuie să fie dotate şi cu incineratoare şi linii de sortare a deşeurilor. Sunt investiţii importante, care nu apar în niciun program. Şi dacă vrem să vedem ce ne aşteaptă, putem lua de exemplu situaţia de la Napoli, unde au loc adevărate bătălii de stradă între cetăţenii potopiţi de gunoaie şi poliţie.
Nici staţiile de tratare a apelor uzate nu apar în programe. Nici multe alte lucruri de care depinde calitatea locuirii. În schimb toată lumea se întrece în promisiuni cu privire la şosele. Una mai fantezistă decât alta, chiar şi autostrăzi suspendate. Din spatele lor rânjesc interesele regilor asfaltului şi ai bordurilor. Care au supt la ţâţa bugetelor municipale, indiferent de culoarea politică a primarilor şi consilierilor locali.
Cum spuneam, oraşul nu se reduce la şoselele sale. Şi nici cheltuielile publice nu trebuie să fie dedicate aproape exclusiv infrastructurilor de transport auto. Dar câtă vreme nu va exista o presiune din partea cetăţenilor pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii, nici primarii, nici consilierii locali nu vor schimba nimic în ordinea de priorităţi. Urmează încă patru ani de realizări măreţe în materie de borduri şi de asfaltări care nu ţin mai mult de-o iarnă...
Dacă ai nervii suficient de căliţi în bătăliile electorale anterioare şi asişti la dezbaterile din această campanie, tema dominantă a intervenţiilor tuturor candidaţilor o reprezintă şoselele. Există o explicaţie pentru această situaţie, o ştim cu toţii, nu mai insistăm. Da, România suferă la capitolul căi de comunicaţii, fie că este vorba de cele din interiorul oraşelor, fie că este vorba de reţeaua de drumuri europene şi naţionale, judeţene şi comunale.
Se reduc însă problemele unui oraş doar la cele pe care le pun starea străzilor şi bulevardelor sale? Evident, nu! Doar că starea străzilor şi bulevardelor produce acum cel mai ridicat disconfort pentru cetăţeni, pentru că le limitează libertatea de mişcare, mai ales în oraşele care au o rată înaltă de creştere economică. Cu alte cuvinte, acel timp care costă bani ne face să simţim acut problema infrastructurii de transport.
Or, omul nu trăieşte doar acasă, la birou sau la fabrică, şi pe drumul dintre cele două puncte obligate ale programului său zilnic. Nu am văzut niciun candidat care să abordeze problemele din perspectiva creşterii calităţii locuirii, care este un concept complex, ce ia în calcul ansamblul bunurilor şi serviciilor publice oferite de municipalitate, de administraţiile locale, în general.
Calitatea locuirii este dată de calitatea şi gradul de acoperire ale serviciilor de transport publice, de calitatea sistemului public de apă şi canalizare, de termoficare, de colectare şi de reciclare a deşeurilor şi a apelor uzate, de calitatea sistemului public de educaţie şi sănătate, de protecţie socială, de serviciile culturale, de asigurarea ordinii publice. Nu putem să nu amintim aici problemele de mediu, care devin tot mai acute, mai ales pe fondul schimbărilor climaterice. Şi nici lipsa locuinţelor sociale, care lasă preţurile de pe piaţa imobiliară să atingă cote aberante.
Dacă este să analizăm modul în care s-au cheltuit banii publici în toţi aceşti ani, vom observa cheltuieli disproporţionate. Partea leului din aceste cheltuieli a revenit străzilor. Cu asfaltări şi schimbări de borduri s-au cheltuit mai mulţi bani decât cu şcolile, grădiniţele, sistemele de transport în comun, canalizarea, termoficarea, etc.
Bucureştii, spre exemplu, vor avea mari probleme cu tratarea deşeurilor menajere. Pare că toată lumea a uitat episoadele din anii trecuţi, când au fost obligaţi să intervină pentru ridicarea deşeurilor de pe marginea Dâmboviţei, la ieşirea spre autostrada A 2, atât premierul, cât şi Preşedintele României. Dar ridicarea lor nu a rezolvat probleme de fond: Bucureştii au nevoie de cel puţin o nouă groapă de gunoi, pe care nu are unde o pune. Aşteptând crearea zonei metropolitane, speculatorii imobiliari au cumpărat terenuri în zonele în care s-ar fi putut crea astfel de gropi de gunoi. Iar gropile trebuie să fie dotate şi cu incineratoare şi linii de sortare a deşeurilor. Sunt investiţii importante, care nu apar în niciun program. Şi dacă vrem să vedem ce ne aşteaptă, putem lua de exemplu situaţia de la Napoli, unde au loc adevărate bătălii de stradă între cetăţenii potopiţi de gunoaie şi poliţie.
Nici staţiile de tratare a apelor uzate nu apar în programe. Nici multe alte lucruri de care depinde calitatea locuirii. În schimb toată lumea se întrece în promisiuni cu privire la şosele. Una mai fantezistă decât alta, chiar şi autostrăzi suspendate. Din spatele lor rânjesc interesele regilor asfaltului şi ai bordurilor. Care au supt la ţâţa bugetelor municipale, indiferent de culoarea politică a primarilor şi consilierilor locali.
Cum spuneam, oraşul nu se reduce la şoselele sale. Şi nici cheltuielile publice nu trebuie să fie dedicate aproape exclusiv infrastructurilor de transport auto. Dar câtă vreme nu va exista o presiune din partea cetăţenilor pentru îmbunătăţirea calităţii locuirii, nici primarii, nici consilierii locali nu vor schimba nimic în ordinea de priorităţi. Urmează încă patru ani de realizări măreţe în materie de borduri şi de asfaltări care nu ţin mai mult de-o iarnă... 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu