Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cine pe cine şi ce merită Campania electorală pentru locale a început. În cel mai bizar mod cu putinţă. Adică printr-o pauză! Partidele încă se mai luptă cu programele de campanie electorală, cu analizele, în timp ce candidaţii au uitat de faptul că într-o ţară eminamente agrară te plimbi de lanţ cu vaca, dacă vrei să ai succes la public, nu cu elefantul! Jurnalele, la rândul lor, ies greu din vacanţa cucernică de Paşti, pe care au aplaudat-o, că nu e bine să te pui rău cu Doamne-Doamne! combinată cu aceea pe care o condamnau cu mânie proletară, de 1 Mai şi încearcă să atragă banii de campanie ai partidelor prin tot felul de trucuri ieftine. Unul dintre trucuri este cel al „dezbaterilor” între jurnalişti, făcute pentru a da o spoială de „neutralitate” demersului cât se poate de partizan al gazetei cu pricina. Cel mai elocvent demers fals neutru, cel puţin până în acest moment, este cel al „Cotidianului”, în care Pavel Lucescu şi Sever Voinescu se întreabă ingenuu: „mai merită dreapta să conducă Bucureştiul”? Pavel Lucescu vorbeşte despre Mafia şi aroganţa dreptei care a condus şi conduce Bucureştiul. Corect, dar ipocrit! Sever Voinescu compune în schimb o adevărată elegie în argumentaţia sa în favoarea continuării guvernării de dreapta, pe care o citez pe larg, pentru că este o superbă colecţie de clişee ideologice, din care rânjeşte buldogul portocaliu aruncat în luptă de PD-L. „Pentru că ceea ce îi trebuie acestui oraş nu e reprezentat de o echipă care să-l conducă, o birocraţie care să-l înveţe ce are de făcut şi de o armată de funcţionari care să împartă ceea ce s-a strâns de la contribuabili, ci de o administraţie care să-i stimuleze dezvoltarea disciplinându-l şi de un primar cu un acut simţ antreprenorial. Pentru că Bucureştii nu au nevoie de asistenţă, ci de libertate. Bucureştenii îşi pot produce singuri bunăstarea, iar ceea ce trebuie să primească este doar un context sigur, raţional şi predictibil în care să fie lăsaţi să fie bucureşteni. Pentru că primarul nu trebuie să le fie nici şef (cum crede stânga), nici slugă (cum spun demagogii), ci un partener onest. Pentru că Bucureştii au nevoie ca rigoarea să fie pusă în slujba iniţiativei, şi nu iniţiativa în slujba unei gloate abstracte. Pentru că bucureştenii vor să fie trataţi ca nişte cetăţeni liberi, care plătesc pentru servicii, şi nu ca o masă de asistaţi cărora trebuie să li se dea. Pentru că bucureştenii ştiu că binele public este suma binelui fiecărei familii din acest oraş. Pentru că marile probleme ale oraşului, precum traficul şi urbanismul, au ajuns la un asemenea grad de cronicizare încât au soluţii tehnice unice. Nu avem de ales între mai multe planuri de decongestionare a traficului - e doar unul, cel anticipat într-o celebră analiză japoneză - şi nici între mai multe soluţii urbanistice, de vreme ce există deja un PUG. Toţi candidaţii spun, în aceste privinţe, acelaşi lucru. Ceea ce trebuie să ne intereseze este aplicarea acestor soluţii: cât mai rapidă şi cât mai riguroasă. Cred că oamenii politici de dreapta sunt cei mai potriviţi pentru îndeplinirea rapidă şi sigură a unui plan de reconstrucţie de asemenea dimensiuni. Bucureştii au nevoie şi pot susţine o terapie de şoc, iar asta este specialitatea dreptei. Pentru că Bucureştii au nevoie, înainte de orice, de siguranţă. Siguranţă în circulaţie, siguranţă pe trotuare, siguranţă în spatele blocurilor, siguranţă la meciurile de fotbal, siguranţă în şcoli. Nu cred că un om politic cu convingeri de stânga este capabil să aducă siguranţă în fiecare dintre detaliile acestui oraş nărăvaş. Nu în ultimul rând, pentru că Bucureştii au memorie. De fapt, marea problemă a stângii politice româneşti este că Bucureştii nu uită.” Păi dacă oraşului ăsta îi trebuie o terapie de şoc, nu de Blaga, Diaconescu, Orban, Oprescu, şi restul până la 19, cărora nici nu vreau să le ţin minte numele, că nu-mi foloseşte la nimic, cum nu le foloseşte nici alegătorilor, are nevoie, ci de Ceauşescu. El era marele maestru al şocului. Dar de o terapie are nevoie oraşul! Care să-i vindece rănile şi să-i permită o dezvoltare sănătoasă. Bun, bucureştenii au memoria mineriadelor, de fapt cam 1% dintre ei, restul de 99% aplaudându-i pe mineri sau făcându-se că plouă! Şi mineriadele NU se asociază cu stânga, ci cu o tranziţie năucă, în care nu ştiam ce se întâmplă cu noi! Şi dacă tot au aşa o bună memorie, cum se face că bucureştenii i-au ales pe Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu şi Videanu, unul mai „primar” şi mai „cinstit” ca altul?! Nu au avut memoria gropilor, ambuteiajelor, poluării, distrugerii spaţiilor verzi, degradării serviciilor publice, delapidării banului public, corupţiei din Primăria Generală? Au dat brusc în amnezie în faţa buletinului de vot? Bineînţeles că nu! De fapt, bucureştenii NU au nevoie nici de ordine, nici de administraţie, nici de primari, pentru le este suficientă libertatea de a face fix ce-i taie capul! Dacă nu era aşa, ar fi ţinut-o tot într-un protest faţă de modul abuziv în care s-a gestionat banul public în toţi aceşti ani. Dar până acum nu ne aducem aminte de ceva hăulituri în faţa Primăriei(taximetriştii sunt din alt film!). Şi în acest an, ca şi în urmă cu patru ani, ca şi în urmă cu opt ani, ca şi în urmă cu doisprezece ani, partidele NU le propun bucureştenilor candidaţi care să merite să fie votaţi şi de cei din afara nucleului dur de votanţi al fiecărui partid, adică de cei între 70% şi 75% dintre bucureşteni care nu vin sistematic la vot. De ce ar veni la vot bucureştenii care nu fac parte din grupul susţinătorilor fanatizaţi ai partidelor? Pentru Blaga, pe care îl cară în spate faima lui Negoiţă, primarul de la sectorul trei? Ce ştie Blaga despre Bucureşti? Poate că va fi omul cu „bulanul”, la care visează Sever Voinescu. Dar poate că va fi omul „cartelului asfaltului” de la Golden Blitz, dar şi al Luxten, unde Elena Băsescu a avut succesuri multe pe linie financiară! Că nu trebuie să fii Mama Omida să-ţi dai seama cine pe finanţează şi de ce! Sau poate pentru Diaconescu? Un om onest, nimic de zis, dar care are tot atâta entuziasm pentru a se bate în campania asta electorală cât are condamnatul la moarte pe drumul spre eşafod. Iar din spatele lui se iţesc afacerile necurate şi aranjamentele murdare ale lui Vanghelie. Pentru Orban? Care joacă mereu în filmul „Mandolina viceprimarului / ministrului / candidatului Orban?” Care în afară de „caterincă” n-a arătat nimic până acum? Şi care este teleghidat de Patriciu? Sau poate pentru Sorin Oprescu? E adevărat, are statutul de rebel, a luat-o pe urmele lui Băsescu, cu „sistemul ticăloşit”, dar oscilează între două grupuri dubioase de interese economice. Vorba lui Vanghelie: "Noi nu discutăm de un independent la Capitală, astea sunt poveşti de desene animate". Cam despre asta este vorba: de teatrul umbrelor. Una vezi pe perete, alta e în realitate. Anul acesta alegerile locale, în special la Bucureşti, nu discutăm despre stânga şi despre dreapta, despre binele public, despre viitorul unui oraş. Nu, discutăm despre anul politic al dezvoltatorilor imobiliari. Fiecare dintre candidaţii care contează are în spate un astfel de grup de rechini imobiliari. Unii sunt pe val, alţii în declin. Unii vor să se consolideze, să domine piaţa, alţii să se menţină sau să se relanseze. Un primar aflat la cheremul lor le poate fi de folos. Şi dacă le iese pasienţa, după modelul Băsescu, nu le-ar strica şi un lider de partid guvernamental, sau un premier, sau un preşedinte al României în palmares. Şi atunci cine pe cine merită şi de ce? Noi, cetăţenii, pe primarii pe care i-am avut şi-i vom avea, pentru că votăm cu orice, numai cu portofelul nu, primarii, un oraş pe care-l pot mulge cum vor, pentru că oraşul are prea mulţi locuitori şi prea puţini cetăţeni, sau rechinii imobiliari, care aruncă bani în stânga şi în dreapta?