miercuri, 9 aprilie 2008

Greva de la Dacia
La uzinele Dacia Renault de la Piteşti se desfăşoară o grevă pe care Emmanuel Couvreur, secretar general adjunct CFDT din Grupul Renault o consideră o premieră în Europa. Aici : http://www.lemonde.fr/opinions/article/2008/04/09/quelle-europe-sociale-chez-dacia-par-emmanuel-couvreur_1032669_3232.htmlgăsiţi argumentele sale în articolul publicat astăzi de cotidianul Le Monde. La noi greva se desfăşoară într-un soi de anonimat care dovedeşte lipsa de preocupare a "formatorilor de opinie" faţă de starea societăţii româneşti, asta când nu se manifestă o ostilitate faţă de tot ce înseamnă revendicări ale muncitorimii industriale. Şi mai e ceva: am intrat în Uniunea Europeană, dar Europa socială e la fel de departe de noi ca şi înainte de aderare. Ca să nu mai vorbim despre faptul că refuzăm cu încăpăţânare să definim un model social românesc, compatibil cu modelul social european, cât a mai rămas din el sub asediul neo-liberalismului, şi considerăm orice încercare de a corecta eşecurile pieţei drept "pomană electorală". În fond, poate nici nu sunt departe de adevăr cei care vituperează "pomenile electorale": atât de mulţi români sunt, în realitate, în situaţia de a-şi "cerşi" dreptul la o viaţă demnă, încât până şi pensia ce li se cuvine este privită ca o pomană din partea statului.

4 comentarii:

N. Raducanu spunea...

In articolul din Le Monde al domnului Emmanuel Couvreur (probabil un sindicalist francez) se arata ca salariile muncitorilor romani reprezinta a cincea parte din cele ale muncitorilor din uzinele Renault din Franta. Dar un comentariu din ziar al unui cititor adaoga ca aceste salarii de la Dacia Pitesti, sunt totusi de doua ori mai mari decat salariile medii in industria romaneasca. Ma tem deci chiar daca cifrele nu sunt tocmai exacte, ca Renault va castiga lupta, vazand ca guvernul roman nu ia in nici un fel apararea cetatenilor sai. Iar acestia, dupa ce se vor intoarce plouati la locurile lor de munca, pentru cine credeti ca vor vota ? Eu cred ca vor ingrosa randurile absenteistilor de la vot, in asteptarea partidului de stanga pe care l-ati propus...

Anonim spunea...

Domnule Răducanu, câtă vreme Guvernul României nu percepe Dacia ca pe o entitate a economiei naţionale, ci doar ca pe o vulgară platformă industrială a unui privat, nu se va întâmpla nimic. Avem un CES, dar acolo nu se mai întâmplă nimic. Aşteptăm decizia Tribunalului Piteşti, şi dacă greva este declarată legală, Renault îşi va regreta rigiditatea şi lăcomia. Poate că e vremea ca toţi angajatorii din România să primescă o lecţie, chiar una economică, nu doar socială şi morală.

Anonim spunea...

Guvernul percepe Dacia ca pe o entitate a economiei doar cand e vorba sa apere interesele Renault, stiti foarte bine. Iar politicienilor de la noi, fie de "stanga" (care??) sau de dreapta, le e frica sa comenteze orice in apararea grevistilor (a oricaror grevisti, nu numai a celor de la Dacia), ca nu cumva sa fie facuti comunisti, manipulatori ai sindicatelor si acuzati ca "gonesc investitorii straini" din tara. Uitati-va pe orice blog din top sau forum de discutii de pe net, sa vedeti ce nivel ingrozitor de cultura sociala si politica au oamenii, cum repeta ca papagalii lozinci, ca orice greva e comunista, ca sindicatele ar trebui interzise, ca muncitorii ar face bine sa fie multumiti pur si simplu ca Renault le da locuri de munca si ca or sa le dea francezii o lectie cand or sa-si mute productia in alte tari. In ce hal de secol 19 am decazut? Unde e totusi stanga in tara asta?

Anonim spunea...

Păi aveţi un exemplu de ceea ce a însemnat spălarea creierelor din perioada post comunistă. Propaganda comunistă n-a produs atâţia imbecili în 50 de ani, cum a făcut-o manipularea mediatică de dreapta după Revoluţie. Ce înseamnă înalta tehnologie1

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...