Corabia nebunilor, episodul doi
Partidul Social Democrat este în continuare în derivă, dovadă că nici spectacolul unităţii regăsite de la Romexpo nu le-a reuşit liderilor lui, fiecare dintre ei recitându-şi partitura fără să-i pese de ceilalţi. În locul unui cor armonios, a ieşit o cacofonie, pitorească, ce-i drept, dar cacofonie! Şi ca lucrurile să fie şi mai complicate, singurul candidat valabil al partidului în lupta pentru Primăria Generală, Sorin Oprescu, se vede obligat să-şi inventeze o „independenţă” de ultim moment, pentru a putea intra în competiţie.
Bun, să ai un om care, în timp, şi-a construit, mai voit, mai întâmplător, imaginea de posibil Primar General al Bucureştilor, această imagine să fie acceptată de electoratul bucureştean, care nu agreează ideile de stânga, acel om să vrea să se bată, iar candidatura lui să nu fie acceptată din cauza cabalelor şi intereselor private din partid şi din organizaţie de Bucureşti, sigur că ajungi să naşti întrebări despre sănătatea mintală acelor care iau decizii în PSD. Dar celor din Kisellef pare să nu le pese ce gândesc membrii şi simpatizanţii partidului, marea lor grijă fiind menajarea „sentimentelor” lui Marean Vanghelie! Un ditamai partidul a ajuns să funcţioneze în funcţie de hachiţele şi umorile unui personaj de toată jena, care nu are nicio legătură cu stânga social-democrată şi valorile ei!
În fond, la ce să ne aşteptăm de la un partid care, cu rare excepţii, are în fruntea sa patroni, care gândesc ca nişte patroni, se comportă ca nişte patroni şi gestionează PSD ca nişte patroni?! Pentru că ce altceva sunt Ioan Rus, de la Cluj, Ilie Sârbu, de la Timiş, Liviu Dragnea, de la Teleorman, Ion Stan, de la Dâmboviţa, Radu Mazăre, de la Constanţa, Constantin Niţă, de la Braşov, Constantin Conţac, de la Botoşani, dar şi Marean Vanghelie, şi lista poate continua, dacă nu patroni prosperi, care nu se gândesc decât la profit, fie el şi politic?
Credeţi că nişte capitalişti veroşi ar fi gândit sau ar fi scris în programul PSD aşa ceva: „Socialiştii sunt critici consecvenţi ai capitalismului, creator de inegalităţi, purtător de iraţionalitate, factor de crize, critică rămasă actuală la momentul unei mondializări dominată de capitalismul financiar. Socialiştii sunt partizanii unei economii socială şi ecologică de piaţă, reglementată de puterea publică, ca şi de partenerii sociali. Sistemul dorit de socialişti este o economie mixtă, care combină un sistem privat dinamic, servicii publice de calitate şi un sector terţiar, cel al economiei sociale." Asta o pot scrie socialiştii francezi, nu social-democraţii români! În fond, de ce nu fac ei un Partid al Patronilor Români? Cred că le-ar ieşi mai bine decât le-a ieşit aşa-zisul nou PSD!
Şi nebunia continuă! Cristian Diaconescu e lăsat de capul lui în campanie şi zburdă într-un interviu acordat Ioanei Lupea şi lui Mircea Marian pentru Evenimentul Zilei. Cităm, că lucrăm cu vorbele clientului, convinşi fiind că fiecare pasăre o face pe limba ei! Deci:” Mircea Marian: Aţi fost întrebat încă din ianuarie despre candidatura dv. la Primăria Capitalei. Aţi discutat cu cineva din partid despre această posibilitate, cu Mircea Geoană?Am discutat, dar dacă aş fi vorbit public despre asta ar fi însemnat să generez confuzie şi în interiorul partidului, şi în afara sa. S-ar fi interpretat că, dincolo de o decizie formală, încerc să-mi proiectez o agendă personală. De aceea am negat faptul că aş intenţiona să candidez. Decizia finală, repet, am luat-o în acea zi.”
Adică, vezi Doamne, nu s-a lăsat „rugat”, era decis înainte ca Marean şi Sorin să se fi gândit la o candidatură! Atunci de ce a trebuit strâns cu uşa pentru a candida? Mister!
Şi de hotărât ce este să se bată şi să facă treabă la Primărie, iată ce declară în continuare: „Vă spun foarte sincer şi vă rog să nu o luaţi ca demagogie. Dacă voi deveni primar general vreau să-mi asum responsabilităţi în ceea ce priveşte gestiunea problemelor Capitalei la un interval mai mic de timp decât cel presupus de mandat. Patru ani este prea mult pentru un Bucureşti în care s-ar putea să-ţi eşueze proiectele independent de voinţa ta…Nu vreau să-mi încep campania vorbind despre retragere, dar cred că trebuie să-i respectăm pe oameni….În România, nimeni nu demisionează de nicăieri, nici din funcţii alese, nici măcar din funcţii numite. Cred că e un început bun. A le oferi oamenilor posibilitatea să-ţi decidă mandatul mai repede mi se pare un raport moral normal, mai ales când e vorba despre Primăria Capitalei. „
Minunat! Încântător! Fix de asta aveau nevoie bucureştenii: de un primar care le promite că peste doi ani de mandat pleacă dacă percepţia publică despre el este proastă! Dacă n-a trăit în alt Bucureşti, domnul Diaconescu ar fi trebuit să ştie că din principiu imaginea Primarului General este proastă, bucureştenii făcându-şi din prezumţia de vinovăţie în ceea ce-l priveşte pe alesul lor un soi de poliţă de asigurare! Şi de 18 ani se roagă să găsească un primar care să-i contrazică, să-i „dezamăgească”! Iar candidatul PSD, tropăind de nerăbdare să devină edilul-şef al Capitalei, le transmite că dacă scade în sondaje, le spune pa! după doi ani.
Păi lui Videanu nu i-au ajuns patru ani să termine studiile de fezabilitate, care, vorba aia, cu creionul pe hârtie o parcare-am desenat! şi domnul Diaconescu vrea să facă minuni în doi ani? Nu ştie care sunt legile în România? Ce, eu am inventat birocraţia aia imbecilă care guvernează licitaţiile pentru proiecte din bani publici? Ce, eu am fost parlamentar şi ministru al justiţiei? Putea să spună că nu-l trage inima să candideze şi că nu vrea să fie soluţia de avarie pentru liniştea celor de la timona Corabiei nebunilor!
Şi ca lucrurile să fie oable, Miron Mitrea le zice vreo câteva vorbe bine simţite celor din grupul de la Cluj, într-un interviu acordat BBC, cam în termenii în care scriam şi noi cu mai bine de un an în urmă: „"Dar îmi place foarte mult când văd anumiţi analişti politici, şi adversari politici fiind foarte preocupaţi de candidaţii noştri care câştigă. Sunt absolut încântaţi de candidaţii noştri ăia care pierd. Nimeni nu-mi critică candidaţii de la Cluj unde mănânc bătaie de nu mă vad, ca partid, de ani de zile, toţi sunt absolut excepţional, sunt curaţi, sunt frumoşi, nemaipomeniţi pentru că pierd…Sper ca Dâncu va câştiga de data asta, dacă nu, va fi întrebat, vă spun sigur că va fi întrebat, mai ales după ce creezi un val de…Şi nu va fi el singurul întrebat. Toţi cei care vor pierde vor fi întrebaţi: de ce aţi pierdut? Poate n-au luat măsurile cele mai bune, poate n-au pus candidaţii cei mai buni, poate n-au avut curaj să se bage ei în luptă... Grupul de la Cluj nu mai există demult. Organizaţia de Cluj are o problemă de relaţionare cu populaţia din judeţul Cluj şi nu va câştiga la nivelul la care mă aştept eu să câştige. Sunt convins că vor avea rezultate foarte bune, să ne înţelegem. Nu cred că va câştiga municipiul Cluj unde lupta este foarte mare şi este foarte importantă. Are a doua şansă, ca să fiu corect.”
Dâncu replică şi el, cu ţâfnă: „Să ne chestioneze Mitrea asuprea rezultatelor ? De pe ce poziţie? Observ că organizaţiile din Ardeal au fost mereu manipulate prin tot felul de asemenea atacuri şi împărţiri în tabere, de către alţi lideri înainte, astfel că multe nu şi-au revenit nici acum. Ba am fost sacrificaţi pe altarul târgurilor de guvernare cu UDMR, ba s-au paraşutat diverşi salvatori care să ne înveţe cum să ne raportăm la populaţia judeţelor ardelene. Dacă am crescut partidul de la 9% la 30% înseamnă că nu ştim să ne relaţionăm la populaţia judeţelor din Transilvania”. Unde a crescut PSD la 30%? În reveriile domnului Dâncu, poate!
Şi aşa, din păruială în păruială, din gafă în gafă, PSD se târăşte prin campania electorală, spre victoria finală, orice o însemna ea, victoria!
Desenul care ilustrează această postare este opera lui Marcel Chirnoagă
UPDATE: Aflu, fără să mă mir, că pentru vreo trei sute şi ceva de semnături, candidatura lui Sorin Oprescu a fost respinsă. Unul dintre cele mai imbecile motive este că în liste nu ar fi trecut decât Codul Numeric Personal! Băi, idioţi patenţi de la BEM: codul ăla este singurul element care merită luat în atenţie, pentru că o serie de buletin poate fi scoasă din burtă, CNP are o structură care-l face unic. Că doar nu au verificat peste noapte 40.000 de semnături! Cu serie şi număr de buletin! Maşinăria de mânării politice PSD-PD-L funcţionează din plin! Lui Diaconescu şi lui Blaga nu le-o fi ruşine să mai candideze în acest joc aranjat? Aşa de gros le este obrazul? Aşa de mare a ajuns disperarea lui Traian Băsescu? Primăria Capitalei este absolutul în materie de corupţie, şi dacă ajunge acolo cine nu trebuie mulţi vor lua drumul puşcăriei, în frunte cu Băsescu şi Videanu. De aia nu trebuie să candideze Oprescu!
Şi asta cred eu că sunt "maeştrii" acestor combinaţii greţoase: nişte labagii!
10 comentarii:
Intrebarile care s-ar naste firesc s-ar referi la sanatatea morala a liderilor (unora) din PSD...
Cum orice rau comporta un bine, candidatura lui Sorin Oprescu (si certitudinea mea ca va castiga alegerile din primul tur) radiografiaza osatura defecta a acestui partid. Mai multe am spus pe blogul meu in articolul "Nu, nu, NU!" inspirat de mareata si abracadabranta ceremonie de la Romexpo...
Exista multi oameni de Stanga, si in Bcuresti si aiurea, dar pentru nimic in lume nu ar vrea sa fie asociati cu acest tip de PSD, al shulfarelilor, al jigodiilor catarate pe statuie, al manipulantilor de voturi si de silogisme ale altora.
Gabriela, nu am nimic cu PSD. Nu că asta s-ar înţelege din comentariul tău, dar vreau să înţeleagă asta tot felul de oportunişti care au invadat partidul, l-au subminat, l-au făcut de neacceptat pentru mulţi dintre cei care au fost alături de el de la început. Şi primii au "evadat" cei tineri, nu pentru că brusc şi-ar fi schimbat opţiunile politice. Au plecat pentru că nu aşa văd ei un partid de stânga. Retragerea lor din politică şi din spaţiul public nu este o veste bună. Pe ei trebui să-i convingem să vină alături de partid, dar nu cu metodele actualei conduceri, şi nu cu vanghelie şi vanghelioanele lui.
Da, apar ceva probleme suplimentare pentru candidatul PSD.
Semantic
E revoltatoare aceasta mizerie meschina. Lui Oprescu i se taie aripile din fasa, pentru ca un succes al lui la Bucuresti ar schimba complet actualul echilibru politic, convenabil tuturor protagonistilor, introducand in ecuatie un personaj cu o popularitate in crestere. De unde se vede ca sistemul e in stare sa recurga la absolut orice pentru a-si conserva pozitia...
Din păcate, prietene Horia! Cum vezi, sistemul s-a ticăloşit peste măsură! Şi nu cu paleative de genul votului uninominal rezolvăm problema! Vezi cum te pot "face" din lege, chiar şi când legea nu zice nimic în materie? De fapt, Oprescu este pe post de exemplu: Băi, nu v-o luaţi în cap! De candidat, candidează cine vrem NOI!
Ştiţi vorba mea ?
Sunt de stânga, deci nu am cu cine vota în ţara asta !
Mă uit la antene... Blaga umple ecranele. Singur. El nu serveşte decât singur în studio. Interesant, nu ? Ieri la Victor. Azi la Firea.
Diaconescu la Realitatea. Interesant, nu ? Blaga la antene, Diaconescu la eol. Interesant.
Despre lăbăreala pe care vor să i-o execute lui Oprescu am scris.
Dvs. le spuneţi labagii. Eu zic că sunteţi blând.
Prietene Mordechai, în faţa acestei nesimţiri sfidătoare, nici nu ştii cum dracului să mai reacţionezi! Nu ţine nici cu emetirale, nici cu perfuzii cu Busuioacă! Sistemul e putred de mult, o ştim! Dar îi mai rămăsese o pojghiţă de onorabilitate, o spoială de legitimitate. Acum s-au dus. Eu am scris asta: nu ştiu dacă Sorin e cea mai bună soluţie, dar e cel mai bun candidat! Pentru că am fi avut o competiţie reală, nu de complezenţă!
Iar apariţiile încrucişate se traduc aşa: eu scarpin pe burtă măgarul tău, tu scarpini pe burtă măgarul meu, şi aşa avem un mare măgar, la trei coceni, fericit! Şi dacă e el fericit, sunt şi ei, şi sponsorii lor, şi sponsorii sponsorilor lor, şi Ferrari, Lamborghini şi Bugatti, care-şi deschid reprezentanţe la Bucureşti, creşte şi producţia de borduri, dar şi de borfeturi de lux. Uite aşa se pune de a doua industrilalizare a României!
La multi ani si felicitari pentru analiza lucida a PSD-ului, precum si pentru desenul ales.
Corabia PSD este in deriva, iar echipajul(conducerea) nu stie unde e Steaua Polara a interesului national.
Oprescu este victima muhaielelor. Efortul lui de a se lupta cu muhaielele din PSD merita tot respectul si toate incurajarile.
Mulţumesc pentru urări, dar de sărbătorit sărbătoresc de sfinţii Constantin şi Elena. Sper că desenele nu vi se par prea violente, dar o imagine face adesea mai mult decât un cearceaf de vorbe!
Paste Fericit!
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/04/24/paste-fericit-tuturor/
1=
Trimiteți un comentariu