luni, 7 aprilie 2008

Generali cu mandatul de preşedinte în raniţă
The New York Times face un soi de inventar al generalilor care au avut, la un moment dat, mandatul de preşedinte în raniţă. Unii dintre ei s-au distins pe fronturile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa sau în Pacific, alţii în războaile din Coreea, Vietna, Irak. Unul singur ajuns preşedinte, Dwight D. Eisenhower, deşi toţi cei din galeria de portrete de mai jos au cochetat cu politica, într-un fel sau altul. Pentru o naţiune în care armata joacă un rol central în afirmarea statutului de mare putere, a avea un general preşedinte la Casa Albă nu pare să fie o mare problemă, deşi numai câţiva: George Washington, Andrew Jackson, William Henry Harrison, Zachary Taylor, Franklin Pierce, Ulysses S. Grant, James A. Garfield, Benjamin Harrison şi Eisenhower au ajuns acolo de la Declaraţia de independenţă.
Deşi armata este condusă de un civil, în SUA relaţiile politicului cu armata nu au fost şi nu sunt dintre cele mai line, ca să ne exprimăm eufemistic. Iar războiul din Irak a dus extrem de departe tensiunile dintre corpul militar şi de comandă şi conducerea civilă a ţării. Bizar, cea mai mare opoziţie la invadarea Irakului şi la atacarea Iranului a venit şi vine din zona comandanţilor militari, unii dintre ei fiind obligaţi să demisioneze pentru asta. Este un fel de a spune, altfel decât de obicei, că războiul este o chestiune mult prea serioasă pentru a fi lăsată pe mâna civililor.
În ordine sunt prezentaţi generalii David Petraeus, William Westmoreland, aflat la comanda operaţiilor militare din Vietnam, Colin L. Powell, Wesley L. Clark, care în 2004 a fost în cursa pentru nominalizare în Partidul Democrat, Douglas MacArthur,Matthew Ridgeway, care l-a înlocuit pe MacArthur la comanda operaţiilor din Coreea, şi Dwight D. Eisenhower, singurul general ajuns preşedinte după cel de-al Doilea Război Mondial.Mulţi îşi pun serios întrebarea: cum vor evolua relaţiile noului preşedinte cu o armată profund traumatizaţă de războailele din Irak şi Afganistan, care are tot mai mari dificultăţi în a recruta oameni, se confruntă cu o hemoragie de ofiţeri şi specialişti, dar mai ales nu prea mai este dispusă să se lase antrenată în aventuri militariste, fără să aibă mijloacele de a-şi îndeplini misiunile.

5 comentarii:

Mordechai spunea...

Cred că nu i-aş inocentiza pe generali. Multe din aventurile acestea le sunt direct imputabile.
Iar rezervorul de răcuţi să ştiţi că este încă bine alimentat de numeroşii imigranţi cărora le este promisă cetăţenia în schimbul înrolării.
Căt despre specialişti... acolo este o problemă. Aceştia pleacă spre vreo câteva firme importante. Specializate în razboiul de tip nou, privatizat.

constantin gheorghe spunea...

Departe de mine gândul! era doar un aspect, deloc marginal, al vieţii publice americane. Iar privatizarea războiului din Irak e o realitate, care face rău în primul rând armatei americane, care are alte reguli ale angajamentului, mult mai constrângătoare decât mercenarii de la Blackwaters, care nu au ezitat să tragă şi în militarii americani!
Dacă MacArthur şi Westmoreland au înrăutăţit lucrurile, din cauza lor întârziind degajarea unei soluţii politice, negociate, în ultima vreme poziţiile generalilor sunt mai politice şi mai nuanţate decât cele ale decidenţilor civili.
În rest, mai vorbim. Iar Corina are un grup de ziarişti în vizită şi nu are timp de blog, de aia zburdă unii pe acolo!

Mordechai spunea...

Un amic din state, profesor la MIT, într-o materie care nouă pe aici nu ne spune nimic: antropologie, îmi spunea că problema recruţilor e tot mai acută. Şi identifica nişte motive:
- americanii sunt prea bine hraniţi, iar cu burta plină se luptă greu:
- confortul cotidian e un lucru pe care s-au obişnuit să-l merite. Nu se simt obligaţi să facă nimic pentru asta.
- patriotismul cunoaşte forme de expresie stranii: T-shirt cu steagul american, bikini asortaţi, sprijinirea echipelor proprii la competiţiile sportive şi grătarul plus focuri de artificii pe 4 Iulie.
- în fine, amicul identifica în societatea americană un şanţ enorm între elita conducătoare şi restul societăţii ( agendă, comunicare etc.)

constantin gheorghe spunea...

Şi ce, e o noutate? Crezi că noi suntem altcumva? Cunosc legiuni de indivizi care au aruncat cu bani în stânga şi în dreapta, pentru a nu face şase amărâte de luni o şcoală de ofiţeri în rezervă. Şi nu-i aştepta, ca pe americani, talibanul cu bombardeaua!

Mordechai spunea...

Nicio noutate. Dimpotrivă devine un model.

P.S. La Corina pe blog lucrurile par să o fi luat razna.Şi nu e în regulă. Unele chestiuni cred că vă privesc. De vină sunt doar eu că v-am citat într-o asemenea societate.