Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cine conduce România?

Cine conduce, de fapt, România? Oricât ar părea de stranie unora, această întrebare are rostul ei. Dacă vom răspunde corect la această întrebare, multe dintre crizele şi conflictele de pe scena politică autohtonă vor avea măcar o explicaţie, dacă nu o soluţie acceptabilă. Că asistăm la o luptă pentru putere pe viaţă şi pe moarte, nu este un secret pentru nimeni. Că miza este una extrem de importantă, una pentru care merită să sacrifici inclusiv interesul naţional, începem s-o simţim pe „pielea” noastră. În schimb nu ne este deloc clar un fapt, esenţial pentru înţelegerea lucrurilor: cine sunt adevăraţii protagonişti ai războiului pentru bani şi pentru putere care face ravagii de la venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Mulţi vor spune: ce este neclar aici? „Băieţii buni”, recte Băsescu şi ai lui, luptă cu sistemul ticăloşit reprezentat de PSD şi de baronii locali, care au „căpuşat” România şi-i sug vlaga! Lucrurile nu stau deloc aşa. Această simplificare vulgară este pentru uzul naivilor! Ar fi bine ca lucrurile să fie atât de limpezi şi de lipsite de nuanţe! Numai simplul fapt că Traian Băsescu a cheltuit, direct sau prin intermediul PD şi PLD, pentru un Referendum cu rezultat dinainte ştiut, mai mult decât Alianţa D.A. în campania electorală din 2004 ne spune că teama celor care l-au adus la putere pe Băsescu se transformase în panică după votul pentru suspendare din Parlament. Şi atunci a fost scoasă la bătaie întreaga artilerie grea, de la bani la trusturi media şi de la mitinguri de susţinere, în care zeci de mii de oameni au fost plimbaţi prin ţară cu trenuri şi autocare, la scrisori de susţinere din partea intelectualilor, mulţi dintre ei aflaţi, într-un fel sau altul, pe ştatele de plată ale „oligarhilor” de bine din România, unii dintre ei membri ai „frăţiei securiste”. Iar banii au fost atât de mulţi, încât Traian Băsescu nu a reuşit să-i cheltuiască pe toţi! Pentru autorul acestor rânduri, Traian Băsescu se dovedeşte a fi o simplă marionetă în mâna unor indivizi fără scrupule, care vor să conducă România în mod ocult. Toate acţiunile lui Traian Băsescu au avut o parte întunecoasă, la limita legii sau dincolo de ea. Iar motivaţiile sale nu au fost şi nu sunt de natură politică, ci pur economică. Traian Băsescu nu este om politic şi nici măcar politician. Şi nici animalul politic pe care vor să ne facem să credem că este firmele de PR cu care lucrează. Este un om care ar face orice pentru bani şi pentru putere. A dovedit cu prisosinţă acest lucru. Şi atunci cei care l-au „cumpărat” îi folosesc slăbiciunile pentru a-şi atinge scopurile. Indiferent care vor fi consecinţele următoarei afirmaţii, Traian Băsescu este instrumentul revanşei securiste. Nu ne este încă foarte clar al cărei părţi a fostei securităţi, dar bănuim că este vorba în principal de partea ei „productivă”, cea care până în 1989 se ocupa de culegerea de informaţii economice, tehnologice, militare şi politice din occident. În mod intenţionat s-a promovat, după 1989, imaginea unei instituţii omogene, Securitatea, care nu a făcut altceva decât poliţie politică. Este un mod extrem de eficace de a ţine lumea la distanţă de adevărata structură a serviciilor româneşti de informaţii, dar mai ales de operaţiile ei bănoase, care s-au „privatizat” după 1989. Mulţi dintre ofiţerii care culegeau informaţii erau „legendaţi”, fie în dizidenţi, fie în transfugi, îşi deschideau afaceri în ţările în care acţionau, serveau de intermediari cu statul român, făceau trafic de arme, etc, etc. Numele lor nu vor fi găsite niciodată în dosarele oferite de Traian Băsescu atât de generos şi de propagandistic CNSAS. În plasa lui Dinescu şi a lui Ticu Dumitrescu pică tot felul de hamsii şi nici-un rechin, ca să-l cităm, aproximativ, pe poetul care stă la o berică rece cu Marx! Grucio Marx! Este interesantă liniştea care s-a aşternut peste decizia recentă a CNSAS de a-i” albi” pe Mircea Coşea şi pe Şerban Mihăilescu, după ce se dăduse verdict de poliţie politică în cazul celor doi, bănuiţi de a fi fost ofiţeri de informaţii externe. O eroare de sistem care, suntem siguri, nu se va mai repeta. Unii dintre ofiţerii de informaţii externe au fost „întorşi” de serviciile de contra-informaţii ale ţărilor în care acţionau, au devenit agenţi dubli. După Revoluţie au revenit în ţară, au ocupat funcţii-cheie în presă şi în economie, au lansat temele dezbaterii publice, au promovat interesele noilor lor stăpâni. Când acestea au intrat în conflict cu interesele României, au pornit un adevărat război împotriva liderilor politici şi a actorilor economici autohtoni care promovau interesul naţional. Un exemplu: pentru a distruge rezistenţa populară faţă de privatizarea proprietăţii publice, manifestată în primii ani de la Revoluţie, vezi lozinca „Nu ne vindem ţara!”, s-a dezvoltat o adevărată ideologie anti - statală, susţinută de mulţi dintre intelectualii care îi aduc acum osanale lui Traian Băsescu. Scopul ei? Demonizarea statului şi a proprietăţii publice, prezentarea statului ca cel mai prost administrator şi a proprietăţii sale ca nelegitimă, deci obligatoriu de dezmembrat, pentru ca România să progreseze. S-au creat, imagistic vorbind, două tipuri de proprietăţi. Cea de până în 1948, la naţionalizare, „bună”, care trebuie restituită „in integrum”, şi alta rea, cea făcută pe banii noştri, până în 1989, „rea” şi care poate fi furată fără remuşcări şi fără urmări legale. Nu cred că mai avem nevoie de exemple în ilustrarea acestei teze. Iar cei care s-au opus acestui jaf, cu vorba şi cu fapta, au fost linşaţi mediatic, au fost prezentaţi drept neo - cripto - post comunişti, kaghebişti, duşmani ai capitalismului şi ai democraţiei, etc. Acum, cu câteva excepţii nesemnificative, nu mai este nimic de furat! Pardon, de privatizat! Bun, dar ce miză mai au cei care l-au adus la putere pe Traian Băsescu? Tot banii, dar acum este vorba de banii de la UE şi din fondurile autohtone de co-finanţare. Doar că acum situaţia este radical diferită. Modul în care se vor cheltui banii europeni are o particularitate, care îi face inaccesibili pentru firmele româneşti, care nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate la licitaţiile internaţionale. Şi în aceste cazuri se impune asocierea cu mari firme transnaţionale. Până acum lucrurile au decurs lin, cel puţin la suprafaţă. Diferenţa de mărime a făcut ca transnaţionalele să nu se calce pe picioare cu firmele româneşti. Traian Băsescu a schimbat, din motive care ne scapă, regulile jocului. Şi brusc renaşte în România „patriotismul economic”, brusc firmele de „asfaltatori strategici” de la Golden Şpriţ câştigă licitaţiile pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti, iar firme precum Bechtel sunt prezentate ca „duşmani ai poporului”. Se ivesc şi aşa-zisele” afaceri de spionaj” care implică doi foşti miniştri ai guvernului Tăriceanu, dar privesc mari firme din Occident, care, la rândul lor, au în spate statele din ţările de origine. Iar statele au servicii de informaţii, cu agenţi de influenţare în România, inclusiv în presă şi în mediul politic. Mai mult, unele state afectate au ripostat direct, la nivelul relaţiilor bilaterale, dar pe teme cu impact, cum ar fi discriminarea etnică. avantaj noi? Evident, nu! Avantaj ei, cu un supliment de bube în cap pentru România şi pagube pentru buget! Încă de la venirea sa la Cotroceni Traian Băsescu a deschis războiul împotriva unor cercuri de afaceri care sunt în conflict cu grupul său de interese economice. În acest război a folosit instituţiile statului, în special serviciile de informaţii şi justiţia. Recent a apărut un studiu care arată adevărata miză a aşa-zisei „reforme Macovei” în materie de carieră a magistraţilor: controlul Procuraturii, în special al DNA, pe care le-au transformat în instrumentul de distrugerea a afacerilor rivalilor economici ai susţinătorilor lui Băsescu. Un singur exemplu: pus în imposibilitatea de a-şi conduce afacerile, fiind arestat şi ţinut abuziv în arest preventiv, un cunoscut om de afaceri, cu interese în asigurări şi în industria nucleară, a fost obligat să-şi vândă pe mai nimic afacerile. Cum a renunţat la ele, cum a fost lăsat în pace, şi de „justiţie”, şi de presa cotrocenistă, alimentată din plin cu informaţii de serviciile secrete şi de procurorii de la DNA. Urmează pe lista neagră a lui Băsescu DIP, şi prin ricoşeu Dan Voiculescu. Deja atacul mediatic asupra lor s-a declanşat şi se invocă aceleaşi surse din serviciile secrete şi din procuratură. Nu suntem siguri că scurgerile de informaţii sunt rezultatul unor decizii formale ale conducerii acestor servicii. Mai degrabă este vorba de aceeaşi „frăţie a securiştilor”, foşti şi actuali lucrători ai serviciilor de informaţii, care s-au pus în slujba cercului de interese economice din jurul lui Băsescu şi al PD, peste capul şefilor lor. Aceeaşi „frăţie a securiştilor” a dat o mână de ajutor generoasă lui Traian Băsescu şi în războiul politic şi mediatic purtat de multă vreme de acesta împotriva lui Adrian Năstase. O analiză a temelor de atac împotriva lui Adrian Năstase relevă faptul că ponderea covârşitoare o reprezintă temele economice. O zvonistică extrem de sofisticată a făcut din Adrian Năstase cel mai bogat politician din România. Traian Băsescu a afirmat chiar că acesta are un miliard de dolari în Hong - Kong! De fapt, nu Adrian Năstase era adevărata ţintă, ci o serie de oameni de afaceri care gravitau în jurul său, cum se întâmplă peste tot în lume în jurul puterii. Aceştia au înţeles mesajul, au cotizat unde trebuie şi au fost lăsaţi în pace. Adrian Năstase, nu. DNA se dă de ceasul morţii să-i fabrice tot felul de dosare penibile. Nu este singurul care păţeşte aşa ceva. Toţi cei care i-au fost adversari lui Traian Băsescu se bucură de aceeaşi atenţie din partea „poliţiei politice” pe care a construit-o un fost procuror ceauşist. Acum, după Referendum, se ridică o serie de întrebări. Prima: de ce acceptă Traian Băsescu să se situeze pe poziţiile extremiste ale intelectualilor aşa-zis anti - comunişti, care vor să promoveze o răfuială generalizată cu trecutul? Nu cumva i s-a cerut să accelereze procesul de distrugere a competitorilor economici ai celor care l-au adus la Cotroceni? Dacă da, o Lege a Lustraţiei, întocmită de indivizi precum Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu sau Cătălin Avramescu este un instrument perfect şi mai ales mult mai rapid decât apelul la o justiţie care mai are totuşi un dram de independenţă şi de demnitate. Atunci întâlnirea de la Neptun dintre Băsescu şi intelectualii săi de serviciu capătă un sens. A doua întrebare: de ce acum? Pentru că acum PD nu mai este la guvernare, şi acest lucru ar putea dăuna grav cercului său de interese. Şi atunci se va accentua presiunea pentru dărâmarea guvernului, indiferent de metode şi de preţ. Numai că pentru asta este nevoie de cooperarea PSD. Eşecul lamentabil al Moţiunii de cenzură, introdusă de PD şi de PLD a arătat clar limitele şi slăbiciunile partidei pro-prezidenţiale. Cum ar putea obţine sprijinul PSD decât prin şantaj? Legea Lustraţiei şi votul aşa-zis uninominal, ca expresie a „reformei clasei politice” se constituie în unul dintre instrumente, „grupul de la Cluj”, altul. Vin zile grele pentru PSD şi pentru liderii săi, dar şi pentru democraţia românească. Rămâne să vedem cine constituie „frăţia securistă” care-l manipulează pe Traian Băsescu şi conduce cu adevărat România. Nu ne va fi uşor. Deocamdată doar suportăm consecinţele existenţei ei. Ce se va întâmpla însă dacă Traian Băsescu, şi odată cu el „frăţia securistă”, nu vor mai putea gestiona crizele pe care le-au provocat şi le provoacă, din motive egoiste? România este o ţară reputată pentru lipsa ei de proiecte şi pentru proastă guvernare. Instituţiile ei nu funcţionează cum trebuie nici în condiţii normale. Cum ar putea să funcţioneze, pur şi simplu, atunci când şeful statului nu reprezintă interesul naţional, deşi pretinde că vorbeşte în numele „poporului”, se află în conflict deschis cu Guvernul şi cu Parlamentul şi este, din punct de vedere moral, inapt să reprezinte un model? Dacă ne facem iluzia că NATO şi Uniunea Europeană vor funcţiona pe post de stabilizatori automaţi ai situaţiei politice, economice şi sociale din România, greşim profund. „Frăţia securistă” nu este pură etnic! Meditaţi la acest amănunt esenţial! Ne apropiem de o mare scadenţă democratică. Cei cărora le pasă de viitorul lor şi al ţării lor trebuie să facă un front comun şi să spună clar că aşa nu mai merge! Democraţia românească va doar o fantoşă câtă vreme ne va conduce „frăţia securistă.” Este vremea să aflăm cine sunt cei care ne conduc cu devărat!

Acest articol a fost publicat în vara anului 2007 în săptămânalul "Prezent". Am decis să-l republic după episodul straniu şi extrem de periculos al numirii şi revocării ambasadorului Valeriu Arteni în funcţia de şef al Protocolului Administraţiei Prezidenţiale.