Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Chiar s-a terminat Războiul Rece? O frază a revenit obsesiv în discursul principalilor lideri prezenţi la summitul NATO de la Bucureşti, în legătură cu relaţiile Alianţei Nord – Atlantice cu Federaţia Rusă: Războiul Rece s-a încheiat. Ciudat! Eu ştiam, ca de altfel noi toţi, că Războiul Rece s-a încheiat în momentul în care s-a prăbuşit Zidul Berlinului, simbolul cel mai pregnant al divizării lumii după cel de-al Doilea Război Mondial şi al confruntării dintre cele două blocuri militare, NATO şi Tratatul de la Varşovia. De unde această insistenţă în a declara moartea mortului? „Războiul Rece a fost un fenomen complex şi, practic, fără precedent în istorie, pentru că, tocmai din cauza polarizării ideologice, câmpurile sale de luptă au cuprins întreaga sferă a activităţii umane, nu doar aspectele sale militare. Inovaţia tehnologică, cultura, arta, muzica, filmul, moda, au fost tot atâtea fronturi de luptă în acest război atipic. De aici şi dificultatea definirii criteriilor de victorie sau a strategiilor de ieşire din război. Mai mult, Războiul Rece, spre deosebire de războaiele clasice, datorită complexităţii sale şi aspectelor multiforme pe cale le-a îmbrăcat, nu poate, nu are cum înceta în momentul semnării armistiţiului sau a capitulării uneia dintre părţi. Există o inerţie, o rezistenţă la revenirea la normal în multe dintre mediile în care s-a desfăşurat, mai ales în aspectele sale ne-militare, sau, altfel spus, în zona elementelor simbolice. Iar politica şi relaţiile internaţionale sunt astfel de domenii în care simbolurile: idei, principii, valori politice, etice, morale, prevalează asupra aspectelor „materiale“ . Am citat din prefaţa scrisă de Adrian Năstase la volumul trei al culegerii de documente „România după Malta”, pentru că găsim aici o observaţie esenţială: aceea că Războiul Rece a avut o remanenţă, a continuat, cu sau fără voia foştilor combatanţi, multă vreme după încheierea sa formală. Să admitem că anul 1989 este momentul încetării formale a Războiului Rece. Este însă anul 2008 anul încetării reale a Războiului Rece, aşa cum încearcă să ne convingă acum înalţii responsabili ai NATO şi ai ţărilor membre? Avem serioase îndoieli că ar fi aşa. Ne place sau nu, toţi responsabilii politici şi militari ai NATO şi ai Rusiei s-au născut şi s-au format în perioada Războiului Rece, iar unii dintre ei au fost, într-o formă sau alta, în primele sale linii. Mintea lor este structurată pentru abordări de tip război rece şi le este foarte greu să se schimbe. Lumea bipolară a fost, cu toate inconvenientele sale, una predictibilă, cu reguli bine stabilite, în care fiecare parte ştia până unde să întindă coarda. Cele afirmate zilele acestea la Bucureşti pun într-o altă lumină post-comunismul, în sensul în care atât extinderea UE, cât şi extinderea NATO nu au fost decât o continuare, cu alte mijloace, a Războiului Rece, că, de fapt, momentul unipolar al SUA a fost doar o iluzie. În fond, ni se spune că marile puteri au preferat să joace în continuare ceea ce ştiau de peste 50 de ani, pentru bunul şi simplul motiv că era soluţia care implica cele mai mici riscuri şi costuri. Un singur lucru s-a schimbat: linia pe care se confruntă cei doi combatanţi s-a mutat spre est, chiar dacă unul dintre ei, Rusia, este un jucător solitar, iar celălalt un bloc politico-militar multinaţional. Toate celelalte elemente, inclusiv aspectele ideologice, au rămas identice sau şi-au schimbat forma, nu şi conţinutul. Ce s-a modificat dramatic pe scena internaţională, de vreme ce actori importanţi de pe scena politică internaţională, inclusiv SUA, au simţit nevoia să declare sfârşitul Războiului Rece? Cel puţin un eveniment a dat de gândit responsabililor NATO: perspectiva împotmolirii în războiul din Afganistan. Războiul din Afganistan nu poate fi câştigat de NATO dacă se va desfăşura într-un context de tip Războiul Rece, când războaiele calde dintre marile puteri se desfăşurau prin intermediari. Asocierea Rusiei la efortul de a câştiga războiul din Afganistan este esenţială pentru NATO. Ruşii au experienţa războiului din Afganistan, din anii 80, au lăsat în urma lor o serie de reţele de culegere de informaţii şi mulţi aliaţi loiali, pe care i-au activat în momentul intervenţiei americane şi care au contribuit esenţial la căderea talibanilor. Faptul că ruşii îşi deschid teritoriul pentru transporturile logistice ale Alianţei este un avantaj major şi o mare favoare făcută occidentalilor. Asta nu înseamnă că între NATO şi Federaţia Rusă a intervenit un armistiţiu, dimpotrivă. Confruntarea va continua, pentru că nu e suficient să declari că Rusia nu mai este un duşman, câtă vreme cât nu spui că eşti gata să o tratezi ca pe un partener cu drepturi egale. Dacă declaraţia se doreşte a fi un soi de asigurare dată Rusiei că nu va fi atrasă în spirala unei noi curse a înarmărilor, ea nu este convingătoare, câtă vreme NATO pregăteşte instalarea controversatului „scut anti-rachetă”, altă relicvă a Războiului Rece, care vizează, evident, Rusia, pentru că aşa-zisa ameninţare a Iranului este o gogoriţă. Iar lipsa de entuziasm a celor mai mulţi europeni faţă de acest proiect spune multe. Din păcate, România îşi face iluzii, pentru că nu va obţine mai multă securitate dacă intră sub „scut”. Însă cel mai puternic semn că Războiul Rece nu a luat sfârşit este faptul că politica de „îndiguire” a Rusiei continuă şi se accelerează, odată cu intenţia de a primi în NATO Ucraina şi Georgia. Ţări precum Franţa şi Germania au reuşit doar să amâne o decizie în legătură cu aderarea celor două ţări, dar asta nu rezolvă problema de fond, aceea a oferirii unor garanţii Rusiei că interesele ei sunt înţelese şi respectate. Noua ordine internaţională nu se va naşte prea curând. Adevăratul sfârşit al Războiului Rece ar fi fost acela al desfiinţării concomitente a celor două blocuri, NATO şi Tratatul de la Varşovia şi înlocuirea lor cu un nou sistem de securitate colectivă, care să răspundă noilor sfidări la adresa păcii şi securităţii. Acum NATO nu este decât expresia momentului unipolar al Statelor Unite ale Americii, moment care se apropie de sfârşit. Este foarte posibil ca NATO să nu supravieţuiască hiperputerii americane. Este cazul să reflectăm la această posibilitate. Şi să ne gândim la felul în care ne vom sigura atunci securitatea, într-o lume multipolară, de această dată, la fel de tulbure şi de instabilă ca aceasta, a unipolarităţii. Din păcate, Războiul Rece nu s-a terminat cu „pacea de la Bucureşti”, pentru că nu sunt întrunite încă acele condiţii fără de care nicio pace nu-i posibilă.

Update: dacă ar fi să judecăm după harta asta, publicată pe siteul BBC, România nu există în Afganistan. Păi dacă nu existăm, ce căutăm acolo? Iar suntem confundaţi cu ungurii? Sau din pricina proamericanismului nostru tâmp, ne consideră drept cel mai nou stat al SUA, şi ne-au pus sub drapel american?

Din The Economist, două caricaturi în ton cu problema afgană de la summitul NATO şi întâlnirea de la Soci dintre George W.Bush şi Vladimir Putin. Umor britanic de calitate. Consumaţi fără moderaţie!