vineri, 28 septembrie 2012

Huo, SRI! Huo, SIE!

Astăzi s-a petrecut unul dintre cele mai ruşinoase episoade din ruşinoasa existenţă a continuatoarelor Securităţii, SRI şi SIE. Aflaţi la o paranghelie creştin-democrată, sponsorizată cu banii lu' madam Merkel, cei doi papagali ne spuneau cum au trudit ei din greu pentru a furniza date guvernanţilor în legătură cu Oltchim, şi cum s-au şters la cur cu notele lor informative politicienii.

Daţi-mi voie să-i bag în pizdele mamelor lor pe cei doi ipocriţi. Când e vorba să-i execute pe adversarii lui băsescu, imediat apar în presă "stenograme". Au atâţia ofiţeri acoperiţi în presă. Nu puteau scăpa un raport într-un ziar, să declanşeze un scandal public? De ce nu au sesizat DNA? De ce au permis acumularea a 700 de milioane de euro datorii? Mai mult, lui Meleşcanu i se părea firesc ca nişte unii să se ascundă în spatele lui DD, pentru a păgubi statul român, cumpărând mai ieftin Oltchim. 

De ce dracu' plătim noi armatele astea de trântori? Să-i câte în strună lui băsescu? Să facă bani din informaţiile deţinute? Să-şi bată joc de noi? Huo, bă! Hai cu desfiinţarea! 

joi, 27 septembrie 2012

Unde ne sunt capitaliştii?

Firma rusească Mechel pune în vânzare patru întreprinderi româneşti din domeniul metalurgiei. Pe care le-a cumpărat într-un hal fără de hal, după ce au fost conduse de lăcustele locale de-şi zic "manageri". Le-au retehnologizat, le-au dotat cu capital de lucru, le-au oferit pieţele lor. Au îndeplinit la virgulă angajamentele luate la privatizare. Da, au făcut profit. Cinste lor! Dar au dat de lucru la mii de muncitori. 

Acum iese iar la suprafaţă rusofobia instituţionalizată, vezi EvZ. Unde erau în 2003 "capitaliştii" români? De ce n-au cumpărat ei combinatul de la Câmpia Turzii? Nu cumva pentru că ei nu ştiu să facă afaceri decât cu statul, vezi regii asfaltului?  Unde sunt acum capitaliştii români, care să facă un consorţiu şi să cumpere ei cele patru combinate? Păi tot la ţâţa statului aşteaptă, că a face producţie nu e de ei! Atunci ciocul mic!

Capitalismul globalizat are regulile lui, şi nu le schimbă nişte ziarişti cretini, care scriu la ordin. Cineva tot va cumpăra combinatele. Sigur nu vor fi români. Capitaliştii români n-au treabă cu asta. Munca nu-i de ei!

Nebunul din Dealul Cotrocenilor

Nu mai am iluzii în ceea ce-l priveşte pe traian băsescu. Încă din 2004 am considerat alegerea lui un dezastru pentru România. Iată că am avut dreptate. Sincer, cred că, înainte de toate, este nebun. La modul propriu. Iar un nebun este imprevizibil, nu poţi fi sigur de reacţiile lui, de raţionalitatea deciziilor lui. Asta nu-l scuză, ci doar îl face tot mai periculos, în primul rând pentru cetăţeanul simplu, care suportă costurile deciziilor lui hazardate. 

Ponta a greşit grav pentru că nu şi-a ţinut cuvântul şi s-a dus azi la şedinţa CSAT. A fost obligat de grosolănia ipochimenului să plece. Oricum deciziile CSAT trebuie puse în aplicare de Guvern, inclusiv snoava cu avionul multirol. Cu băsescu nu se poate coabita. El nu are nevoie decât de slugi. Ştia asta, de ce dracu s-a mai iluzionat? 

Lucrurile se vor agrava. băsescu este disperat, nu va rezista doi ani cu un guvern ostil lui. Nu mai poate inversa trendul, în ceea ce priveşte procentele PDL(ARD). Mai mult, nimeni n-a măsurat încă efectul afacerii Oltchim. Personal, cred că PPDD a scăzut în intenţiile de vot, demenţa lui Diaconescu fiind evidentă. Să nu-i dispreţuim pe disperaţii care ar vota cu el. Au şi ei raţiunea lor. 

Acum, nici cu DNA sau ANi nu prea mai poate face tot ce vrea, şi nici impactul mediatic nu mai este ce-a fost pe vremea când îl vâna pe AN. Acum vânătoarea de adversari s-a banalizat, lumea cam ştie despre ce este vorba. Pun pariu că USL va fi votat masiv chiar şi dacă Ponta este arestat! 

Povara lui sunt cele 7,4 milioane de voturi împotriva sa. Pierderea legitimităţii îl macină, îl face şi mai instabil decât era. Ştie că nu mai poate apela la "popor", pentru că "poporul" l-ar sfâşia. Sprijinul UE şi al SUA nu valorează cine ştie ce, dacă se îngroaşă gluma şi iese lumea pe străzi, când va da cu mucii în fasole. Nu cred că va risca să nu numească premierul propus de USL. A treia suspendare îi va fi fatală. Şi nu doar lui, ci şi ălora de la CCR. O ştie şi el, o ştiu şi ei. 

Avem un animal încolţit, care vede cum orizontul i se îngustează. Mai poate face rău, dar cei care se mai tem de el sunt tot mai puţini...  

miercuri, 26 septembrie 2012

Mulţumiri

Mulţumesc tuturor celor care s-au oferit să mă ajute cu problema calculatorului. Deocamdată e pe masa de operaţii. Cum doctor este fiul meu, care se pricepe, e de meserie, lucrează în industria IT, o să mai dureze, după principiul că, de obicei, meseriaşii au obiectul muncii de acasă defect. Sper că mai poate salva ceva de pe hard disk. E drept că nici eu nu-l presez. Nu-i duc dorul bestiei, care îmi mânca mult timp. Fac o cură de dezintoxicare. Ceea ce vă recomand călduros şi vouă. Dar sentimentul meu e că voi da cât de curând nişte bani pe unul nou. Asta e: vine o vreme!     

marți, 25 septembrie 2012

Plângând pe umerii complicilor la hoţie


Ce mă deranjează cel mai mult în viaţa publică este ipocrizia. Care, în politică, merge mână în mână cu demagogia. Deşi nu are legătură cu subiectul postării, deschid o paranteză: azi am închis capitolul "La ordinea zilei". Sigur Dana Grecu are nevoie de un consult de specialitate, iar Radu Tudor şi Neil Şmecher de un transplant de onestitate intelectuală. Aşadar, şi în emisiunea cu pricina s-a plâns pe umărul săracilor muncitori de la Oltchim, pe care îi oropseşte limbutul Ponta, care l-a speriat pe sărmanul DDD, ce s-a zburătăcit pe meleagurile berii şi cârnaţilor cu varză. 

Greu de crezut pentru un om de stânga, am să-i cam bag în pizdele mamelor lor de muncitori, pentru că au fost complici, direct şi prin liderii de sindicat, cu managementul defectuos şi fraudulos . Ei nu au văzut în ce hal arată combinatul? Nu s-au întrebat din ce bani li se plătesc salariile? De unde bani pentru echipa de handbal? De unde alte avantaje? Nu au văzut cum se jefuieşte firma? A cârâit cineva? NU! Atunci şi-o merită! Pe ea, pe soartă!

Nu mai avem sindicate, ci doar nişte mafii mai mari sau mai mici, care au contribuit din plin la distrugerea bazei productive a economiei româneşti. Iar muncitorii le-au susţinut, împotriva intereselor lor. Cine, în afară de Isărescu, au rămas neschimbaţi din 1990? Liderii centralelor sindicale? Ce au făcut pentru oameni? Mai nimic, lăsând la o parte câteva categorii favorizate, gen Metrou. 

Nu se va schimba nimic până când nu vom avea sindicate demne de acest nume, care să fie parteneri oneşti ai patronatelor, în numele muncitorilor, şi nu complici la hoţiile patronilor. Şi fără presiunea membrilor de sindicat, această reformă nu va avea loc... 

  

Metoda similitudinilor

Văd că nişte unii se strofoacă la greu să facă din "privatizarea" Oltchim "Cupruminul" lui Ponta. Ceea ce este o imbecilitate, oricum ai lua-o. Unu: or fi şi ăia care au câştigat Cuprumin, şi Dan Diaconescu, nişte escroci, numai că Dan Diaconescu n-a intrat în posesia Oltchim, şi chiar dacă intră, există mecanisme suficiente pentru a fi obligat să îşi respecte angajamentele. Doi: Spre deosebire de Cuprumin, licitaţia de la Oltchim a fost perfect transparentă, şi asta a dus la conştientizarea unor mecanisme perverse, induse de condiţionările contra naturii din acordurile cu finanţatorii internaţionali. Trei: nume mari din diverse ramuri industriale nu vin în România să cumpere cadavre, precum Oltchim sau Cuprumin. Ei cumpără unităţi viabile, nu datorii către stat şi către furnizori. Şi Cuprumin, şi Oltchim erau pregătite pentru nişte români, care şi-au scos banii afară, bani negri, şi prin firme paravan, vor să cumpere ieftin aceste unităţi, cu care cred ei că vor câştiga prin revânzare. 

Din acest punct trei derivă principala lecţie a privatizărilor: ele nu vor fi un succes până în momentul în care statul nu le pune pe roate, nu-şi administrează corect proprietăţile. Restul sunt poveşti pentru proşti. Care nu înţeleg că metoda similitudinilor are limitele ei.    

luni, 24 septembrie 2012

Marea înşelătorie

Acum descoperim, cu o uimire demnă de un trib de cretini congenitali, natura criminală a "capitalismului" şi marea înşelătorie a "revoluţionarului" an 1989. Mulţimile din Est, care celebrau libertatea şi ieşirea din "comunism", nu ştiau că ceea ce se petrece nu era despre democraţie, libertate, stat de drept. Nu, era despre amânarea crizei generalizate a capitalismului, despre deschiderea de noi pieţe, despre eliminarea concurenţei, sub pretextul "privatizărilor" sau al "distrugerii constructive", al "incapacităţii" statului de a-şi administra bunurile. Şi era vorba despre sclavia consumerismului. 

Cum "capitalismul" şi "comunismul" erau două variante ale aceluiaşi model economic şi social, generat de Revoluţia Industrială, iar "comunismul" avea, prin modelul politic, misiunea de a reduce diferenţele de dezvoltare între diversele pieţe, pentru a da coerenţă globalizării, era logic ca după prăbuşirea "comunismului" să urmeze cea a capitalismului. Că acest proces va mai dura un deceniu, sau două, oricum nu mai contează. Contează ce punem în loc. Deocamdată nu ştim, şi nici nu ne interesează. Tot ce vedem, ca elaborări intelectuale, sunt clişeeele răsuflate ale "liberalismului", şi un dogmatism rigid al "capitalismului originar", cel de început de secol XIX. Este mitul întoarcerii la origini, ca salvare a sistemului. Ceva ca în bancul cu Lenin, adus din timp şi pus să spună cum se poate relansa comunismul. La întrebarea "De unde începem?", Lenin spune: "Începem cu plecarea mea în Elveţia!"

Întoarcerea în timp nu este o soluţie. De fapt, capitalismul nu poate fi salvat, şi, sincer, nici nu merită efortul. Deocamdată, cei care gândesc ca mine sunt eretici şi merită arşi pe rug. Dar lumea începe să perceapă corect realitatea, şi încearcă diverse răspunsuri. Unele mai bune, altele mai proaste. Până se va imagina un nou model economic şi social va mai trece timp. Ce vedem este că există o tentaţie tot mai marcată a marilor puteri economice şi militare de a scoate în exterior crizele interne, generate de capitalismul muribund, şi de a apela la confruntări armate, ca soluţie imediată la criză. Ceea ce se întâmplă între China şi Japonia acum este exemplar, din acest punct de vedere, cum şi criza iraniană este tot din aceeaşi serie. 

Parcă acum vedem într-o altă lumină şi circul privatizării Oltchim. România are de plătit un preţ pentru aderarea la UE şi la NATO: dezindustrializarea. Este schema aplicată şi Greciei, şi Portugaliei, imediat după aderarea lor la UE. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Asta e: capitalismul înainte de toate!           

vineri, 21 septembrie 2012

Cum ne batem joc de noi

Nu am asistat la spectacolul grotesc al "privatizării" Oltchim. Nu cred că idiotul de Dan Diaconescu are pe cineva în spate, să vină cu banii. Nu, el se va scoate din belea în momentul redactării contractului, unde va fi mama circului electoral. După care chiar vom avea un faliment răsunător, tocmai bun de pus în cârca USL şi a lui Ponta. Miroase a mânărie cotrocenistă de la o poştă...

Ce n-am înţeles eu e altceva: de ce, dacă acorzi o importanţă strategică acestui combinat, n-ai trimis peţitori la marii jucători de pe piaţa globală, inclusiv la ruşi, şi ai acceptat ofertele unor gloabe? Uite aşa ne batem singuri joc de noi!

joi, 20 septembrie 2012

Poveşti de familie

Peste trei zile se împlineşte un an de la moartea tatălui meu. Şi ca tristeţea să fie deplină, acum vreo două ore mă sună unul dintre fraţii săi de la Piteşti, să-mi spună că a murit nea Costică. Alt frate. A murit de infarct, internat fiind în spital, la Piteşti. Soarta.

Au fost mulţi fraţi si surori în familia tatălui meu. Mai precis şapte băieţi  şi două fete. Doi dintre ei au murit în război: unul pe frontul de Est, pe undeva pe la Stalingrad, celălalt pe frontul de Vest, prin Ungaria sau Cehoslovacia. Ceilalţi au intrat în vârtejul istoriei. Dintre toţi, doar tatăl meu a făcut studii asuperioare. Ceilalţi au învăţat diverse meserii, au terminat liceul, au fost respectaţi pentru munca lor. Cel care a murit azi a lucrat aproape toată viaţa lui la Dacia. Mai conducea şi acum o Dacie făcută după gustul lui. A avut doi băieţi, i-au murit de tineri amândoi. I-a murit şi soţia, de un cancer. A trecut peste toate, şi trăit singur, fără niciun ajutor. 

În anul care a trecut de la moartea tatălui meu s-au prăpădit încă doi dintre fraţii lui, şi o soră. Cealaltă este undeva, prin California, foarte bolnavă şi ea, şi-mi este groază de momentul în care va trebui să-i dau vestea morţii fratelui ei. 

Simple poveşti de familie...   

marți, 18 septembrie 2012

Veşti despre mine

Un bou dintre cei care-şi zic hackeri m-a atacat şi mi-a distrus calculatorul. Cum nu am nici bani, nici chef să-l schimb, sper că voi reuşi să-l despăduchez, cândva, din mila cui i s-o face milă de mine. Cum bunul samaritean nu se vede încă la orizont, am de aşteptat...

Mă simt ca dracu. Şi cum nu-mi place să merg la medic, starea de rău se va prelungi, până când nu nu voi avea încotro...

Politica românească îmi face o imensă greaţă. Pentru oricine ar fi făcut ce-a făcut MRU cu bani publici(cheltuielile de la Guvern, alea cu pomezile şi parfumurile sunt mizilicuri, ia să se sape la SIE!) era scos din viaţa politică fără drept de apel. MRU spune că e mult zgomot pentru nimic.

Boul ăla de la SRI ne fâlfâie ameninţarea teroristă, să uităm de referendum şi de preşedintele nostru ilegitim.

Am tot spus că dacă vrem să înţelegem ce-i cu băsescu, un răspuns găsim în arhivele serviciilor de informaţii belgiene. Şi sigur pe undeva pe la NATO. Dar nu înţeleg de ce nimeni din Occident nu-i interesat de asta. Sau poate aşa se poate controla şeful unui stat pe care vrei să-l jefuieşti...

Aşadar, până fac rost de un calculator, mai uşor cu postările. Asta e! Românika, futu-i mama ei de stare! 

joi, 13 septembrie 2012

Pulimea Sa, încremenită în proiect



"Pe mine nu mă mai schimbă nimic!" Cam ăsta e mesajul Pulimii Sale, care se face că nici nu a existat Referendumul, că nu ştie că 7,4 milioane de români l-au trimis undeva, că nu-i pasă de demonstranţii din faţa Cotrocenilor, pentru că, vezi Doamne, el e ocupat până peste cap cu viitorul Europei, desptre care a delirat în seara asta, neînţelegând consecinţele dezastruoase ale viziunii germane a Europei cu nşpe mii de cercuri. El e veşnic cu mâna sus a aprobare! La banii lui, ce contează că se alege praful şi de bruma de economie o mai avem! 

Întrebarea este: în numele cui îşi ia el angajamente? De facto, e destituit, poporul român nu-l mai vrea. N-a discutat cu nimeni: Guvern, Parlament, societate civilă. O fi mai nou la modă în Europa sintagma "Statul sunt eu!" Şi atunci se explică! El decide, pentru că el e statul! Problema e că alţii plătesc pentru tâmpaniile lui. 

O nedumerire: e ferm convins că nimic nu-l poate schimba? Nici chiar moartea?


Cu sau fără băsescu...




Încă nu-mi dau seama de impactul pe care l-a avut dezbaterea de ieri, din PE. De un lucru sunt sigur: cei din PPE au avut o mare surpriză! Riposta liberalilor şi social-democraţilor europeni a fost atât de coerentă şi de dură, încât nu le venea să creadă.  Ceea ce mă face să cred că, dacă suspendarea lui băsescu avea loc acum, după începerea lucrărilor PE, ne puteam lua adio liniştiţi de la el. 

În absenţa Parlamentului, cei de la Bruxelles, Barroso şi Reding, printre alţii, au făcut ce-au vrut. Informaţiile au fost filtrate de PDL, mai simplu şi mai uşor. Manipularea lor a prins, până la un punct. PSD şi PNL au organizat riposta mai greu, tot din pricina vacanţei vectorilor lor de influenţă. A mai fost şi "efectul Merkel" asupra social-democraţilor germani. 

De acum PDL n-o să mai poată spune ce-i trece prin minte la Bruxelles. Şi nici cuvântul lui băsescu nu va mai fi "literă de evanghelie". Sunt foarte curios să aflu care va fi adevăratul ton al discuţiilor pe care le va avea mâine la Bruxelles cu Von Rompuy, cu Barroso şi cu Reding. Că la declaraţiile de presă vor zice şi de bine, e una. Ce-i vor spune între patru ochi, e deja alta. 

Văd că băsescu vrea să se adreseze "naţiunii". Diseară, la ora 19, către cerul senin al patriei, din vreo 7 milioane de piepturi, se va ridica un cor de înjurături la adresa sa, care ar dărâma şi o navă plină cu extratereşti curioşi!  Chiar nu-şi dă seama că el nu mai există, ca legitimitate? Că nu mai vrea nimeni să audă de el? Că nu mai interesează pe nimeni? Că e un cadavru politic, de care nu mai are nimeni nevoie?

Cred că nici măcar ăia din PDL nu îl mai ascultă. Sigur, mai poate aduce la ordine câte un ciumete de gen Neamţu, care, luat de val, s-a "dat" la onoarea Udrei şi la "bărbăţia" lui MRU. În curând nici ăştia doi n-au să mai asculte de el...

Oricum, problemele noastre rămân, cu sau fără băsescu la Cotroceni. Dar fără el am fi avut mai multe şanse să le rezolvăm...  

luni, 10 septembrie 2012

Anii cârtiţei

Despre ce să scriu? De la o vreme, lucrurile se petrec ca în "Ziua cârtiţei": lucrurile se desfăşoară zilnic la fel. Tupeul infinit al lui băsescu, aparatul uriaş de propagandă, care repetă neostoit sloganurile la zi, "revizorii" coanei Iuropa, care vin, ascultă minciunile băsesciene, şi pleacă surâzători, trasul de urechi al celor care nu execută ordinele celor două Înalte Porţi, de la Bruxelles şi de la Washington, parchetele Luluţei şi ale lui Morar, care aleargă veşnic după adversarii lui băsescu, televiziunile de ştiri care macină mereu aceleaşi vorbe, şi aceeaşi disperare socială care nu se transformă în nimic. 

Voi mai scrie dacă va exista cu adevărat un subiect de interes. Sper că mă veţi înţelege. E deprimant să te trezeşti mereu într-o ţară încremenită în proiect...

duminică, 9 septembrie 2012

Războiul româno-român, faza pe Parchete



Hotărât lucru, băsescu are o obsesie: să controleze cu orice preţ Justiţia, pentru a scăpa de toate belele potenţiale până în 2014, dar mai ales după. Azi oficiosul, ca porta-voce a Cotrocenilor, ne anunţă că Luluţa vrea postul lui Morar, în fruntea DNA. Şi invers, pentru că ăsta a fost de la început planul lui băsescu, Gitenstein şi Macovei. 

Va fi interesant să vedem cum, cu Mona Pivniceru ministru, acest plan mai poate fi aplicat. Sigur, cu ţuluşii din dotarea lui Morar, e posibil să fie discreditaţi toţi cei care s-ar înscrie în competiţie, împotriva celor doi. băsescu va face un casus belli din schimbarea celor doi din fruntea Parchetelor. Vor protesta şi veşnicii Barroso, reding, Macovei şi compania. 

Nu ar fi de mirare ca băsescu să-şi impună voinţa. Cum nu ar fi de mirare ca asta să se transforme rapid într-un nou prilej de suspendare. Totul este posibil, cu băsescu la Cotroceni, şi stăpânii lui făcând presiuni asupra guvernului. Oricum ar fi, războiul româno-român are frumoase perspective...

vineri, 7 septembrie 2012

MRU şi căpuşarea politicii




După ce i-a dat(degeaba!) postul de premier, Zâna Măseluţă de la Cotroceni i-a pus în braţe lui MRU şi un partid. Nu înainte de a-l asezona cu cu pesedişti şi penelişti renegaţi! Şi uite aşa avem pe piaţă un partid Albă ca Zăpada, Forţa Civică. Asta într-o ţară în care civismul nu poate fi găsit nici cu microscopul! 

Partid care ne promite că ne va prezenta cândva şi programul lui, pentru că deocamdată a fost ocupat cu lucruri mai lumeşti. Sincer, pot să nici nu-l prezinte: în fond, nu este decât băsism în stare pură. Vă închipuiţi că MRU va face şi altceva, în afară de a răspunde ordinelor de la Cotroceni? 

Ce am văzut azi nu este decât un exemplu de căpuşare a unei formaţiuni politice, e drept, anonime, şi care anonimă va rămâne, cu MRU, cu tot. Asta ne duce cu gândul la un inventar al căpuşelor politice, care bântuie prin sistem de mai bine de două decenii. Căpuşe care au falimentat nu puţine partide, unele chiar viabile, care au slăbit pe altele, inclusiv partide mari, precum PSD şi PNL. Acum a venit rândul PDL să guste din deliciile căpuşării. Pentru că PDL va trebui să-i ducă  în Parlament pe MRU şi pe Neamţu. Îl uitam pe idiotul ăla de Pavelescu. 

Dacă PDL crede că va câştiga mai mult, electoral vorbind, lăsându-se căpuşat de idioţii ăştia trei, atunci e vai mama lui de partid! Care nu va ieşi în vecii-vecilor de sub tutela ucigaşă a lui băsescu. Dar de ce mi-ar păsa? Cu cât îi ia dracu mai repede, cu atât mai bine! Nu e creştineşte, dar e sănătos!   

joi, 6 septembrie 2012

Ziua în care procurorii au desfiinţat democraţia în România



Este ruşinos ce s-a întâmplat azi, o zi neagră pentru democraţia din România. Comunicatul DNA depăşeşte orice limită a raţiunii şi bunului-simţ. Pur şi simplu ni se spune că partidele(cu excepţia PSL, se pare!) nu îşi mai pot propune câştigarea alegerilor, pentru că urmăresc obţinerea unor avantaje nepatrimoniale. Cu alte cuvinte, dacă ai câştigat alegerile, şi eşti deputat sau senator, eşti un corupt! Dacă partidul tău formează guvernul, poţi fi acuzat că de aia le-ai câştigat, pentru a numi premier şi miniştri, adică un avantaj nepatrimonial! 

Suntem în plin absurd! Echipele de campanie pot fi asimilate, dacă vrea neuronul ţuluşului, cu grupuri infracţionale organizate. Sondajele la ieşirea de la urne(că de aici veneau datele lui Dragnea) sunt încercări de violare a secretului votului. Sistemul de numărătoare paralelă este un soi de unealtă a Diavolului. 

Este, de fapt, răspunsul lui Morar la încercarea de a fi schimbat. Nu va fi schimbat! O să-l pună băsescu, sprijinit de Barroso, Reding şi Gitenstein, în locul Luluţei, Procuror General al Republicii. 

Trist este că, sprijinind demenţa lui băsescu, şi eliminându-i adversarii politici, procurorii au ucis democraţia în România. În aplauzele ălora de ne dau lecţii de democraţie şi de valori "europene". 

marți, 4 septembrie 2012

Progres?



Discursul delirant al lui băsescu, ţinut în faţa ambasadorilor români la Cotroceni, ne relevă un preşedinte care a depăşit faza de "ales" al românilor. După ce 7,4 milioane de cetăţeni români îţi spun "pa!", nu mai eşti ales, de vreme ce ai devenit preşedinte al României cu 5,2 milioane de voturi. Aşa că azi băsescu s-a prezentat drept unsul unui areopag de zei: CE, UE, FMI, BM, şi, evident, SUA. 

Ca atare, de acum încolo nu se va mai încurca în amănunte precum Parlamentul, alegerile libere, majorităţi parlamentare şi altele. Ca uns, poate face fix ce vrea. Şi va face, începând cu pedepsirea celor care l-au suspendat. Are Parchetele, are CSM, are serviciile, e suficient! Asta e guvernarea post-democratică! 

Acum, nu ştiu: ăsta o fi progresul? De la ales la uns? Mai ştii?

luni, 3 septembrie 2012

DNA rules: AN achitat!



Năstase a fost achitat în penibilul dosar "Mătuşa Tamara", inventat de ţuluşii lui Morar. Completul de judecată nu s-a mai încurcat cu mimarea "dezbaterii": a dat decizia imediat. 

Am o curiozitate: CSM are să sesizeze Inspecţia Juridică în acest caz flagrant de abuz din partea procurorilor DNA? Nu plăteşte nimeni pentru acest mod de a face "justiţie", care a distrus multe vieţi şi cariere? Continuăm să dăm din umeri? Continuăm să nu ne pese?

Se apropie momentul numirii noilor şefi ai DNA şi  Parchetului General. Se va lăsa cu scandal, garantat. băsescu va folosi CSM pentru a impune candidaţi din gruparea Macovei, pe care să-i poată controla. Mulţi oameni oneşti din sistem se ţin de o parte, de teamă să nu fie linşaţi mediatic pe cine ştie ce căcaturi. Sau, şi mai rău, să fie cercetaţi penal, precum Blejan. 

Nu vom scăpa prea curând de politizarea justiţie, şi mai ales de mizeria din procuratură. Avem mari probleme cu recrutarea judecătorilor şi procurorilor. Învăţământul juridic a ajuns o mizerie, scoate rebuturi pe bandă rulantă. Reforma în justiţie de aici ar trebui să înceapă. Dar cine s-o facă? 

Aşa că vom continua să auzim dezbateri inepte despre "vinovăţia" sau "nevinovăţia" lui AN, despre cum vrea USL să preia controlulu Justiţiei sau despre alte fapte diverse, şi nimic despre adevărata stare a lucrurilor din justiţie. 

Zbor în simplă comandă


Elevii piloţi ai Armatei Chineze au ieşit la zbor în simplă comandă. Deocamdată la sol. Dar şi când or avea suficiente avioane...

duminică, 2 septembrie 2012

Toamna politică: o sumară perspectivă



Cred că ne-am blocat pe traian băsescu, pierzând din vedere multe alte lucruri, la fel de importante ca şi plecarea lui de la Cotroceni. Unul dintre aceste lucruri este fixaţia unora de la Bruxelles pe starea "democraţiei" din România. Deşi idolul lor s-a întors la Cotroceni, au realizat că, de fapt, pentru a le fi servite interesele, mai trebuie ceva: un guvern obedient. Dacă băsescu nu se înţelege cu Ponta, adio interese! Drept pentru care presiunea împotriva guvernului se va accentua, vezi declaraţia lui Viviane Reding, aia cu amânarea intrării în Schengen. 

PDL nu pare dispus să se întoarcă la guvernare. Ideea, exprimată de Blaga, este: "Ponta să guverneze, ca să ne regrete lumea!" În spatele ei stă convingerea inutilităţii unei moţiuni de cenzură. Timpul pierdut cu revenirea la guvernare va fi extrem de penalizant la urne pentru PDL. Partidul condus de Blaga trebuie să impună în conştiinţa votanţilor noua construcţie de dreapta, care nici măcar nume nu are, la trei luni de data alegerilor. USL a avut nevoi de doi ani pentru a se impune. 

Celor din PDL le convine să se lupte Bruxellesul cu guvernul Ponta, chiar dacă asta înseamnă penalizarea intereselor româneşti în context european. Cu băsescu la Cotroceni, şi cu nuiaua Bruxellesului pe spinarea guvernului, speră ca USL să nu ia peste 50% numărul de mandate, pentru că aşa i se deschide calea revenirii la guvernare. 

Guvernul trebuie să adopte o linie mai nesimţită faţă de Bruxelles, şi să le spună "fanilor" lui băsescu un lucru simplu: "pixul e la noi, cu noi negociaţi! Dacă aţi mizat pe băsescu, atunci să vă dea el ce vreţi!" Vor fi surprize plăcute! 

Dar cea mai mare problemă a USL, respectiv a guvernului Ponta, este recâştigarea încrederii nucleului dur al celor care au votat pentru demiterea lui băsescu, şi acum se simt trădaţi de cedarea USL în faţa presiunii externe. 

Vom vedea repede ce şi cum. Mâine începe sesiunea de toamnă a Parlamentului. De la care nu prea ai ce spera: toţi îşi caută un colegiu! Despre "coabitare" nu avem ce mai discuta: este imposibilă! Circul continuă, cu costurile de rigoare. Asta e, trăim în România... 

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Ce ne spune o nuntă despre starea naţiunii

Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Sub această deviză se desfăşoară nunta anului, între o tută cunoscută mai degrabă după numărul de înmatriculare al maşinii proprii şi un pulărău, care s-a făcut cunoscut prin faptul că este fiul familiei sale. Când ţi se spune Syda, şi-l ai cavaler de onoare pe Poponeţ, ceva nu rimează!

Ei bine, această nuntă a mobilizat instituţiile statului, mai ales forţele de ordine, mai dihai ca la un summit NATO! Pentru că fata lu' tata se numeşte băsescu, elena băsescu. Iar ignobilul său tată, preşedintele ilegitim al României, n-a avut bunul-simţ să facă totul în deplină discreţie, cu atât mai mult cu cât sute, sau mii de oameni îi hăulesc de dor şi jele sub ferestrele Cotrocenilor. 

Tot circul de azi a fost o sfidare la adresa celor mai mulţi dintre români, care numai bine nu o duc. Maşini scumpe, toalete scumpe, bijuterii scumpe, figuri sfidătoare. Dispreţ total faţă de omul simplu.

Ce revelator mai bun al stării naţiunii decât această nuntă? Sunt voci care-i acuză pe aceia care i-au hăulit de "bine" preşedintelui băsescu, şi la cununia civilă, şi la biserică. "Săracul, trebuia lăsat să se bucure de momentul ăsta!" Ei bine, nu! Nu trebuia lăsat nesancţionat! Să treci peste voinţa a 7,4 milioane de oameni care te-au demis prin vot, să te porţi ca şi când nimic nu s-a întâmplat, să nu înţelegi motivele furiei protestatarilor, ei bine, aşa ceva nu poate rămâne fără ripostă! 

Naţiunea este mai polarizată ca oricând, mai divizată ca oricând şi mai lipsită de solidaritate ca oricând. băsescu se bucură, pentru că aşa îşi poate face mendrele mai uşor. Dar nu va dura. Furia majorităţii este în creştere. Şi va exploda cât de curând. Vie că vrea, fie că nu vrea, băsescu va pleca la presiunea străzii, sfidată şi azi într-un mod incalificabil. Poate că, dincolo de a fi un revelator, nunta asta s-ar putea să fie un detonator...

vineri, 31 august 2012

Vara în care au murit iluziile




A trecut şi vara asta! A fost de-a dreptul sufocantă, într-un oraş care a uitat să mai planteze copaci, în schimb plantează beton, asfalt, oţel şi sticlă. A fost vara în care au murit iluziile noastre despre occident. Festivalul ipocriziei, care a însoţit suspendarea şi votul pentru demiterea lui traian băsescu ne-a arătat un occident dispus să calce în picioare şi democraţie, şi valori morale şi politice, pentru a-şi păstra pe tron sluga. Şi-a păstrat-o. Cu ce preţ? Ei bine, preţul nu se cunoaşte încă. Dar ceva indicaţii despre ordinul său de mărime apar. Şi dacă acum occidentalii au susţinut o cauză greşită, atunci când susţine o cauză bună, reflexul celor mai mulţi români va fi de respingere. 

După orice calcul, traian băsescu a fost demis. Dar şase indivizi, unul mai mediocru ca altul, mai şantajabil ca altul, mai stupid ca altul, au decis altfel. Drept pentru care au îngropat instituţia pe vecie. Acum CCR trebuie desfiinţată, şi găsită o formulă care s-o readucă în atenţia şi respectul românilor. 

Vara asta are şi un lucru luminos, zic eu. Pe care nu pot să-l atribui neapărat cuiva. Dar el există: acum câţiva ani, pe o caniculă asemănătoare, în Franţa au murit circa 15.000 de oameni, cei mai mulţi singuri, găsiţi după zile şi zile. Nu am auzit de un singur caz de acest fel în România. Semn că există un soi de solidaritate, la nivel micro, acolo unde oamenii se îngrijesc unii de alţii. A contat şi campania de informare publică, au contat şi măsurile luate de unele municipalităţi. Dacă ne-am ocupa mai mult de ceea ce contează cu adevărat pentru oameni, viaţa tuturor va fi cu siguranţă mai bună. 

Toamna politică şi socială va fi, evident, la fel de complicată, de tensionată şi de conflictuală. Vor muri şi alte iluzii. Dar poate că fără asta nu ne maturizăm, ca naţiune...

miercuri, 29 august 2012

Ce mare surpriză?



Cică băsescu tace, pentru că pregăteşte o mare surpriză. Bun, asta e de Gâgă! Şi care ar fi, mă rog, acea mare surpriză? Că de demisie nici vorbă! De ruşine, aşişderea! Îl doare pe el în cur de votul împotrivă, primit din partea a 7,4 milioane de români! Ce mai rămâne?

După mintea mea, îi rămâne să dea o lovitură de stat! Adică să-şi pună iar un Muţunache în fruntea Guvernului, să le-o tragă lui Ponta şi Antonescu, să anihileze USL, să îşi pună oamenii în fruntea Procuraturii Generale şi a DNA, şi, în general, să măsluiască alegerile parlamentare, pentru a fi liniştit până în 2014.  Cunoscând obiceiurile locului, s-ar putea să-i reuşească. Oricum are spatele asigurat. Că doar n-o să-i bată obrazul madam Merkel! 

Deci, nimic surprinzător. Doar trist. Şi mizerabil. Şi care ucide orice brumă de speranţă...   

marți, 28 august 2012

Ce vrem?



Văd că se declanşează un soi de "război sfânt" împotriva USL, în general, şi a lui Ponta şi Antonescu, în special, pentru că ieri nu l-au demis ei în Parlament pe băsescu. Sau, dacă asta nu se putea, măcar să-l fi plimbat cu preşu' încă vreo câteva zile. Din punctul meu de vedere este cea mai proastă atitudine posibilă, şi nu ţine cont de realităţi. 

Cred sincer că atât Ponta, cât şi Antonescu au fost ameninţaţi de unii de la Bruxelles şi de unii de la Washington(care joacă dincolo de politica oficială a Uniunii şi a SUA) cu tăierea accesului la finanţări pe piaţa internaţională. După decizia CCR nu mai exista cale de atac. Ştim cu toţii asta. E multă frustrare în rândul nostru, al celor care am votat pentru plecarea lui băsescu. Dar asta nu trebuie să ne anuleze judecata. Reacţia noastră de demnitate, adică votul masiv cu "DA!" la referendum n-a fost primită bine de cei citaţi mai sus, care au tot mai mare frică de cetăţeni şi de implicarea lor în viaţa publică. Dacă băsescu putea fi înlăturat democratic de popor, cine ştie, poate aveau şi alţii idei de acest gen. Reacţia lor a fost una de frică, instinct de conservare în stare pură. 

Nu cred că ăia de afară mor neapărat de grija lui băsescu. Mai degrabă mor de grija lor. Democraţia e frumoasă doar în poze. În realitate ea este un pericol pentru toţi cei care au ocupat "înălţimile de comandă". Întrebarea este: cum putem scăpa de oameni precum băsescu? Greu de spus, mai ales în condiţiile României. Numai câteva ţări îşi mai permit luxul de a avea conducătorii pe care şi-i doresc şi cetăţenii. Restul trebuie să accepte un control exterior asupra alegerii, explicit sau implicit. Acum, la noi, controlul a devenit explicit. 

În aceste condiţii singura decizie raţională a USL era acceptarea revenirii lui băsescu, fără alte "floricele" de stil. Acum importantă este câştigarea alegerilor parlamentare cu un procent bine peste 50%, şi formarea guvernului. După care, dacă sunt inteligenţi, cu Constituţia în mână, să-l lase pe băsescu un simplu spanac decorativ, închis la Cotroceni, aşteptând terminarea mandatului. Ştiu şi serviciile că, o dată şi o dată, băsescu va pleca de la putere. Şi nu trebuie să se pună rău cu noua putere. În fond, banii lor de la guvern vin, nu de la Cotroceni.  

Ce ar fi să uităm de băsescu, şi să ne concentrăm pe urgenţa acestei toamne: câştigarea alegerilor parlamentare şi formarea unui guvern USL? Nu va fi simplu. PDL vorbeşte deja despre o moţiune de cenzură. Un guvern al PDL, care să organizeze cum ştie el alegerile, ar complica situaţia. 

De fapt, asta vrem? Revenirea pedeleilor, doar pentru că avem noi ceva de împărţit cu USL? USL ne-a dat ocazia de a scăpa de băsescu. Lucrurile au depins de români, nu de câţiva politicieni. Să ne asumăm şi noi partea noastră de vină în rămânerea lui băsescu la Cotroceni. Care, judecată la rece, nu este un eşec al taberei anti-băsescu, ci o mânărie cu iz legal, de care se va da socoteală, cât de curând. 

luni, 27 august 2012

băsescu se întoarce!



"Avem la dosar o scrisoare de la INS in care ne spun ca nu ne pot comunica cifra exacta a recensamantului decat in trimestrul doi din 2013. Ei spun ca nu exista mijloace tehnice pentru stabilirea numarul persoanelor cu drept de vot", se scuză Zegrean, azi, aşteptând să înceapă şedinţa Camerelor reunite, pentru a-l reînscăuna pe băsescu. Şi atunci, dacă li se spune că este practic imposibil să se ştie cu exactitate numărul de votanţi, dacă li se demonstrează că cifra comunicată de BEC este pur şi simplu arbitrară, neavând nicio legătură cu realitatea, de ce au decis cum au decis, pe baza unui fals, pentru că cifra aia e un fals? 

Mai mult, membrii CCR recunoşteau, cu doar câteva zile înainte de referendum, atunci când au respins votul uninominal pur, că numărul de votanţi, respectiv populaţia României, s-au redus semnificativ, semn că erau la curent cu situaţia de fapt. 

Dar ce contează asta, dacă s-a dat ordin de zi pe unitate, şi băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni? Uitaţi-vă ce se petrece în Parlament: USL face volte, când e cvorum, când nu e, când participă la lucrări, când nu participă. 

băsescu va fi la Cotroceni începând cu această seară. Ne-am întors de unde am plecat. Cum vor evolua lucrurile de aici înainte este greu de spus. Cert este că în rândul celor 7,4 milioane de oameni care au votat pentru destituirea lui băsescu se conturează un nucleu dur, extrem de activ, extrem de motivat, radicalizat şi mai numeros decât se crede. Cu acest nucleu dur se va confrunta nu doat băsescu, ci şi cei din USL, pentru că nu au luptat cu convingere, până la capăt, cu băsescu.

Ei bine, acest nucleu dur, şi radical, de cetăţeni convinşi de obligaţiile, responsabilităţile şi dreptatea lor, va fi cel care va determina rezultatul alegerilor parlamentare din 2 decembrie. De urmărit cu atenţie... 

duminică, 26 august 2012

Pauza de băsescu s-a terminat!



Pauza de băsescu s-a terminat! Din păcate! Nu pot spune că i-am dus dorul. Aproape două luni fără el, chiar în circoteca referendumului, a fost reconfortantă. A vorbit din garaj, nu de la Cotroceni. Ştiu, tot el a condus România. Dar dintr-un garaj! Câtă umilinţă! Faptul ăsta numai, şi mă simt răzbunat! 

Nu cred că Parlamentul va da o dovadă de demnitate, şi va invalida decizia CCR. Sigur Pulimea Sa, cu ajutorul jegurilor ălora de la servicii, împreună cu ţuluşii Luluţei, şi-a luat toate măsurile necesare pentru a nu se întâmpla un pocinog. Deci nu se va întâmpla! 

Nu se va încurca el în cele 7,4 milioane de voturi, cu care a fost demis, indiferent de ce spune CCR. Cum nu s-a încurcat nici în 2009, când a pierdut alegerile, în realitate. Diverşi prieteni l-au ajutat să măsluiască votul, şi iată-l din nou preşedinte! Aşa şi acum: prietenii au făcut regulile în favoarea lui, şi iată-l din nou la Cotroceni!

Nu e un învingător, dar nici nu-i pasă! Câtă vreme e la butoane, nimic nu contează: legitimitate, credibilitate, moralitate. El e călăreţul, restul sunt călăriţi! Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: de ce băsescu? De ce este privit ca singurul garant al intereselor americano-germane în România? Că decizia CCR este o coproducţie americano-germană! Şi mai ales de ce situaţia din România nu interesează pe nimeni altcineva din UE? Nu am văzut la Bucureşti nici trimişi englezi(ministrul de externe al Albionului a avut, se pare, alte treburi, venea din zona Siriei), nici francezi, nici italieni sau spanioli. 

Această atitudine a americanilor şi nemţilor a născut frustrări. Nemţii şi-au dezvăluit ieri unul dintre motivele susţinerii lui băsescu: vor un nou Tratat al Uniunii. Ideea a fost primită foarte prost de majoritatea membrilor Uniunii. Merkel are şi ea nevoie de nişte unii în spatele ei. Cu Ponta sau Antonescu exclus! 

Rămâne o necunoscută: reacţia celor care, într-un fel sau altul, s-au săturat de băsescu şi nu vor să mai audă de el. Sunt din toate straturile sociale, din toate curente ideologice, republicani şi monarhişti. Nu cred că îi uneşte doar ura faţă de băsescu. E mai mult decât atât. E o reacţie de demnitate naţională, ceva care aminteşte de perioada 1964-1971. Trebuie să privim foarte serios această reacţie. Pe ea se poate construi un proiect naţional, o nouă politică externă şi europeană, o nouă cetăţenie. Este, dacă vreţi, marele câştig al unui Referendum care, chiar dacă nu ne-a scăpat, legal, de băsescu, l-a trimis la lada de gunoi a istoriei.   

sâmbătă, 25 august 2012

După ce trece canicula



Prieteni, nu am chef de nimic. Oraşul ăsta este o uriaşă plită încinsă. Nu mai ai un copac, un spaţiu verde, ceva, să te pună la adăpost de căldura nemiloasă. Un deşert de beton, asfalt, oţel şi sticlă. Plus gunoaiele, care răsar peste tot, deşi primăriile se mişcă mai bine la acest capitol. Un oraş părăsit, la sfârşit de săptămână, de toţi cei care au posibilitatea s-o facă. Un oraş în care există, practic, o singură distracţie: pileala, mai ales la terasele răsărite ca ciupercile în Centrul vechi. Şi cu berea la PET până şi boschetarii îşi permit acest lux. 

Sincer, am suportat foarte greu canicula. Nu atât căldura, cât schimbările pe care le induce în comportamentul oamenilor. Aş spune chiar că am traversat o perioadă depresivă, în care nu am avut chef de nimeni şi de nimic. Unii dintre prietenii vor fi zis că sunt dus cu pluta. Recunosc, nu am avut chef nici de blogul ăsta, iar celălalt blog l-am părăsit fără prea mari remuşcări. 

E drept că la depresie a contribuit şi povestea Referendumului, şi ceea ce a urmat după. E greu să accepţi o nedreptate, e greu să vezi cum nişte personaje profund corupte au anulat, prin decizia lor, votul celor care i-au cerut lui băsescu să plece. E greu să accepţi că ai scăpat de Moscova şi de dictatul ei, pentru a intra slugă nu la unul, ci la doi stăpâni: UE şi SUA. Care nici măcar grija  respectării aparenţelor nu o mai au.

Dacă din orbita Moscovei am reuşit să mai ieşim, din orbita ăstora două nu mai avem scăpare. Sigur, se va dezvolta un curent anti-european şi anti-american din ce în ce mai puternic. Nu ne va folosi la nimic, pentru că nu mai suntem în perioada Războiului Rece. 

Un singur lucru ar trebui să ne dea serios de gândit: ce vom face, dacă UE nu va putea rezista fenomenelor centrifuge şi crizei euro? Dacă germania va vrea o nouă arhitectură a sistemului, cu un nucleu condus de ea, cu un număr de ţări nordice şi central europene, şi cu tări precum România formând un soi de colonie periferică, o piaţă de desfacere şi un rezervor de forţă de muncă ieftină. Cât or mai fi aşa ceva...

Cel mai grav a fost lovit în aceste două luni mitul care spune că UE şi SUA sunt sursă de democraţie pentru amărâţi ca noi. Şi ce am văzut? Că nu există principii şi valori, ci numai interese, iar pentru a-şi apăra interesele, nici UE, nici SUA nu se jenează să treacă peste valori şi principii. Sigur, ştiam asta, dar nu ne-a căzut bine o astfel de demonstraţie de cinism. 

Ne aşteaptă vremuri şi mai zbuciumate, după întoarcerea lui băsescu la Cotroceni. Într-un fel, mental, cel puţin, sunt deja pregătit pentru asta. Deşi nu-mi cade bine deloc, dar deloc! Nu e vorba despre resemnare. Cred în continuare că se impune o presiune populară, şi politică, pentru a-l obliga să demisioneze. Dar trebuie să fim realişti: cât îi are în spate pe americani, şi o parte din europeni, băsescu va face fix ce doreşte, cum doreşte, în România. Există o singură scăpare: preţul plătit de americani şi de europeni pentru sprijinul acordat lui băsescu să devină mult prea mare. Mai pe româneşte, abuzurile lui să ducă la grave violenţe sociale. Nu suntem încă acolo. 

Dar toate astea, după ce trece canicula!

vineri, 24 august 2012

Vomitivul George Maior

România nu mai are nicio şansă de scăpare din ghearele unui sistem securist, pe care traian băsescu l-a dus la paroxism. Ieri seară Realitatea Tv a dezgropat şi ea povestea din 2007, când, tot prin preajma unui referendum de destituire, jupân Coldea avea nişte curiozităţi perverse despre unii judecători de la CCR. Ei bine, într-un gest aproape unic, George Maior intervine în direct, după ce înainte se "afirmase" purtătorul de cuvânt al SRI, Bercaru, pentru a spune că notiţele lui Coldea NU sunt documente oficiale ale SRI. 

Băi, pulă! Hârtiile alea, oficiale sau nu, au produs efecte: dosarele persoanelor indicate de Coldea au fost cercetate. Nimeni nu ştie ce s-a descoperit în ele, nimeni nu ştie ce destinaţie şi ce utilizare au avut ele, informaţiile. Nu ai produs nicio probă că acele cercetări nu au produs efecte, nu au fost folosite în scop de şantaj. De ce aş crede în bunele intenţii ale unui derbedeu, precum Coldea, băsist cu acte în regulă?

Şi uite aşa a apărut pe piaţă un nou vomitiv: George Maior... 

joi, 23 august 2012

Sper...



Nu-mi fac mari iluzii în legătură cu numirea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei. E deja inamicul public numărul unu al băsiştilor. I se vor întâmpla multe. 

Sper un singur lucru: numirea ei să declanşeze un proces de limpezire a taberelor politice la vârful Justiţiei, în CSM, în Procuratură, la ÎCCJ. Să iasă păduchii băsişti în frunte, să se agite, să facă scandal. Să-i vedem şi noi, să ştim ce hram poartă. Până acum au jucat comedia imparţialităţii şi a independenţei. A venit vremea să cadă măştile. Şi dacă numirea Monei Pivniceru ajută la asta, e deja o mare victorie!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...