vineri, 29 iunie 2012

Un Midas autohton



Ce a făcut azi Consiliul lu' Peşte este o ruşine pentru comunitatea academică română, una care întrece orice plagiat, al lui Ponta, Udrea, Miclea şi compania. Este vorba despre probitate morală şi intelectuală. Trec peste "reorganizarea" lui Pop, efemerul ministru al Educaţiei, o prostie, pentru că nu a servit la nimic. 

Tu vrei să dai o lecţie de morală, încălcând reguli, regulamente, principii de drept? Consiliul, conform Ordinului dat de Baba, nu are autoritate decât pentru titlurile acordate după 23 martie 2012, parcă. Comisia de specialitate a Consiliului şi-a declinat competenţa, în şedinţa de luni. Deci ea NU a acordat un aviz de specialitate. Nea Andrush ăla, şeful comisiei, competent în Tabelul lui Mendeleev, s-a pronunţat acu' vreo trei săptămâni. Miclea, la fel. Aşa-zisul verdict s-a dat într-o şedinţă care nu avea cvorumul cerut de lege.

Scopul nu scuză niciodată mijloacele. Scopul circului a fost să-l pună în dificultate pe Ponta, şi să facă uitată înfrângerea lui băsescu în cazul Bruxelles. Dar la acest car s-au înhămat membri ai Academiei Române, profesori universitari, cărora partizanatul politic le-a luat minţile. Este trist. România nu mai are, "graţie" minţii demente a lui băsescu, niciun reper. băsescu este un Midas pe invers: el transformă tot ce atinge în căcat. A cărui duhoare pestilenţială otrăveşte nu doar viaţa politică, ci întreaga societate. Asta e! Trăim vremuri măreţe!

11 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Consiliul efemer si fara putere retroactiva a facut o nefacuta. Ministrul interimar al educatiei, si mai efemer, a facut inca o nefacuta.

Din pacate, comisia fara putere retroactiva a constatat un adevar, si in sine nimic nu-l poate spala pe Victor Ponta de plagiat. Nici pe altii ca el.

Eu nu ma pun contra lui Ponta, ca nu ma intereseaza. Comentez la adresa lui sub acest pseudonim de vreo 9 ani, si vreo 90% sint comentarii care nu il favorizeaza, pentru ca-mi furnizeaza "munitie".

Am spus si mai spun: nu suport plagiatorii. Din punctul meu de vedere orice plagiator este un tilhar pe termen lung, care isi insuseste avantaje necuvenite si ocupa prin abuz locul altcuiva. Oricine a scapat un plagiat nu este demn de nici o incredere, pentru ca minte pe termen lung, si persista in minciuna.

Un plagiat se poate constata oricind, pentru ca teza de doctorat este un element public. Miine daca vreau ma duc si iau teza oricarui X de la biblioteca, o citesc cu atentie, si daca sint prevenit asupra domeniului, vad de unde s-a inspirat in mod neonest. Pot s-o spun, si faptul ca o spun este un act de justitie.

Comisia aia a spus un lucru adevarat. Nu face nimanui nici o cinste faptul ca, din artificii contzoparesti, lucrul spus de ei nu produce consecinte acum. Sper sa produca vreodata. Cu Ponta si cu toti aia ca el. Ca sa se dea jos scroafele din copac si sa se faca lumina.

Honestly, decit sa-si copieze teza mai bine nu se facea doctor. Aia-i.

Karakas spunea...

Viata politica din Romania este obscena, la partea portocaliu-verzuie. Trupa de giumbuslucuri si fum sunt in stare de orice, mai ales sa se foloseasca de anumite institutii ale statului cu oameni compromisi, pentru a ataca puterea. Cred ca idea este sa nu mai aibe timp de joc, asa cum au facut si cu Nastase, l-au scos de pe teren, tot cu ajutorul unor oameni care au beneficii de la ce a ramas din tara lui Basescu.

In plus media joaca si ea un rol nefast. In loc sa fie rezervate fata de validitatea institutiilor care dau verdicte ilegal, media trimbitzeaza orice neadevar, sau lucruri neconfirmate drept adevar.

Daca Ponta e cu constiinta curata referitor la lucrarea sa de diploma, trebuie sa vina public si sa spuna tare si apasat ca este lucratura. Si sa il schimbe odata pe acest om care se vede ca nu are ce face. Se plictiseste la Trei Coceni.

Liliana D spunea...

Si toate cele expuse de tine fac cumva SA NU fie real plagiatul?

Scopul nu scuza mijloacele, spui? Dar faptul ca Ponta a reprezentat Romania in pofida ordinii constitutionale, deci si-a atins scopul prin niste mijloace nelegale, este de scuzat?

Toate celelalte abuzuri pe banda rulanta facute in ultima luna, cu scopul de a-l lovi pe marinarul - un scop nobil, in viziunea ta - sunt deci si ele de nescuzat.

Constantin Gheorghe spunea...

Un amănunt: ordinea aia constituţională presupune ca decizia CCR să fie publicată în MO. N-a fost! N-a fost nici măcar scrisă! Şi nici nu va fi scrisă, pentru că judecătorii CCR au adăugat la Constituţie, uzurpând o funcţie a Parlamentului. Aşadar, s-a dus la Bruxelles cât se poate de legal şi de constituţional. Şi nu a uzurpat nicio funcţie, că n-a zis că el băsescu!
Plagiatul va fi real în clipa când instituţia abilitată, Comisia de Etică, zice că e. Iar nişte neni care, în dispreţul legii de organizare a instituţiei din care fac parte, se strâng şi dau verdicte, deşi nu au cvorum de şedinţă, este un exemplu de comportament academic! Aferim!

Fluieratorul spunea...

V-ati pus vreodata problema citi plagiatori or fi in Comisia de Etica? Eu zic ca multi. De fapt, istoria se repeta mereu: "who watches the Watchmen?"

Liliana D spunea...

De fapt cele doua institutii nu fac decat sa constate o stare existenta, nu inventeaza si nu adauga nimic.

CC nu face decat sa citeasca cele doua articole din constitutie si sa stabileasca o intrepretare unitara. Interpretarea precum ca reprezentantul Romaniei la consiliul european este presedintele nu a fost contestata decat acum, iar CC nu a facut decat sa confirme starea de fapt.

In al doilea rand, moral vorbind, Ponta stia de interpretare si nu a facut decat sa manevreze institutiile in folosul sau. E vorba deci de uzurparea cu premeditare a unor calitati oficiale, nu din simpla nestiinta. Adica circumstante agravante. Cum ar fi acaparearea MO ca sa nu fie publicat ce nu-i convine lui.

In al treilea rand, plagiatul exista si e real din momentul cand a fost publicata lucrarea de doctorat. Comisia nu vine decat sa constate aceasta, in mod oficial. Faptul ca e plagiat poate dealtfel sa constate orice cetatean care stie sa citeasca, aici nici macar nu e necesara nicio interpretare a legii. Din nou, ignorarea cu buna stiinta a realitatii, ba chiar mistificarea acesteia sau manevrarea in propriul folos a institutiilor nu constituie decat circumstante agravante.

Nu ai raspuns si nu ti-ai insusit ideea ca "scopul nu scuza mijloacele", cu aplicabilitate la mijloacele folosite de Ponta pentru cele doua scopuri de mai sus. Deocamdata, esti in stadiul "scopul nu scuza decat mijloacele alor nostri".

Constantin Gheorghe spunea...

Unu: MO NU este încă la Guvern! O spune Barbu, secretarul General al CD, şi pedelist de frunte! Doi: CCR a adăugat la Constituţie, inventând instituţia "şefului statului", şi mandatarea premierului. Mai sunt şi altele de acest gen.
Trei: nu mai credeţi tot ce spune propaganda portocalie! Mai judecaţi şi cu propriul cap, dacă tot îl aveţi.
Iar cu plagiatul: până când nu există un verdict LEGAL, el nu există. Ce cred eu sau ce cred alţii sunt doar opinii. Ele nu ţin loc de acţiune legală. N-am nicio graţă: a plagiat, să-şi asume consecinţele.

casandra spunea...

Seara buna.

1. Am discutat azi cu un amic. Zice ca in ultimele 10 zile a pus 100 de lucrari de doctorat, sustinute in ultimii 4 ani, la "revelator". A folosit doua programe de detectare a plagiatului. Cum spune el, programele respective nu expertizeaza propriu-zis, ci fac doar o analiza lingvistica. Pentru a stabili plagiatul este absolut necesara analiza umana, competenta in fiecare domeniu. Ei, din cele 100, 30 aveau zone extinse de suprapunere lingvistica. Din cele 100, 82 aveau citari si parafrazari in volum mai mare de 30%. El zice ca este un dezastru cu doctoratele noastre. Sunt palide rau la capitolul creativitate/originalitate.
Ne confruntam, acum in mod public, cu o grava boala a sistemului nostru academic. Ar vrea multi sa se incheie chestionarea situatiei reale a scolilor doctorale din Romania doar cu un "verdict" rasunator pentru Ponta si apoi...batista pe tambal. Distinsii nostri academici isi apara acum "saracia", de aceea se grabesc asa tare. Sa puna piciorul in usa, sa nu iasa duhoarea in targ.

2. Ai dreptate, Gheorghe Barbu (fost minsitru PD in perioada 2005-2007 si actual secretar general al Camerei Deputatilor) recunoaste ca hotararea Curtii Constitutionale nu a fost trimisa la Camera sau la Monitorul Oficial. Tare sunt curioasa daca a fost redactata macar in varianta aceea cu "in calitate de sef al statului". Aceea este dovada suprema a completului ramolisment al distinsilor si a urgentei reformarii Curtii. Ultimul text constitutional care prevedea calitatea de sef al statului pentru presedinte este art.71 din Constitutia RSR din 1965. Si nu intamplator nu mai apare sintagma nici in Constitutia din 1991, nici in cea din 2003. A fost respinsa de Constituanta. Pentru ca acea sintagma, care pare nevinovata in vorbirea curenta, are un continut constitutional teribil: seful statului reprezinta puterea de stat. Toata. Toate ramurile puterii de stat. Ma tem ca pitpalacii si cotofenele nu inteleg pe deplin ce inseamna asta.

3. Nu contest initiativa CNATDCU de a dezbate chestiunea plagiatului. Dar am constatat ca intre cei 19 membri ai preacinstitei adunari nu exista niciun jurist. Niciunul care sa stie care dintre textele puse in dezbatere este de fapt un text extras din Acordul international de constituire a Curtii penale internationale, care fraza este loc comun in dreptul international public, etc. Din cei 19 membri ai Consiliului, 5 sunt reputati profesori in domeniul chimiei, 3 sunt excelenti ingineri, 2 sunt sociologi. Mai avem acolo un lingvist, un istoric, un psiholog, un medic, un filozof, un fizician...Niciun jurist. Niciunul.
Este aproape de neinteles de ce nu au solicitat un aviz competent de la presedintele Comisiei de stiinte juridice din Panelul 4 al consiliului, reputatul profesor civilist Viorel Mihai Ciobanu. Profesorul a fost judecator la Curtea constitutionala pana in 1998, a fost presedintele comisiei de redactare a proiectului Codului de Procedura Civila, numit in 2006 de Monica Macovei. Deci prieten al PDL. Dar si profesionist al dreptului, competent in materie. Cei 19 excelenti profesionisti in cu totul alte domenii s-au reunit sa expertizeze si sa declare un plagiat intr-un domeniu complet strain oricaruia dintre ei. Fenomenal!Te doare capul! Cred ca si cele mai dotate minti s-au smintit in tara asta.

clerc spunea...

Draga Liliana D

interesant tot ce spui. Cred insa ca inspirata Casandra a raspuns concludent nelinistilor tale.
Eu am doua observatii legate de temele tale.
1. ok, a plagiat Ponta, aut cu el... DAR SI CU BASESCU (vezi linkul: http://www.pesurse.ro/#/2012/06/30/oare-basescu-a-plagiat-ceva-unii-spun-ca-da-asa-pu/#news)
2. Nu te mai ingrijora atit de mult de ceea ce spune Moody-s, ca pricinile scaderii ratingului sint exogene, sint determinate de evolutia pietei euro, nu de dramoleta basista: "Legăturile României cu zona euro prin canale comerciale, de investiții și financiare amplifică riscurile la care este expusă economia în următoarele 12-18 luni", consideră Moody's.
Totodată, având în vedere nivelul relativ ridicat al datoriilor în valută și obligațiile anuale semnificative de rambursare a acestora, orice înrăutățire a condițiilor din zona euro ar amplifica riscurile legate de balanța de plăți și de sistemul bancar.

ANONIMUS spunea...

Nu poti declara ca este plagiat o lucrare despre drept in care parte este text de lege sau citarea ei.Nu e plagiat cand faci o teza si folosesti sau citezti date publice ci doar daca copiezi o alta teza si sustii ca este a ta.Cand teza trateaza o problema pe care Dl Ponta a elaborat-o cu un colectiv de specialisti esti cretin sa spui ca a plagiat-o.Cand acesti nenorociti din prostie si zel mai si arata ca clar nu a fost plagiat, esti bolnav cu capul.Ce spun mintosii?!Ca cele 85 de pagini din aproape400 au fost copiate copy-paste si culmea si bibliografia aferenta la fel.Deci spune clar ca cele "citate"a fost trecut la bibliografia de la sfarsitul
tezei.In materie de lege nu poti face beletristica si sigur ca este exact rigulos la toti specialistii care au facut vorbire despre acest fapt.In plus "membrii"comisiei au spus ca de la un profesor a fost citate 40 de pagini,cand tipul ,de alfel toti tipii, au declarat ca n-a fost plagiat.Cand se v-a observa ca cele citate de acel profesor a folosit la randul lui si din aceeasi sursa ,ceea-ce Dl.Ponta a facut ,si o sa fie gasit in bibliografie au sa vada ca si-au dat examenul de idioti academici.Cu 10 ani inainte,metodica de editare de a cita un text si al trece la subsol, nu era o regula si ma tem ca nici acum in cazul dreptului nu este uzual ,asta ramane la latitudinea conducerii facultatii care face doctorate.Acesti cacati portocalii plus Dl Aldea Petru fost canditat de senator PDL de Timis la trecutele alegeri sunt o rusine a invatamantului superior, daca se pot preta la asemenea porcarii.Toata lumea vorbeste de plagiat, a proasta ,ca asa-i romanul,se pricepe la toate si e doct si savant chiar daca cotrobaiesti prin tomberoane.

Fluieratorul spunea...

"Revelatorul" spune ca exista suprapunere de text. Unor alfabetizat, nu neaparat jurist, vede cu ochiul liber ca in jurul pasajului "revelat" nu exista elemente care sa-l identifice ca apartinind altei lucrari decit cea de fata. Plagiatul inseamna copiat, indiferent din ce sursa (nu neaparat alta teza), iar copiatul inseamna prezentarea ideilor altora ca fiind ale tale. As simple as that. Restul sint povesti.

Chestiunea asta e foarte simpla si foarte usor de transat. Poti sa copiezi ce si cit vrei daca precizezi sursele. Daca precizezi sursele, nimeni n-o sa creada ca textul preluat iti apartine.

Poti sa-ti sustii propriile idei cu pasaje preluate din alti autori, nu te impiedica nimeni. Nu poti sa te substitui lor ca sursa a ideilor lor.

Da' ce ma agit eu... A spus cineva mai sus cum stam cu copiatul in suveica. E atit de banal sa copiezi in Romania ca a decenit si corect.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...