vineri, 3 aprilie 2009

Viaţa ca o marfă
Citesc la Vlad Petrenu pe blog despre întâlnirea pe care a avut-o cu un nene, Mario Garcia, un soi de guru al presei electronice, sau cam aşa ceva. Recunosc, nu ştiu cine este nenea cu pricina, dar eu sunt singurul vinovat de ignoranţa mea. Să trecem peste...
Şi zic Petreanu şi nenea guru: " Există o fascinaţie în on-line pentru scriitura la persoana întâi. Garcia spune că, dacă s-ar fi publicat ziare cu acest ton, ele ar fi trebuit să se numească “The Daily Me”. El însuşi e uluit de această situaţie. “Am muncit o dată 3 săptămâni pentru un articol de pe blogul meu, m-am documentat la sânge, am coroborat faptele, am pus în context, am lansat ipoteze îndrăzneţe. Eram foarte mândru când l-am publicat. Rezultatul? Nici un comentariu. În schimb, când scriu despre o experienţă personală, cum ar fi despre cât de captivat e nepotul meu de poveştile pe care i le spun… wow!” se amuză el. Mesajul? Publicul peferă experienţele personale şi nu poţi lupta împotriva acestei situaţii."
Publicul preferă nu doar experienţele personale, eufemism pentru amănunte cât mai triviale cu putinţă din viaţa celorlalţi. Tot publicul este în delir şi atunci când se dă lovitura de graţie unui biet taur tâmpit, şi la luptele cu cocoşi sau câini, şi când un soţ îi umflă ochii consoartei, sau invers, tot el se fotografiază cu mortul celebru, sau exclamă în extaz: "veniţi repede, să vedeţi ce accident mişto!"
Este şi asta o consecuinţă a triumfului consumerismului. Orice poate fi transformat în marfă, supus regulilor cererii şi ofertei. Inclusiv aspectele cele mai intime ale vieţii fiecăruia dintre noi. Cam pe aici se află explicaţia femomenului de tabloidizare accelerată a mediilor de informare. Sigur, e frumos să vezi filmuleţe cu întâmplări hazoase, gen copii care pică în nas sau se luptă cu pisica, adulţi în situaţii caraghioase. Dar, maui devreme sau mai târziu, aceste filmuleţe se întorc împotriva protagoniştilor fără voie, atingându-le demnitatea sau aducându-le prejudicii.
Blogul nu este, în viziunea mea, un jurnal intim. Jurnalul intim a ţinut şi ţine loc de divan, şi aşa devii propriul tău psihanalist. Blogul este o formă de jurnalism, mai mult sau mai puţin profesional. Cel puţin eu aşa îl văd. Este subiectiv, inevitabil, este un punct de vedere personal, neîngrădit de tot felul de politici editoriale. Eşti propriul tău editor. Blogul are meritul că păstrează diversitatea şi pluralismul punctelor de vedere, care sunt sub asediul unui puternic curent de standardizare a informaţiei şi a punerii ei în pagină. De fapt, mediile de informare ignoră, prin felul în care abordează realitatea, complexitatea lumii. Sunt atâtea subiecte pe care şi le refuză presa profesionistă, din motive pe care în general le cunoaştem, subiecte pe care blogurile le abordează fără complexe şi fără constrângeri.
Dar nu cred că trebuie să cedăm tentaţiei de a ne transforma vieţile în marfă, de dragul traficului sau al "celebrităţii". Mai devreme sau mai târziu vom comite o eroare, pe care o vom regreta amarnic. Dacă vrem să facem astfel de lucruri, un jurnal intim şi nepublic poate fi o soluţie.

4 comentarii:

Lilick Auftakt spunea...

Pentru mine conteaza mai mult opinia personala pe o tema, exprimata pe un blog, decat stirea in sine, seaca, pe care o poti culege cu "viteza luminii" de pe o agentie de stiri. Felul cum cineva imbraca in stilul propriu stirea ma atrage mai mult decat daca mi-ar povesti ce a mancat, ca s-a intalnit cu x, cu y, ca a fost la piscina etc..Nu cumpar! Si nu cumpar nici poze cu morti, cocosi in lupta, tauri... :))

geomarz spunea...

Blogul este un fel de defulare.
Spui ceea ce nu spui altfel sau n-ai cui spune...
Sau cauti niste constiinte asemanatoare cu a ta...
Uneori, reactionezi la ceva la care nu ai altfel cum sa reactionezi...
Oricum, NU este un jurnal intim...
Eu, evit blogurile care ma indispun. Mai ales prin tematica si atitudine aberanta, la nivelul bunului simt...

In alta ordine de idei, VIATA NU ESTE o MARFA.
NU stiu ce este viata, dar marfa, nu este sigur...

N. Raducanu spunea...

Desi si dvs., d-le Constantin Gheorghe, ne-ati marturisit detalii din copilarie (Pif), adolescenta (revistele frantuzesti) si tinerete (fabrica de avioane), sunt cu totul de acord cu cele ce afirmati acum : blogul nu trebuie sa fie un jurnal intim, etalat in public. Eu de pilda, acum om batran, mi-am tinut un asemenea jurnal la Bucuresti intre anii 1976 si 1987, in care puneam pe hartie amaraciunea esuarii socialismului, indignarea fata de cultul desantat al personalitati celor doi ce conduceau tara, slugarnicia insotitorilor cuplului „monarhic”. Recitind aceste caiete, mi-am dat seama ca – asa cum spunea Ciu-En-Lai despre revolutia franceza din 1789 – sunt premature acum comentariile despre acea epoca. Iar in cazul meu - publicarea pe blog a ideilor furioase de acum 25-30 de ani. In blogul de azi dau numai informatii despre evenimentele curente, despre carti si articole, insotite deseori de comentarii. Cred ca suplinesc astfel o anumita presa ce cam lipseste la noi (cea de stanga) si nu ma prea sinchisesc daca nu primesc nici o reactie la cele scrise. Urmaresc insa nu numai blogurile romanesti, ci si unele – celebre deja – in publicatii straine.
Blogul este un carnet de bord sau un jurnal extim (contrar deci unuia intim), intretinut de o singura persoana, deci diferit de un sit, colectiv prin esenta. In numai cativa ani el a devenit in multe tari un fenomen societal, un fel de „laborator al ideilor de maine“, un spatiu al controverselor intelectuale, al desbaterilor, calme sau pasionate. „Orice blog deschide de facto un forum de discutii, chemat sa suscite in cel mai bun caz un dialog platonician, iar in cel mai rau – gaura neagra a gandirii in actiune.. Dar el are particularitatea ca faptul public si cel privat se confunda, Agora devine piata de schimb, sofistii se invecineaza cu discipolii lui Socrate, cetatenii - cu sclavii. Blogul trebuie privit ca un viguros banchet, unde fiecare internaut poate fi un orator. Nu cand s-a trecut de la incunabul la imprimat a avut loc ruptura, ci cand s-a trecut de la carte la ecran. Adevarata revolutie a scrisului nu a fost Gutenberg, ci numericul, caci abia acum s-a schimbat radical suportul, in timp ce inainte se trecea de la hartie la o alta hartie“.

N. Raducanu spunea...

P.S. Am uitat sa precizez ca pasajele in ghilimele de la sfarsitul postarii de mai sus, sunt citate din cartea "Breves de blog" aparuta in 2008 a scriitorului Pierre Assouline.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...