Cifre

Un sondaj comandat de L'Humanite institutului IFOP arată că 42% dintre francezi NU pleacă în concediu în acest an. Cauza? Scăderea puterii de cumpărare, mai ales în rândul claselor populare. Vacanţa este, în jargonul economiştilor, o "variabilă de ajustare", adică renunţăm la o cheltuială neesenţială pentru a păstra în relativ echilibru bugetul familiei. Funcţionarii sunt cei mai mulţi care nu pleacă în vacanţă, 47%, dar muncitorii au cea mai "spectaculosă" evoluţie: de la 20% în 2005, la 41% în 2008!

Astfel de sondaje spun mai multe despre adevărata stare a unei societăţi decât cretinele întrebări despre direcţia bună sau rea sau despre încrederea în tot felul de politicieni de doi bani! Dar nu văd pe nimeni dispus să comande astfel de sondaje. Presa e interesată de ţâţele "zânei" şi de cafteala Boschetului cu nevasta-amanta din dotare-parcare. Partidele politice? Ce au ele cu viaţa oamenilor? Guvernul? Să-şi întineze el "moştenirea"? Sindicatele? Mai există sindicate în România?

De fapt, câţi români pleacă în concediu, înţelegând prin asta un voiaj mai mare de trei zile? 5%? 10%? 15%? Că sfârşiturile de săptămână, în care faci 6 ore dus şi 6 întors la şi de la munte sau mare nu sunt concedii, sunt o formă de masochism!

O decizie neaşteptată

BNR a decis astăzi creşterea dobânzii de politică monetară cu 0,25%, la 10,25%, fără însă a o însoţi de creşterea nivelului minim obligatoriu al rezervelor făcute de băncile comerciale la BNR. Decizia este surprinzătoare, analiştii aşteptându-se la menţinerea vechii dobânzi.

Ce se întâmplă, de fapt, în spatele uşilor închise ale decidenţilor din BNR? O explicaţie se impune. Care sunt problemele de fond ale economiei, de vreme ce s-a simţit din nou nevoia creşterii dobânzii de politică monetară? E drept că nu puţini analişti economici atrag atenţia asupra dezechilibrelor din economie. La fel de drept este că Guvernul are o altă viziune asupra stării economiei decât BNR.

Se pare că BNR a făcut o obsesie din jugularea consumului. De creşterea consumului este vinovat, în viziunea BNR, accesul mult prea facil la credite de consum. Credit care, tot în viziunea BNR, este vinovat şi de reaprinderea inflaţiei, alături de "pomenile electorale", a se citi măriri de salarii şi pensii, de alte cheltuieli sociale.

Lucrurile stau şi nu stau aşa. Mărirea pensiilor este doar un proiect. Cei 40 de lei în plus la salariul minim este oricum cunoscută de circa un an, şi a fost amânată deja cu un trimestru. Ştiu, aşteptările inflaţioniste, bla, bla, bla...De fapt, şi nu voi obosi să reamintesc acest lucru, inflaţia este un fenomen mult mai complex şi nu neapărat mecanic: creşte salariul, automat cresc şi preţurile, creşte gazul, aşişderea, etc.

Multă din inflaţia de acum este de import. Prin preţul gazelor, al petrolului, al bunurilor industriale şi agricole importate. Această inflaţie importată nu va fi în niciun fel impresionată de măsurile BNR.

Pe de altă parte, de consumat, după modelul societăţilor de consum, consumă doar circa 10% din populaţia României. Restul consumă doar sporadic sau deloc! Iar din aceste 90%, mai bine de jumătate se află la sat. Un sat care, cu puţine excepţii, nu se mai află integrat în sistemul economiei naţionale.

Şi atunci, dacă tai accesul la credite celor puţini care mai consumă în România, ce obţii? Nimic! Este a şaptea creştere a dobânzii decisă de BNR, şi care sunt efectele? Inflaţia creşte, deficitul de cont curent aşişderea! De ce? Iată o întrebare la care Mugur Isărescu poate va răspunde în conferinţa lui de mâine. Poate...

Cert este un lucru: ceva de fond se schimbă în modul în care funcţionează modelele economice dominante. Şi noi nu prea înţelegem această schimbare şi mecanismele prin intermediul cărora s-a produs schimbarea.

Un "bagabond" la Roma şi alte nimicuri

Ceauşescu nu s-a gândit la asta: o şatră de protocol! Ei bine, Băsescu a avut parte de aşa ceva la Roma, unde s-a dus ca să aibă de unde veni, pentru că nu-l văd pe Berlusconi, nici beat fiind, să renunţe la măsurile luate împotriva imigranţilor ilegali, inclusiv împotriva ţiganilor şi a românilor, de dragul cheliei lui Băsescu. Şi ştiţi cât urăşte Berlusconi chelia! A fost în starte să suporte supliciul implantului de păr, numai să scape de muscodrom.

Câtă ipocrizie în existenţa acestei şatre de protocol de la periferia Romei, unde legea o fac tot felul de derbedei de prin Craiova, dacă am înţeles bine, care s-au auto-proclamat "bulibaşi" şi fac ce vor cu "supuşii". Ce instructiv-educativ a fost fost dialogul dintre bulibaşi şi "bagabont" , cum "elegant" îl caracterizează Radu Mazăre, primarul Constanţei, pe Traian Băsescu! Prietenul Mordechai le zice mai bine decât mine pe tema asta, aşa că vă invit să-l citiţi.

Totul face parte dintr-o amplă campanie de imagine, al cărei obiectiv central este relansarea carierei politice a lui Traian Băsescu, puternic depreciată după patru ani de neîmpliniri măreţe! Este o campanie de imagine şi atât! Pentru că ea nu este însoţită de un proiect politic consistent, fezabil, care să fie în acord cu agenda publică. Traian Băsescu nu este omul proiectelor, este omul toanelor de moment. Topârceanu versus Sadoveanu! Traian Băsescu poate fi sclipitor pe trei pagini, dar nu va scrie niciodată "Fraţii Jderi"!

După ce va trece puntea reconfirmării lui Daniel Morar, se va termina şi neaşteptata lună de miere a relaţiei sale cu Guvernul Tăriceanu III. De fapt, Morar e tot ceea ce i-a mai rămas la îndemână pentru a încerca obţinerea unui nou mandat. Şi-l va folosi până la abuz. Deja suspecţii de serviciu: Adrian Năstase, Şerban Mihăilescu şi Radu Mazăre au început să facă prima pagină a ziarelor, chemaţi din nou la DNA. Reîncălzirea diverselor supe, gen "mătuşa Tamara", nu mai impresionează pe nimeni, oricât s-ar strădui fătucile din televiziuni să facă din rahat bici!

Dar să mizezi pe anticorupţie, după patru ani de eşecuri usturătoare, şi în condiţiile în care tu şi apropiaţii tăi sunteţi suspectaţi de grave acte de corupţie, e semn de disperare şi de lipsă de viziune! Cum lipsită de viziune a fost vizita de la Roma, de astăzi. O vizită evident prost pregătită, fără obiective realiste, de la care România nu are ce aştepta. Iar ţiganii din Italia şi mai puţin! Pentru că înainte de a avea de-aface cu rasismul italienilor(care e rasism, ce s-o mai dăm după copac!) şi cu legile discriminatorii ale guvernului Berlusconi, ţiganii au de înfruntat lăcomia şi violenţa liderilor lor, bulibaşii care îi trimit la produs şi le iau banii obţinuţi din cerşetorie şi din furtigaşuri. Stând de vorbă cu ei, Băsescu i-a legitimat, dacă mai aveau nevoie de aşa ceva!

Un "bagabond" în fruntea României. N-ar fi nici primul, nici ultimul. Numai că tupeul actualului şef al statului este de-a dreptul imperial! Numai că o ţară se mai conduce şi cu altceva, nu doar cu tupeu. Cu inteligenţă, moralitate, integritate, patriotism, devotament, demnitate. Dar nu e Băsescu omul de la care să cerem şi altceva decât tupeu!

Nasc şi la Germania Patapievici!

Scandalul expoziţiei organizată de ICR la New York are un corespondent în Italia. În Muzeul de Artă Modernă din Bolzano, în nordul Italiei, un neamţ expune o... broască pe crucifix! Unde? Într-o zonă în care 99% dintre locuitori sunt catolici practicanţi! Drept pentru care un consilier regional este în greva foamei de opt zile, pentru a protesta împotriva unui gest provocator, în opinia sa.

Acum, să mă ierte Dumnezeu! Ce mama dracului artă e broasca asta crucificată? Tot felul de idioţi, care nu au nimic de spus, aleg deliberat astfel de teme cu potenţial de scandal, pentru a atrage atenţia asupra lor!

Am mai spus asta: sunt ateu. Şi nu-mi place când alegerea mea este pusă în discuţie într-un mod grobian, ofensator. De aceea nu pot accepta bătaia de joc la adresa credinţei, indiferent care ar fi ea. Astfel de "opere" nu sunt decât produsul intoleranţei şi aroganţei.

Vă mai amintiţi scandalul expoziţiei "F.A.Q. about Steve the Great"? "Ecvestra" lui Gorzo e doar una dintre aşa zisele "opere", expusă alături de un paloş din rahat!

Dar se poate încă şi mai bine! Sorin Tara îşi bate joc de Sfânta Parascheva, pe care o reprezintă pe post de etichetă de votcă, pe o sticlă închisă într-un prezervativ cu aripi. Multă lume sărmană cu duhul!

Pactul pentru contra statului de drept!

Ştefan Bârlea, Musca la arat

Prietenul Mordechai pune în discuţie un subiect care n-a lipsit de pe acest blog: societatea civilă. Mai precis modul în care "societatea civilă" înţelege să-şi facă datoria într-o democraţie, în care nimeni nu are monopolul adevărului, şi nici pe cel al puterii. Subiectul este cu atât mai actual cu cât nu ştiu cum dracu se face, dar "societatea civilă" se trezeşte fix atunci când nişte interese politice particulare sunt puse sub semnul întrebării.

Nu am auzit de vreun apel al "societăţii civile" în favoarea amărâţilor ăia din Moldova şi din Bucovina, care au pierdut tot ce aveau în vâltoarea apelor revărsate. În schimb de-acum agasanta şi inutila "Coaliţie pentru o Guvernare Curată" vrea un Pact cu statul de drept(sic!) Lăsăm la o parte faptul că prin "stat de drept" se înţelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă şi externă a cetăţenilor prin instituţii democratice. Şi atunci despre ce Pact poate fi vorba, câtă vreme instituţia superioară căreia i se subsumează alte legi şi norme este Constituţia. Nu-mi aduc aminte ca cineva să conteste Constituţia, în fundamentele sale, astfel încât să fie nevoie de un act prin care partidele să se angajeze să o respecte.

De fapt, ce vrea Coaliţia, dincolo de vorbăria de umplutură? Un angajament electoral în trei, de fapt patru, puncte: 1. Că nu vor propune, întreprinde, iniţia ori aproba, înainte sau după alegeri, conform recomandării raportului CE, nicio schimbare instituţională, de statut juridic sau de personal la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casatie si Justiţie...

2. Că nu vor întreprinde sau aproba prin vot, înainte sau după alegeri, nicio schimbare a personalului de conducere a Agenţiei Naţionale de Integritate ...

Acestea două sunt cele mai importante, şi de fapt înseamnă: angajaţi-vă în scris că nu vă atingeţi de Kovesi şi de Morar! Cum pe Kovesi n-o paşte nimic, în afară de-un divorţ(dacă ne luăm după gurile rele!), apelul îl priveşte doar pe Morar! Kovesi e pusă acolo, ca şi ANI, de altminteri, pentru impresie artistică!

Nu mai vorbim despre moralitatea gestului, pentru că pierdem vremea. Dar o fi un asemenea Pact, odată semnat de cei indicaţi de Coaliţie, constituţional, adică în acord cu normele statului de drept, ăl de vor să-l apere "voinicii" societăţii civile? Poţi să acorzi imunitate unui individ, indiferent de performanţele lui manageriale şi profesionale, doar invocând o iluzorie cerinţă a Comisiei Europene? Sau noi suntem prea proşti şi întrebările noastre nu merită răspunsul "societăţii civile"?

Schimbarea la faţă a lui Băsescu?

De vreo două zile se speculează intens pe tema schimbării la faţă a lui Băsescu. Totul a plecat de la declaraţia de presă de luni, privitoare la inundaţii, când tonul adoptat a fost extrem de moderat, fără critici la adresa guvernului. " Acesta este principalul lucru pe care am dorit să îl fac, un apel la solidaritate. De asemenea, sper că nimeni nu va politiza evenimentul. Dar vreau să spun că prezenţa oamenilor politici este necesară în momentul de faţă printre cei afectaţi de inundaţii. Aceşti oameni au nevoie să îşi vadă deputaţii, senatorii, vorbind cu ei şi dându-le asigurări că nu vor fi uitaţi sau abandonaţi de autorităţi", a fost, în esenţă, mesajul transmis.

A urmat vizita de ieri, din Moldova, când iarăşi Băsescu nu a profitat de ocazii, şi nu au fost deloc puţine, pentru a da copite Guvernului. Mai degrabă a dat vina pe Dumnezeu pentru tot ce s-a întâmplat. Nici după şedinţa de Guvern de dimineaţă, la care s-a auto-invitat, nu a profitat de ocazie pentru a-şi face imagine. E drept că nici premierul, nici alt membru al Guvernului, nu au comentat pe marginea subiectului.

De aici au început să curgă tot felul de speculaţii, cele mai multe ducând spre încercarea lui Traian Băsescu de a face pace cu PNL şi de a găsi parteneri de alianţă guvernamentală partidului său de suflet, PD-L. Un partid care a gustat din plin "deliciile" izolării politice, şi care vede clar acum că strategia de a miza totul pe "locomotiva" Băsescu este una perdantă.

De fapt, problema PD-L este nu cum să obţină un scor electoral care să-i permită să facă singur guvernul, că nu se poate(lucru confirmat şi de sondajul comandat de PNL şi apărut pe blogul lui Ioşka în această dimineaţă) ci cum să găsescă o formulă prin care să revină la guvernare. Indiferent de mijloace şi în ce formulă de alianţă. Întrebarea este: de ce tocmai acum ia cunoştinţă Traian Băsescu de impasul în care a dus PD-L? Răspunsul îl găsim în scorul de la locale şi în disoluţia "grupului de la Cluj".

PD-L a fost relativ liniştit în privinţa posibilităţii revenirii la guvernare, din două motive: scorul din sondaje şi influenţa "grupului de la Cluj" asupra lui Mircea Geoană, influenţă care ar fi garantat, în cazul unui succes relativ al PSD la parlamentare, o alianţă de guvernare PSD-PD-L. Cu sau fără UDMR. Rezultatele dezamăgitoare ale PD-L din alegerile locale, scoaterea definitivă din jocul politic intern din PSD a "grupului de la Cluj" şi consolidarea de fapt a alianţei informale dintre PSD şi PNL, vizibilă cu ocazia desenării circumscripţiilor uninominale, care a defavorizat masiv PD-L, au aprins toate becurile de alarmă atât la Cotroceni, cât şi la Modrogan.

Cel care, prin modul în care a gestionat deciziile PD-L din ultimii patru ani, şi care este vinovat de izolarea politică a PD-L, Traian Băsescu, este pus acum în situaţia de a lipi la loc cioburile defunctei Alianţe "Dreptate şi Adevăr". Şi atunci, călcându-şi pe inimă, face unele gesturi în direcţia PNL. Şi apoi, mai are un interes: menţinerea lui Daniel Morar în fruntea DNA.

Putem pune pariu că în spatele acestei încercări de împăcare sunt "naşii" Alianţei D.A., adică acele organizaţii fanatizate ale "societăţii civile" care urăsc profund stânga şi PSD şi au găsit în Traian Băsescu instrumentul răzbunării. Paranoia lor este la paroxism, cu atât mai mult cu cât, după câteva scandaluri cu expunere mediatică intensă, vezi cazul expoziţiei organitată de ICR la New York, aia cu puţulici, svastici şi alte oribilităţi şi cel al manifestării organizată de acelaşi ICR la Berlin, cu participarea a doi turnători ai Securităţii, câţiva lideri ai ei sunt uşor pe făraş.

Şi mai e o explicaţie, una mult mai gravă, prin consecinţe: PD-L şi Traian Băsescu nu şi-au plătit datoriile faţă de sponsori, cei care au aruncat cu banii în campaniile din 2004, la Referendumul de anul trecut şi în campania de la locale, din mai 2008. Dacă nu revin la guvernare, pedeleii vor suferi amarnic, iar Traian Băsaescu îşi poate lua adio de la realegerea pentru un nou mandat, adică de la încă cinci ani de imunitate. De care are nevoie ca de aer!

Motiv să ne întrebăm, odată în plus, cine conduce de fapt, România, şi cine ia deciziile politice în locul liderilor formali? Şi în aceste condiţii, ce valoare mai are votul şi voinţa cetăţenilor, când cei care decid sunt abonaţii la ţâţa Bugetului de Stat?

Aşa încât nu vă grăbiţi să salutaţi schimbarea la faţă a lui Traian Băsescu. Nu face de bună voie pe "porumbelul păcii" , ci pentru că este strâns cu uşa de cei care au făcut posibilă cariera sa politică şi au alimentat-o cu bani, au susţinut-o în presă şi mediile electronice, au cumpărat susţinerea unor intelectuali proeminenţi şi au corupt conştiinţa reprezentanţilor "societăţii civile". Este acelaşi Traian Băsescu, dar cu spatele la zid. Când dă întrega măsură a mizeriei morale şi a lipsei sale de caracter.

UPDATE: Băsescu a primit şi jucăria pe care şi-a visat-o. Cu 5 la 3 Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a votat organizarea unei Sesiuni Extraordinare a Camerei, cu un singur punct la ordinea de zi: execuţia celor doi pesedişti, Năstase şi Mitrea. Cei cinci care au votat "pentru" sunt de la PNL, trei, de la UDMR, unul, de la PRM, unul. Dacă informaţiile pe care le deţin sunt corecte, PD-L a lipsit de la şedinţă. Concordia portocalie devine un fapt împlinit, sau e doar de faţadă, un simplu armistiţiu? E cumva efectul sondajului pomenit de Ioşka? Ce s-a discutat la întâlnirea în doi dintre Băsescu şi Tăriceanu, din deschiderea şedinţei de Guvern de ieri? Şi de ce a fost stabilită ca dată 13 august, când sunt prea mici şanse de a se întruni cvorumul, şi cu atât mai puţin cele două treimi necesare aprobării cercetării penale a celor doi?

Ce se joacă, de fapt? PNL vrea să scape de presiunile PSD, pentru că are de gestionat probleme economice, care nu rimează cu cererile de măsuri sociale, cereri care condiţionează sprijinul dat de pesedişti Guvernului Tăriceanu? Tăriceanu joacă la două capete? Şi-a asigurat un anumit "confort", care înseamnă şi un soi de imunitate după încetarea mandatului?

Şi mai e ceva: cât de inteligentă este această mişcare politică, în condiţiile în care ai o problemă economico-socială cât casa, efectele inundaţiilor? Când pe agenda publică este ceva, şi pe agenda politicienilor cu totul altceva, rezultatele se vor vedea la vot...

PS: jalnică încercarea de a strecura pe ordinea de zi şi un punct legat de inundaţii. Jalnică şi josnică! Pentru că Radu Ruşanu, cel care a anunţat rezultatul votului, a vorbit despre UN SINGUR punct pe ordinea de zi a Sesiunii Extraordinare. După aproape o oră iese şi Bogdan Olteanu, anunţând două puncte pe ordinea de zi! Nu repari o gafă cu o altă gafă!

Cu sinistraţii la psihiatrul Băsescu

Dacă nu ar fi dramatismul evenimentelor şi tragediile personale ale celor care practic şi-au pierdut tot avutul în catastrofa naturală din Moldova, vizita lui Traian Băsescu în satele calamitate ar fi subiect de comedie bufă! Discuţii dezlânate, fiecare cu ideea lui, cu soluţia lui, oameni dezorientaţi, neştiind încotro s-o apuce şi peste tot halomaisul Băsescu, pe post de psihiatru. Adică cea mai proastă soluţie pentru a linişti nişte oameni care sunt puternic traumatizaţi psihic şi istoviţi fizic!

Ceea ce n-am văzut în toate aceste zile în zonele calamitate sunt tocmai psihiatrii profesionişti, care să-i ajute pe oameni să suporte traumele provocate de calamităţi. Nu e suficient să le dai apă minerală, conserve de carne sau pâine, corturi şi un ceai. Sinistraţii au nevoie de consiliere de specialitate, au nevoie de sfaturi, de asistenţa unor medici psihiatri. Şi nu politicienii sunt cei mai potriviţi pe acest post.

Şi asta e o lecţie care trebuie învăţată. ISU trebuie să angajeze şi astfel de personal specializat, care poate rezolva multe probleme, inclusiv în situaţii în care mulţimile sunt greu de ţinut sub control, sau intră în panică. Poate că sfatul lor ar fi permis găsirea căilor de a-i scoate pe oameni din starea de şoc, pentru a-i mobiliza, pentru a-i face să acţioneze pentru a se pune la adăpost fără să fie nevoie de evacuări cu forţa.

Vizita lui Băsescu nu a rezolvat nimic, şi i-a agitat pe sinistraţi degeaba. Cu picioarele în apă nu faci terapie de grup! Mai bine îi lua la una mică! Cel puţin aşa vorbea pe limba multora dintre sinistraţi, care, să mă ierte Cel de Sus, nu păreau foarte în firea lor! De unde se vede cine este cel mai bun prieten al omului, la nevoie!

Cea mai potrivită terapie de grup la inundaţii!

Apărarea "siciliană"a ţuluşului şef

Se apropie cu paşi mari ziua în care Daniel Morar va fi reconfirmat în fruntea DNA, sau dimpotrivă, licenţiat cu un şut în cur. Licenţierea ar fi, într-o ţară normală, în care cei care exercită puterea, dar şi "câinii de pază ai democraţiei" mai au un dram de bun-simţ, soluţia normală şi firească. DNA este o instituţie în stare de faliment. Moral, dar şi profesional. Nu detaliez, ştim cu toţii despre ce este vorba.

Ca de obicei, noi vom alege soluţia cea mai proastă! Adică vom păstra un idiot în fruntea DNA, doar pentru că aşa nu se pricopseşte nimenui cu un set de cucuie în plus. Şi apoi, toată lumea are de câştigat de pe urma incompetenţei lui. Băsescu, pentru că l-a ţinut în braţe, şi eşecul lui Morar ar fi şi eşecul lui. În plus, poate da o mână de ajutor, mai plimbând, la momentul oportun(şi când nu e un moment oportun într-o campanie electorală?) prin faţa camerelor de luat vederi ceva adversari de-ai săi şi de-ai PD-L.

Moliceanu e şi el mulţumit. Dacă îl lasă dracului în pace pe Morar, nu-şi mai ridică în cap "societatea civilă", care şi aşa a intrat în trepidaţie la auzul zvonului că Morar ar putea fi schimbat. Şi dacă îl mai joacă puţin Morar pe Orban, spre pildă, asta e bonus!

Nici PSD nu are nimic de pierdut dacă Morar rămâne la locul lui. Şi aşa nu mai crede nimeni în imparţialitatea şi în profesionalismul DNA. Un şef nou ar vrea să demonstreze că DNA nu e cum se spune, adică bună de nimic. Şi nu ştii ce surprize pot să apară. Acum e bine: de Morar s-a lipit definitiv o etichetă: şeful poliţiei politice a lui Traian Băsescu. Victimizarea poate aduce mai multe beneficii decât schimbarea lui Morar. Ca să nu mai vorbim despre avantajul pesediştilor, de a nu mai fi muşcaţi de cur de aceeaşi "câini de pază", care latră deja preventiv, primii doi, Cristian Pătrăşconiu şi Liviu Antonesei, în "Cotidianul", ceilalţi doi, Mircea Marian şi Sorin Ioniţă, în "Evenimentul Zilei".

Totul este de un penibil care ne scuteşte de orice comentarii. Prostituţia intelectuală este în floare! Cât de Sorin Ioniţă să fii, şi cât de lipsit de caracter, să emiţi astfel de panseuri, când ştii bine că faci parte din echipa de zgomote pro-Morar: "Strategiile sunt şi ele aceleaşi: se mobilizează presa tendenţioasă şi comentatorii de casă pentru a crea vacarm şi confuzie, mediu în care nu e important să argumentezi de ce ar trebui înlocuit Daniel Morar, ci doar să laşi impresia, prin repetare din multe surse, de inevitabilitate a acestei înlocuiri." O, da! "Evenimentul Zilei" e "presă obiectivă" şi total netendenţioasă, deloc portocalie şi pupinbăsească! Iar el şi Mircea Marian nu sunt deloc comentatori de casă ai lui Băsescu şi ai PD-L! Cine se dădea în bărci la lansarea candidaturii lui Vasile Blaga? Mama mare? Sictir!

Mafia civică, din care face parte şi Iniţiativa pentru o Justiţie Curată(care a produs la minut un apel în apărarea lui Morar), mafie care a lansat în presă aşa-zisa schiţă de Raport, în care ne păştea şi amânarea adoptării euro, şi aceea a aderării la spaţiul Schengen, a ieşit la atac! La ordinul lui Traian Băsescu, cel care nu mai ştie ce sfori să tragă, pentru a mai obţine un mandat. Dacă se bazează pe lătrăii ăştia, s-ar putea să aibă cea mai mare surpriză a vieţii lui!

PS. Salutăm apariţia volumului de "omagii", de fapt a monografiei dedicată vieţii, muncii şi ciordelilor lui Traian Băsescu de Marius Oprea. Va fi cea mai bună carte de umor a verii!

Vinovaţii nu ţin loc de soluţii!

Unul dintre cele mai sinistre obiceiuri, moştenite din trecutul nostru totalitar, este acela de a căuta nu soluţii la problemele cu care ne confruntăm, ci vinovaţii pentru situaţia dată. Prima întrebare care ne vine în minte, deşi ar trebui să fie ultima, este "cine e de vină?" Avem astfel soluţia perfectă pentru un blocaj instituţional şi pentru a genera conflicte acolo unde este nevoie de consens şi de cooperare.

Nici acum lucrurile nu stau altfel. Degeaba pozează Traian Băsescu în porumbelul păcii şi face apeluri patetice la solidaritate. Viermele este deja în măr şi sapă. Degeaba cere Băsescu acum politicienilor să se ducă să-i încurajeze pe oameni, când s-a străduit, cu un succes remarcabil, în paranteză fie spus, să-i umple de căcat timp de patru ani, transformându-i în "duşmanii poporului". Ce autoritate mai pot avea politicienii, după ce Preşedintele României i-a prezentat sistematic drept o şleahtă de iresponsabili, puşi doar pe căpătuială?

Retorica lui Băsescu, aceea a "sistemului ticăloşit", este cu nimic deosebită, ca obiective de imagine, cu aceea a "centrului curat", imaginată pentru Adrian Năstase în 2003-2004, care i-a servit acestuia din urmă fix ca o frecţie cu Diana la piciorul de lemn! Aşa se va întâmpla şi cu Traian Băsescu.

Oamenii s-au săturat de jocuri sterile de imagine şi de vânătoarea virtuală de "vinovaţi". Ei au probleme concrete, care cer soluţii concrete, imediat sau pe termen mediu şi lung. Pentru asta e nevoie de instituţii puternice şi de o raţionalizare a autorităţii. Mă repet, dar fragmentarea iraţională a puterii de decizie, sub pretextul "descentralizării", duce la risipă de resurse şi la ineficienţa acţiunii, la blocaje decizionale şi este principala sursă a corupţiei. Şi face imposibilă determinarea fără dubii a vinovăţiilor, a acelora reale, nu închipuite. Pentru că fragmentarea puterii duce şi la diluarea responsabilităţii până la iresponsabilitate.

Soluţiile nu pot veni de la nişte oameni sau instituţii obişnuite doar să caute vinovaţi, ca o scuză pentru incapacitatea lor administrativă sau pentru lipsa lor de inteligenţă. Sigur că există şi vinovaţi, dar ei nu sunt căutaţi nici acolo unde trebuie, nici de către cei calificaţi, inclusiv moral, s-o facă. Aşa se face că, deşi toţi îi caută, nimeni nu-i găseşte pe adevăraţii vinovaţi de starea de lucruri din România.

Poate că va veni şi vremea judecării vinovaţilor, dar acum este vremea soluţiilor. Altminteri vom continua să contabilizăm morţi şi dispăruţi în inundaţii, accidente colective de muncă, fraude la tot felul de examene, păduri rase, retrocedări cu acte false, jaf în finanţele publice, fără să rezolvăm nici una dintre probleme.

O pasăre rară

Un pui de zgârie-nori în preerie

Îmi place arhitectura. Are multe în comun cu mai vechea mea meserie, de inginer de aviaţie. Şi dintre arhitecţi, Frank Lloyd Wright ocupă un loc special în inima mea. L-am descoperit în Secolul 20, revistă care a jucat un rol pe care nu îl apreciem la adevărata sa valoare în formarea multor intelectuali ai României, în anii 60-80 ai secolului trecut. Păcat că acum revista se zbate în anonimat, încăpută pe mâna unora care nu mai au nimic de spus.

Casa lui Wright de la cascadă, care ilustrează această postare, este o capodoperă a ceea ce el numeşte arhitectură organică. Totul a fost gândit de Wright, inclusiv interiorul. A avut o carieră prolifică, interesantă şi fertilă. A fost sursă de inspiraţie pentru mulţi arhitecţi. Poate greşesc, dar cred că arhitecţii români care au proiectat noul sediu al Institutului Politehnic din Bucureşti, în anii 60, nu erau străini de influenţa lui.

M-am bucurat să găsesc în The Atlantic Monthly povestea acestui pui de zgârie nori, proiectat de Wright la 85 de ani, în 1952, şi construit într-un orăşel din Oklahoma, Bartlesville. Aveţi aici o prezentare multimedia a construcţiei.

Cu această ocazie am descoperit un chitarist interesant, care interpretează câteva dintre piesele clasice ale cuplului Simon şi Garfunkel. Vi-l recomand!

Lecţiile dezastrelor

Astăzi România a avut parte de o situaţie care ne poate da o imagine despre natura şi amploarea riscurilor care trebuie gestionate în comun de stat, colectivităţi locale şi indivizi, cât şi despre capacitatea celor în drept de a răspunde în timp util în caz de necesitate. Inundaţii în mai multe judeţe, mai ales în Suceava şi Maramureş, o explozie cu multe victime la Gheorghieni, cedarea unui baraj la Borşa.

Este prematur să tragem concluzii. Dar ceea ce se vede este extrem de amestecat şi nu de puţine ori îngrijorător. ISU, cel care intervine în prima linie, s-a mişcat repede şi cu folos, atunci când a avut cu ce. Dotarea este sărmană, mai ales în materie de echipament greu.

ISU ar avea nevoie de cel puţin un avion al său, de elicoptere grele şi uşoare, cu echipaje antrenate pentru căutare - salvare. Pentru că degeaba chemi un elicopter care nu are radar, camere în infraroşu, troliu, etc. Şi care nu poate zbura în orice condiţii meteo şi nu poate duce echipament greu şi echipe de intervenţie.

Ar avea nevoie şi de utilaj greu terestru. Nu e nevoie de cine ştie ce mari investiţii. Din surplusurile Armatei se pot transforma echipamente pentru uzul ISU. Doar să se vrea. Şi să nu se urmărească doar comisionul, atunci când se fac achiziţii.

SMURD-ul s-a descurcat excelent, dacă a fost dotat cum trebuie şi e bine organizat, are proceduri clare de funcţionare. Probabil că ar trebui să aibă şi el mai multe mijloace de transport aerian, elicoptere grele şi cel puţin un avion medicalizat. Când vin Spartan-urile pentru Armată, nu ar strica transferul AN 26 folosit azi către SMURD, reparat şi amenajat special.

Capacitatea administrativă este ca vai de mama ei, mai ales la nivel de oraş şi de comună. Totul se desfăşoară după principiul "nouă nu ni se poate întâmpla!", în dorul lelii şi cu Dumnezeu drept unic ajutor. Degeaba ai radare de alertare, modele performante de predicţie, dacă nu ai cum şi cui să dai informaţii în zonele cu risc. Şi când le dai, nimeni nu ascultă de indicaţiile autorităţilor.

Am vorbit cu un prieten care a trăit coşmarul ăsta în zona Putna. Nu tu semnal la celular, nu electricitate, nu nimic! A plecat la timp, dar acum nu reuşeşte să afle de soarta unor apropiaţi. Şi tot el mi-a povestit despre efectul distrugător al lemnului tăiat şi depozitat peste tot, lemn care a avut un efect devastator şi asupra caselor, şi asupra podurilor.

Ce-i de făcut? În primul rând o analiză serioasă a felului în care a funcţionat sistemul, de sus până jos. Un program clar de investiţii şi de achiziţii pentru ISU. Un manual cu proceduri clare, în care să se detalieze toate secvenţele unor astfel de intervenţii, cu delimitarea clară a competenţelor şi mai ales cu specificarea răspunderilor, pentru a nu se mai călca toţi ştabii de la Bucureşti şi de la judeţ pe picioare. Unitate de comandă. Dar nu la Tatulici în emisiune!

Prima urgenţă în materie de acţiune guvernamentală o reprezintă definirea unor noi politici publice de amenajare a teritoriului. S-a construit şi se construieşte haotic, fiecare face fix ce-i tună lui! S-au pus în pericol prin acest comportament anarhic lucrări de apărare, îndiguiri, lucrări de artă, vezi podurile afectate din cauză că unii şi-au făcut balastiere unde şi cum au vrut ei. S-a construit în zone inundabile, s-au retrocedat terenuri care făceau parte din zona de protecţie a unor infrastructuri sensibile. Poate că sunt şosele şi căi ferate al căror traseu trebuie schimbat.

Programe de comunicare publică, pentru pregătirea cetăţenilor pentru astfel de situaţii, mai ales în zonele de mare risc. Suplimentarea personalului ISU în zonele de risc. Reîmpăduriri masive, lucrări de amenajare a cursurilor de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.

Şi mai mult bun simţ din partea tuturor. Ce a căutat Băsescu în zonă? Cu ce anume i-a ajutat, concret, pe amărâţii ăia? Aflatul în treabă nu foloseşte nimănui. Dacă vrea să fie de folos, să convoace o şedinţă de CSAT dedicată special ISU, dotării lui şi pregătirii teritoriului pentru astfel de situaţii.

Stăpâni şi slugi

Hotărât lucru, Cătălin Avramescu, deşi fost jurnalist, nu are o presă prea bună. Aroganţa poziţiilor exprimate, care sunt mai degrabă sentinţe rămase definitive şi irevocabile, un soi de fanatism, care mai devreme sau mai târziu închide orice fel de dialog şi mai ales extremismul multora dintre intervenţiile sale îl fac antipatic. Nimeni nu-i contestă inteligenţa, doar că ea nu este însoţită şi de onestitate intelectuală. Nu de puţine ori în argumentaţia sa a ignorat deliberat orice dată care i-ar fi contrazis tezele susţinute.

Este tipul de polemist care rezultă dintr-un universitar ieşit în spaţiul public şi ajuns vedetă de tocşou. Adică un amestec de didacticism pedant cu dispreţ faţă de "loază", care mai are de învăţat, chiar dacă "loaza" aia e întâmplător cineva care a făcut, în politică sau în economie, în viaţa socială, mult mai multe decât el.

M-au şocat câteva articole semnate de el în "Cotidianul". S-a manifestat ca un antieuropean("Pornita strimb, sederea Romaniei in Uniunea Europeana nu are cum sa fie permanenta", sau " Eu nu spun ca nu ar exista, pe termen scurt, unele beneficii ale aderarii la UE. Dar aceasta nu schimba faptul ca aproape toate "argumentele" vehiculate in favoarea aderarii sint eronate, daca nu cumva sint chiar manipulari cinice ale evidentei", şi, în fine " Ma intreb, asadar, cind va aparea si la noi un curent eurosceptic. Pentru ca motive de scepticism sint destule."), se pronunţă violent împotriva politicilor de creştere democrafică, pe motiv că România este suprapopulată, crede că "sistemul public de sanatate e bazat pe o frauda morala: ii taxeaza pe cei responsabili in beneficiul iresponsabililor", drept pentru care tratamentul iresponsabililor este unul singur:"Lăsaţi-i să se zvârcolească!" , pentru el scriitorii sunt nişte rentieri(vai de mama lor de rentieri!). Iar bomboană pe colivă, este adeptul accesului liber al cetăţenilor la arme.

În viziunea lui Islamul continuă Holocaustul cu alte mijloace, drept pentru care susţine folosirea armelor nucleare tactice cu neutroni împotriva statelor islamice care dezvoltă programe nucleare civile, şi concluzionează:"Mai ramine ca democratiile sa isi depaseasca retinerile impuse de propria imaginatie morala. Iar daca experienta istorica a secolului XX ne invata ceva, este ca ele sint capabile sa o faca."

Nu vă mai plictisesc cu atacurile lui împotriva clasei politice, împotriva Constituţiei, împotriva stângii, etc, etc.

Fie domnul Avramescu este un mic provocator, care vrea să atragă atenţia asupra sa cu astfel de articole scandaloase şi lipsite de moralitate, fie crede sincer în ceea ce scrie. În acest din urmă caz avem o problemă: este şi profesor, şi consilier al Preşedintelui României. Care Preşedinte este suficient de dus cu pluta, pentru a nu mai avea nevoie de sfaturile tâmpite ale unui extremist.

În rest, dacă un astfel de reprezentant în Parlament îşi doresc cei din circumscripţia în care va candida Cătălin Avramescu, e treaba lor. În fond, suntem o democraţie, care este un prost sistem de guvernare, acum, când nu mai are alibiul existenţei altora încă şi mai proaste. Întrebarea este: vor fi domnul Avramescu şi cei care îi împărtăşesc ideile capabili ca, odată ajunşi în Parlament, să facă democraţia românească mai bună şi mai funcţională, şi naţiunea română mai europeană? Mă tem că nu! Lumea din mintea lor, cu valorile în care cred ei, nu este nici mai democrată, nici mai europeană, ci mai intolerantă, mai autoritară şi mai inechitabilă, în care nu mai există, fie şi teoretic, cetăţeni cu drepturi şi obligaţii egale, ci doar stăpâni şi slugi. Iar domnul Avramescu este, aşa cum se manifestă, un demn reprezentant al clasei stăpânilor.

Cutia cu vechituri

Sezonul de vânătoare de candidaţi s-a deschis!

Cinstit vorbind, nu prea am chef de politică, dar văd că lucrurile o cam iau razna după ce doi indivizi, despre care toată lumea ştia că sunt portocalii până şi'n gaura curului, şi-au asumat identitatea politică ascunsă până mai ieri sub masca "obiectivităţii", şi candidează pe listele PD-L. Să le fie de bine!

Candidatura lor nu este nici un act de eroism, nici un act de responsabilitate. Nici alte candidaturi de genul ăsta, care vor fi legiuni, de aici înainte, şi la toate partidele, nu vor impresiona prea tare naţiunea română, căreia i se cam fâlfâie, şi nu de ieri, de azi, de salvatori ai neamului cu juma' de normă la ziar la oligarh!

Grav mi se pare altceva: cât de şef de partid responsabil şi cu viziune să fii să accepţi votul uninominal, fără să te intereseze înainte cu ce mama dracului umpli listele de candidaţi? Vânătoarea asta de candidaţi a devenit penibilă şi este semnul cel mai clar al eşecului organizatoric al structurilor politice româneşti.

Candidaţii nu cresc în pom! Candidaţii nu sunt ciuperci, să se înmulţească prin spori! Un candidat este produsul unui proces de selecţie, de pregătire, de validare în alte procese electorale, de mai mică amploare. În loc de asta, care înseamnă muncă, viziune, inteligenţă, când mai sunt două-trei luni până la alegeri, toţi dau din colţ în colţ, întrebându-se: noi pe cine propunem?

Ce rezultă? O contra-selecţie! Ca în 2004, când unora li s-a sculat să schimbe ei clasa politică! A rezultat cel mai slab, mai ineficient şi mai indolent Parlament post-revoluţionar. Şi nici măcar n-a fost un Parlament mai curat decât precedentele!

Şi atunci, ce să aşteptăm de la indivizi precum Avramescu, Voinescu, TRU, ca produse ale unei contra-selecţii politice? Să mute munţii din loc? Haida-de! Ei candidează din vanitate, pentru a demonstra că nu au mâncat căcat de dragul artei, ci au făcut-o cu tendinţă! Cetăţenii nu de demonstraţii de genul ăsta au nevoie, ci de candidaţi care să le înţeleagă problemele şi să-i reprezinte cu o doză de onestitate, cât de mare poate fi ea pe aici, prin spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Deşteaptă-te, chineze!

Naţionalismul chinez devine o realitate de care toată lumea trebuie să ţină seama. În fond, reţeta este cunoscută, am experimentat-o şi noi, după dezastrul primilor ani ai "comunismului". Recuperarea valorilor naţionale, crearea unor noi temeiuri ale identităţii naţionale, bazate pe succesul economic, pe creşterea prestigiului internaţional al ţării, pe independenţa politicii interne şi externe. Dar şi pe existenţa unui duşman extern, pentru noi, Uniunea Sovietică, pentru chinezi Occidentul, în general, şi SUA, în special. Adică motive pentru "mândria de a fi chinez", aşa cum în anii 70 existau atâtea motive pentru "mândria de a fi român." Că acum avem un morman de alte motive pentru "ruşinea de a fi român", e altceva, un altceva pe care ni l-am făcut cu mâna noastră.

Cine sunt promotorii acestei mişcări patriotice? În "The New Yorker" Evan Osnos dedică un lung articol "tinerilor furioşi" ai Chinei, care, la aproape două decenii de la mişcările studenţeşti din Piaţa Tiananmen, au ieşit din nou în stradă, dar nu pentru apărarea democraţiei liberale, ci a suveranităţii şi prosperităţii. "Feng Qing" este termenul chinez care descrie starea de spirit a tinerelor elite chineze, iar filmuleţul de mai jos, un adevărat manifest al mişcării lor, un soi de "Deşteaptă-te, chineze!" pe muzica lui Vangelis, care exprimă frustrările determinate de felul deformat şi partizan în care Ocidentul înţelege şi răspunde sfidărilor puse de realităţile chineze. Umilinţele la care a fost supusă China după incidentele din Tibet au fost şi sunt trăite extrem de dramatic de noile generaţii de chinezi, care nu prea mai au multe în comun nici cu maoismul, nici cu PCC.

Cutia cu vechituri

Vremuri grele pentru tabloide

Tabloidele vor avea mari probleme. Nu la noi, unde jurnaliştii sunt pe felie cu "victimele" dezvăluirilor, după reţeta consacrată: "mai scrieţi ceva şi despre noi, băieţi?", ci în Marea Britanie, patria liberalismului, excentricităţilor de tot felul şi a tabloidelor, evident!

Numai nişte proşti, şi aroganţi pe deasupra, îşi puteau închipui că oameni cu bani şi statut, influenţă politică şi puternice interese de apărat, cu conexiuni în justiţie, vor accepta la nesfârşit să fie hărţuiţi în intimitatea lor şi umpluţi de rahat pe prima pagină a tabloidelor, în numele "libertăţii de exprimare" şi al "servirii interesului legitim al cititorilor".

Nimeni nu doreşte ca viaţa să-i fie transformată în marfă de nişte hiene de presă, al căror singur Dumnezeu este profitul! Înalta Curte de Justiţie din Londra i-a dat dreptate lui Max Mosley, patronul FIA, în conflictul lui cu tabloidul "News of the World", pe motiv de violare a intimităţii. Judecătorii au considerat că demersul "jurnalistic" nu a servit interesul public, drept pentru care jurnalul a primit o amendă de 60.000 de livre, circa 76.000 de euro, ceea ce este surprinzător de dur şi de mult.

Mai interesant este altceva: în Marea Britanie NU există o lege care să apere dreptul la viaţă privată, dar petenţii fac apel la Convenţia Europeană a drepturilor omului, care garantează dreptul la respectarea vieţii private şi a familiei.

Aveţi mai jos "corpul delict", care nu demonstrează cine ştie ce, iar amalgamul dintre sado-maso şi nazism este o insultă pentru inteligenţa oricui nu are creierul până într-atât scăldat în bere încât să nu mai facă priză cu realitatea.

Jurnalismul partizan: echipa de zgomote.

Doi dintre cei mai portocalii în cerul gurii jurnalişti de mare deontologie profesională şi de excepţională moralitate, adevăraţi exponenţi ai "Codului eticii şi echităţii capitaliste", Sever Voinescu Şi Cătălin Avramescu, s-au înrolat oficial în PD-L şi vor candida, primul la Ploieşti, cel de-al doilea la Mizil. Nimic de mirare. După faptă vine întotdeauna răsplata. Şi cum nu poate lipsi martie din post, aşa nu putea lipsi vaşnicul (şi pe veci!) pupincurist băsescian TRU. Pentru el se caută, probabil, un colegiu sigur, poate în diaspora.

Am şi eu o nedumerire. De ce s-ar identifica cineva cu Voinescu sau cu Avramescu? Ce au făcut ei să merite încrederea cetăţenilor? Nimic, evident! De fapt, cei trei vor fi vârful de lance al făcătorilor de imagine ai PD-L, marele lor merit fiind acela că au experienţa vorbitului în tocşouri. Şi asta nu e puţin lucru!

Acum avem dovada că se pregăteşte o echipă portocalie de zgomote, care să iasă pe sticlă şi să atace tot ce mişcă. Alegerea pedeleilor nu este rea, din acest punct de vedere, şi probabil că şi alte partide trebuie să-şi construiască astfel de echipe, specializate pentru campania pe televizor. Să nu uităm că tot pentru PD-L lucrează şi Carol Sebastian, alt jurnalist de notorietate. Lor li se alătură cei din presa portocalie, pentru care răsplata va veni după alegeri, dacă pedeleii ajung la guvernare.

Sunt curios: dacă trebuie să dea un răspuns acestei manevre a PD-L(şi trebuie, pentru că nu au polemişti de talia şi de nesimţirea celor trei!) pe cine aruncă în luptă PSD? Sau PNL?

Foamea de energie naşte instituţii

Cursa pentru petrolul din Arctica a început şi nu sub cele mai fericite auspicii. Încălzirea globală, care este o realitate, până una-alta, face mai uşoară viaţa celor care se vor ocupa de prospectarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi de gaze din zona Oceanului Arctic. Dacă ar fi să dăm crezare cifrelor publicate astăzi în FT , acolo ar exista cel puţin 90 de miliarde de barili de petrol în zăcăminte încă nedescoperite. În ceea ce priveşte gazele naturale, rezervele potenţiale ar fi echivalentul celor cunoscute astăzi în Rusia. Motive suficiente pentru o aspră concurenţă între Rusia, SUA, Canada, Danemarca şi Norvegia.

Crizele energetice, cea prezentă şi cele viitoare, de apariţia cărora nu se mai îndoieşte nimeni(dacă nu cumva unii sunt convinşi că de acum încolo tot într-o criză o s-o ţinem!) le dau idei marilor puteri industriale occidentale. Ele sunt cele mai afectate de criză şi mai ales de dependenţa de surse de aprovizionare aflate în zone ostile lor, instabile şi dispuse la confruntare, care au demonstrat că pot folosi la nevoie arma petrolului şi gazelor naturale.

Mai mult, statele care deţin sursele de energie s-au emancipat de sub tutela puterilor occidentale şi vor să joace un rol mai important pe scena internaţională. Cartelurile energetice existente, gen OPEC, nu mai pot oferi singure soluţii de echilibru pe pieţe în care creşterea cererii este galopantă, în timp ce oferta nu poate ţine pasul. În 2030, spre exemplu, cerea de energie va fi cu 50% mai mare decât în prezent.

Marile state industrializate se simt excluse din jocul energetic la nivel global. Cei care deţin sursele de aprovizionare nu mai au nevoie de banii lor. Puterile economice emergente, China şi India, sunt surse alternative, şi nu doar de finanţări, ci şi pentru tehnologii de exploatare , prelucrare şi transport. Şi nici de protecţia lor, politică şi militară, care nu de puţine ori mai mult îi încurcă, decât îi ajută, vezi Arabia Saudită, Irak şi Iran.

Pentru a reintra în joc şi pentru a putea controla sursele de aprovizionare, marile puteri occidentale au imaginat o nouă instituţie, un soi de agenţie globală pentru energie. Propunerea a fost făcută de Mohamed ElBaradei, Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în nume personal. Numai că tocmai această din urmă precizare ne obligă să ciulim urechile. Să vedem ce va urma. Oricum Occidentul industrializat nu este pregătit să iasă din epoca petrolului ieftin, iar lumea în curs de dezvoltare nu este pregătită, la rândul ei, să intre în lumea petrolului scump. Este important să se ştie unde se va negocia un preţ de echilibru al energiei, care să satisfacă în acelaşi timp nevoile lumii industrializate, ale ţărilor în curs de dezvoltare şi interesele ţărilor furnizoare. Dacă noua agenţie va fi la fel de ineficientă ca actuala ONU, atunci n-am făcut nimic.

Tinereţea comunistă a unui liberal convins

Nu am prea multe de comentat. Sunt un om de stânga. Nu am fost membru al PCR. Nu m-a interesat. Nu am avut dosar suficient de curat pentru a fi primit să dau examen la drept. De ce? Tatăl meu fusese sindicalist şi membru al Partidului Social Democrat din România, în anii 45.

Alţii, care acum dau lecţii de liberalism, care se proclamă ideologii liberalismului românesc, au scris la greu osanale pe vremuri. Nu le-a fost ruşine atunci, nu le este nici acum.

Nu ne miră deci să aflăm că lui Valeriu Stoica i-a dispărut "mapa profesională" de până în 1989. Nu e cazul să ne întrebăm prea mult ce i-a venit "Evenimentului Zilei" să-i facă pocinogul. Lupta pentru putere în interiorul PD-L se ascute. Democraţii s-au cam săturat de liberalii lui Stolojan, şi invers. Şi atunci, pac la "Rezbelul"!

Mi-am permis să copiez un comentariu, pentru cazul în care ar fi şters, că la EvZ se cenzurează la greu! De fapt, e mult spus comentariu! Sunt fragmente din elogiile scrise în anii 70 de studentul comunist Valeriu Stoica! Şi nu ştiu ce mă face să cred că ele, fragmentele, se găseau în "mapa profesională", la "autobiografie".

Cu mulţumiri lui Stahanov, cităm :"Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul Partidului Comunist. Pentru biografia mea interioara însă, puterea si lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul si sentimentul istoriei. Lăsând in urma corabiile de hârtie si castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne - cavaleri in regatul închipuirii - cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, in pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc si imaginaţie până la lumea in care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoana, coborând si urcând, apoi in trecut si viitor. Citind Programul Partidului Comunist, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum !"

Valeriu Stoica - Student1974, nr. 24, revista a CUASC Univ Bucuresti

Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viata patriei - perioada atât de bogată in radicale mutaţii produse in structura societăţii, in conştiinţamaselor - istoria consemnează larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grija părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor si arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut sa urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.Ne este limpede: in condiţiile unui ev revoluţionar,de natura celui căruia ii suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dam existentei este (si n-ar putea fi altfel) unul politic. Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit cantitate de durata. Cu ea tineretul comunist din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Ce satisfacţie suprema pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind sa păşim pe drumul consacrării, sa eterniza in spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre. Pentru uteciştii de azi simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă!"

VALERIU STOICA - Student UNIV BUCURESTIAmfiteatru, martie 1972, nr. 3, pag. 1