joi, 9 august 2012

Ce surprize ne rezervă verificarea listelor electorale?



Nu mai pot cu băsescu! M-am săturat de aerele lui de mare maestru al combinaţiilor, de deţinător al adevărului absolut. Acum cuvântează iar din garaj, face mişto de miniştri şi de premier, pentru că vor să facă ordine, pe cât se poate, în haosul din listele electorale. În loc să facă mişto, mai bine şi-ar da singur palme în direct! 

Nu e niciun jurnalist pe acolo care să-l întrebe de ce, de opt ani de zile, de când este şef al CSAT, nu s-a interesat să pună ordine în evidenţa populaţiei? A fost totul perfect, şi noul guvern distruge perfecţiunea lui? 

De fapt, eu cred că de altceva se teme băsescu, nu de posibila schimbare a cifrei cvorumului, ca urmare a verificărilor ordonate de Guvern. S-ar putea să dăm peste mari surprize, legate de modul în care a fost acordată cetăţenia română moldovenilor. S-ar putea să se vadă că ei votează şi în România, şi la Chişinău, nu se ştie cum(sau ştie SIE?). S-ar putea să se dea peste multe, multe alte surprize, legate de deturnări de fonduri, inclusiv fonduri europene. Şi aşa mai departe. 

Oricum ar fi, trebuie mers până la capăt cu verificarea asta, pentru că vin şi alegerile parlamentare. Mă doare în cot dacă după asta câtorva trântori(a nu se înţelege că mă refer la toţi parlamentarii; sunt destui la locul lor, care ştiu şi îşi fac treaba) le dispar circumscripţiile. Poate aşa partidele vor fi mai atente la selecţia candidaţilor! 

Încă ceva: de ce trebuie transmis în direct fiece sughiţ al domnului cu chelie, burtică şi polo albăstriu, care ne dă lecţii din faţa unui garaj? Chiar nu înţeleg! 

4 comentarii:

Anonim spunea...

mai, de ce naiba nu-si scoate pulimea sa doua coaste si sa si-o sufa singur?

Fluieratorul spunea...

Lui Basescu o sa-i fie greu la pensie, sa umble cu plasutza in Piata Amzei... Cu ce-o sa mai tina actualitatea atunci?!

I satzic spunea...

Comenteaza din CURte.
BASESte la noi tot felul de PIRTapoviciuri.
CURtea-i CURte.Garajul nu are nici o vina.

ANONIMUS spunea...

Incearca si-si permite ca nu poate nimeni interzice parerea unui cetatean ,deocamdata,caci, dupa, multi o sa raspunda ce au scos pe goarna.La fel Kovesi si Murar deocamdata pot face tot ce pot deoarece este prezumat ca o fac legal.Dar din clipa cand aceste cazuri scandaloase si cu totul arbitrar,apar in fata unui judecator multi vor da cu subsemnatul tremurand de frica ca o sa ajunga la puscarie. Nu e altceva decat o productie cinematografica a "Casei de productie DNA&Kovesi,Base".Aceste abuzuri si arbitrarii n-o sa ramana fara o justa penitenta.Nu-i vad bine pe acesti procurori care fac politica de partea lui Basescu si nu veghind la binele public.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...