marți, 28 august 2012

Ce vrem?



Văd că se declanşează un soi de "război sfânt" împotriva USL, în general, şi a lui Ponta şi Antonescu, în special, pentru că ieri nu l-au demis ei în Parlament pe băsescu. Sau, dacă asta nu se putea, măcar să-l fi plimbat cu preşu' încă vreo câteva zile. Din punctul meu de vedere este cea mai proastă atitudine posibilă, şi nu ţine cont de realităţi. 

Cred sincer că atât Ponta, cât şi Antonescu au fost ameninţaţi de unii de la Bruxelles şi de unii de la Washington(care joacă dincolo de politica oficială a Uniunii şi a SUA) cu tăierea accesului la finanţări pe piaţa internaţională. După decizia CCR nu mai exista cale de atac. Ştim cu toţii asta. E multă frustrare în rândul nostru, al celor care am votat pentru plecarea lui băsescu. Dar asta nu trebuie să ne anuleze judecata. Reacţia noastră de demnitate, adică votul masiv cu "DA!" la referendum n-a fost primită bine de cei citaţi mai sus, care au tot mai mare frică de cetăţeni şi de implicarea lor în viaţa publică. Dacă băsescu putea fi înlăturat democratic de popor, cine ştie, poate aveau şi alţii idei de acest gen. Reacţia lor a fost una de frică, instinct de conservare în stare pură. 

Nu cred că ăia de afară mor neapărat de grija lui băsescu. Mai degrabă mor de grija lor. Democraţia e frumoasă doar în poze. În realitate ea este un pericol pentru toţi cei care au ocupat "înălţimile de comandă". Întrebarea este: cum putem scăpa de oameni precum băsescu? Greu de spus, mai ales în condiţiile României. Numai câteva ţări îşi mai permit luxul de a avea conducătorii pe care şi-i doresc şi cetăţenii. Restul trebuie să accepte un control exterior asupra alegerii, explicit sau implicit. Acum, la noi, controlul a devenit explicit. 

În aceste condiţii singura decizie raţională a USL era acceptarea revenirii lui băsescu, fără alte "floricele" de stil. Acum importantă este câştigarea alegerilor parlamentare cu un procent bine peste 50%, şi formarea guvernului. După care, dacă sunt inteligenţi, cu Constituţia în mână, să-l lase pe băsescu un simplu spanac decorativ, închis la Cotroceni, aşteptând terminarea mandatului. Ştiu şi serviciile că, o dată şi o dată, băsescu va pleca de la putere. Şi nu trebuie să se pună rău cu noua putere. În fond, banii lor de la guvern vin, nu de la Cotroceni.  

Ce ar fi să uităm de băsescu, şi să ne concentrăm pe urgenţa acestei toamne: câştigarea alegerilor parlamentare şi formarea unui guvern USL? Nu va fi simplu. PDL vorbeşte deja despre o moţiune de cenzură. Un guvern al PDL, care să organizeze cum ştie el alegerile, ar complica situaţia. 

De fapt, asta vrem? Revenirea pedeleilor, doar pentru că avem noi ceva de împărţit cu USL? USL ne-a dat ocazia de a scăpa de băsescu. Lucrurile au depins de români, nu de câţiva politicieni. Să ne asumăm şi noi partea noastră de vină în rămânerea lui băsescu la Cotroceni. Care, judecată la rece, nu este un eşec al taberei anti-băsescu, ci o mânărie cu iz legal, de care se va da socoteală, cât de curând. 

10 comentarii:

Florian spunea...

Nu spun ca nu ai dreptate, dar am o imensa lehamite. Am degerat in ianuarie in Piata Universitatii, tot acolo m-a toropit canicula in august, mi-am pus tot sufletul si toate sperantele in acest USL, care s-a dovedit a fi un club de impotenti.
Din partea mea, la alegeri poate sa castige si partidul Elodia. Imi voi vedea de viata mea, fara sa ma mai consum ca un idiot pentru vietile altora.

vgeorgicas spunea...

”...nu este un eşec al taberei anti-băsescu, ci o mânărie cu iz legal, de care se va da socoteală, cât de curând.”
Cam asa gindesc si eu, doar ca ce gindim noi nu prea are importanta.(S-a vazut ce fac unii cu parerea a 7,5 milioane de insi. Ea nu valoreaza nici cit parearea unei singure persoane indiferent cum se numeste ea si numele ei, pentru moment, este aspazia.)
In acest moment este nevoie de politicieni cu un foarte puternic sentiment patriotic si o extraordinara abilitate in domeniu. Eu nu vad nici unul la orizont.

Anonim spunea...

viitorul e sumbru.Aceasta mizerie cu referendumul are si un amar castig.Ne-a aratat ce mizerii de oameni conduc unstitutii cheie ale statului plus cum e cu democratia vestlui la care ne ploconim

Dan@Trenduri spunea...

Pariezi pe-un cal mort. USL a pierdut alegerile. Prostia se plateste!

ANONIMUS spunea...

Da de unde ,Basescu a reusit sa desfinteze PDL-ul sau inventia de idioti de dreapta niste, luzari neseriosi .Incercarea de a pune controlul in parlament este imposibil pe cale logica .Toti cei ce se intoarc la PDL s-au sinucis ca politicieni si nu vor
fi alesi in toamna de furiosii care au fost umiliti in teritoriu.Daca PDL-ul incearca o motiune de cenzura in 3 septembrie si nu trece au imbulinat-o ca alta nu vad pana la anul viitor,deci dupa alegeri,si curios sunt cati vor fi in parlament PDL-isti.Basescu n-a castigat nimic in Romania,poate pentru PPE,dar banii nu de acolo vine ci de la Guvern.Cine e atat de idiot sa creada ca toamna PDL-ul are vreo sansa infima la alegeri cand au reusit sa scoata din sarite majoritatea alegatorilor 7.5 milioane.Dupa ce le trece furia si pentru USL,o sa-si dea seama ca pot in decembrie sa-si scoata parleala.Basescu trebuie emasculat bugetar de catre Ponta si USL,si in trei luni indiferent ce fac securistii , DNA,ANI,Procuratura Generala nu au timpul fizic sa faca rau intr-o, hai sa zicem , initiala actiune.De acolo la judecatorii care-si vor face treba mai este apa multa de curs pe Dambovita.Dupa cat timp se dau termene in justitie trec 6 luni ca nimica si nici un magistrat nu este nebun sa nu riste rezultatul alegerilor.Sa nu mai vorbesc ca incercarile PDL-ului de a face ceva in parlament nu este momentana.Aceasta incercare de a unii o miscare de dreapta cu PDL-ul este enorm de dureroasa pentruca PDL-ul trebuiesa renunte la locurile din parlament pentru tinerii cu casul la gura ,niste nimicuri politice fara nici o experienta si asta in locul unor parlamentari alesi.Daca fac o liga si incearca sa candideze la fiecare entitate politica o sa creasca pragul ,ca CCR-ul in inteligenta sa , n-a acceptat sistemul din locale si deci pragul se va infinta.Deja' se cearta ca la tiganie pentru locuri si "nasa"se pare ca este "Iguana cu Breton",doamna ce-i face felatii lui Gitenstein.Nu s-a castigat nimic si nici nu s-a pierdut nimic deocamdata.Vad ca Basescu s-a lasat la fund in cazanul de smoala probabil de rusine de-a face fata cu populatia.Sau se ocupa de nunta netoatei .vom trai si vom vedea si cred ca dracul nu este atat de negru cat lumea vorbeste.

cristi spunea...

Excelent articol, subscriu în totalitate. Ar fi tragic dacă românii supăraţi pe stângăciile USL i-ar reda lui băsescu Parlamentul. Sper ca cei 7,4 milioane - atunci când vor fi capabili să judece la rece - vor înţelege că orice în afară de un vot pentru USL pe 2 decembrie e un sprijin pentru băsescu. Să nu-şi facă nimeni iluzii cu PPDD, e clar ce e partidul ăla şi a dovedit-o şi la referendum. DD e un băsist sub acoperire şantajat cu închisoarea.

Ando spunea...

Excelenta analiza, iar de fotografie nu mai zic :-)
Marea mea ingrijorare este sa nu apara disensiuni in interiorul USL.
Pe de alta parte , nu trebuie sub nicio forma neglijata acea parte din media "aservita" care duce in continuare o campanie furibunda anti-USL...
Dupa mine lupta trebuie mutata in teritoriu, cat mai "jos" astfel incat alegerile din decembrie sa nu aduca surprize.
Poate reusim !

Florian spunea...

Cristi, exact ca tine spunea ieri seara si europarlamentarul liberal Cristian Busoi, la Antena 3. Sa votam USL, ca sa nu ia PD-L puterea.
Hai nu zau! Pe asta se bazeaza ei, ca vom continua sa ii votam, dupa ce si-au batut joc de noi, doar ca sa nu ajunga iar pedeleprele la putere?
Am votat DA ca sa scap de Basescu si pentru ca, scapand de Basescu, sa fiu sigur ca PD-L nu va mai ajunge vreodata la putere. Dar USL m-a batjocorit profund, asa ca ii doresc chiar sa ajunga in opozitie, dupa cum merita.

Karakas spunea...

Caracterele se vad in politica la un moment dat, asa cum se vede si lipsa lor. Rus, omul din Occidentul tarii, il catalogheaza pe Stroe ca fiind "un şmecheraş de Bucureşti". O fi, nu stiu. Dar, cum in Bucuresti nu se spune "smecheras de Cluj", cred ca e o eticheta care arata lipsa caracterului domnului Rus. Daca spunea "smecheras", era intre el si numitul. Dar, el are ceva cu Bucurestiul, si nu cred ca dovedeste tarie si barbatie de om politic insultind toti bucurestenii.

pacos spunea...

Astazi, distinsul, corectul si incoruptibilul Rus a facut niste declaratii absolut jegoase. Nimeni din conducerea USL n-a avut vreo reactie, ceva. NIMENI. Mai grav e ca asta e inca membru PSD. Asta inseamna ca Rus are dreptate si nimeni din interiorul USL nu-l poate contrazice pentru ca nu poate fi contrazis? Adica Antonescu e Basescu?

Inainte de a fi numita Mona Pivniceru, primul ministru, interimar la Justitie, numeste intr-o functie de conducere (la Penitenciare) un procuror. Numire ilegala, pentru ca ar fi trebuit organizat concurs pentru ocuparea functiei. In cazul asta, s-a putut. In cazul lui Morar, a asteptat-o pe Mona, pentru ca intotdeauna anumite castane trebuie scoase din foc cu mana altuia. Si, intrebat fiind daca Mona Pivniceru are garantat postul de ministru al Justitiei, in situatia in care USL va forma viitorul guvern dupa alegeri, bravul nostru prim ministru a spus, cu subiect si predicat, ca nu. Desi aceasta a renuntat la magistratura.

Ieri catalogam pozitia din Parlament a lui Ghise ca fiind o prostie. Azi Ghise, impreuna cu alti oameni satui de mizerie, batjocura si nesimtire, manifesteaza langa zidurile Cotrocenilor. Demers absolut indreptatit. In afara lui Vosganian, pe cati alti ilustri reprezentanti ai USL ati vazut acolo? eu pot sa spun ca pe niciunul. Da' niciunul. Nici ieri, nici azi. Si asa cum merg lucrurile, probabil ca nici un zilele urmatoare.

Un adevar trebuie spus: la momentul asta, pentru a scapa de nenorocire, trebuie mers pe mana USL. Din nou, dupa atata timp, trebuie ales raul cel mai mic. Ok, am inteles asta. Dar nu credeti ca a cam venit timpul sa avem pentru cine vota? nu impotriva cui?