joi, 16 august 2012

Amicii lui băsescu din Justiţie lovesc din nou

Nu-mi place când am dreptate. Scriam cu puţin timp în urmă, când cu afacerea procurorului Bejan, cel care vroia să îi ia pâinea de la gură Luluţei, că în CSM şi în procuratură, plus în cadrul ÎCCS s-a structurat un grup de interese, controlat de traian băsescu şi de Monica Macovei. Dispun de toate instrumentele pe care legea le pune la îndemâna Justiţiei pentru aflarea adevărului. Şi le folosesc în mod abuziv, dincolo de Constituţie şi de lege. Ascultă ilegal, filează, îşi acoperă urmele. 

Las la o parte răspunsul cretin al CSM la solicitările perfect legitime ale lui Crin antonescu, şi, prin el, ale opiniei publice. Dar filajul la Mona Pivniceru a fost făcut de oamenii de la Justiţie, respectiv DNA, care are ofiţeri de poliţie judiciară. Scopul? Eliminarea unui adversar al grupului, care putea ajunge ministru la justiţie. Ceea ce se pare că le-a reuşit.

Sigur, dacă le spui celor de la Bruxelles despre astfel de practici, se uită la tine ca la extraterestru. Nu pentru că ei ar fi nişte îngeraşi, ci pentru că totul a ieşit din scală, a depăşit nişte limite pe care toată lumea le neagă, dar le respectă. 

Aşadar, amicii lui băsescu din justiţie lovesc din nou. Nu ştiu dacă şi-au făcut un bine. Au pus reflectoarele pe ei. Cu sau fără protecţia lui băsescu, grupul va fi dislocat, şi fiecare va plăti pentru ceea ce a făcut. Astfel de construcţii nu pot dura, mai ales când ating interesele celorlalţi din breaslă. Deocamdată nu au călcat prea mulţi pe coadă. Deocamdată...

PS: un bou are timp şi tenacitatea de a mă înjura de nu mai puţin de 26 de ori! Băsismul forjează caractere! Oribile, dar caractere! Dumnezeule mare!

10 comentarii:

Anonim spunea...

Bine - bine dar ce cauta madama in masina lui Nastase?!

bujold spunea...

inscenare - facuta de prietena ei - de ce ar fi stiut pivniceru ca masina x e a lui andrei nastase. e inscenare securista.

Filaju spunea...

Daaaaaa, filajul, asta e problema USL.
Bai barboi umflat, da' nu era mai bine daca filaju' asta nu-l prindea pe Ponta cu nici un plagiat?
Nu era mai bine daca filaju' asta n-o poza pe Mony Pivniceru decit urcandu-se in masina ei?
Nu era mai bine daca Ponta nu ar fi avut blat cu Basescu?
Nu era mai bine daca filaju vostru reusea in atitia ani s-o prinda pe Nuty macar cu o muie prezidentiala sau cu o sueta ca intre mafioti portocalii?
Nu era mai daca nu erati TOTI aceeasi gasca de derbedei si mafioti?

Constantin Gheorghe spunea...

Bă, cretinule! Nu ţi-a trecut prin cap că unii nu mai vor să trăiască aşa cum au trăit în comunism? Că judecă oamenii după faptele lor, nu după prietenii lor? Că nu fac dosare şi nu şantajează cu ele? Că nu vor să asculte pe oricine le este adversar?
Poate că vrem să trăim şi fără deliciile Securităţii, boule! Dispari!

Fluieratorul spunea...

Mona Pivniceru a aflat cu aceasta ocazie ce fel de prietena are. Nasol.

pacos spunea...

Pana una-alta, nu exista niciun motiv serios si rational pentru ca Mona Pivniceru sa renunte.
Da' niciunul. Nastase e deja condamnat, nu era singura ci a fost invitata in masina de o prietena, ce dracu' ne-am tampit de tot ca sa mai punem botu' la chestiile astea?
Abia daca ar renunta ar fi o problema, pentru ca ar lasa senzatia ca are motive serioase s-o faca si ca poate fi santajata cu acestea.

Altfel, Mona Pivniceru a declarat ca a vorbit la telefon cu prietena sa, ca a fost sunata de aceasta si ca atunci , la telefon, au stabilit ca aceasta sa vina si s-o ia. A mai spus ca are incredere totala in prietena sa.
Si atunci, se pune doar o singura intrebare: care dintre ele face obiectul unor interceptari telefonice, fie ele si in faza actelor premergatoare urmaririi penale?

Florian spunea...

Si totusi, Mona Pivniceru va fi ministrul justitiei, ca sa crape fierea in dictachior si in slugile lui.
In interviul luat Marianei Alexandrescu si publicat in www.luju.ro, aceasta lamureste toata povestea. Nici vorba ca Mona Pivniceru sa poata fi banuita de vreo legatura cui familia Nastase.
De altfel, dupa ce initial spusese ca isi retrage demisia din CSM si renunta la postul de ministru al justitiei, ulterior a revenit si a declarat ca demisia ramane valabila.

vgeorgicas spunea...

Zau daca pot intelege ce legatura are masina lui Andrei Nastase cu ministerul justitiei. Daca eu sint ce sint si un prieten ajunge la anaghie, trebuie sa-mi parasesc prietenul, sa parasesc si familia acestuia? Mi se pare o mare aberatie. Imi pierd eu calitatile anterioare din cauza acestei prietenii?
Mojica viata am ajuns sa traim.

ANONIMUS spunea...

si eu cred ca Dn-a Pivniceru v-a reusi cu toate piedicile puse de "serviciile imfame"in cale.Cred ca daca in 21 ,CCR-ul o sa aiba curajul sa se sinucida,pana la revenirea Sceleratului v-a trece ceva timp.Dn-a Pivniceru n-are nici o problema cu toate "securitismele"portocaliilor caci Marele Public o doreste ministru de justitie ca sa faca ce a facut Hercule cu "Grajdiurile Regelui Augias".Aceasta viermina trebuie primenita si fiecare care a gresit trimit la locul lui-la puscarie.Vad ca dna Pivniceru se gandeste sa renunte sau nu,dar sper pentru noi s-o faca.Sunt curios ce ne rezerva viitorul,dar sunt optimist.

ANONIMUS spunea...

3

Daca n-am inebunit acesti mintosi de procurori m-a tem ca au pus carul in fata cailor.In mod normal intr-o tara normala nu a lui Papura Voda,Daca cineva isi permite sa faca o plangere ,trebuie s-o faca personal nu generic.Daca e asa ,politia trebuia sa faca cercetari si procuratura eventual sa urmareasca daca cercetarea se face conform legilor si ca se respecta toate protocoalele legale.Dupa ce politia face un dosar aceasta se trimite procuraturii si se continua.Dupa umila parere ,procurorul asista un caz grav,crima,etc…jafuri cu violenta etc nu un caz de vot multiplu sau alte bazaconii.Pana acum nu sa intalnit asa ceva nici pe timpul comunistilor la care votul era un “banc”bun.Eu n-am votat ultimii ani din timpul comunismului pentruca n-am vrut si n-au putut nimic sa-mi faca pentruca votarea si pe timpul comunistilor era benevola.Vad ca acum ce fac procurorii este curata batie de joc si sigur ca n-o sa scape usor pentru abaterile astea insultatoare pentru inteligenta omului.Cand tipul nu accepta aceast abuz si este ferm tipii se lasa pagubasi sau fac citatii.Normal ar fi ca in cazul a trei citari sa aduca fortat persoana care nu se duce la procuror.Daca nu scrie pentru ce este chemat ,cauza si acuzarea,omul nu este obligat sa faca ce spune procurorul.In 6 luni cred ca primul caz o sa apara in fata judecatorului care-i va da un picior in cur idiotului.Daca sceleratul de Basescu se intoarce ,nimeni nu va auzi ceva despre procurodiaza aceasta.