miercuri, 30 aprilie 2008

Un cretin: Emil Hurezeanu. Ăsta-i omul!
Nu sunt un fan al cuvintelor tari, dar când vezi atâta nesimţire, atâta rea credinţă şi atâta prostie, atât lichelism, ca la Emil Hurezeanu, te cuprinde furia! Cretinul cu pricina se apucă şi scrie un articol scremut despre criza agroalimentară. Nu e nici primul, nici ultimul. Banalităţi, cât cuprinde. În schimb concluzia este revoltătoare, pentru că acest cretin fie nu cunoaşte istoria acestei ţări, fie, şi mai grav, o cunoaşte, dar minte cu neruşinare!
" La noi se adaugă sau începe chiar totul cu: înnoirea clasei politice locale şi centrale, cu oameni mai tineri, foarte competenţi şi ceva mai cinstiţi (politica fiind arta posibilului!), modificarea rapidă a Constituţiei, cu clarificarea răspunderii liderilor şi a instituţiilor, eliberarea justiţiei din labele corupţiei. Restul va veni de la sine, ca după Primul Război Mondial, când germanii şi austriecii îşi trimiteau vara copiii în satele şi oraşele noastre ca să mănânce pe săturate."
Cu alte cuvinte, soluţiile la problemele agriculturii româneşti sunt votul uninominal, schimbarea Constituţiei, eliberarea Justiţiei din labele corupţiei. Adică, ce irigaţii, ce exploataţii moderne, ce soiuri noi de plante şi de animale, adaptate schimbărilor climaterice, ce investiţii în cercetare-dezvoltare, ce refacere a sistemului de învăţământ în domeniu, ce îmbunătăţiri funciare, ce subvenţii, ce sistem de creditare, ce formarea unei pieţe agricole? Cine are nevoie de aşa ceva? Să schimbăm Constituţia, să-i dăm toată puterea lui Băsescu, tovarăşi! El e cel mai bun dintre noi, tovarăşi! El ne va lumina! Cu el în frunte, vom face Noua Revoluţie Agrară, prin votul uninominal!
Iar dacă acest cretin ar fi citit studiile lui Dimitrie Gusti, ar fi văzut că în România interbelică-care NU A FOST NICIODATĂ GRÂNARUL EUROPEI!-se murea de foame, că randamentele la hectar erau de cinci până la zece ori mai mici decât în Europa, unde grânar era, printre altele, Danemarca! Sau să recitească Moromeţii!

Şi asta face el!

UPDATE: mi-am luat libertatea de a posta şi câteva dintre reacţiile critice ale cititorilor la articolul lui Emil Hurezeanu.

Cepeca scrie: Aiureli Un editorial corect in privinta marilor semne de intrebare ale omenirii se incheie prost. Foarte prost. Ultimul paragraf scris de Hurezeanu este ca "nuca'n perete". Ce are "sula cu prefectura" ? Ce are mesajul de campanie al lui Basescu (fals formulat si fals in insasi continutul sau) cu problemele umanitatii ? Nu are nici un punct comun. Dar Hurezeanu trebuia sa faca putina propaganda la un material care putea trai si fara umplutura de la urma. Sau Hurezeanu a urmarit sa ne inspaimante cu dezastrul umanitatii daca la noi nu urmam "invataturile" lui Basescu ?Omenirea, cea care sufera si care se plange, isi traieste propriul esec. Consumul excesiv si irational isi spune cuvantul. Ii spun consum dar ar trebui sa ii spun risipa. In tarile cu potential se arunca tot atat cat ar fi necesar pentru un consum decent, chiar la nivelul de viata ultra-inalt al tarii respective. Normal ca nu mai ramane pentru cei multi, enorm de multi, care nu mai au acces la resursele alimentare necesare. Dupa mine, greseala este la industrializarea agriculturii. Remediul este revenirea la agricultura de ferma, naturista. Sprijinirea ei de catre guverne ar duce la o revenire catre consumul rational. In toate tarile.Si in Romania sunt aceleasi probleme. Terenurile agricole din apropierea marilor localitati au fost lotizate in vederea vanzarii lor catre dezvoltatorii imobiliari. Taranul roman se face "baiat de oras", cu largul concurs al tinerilor din familie care s-au bagat in politica si in afaceri imobiliare. Nici unul nu scade la pret pentru a nu fi luati de fraieri. In timp, pamantul care pana mai ieri producea sta parloaga. Milioane de hectare. Chiar de vrei sa investeti in agricultura ai parte de obstacole: primarul si consiliul local viseaza la vile si cresterea bugetului local, reunirea loturilor maruntite se face cu mare greutate si se cere timp, lucrarile agricole nu mai sunt pe placul "noilor oraseni" si nu mai gasesti forta de munca etc.Hurezeanu a incheiat gresit. Matrix4 scrie: chinezii si proteina daca schimbarea constitutiei romanesti rezolva problemele fundamentale ale omenirii, de maine trec si eu la treaba!!!!dar problemele sunt mai grave iar noi suntem ca o musca in galeata cu laptele globalizarii: am simtit gustul laptelui dar ne vom inneca pt ca nu avem capacitatea de integrare, de concurenta, de gestionare a resurselor...aici ar fi solutia: utilizarea resurselor pe alte principii decat consumismul - reclama desantata - risipa, toate pt profitul bancilor, marilor corporatii tip hipermarket, speculatiilor bursiere...adica bazele economiei capitaliste incep sa se clatine, iar piata nu regleaza singura necesarul de consum...explicatia ca "India si China" consuma proteina mi se pare ridicola si putin fascista: ar trebui sa-i plasam in ghetouri ca sa nu consume proteina si sa ne fie noua iarasi bine? Inimarea scrie: Vine sfîrşitu' lumii, maică! Am impresia că articolele din Cotidianul au început să sune ca articolele din presa RSR. Acolo, şi despre diviziunea celulară de-ar fi fost vorba, tot cu tovarăşu' şi tovarăşa se-ncheia articolul. Că se potriveau ca nuca-n perete? Asta era!Hurezeanu n-a prea mîncat salam cu soia da' bag seama c-ar fi fost un consumator model. Cum le potriveşte el, bibicule, mai rar!Deci, sîntem în găleată - vine foamea aia mare, iar peste noi. N-apucarăm s-o uităm p'aia de aur, că şi rînjeşte la noi una mai a dracu' - mondială. Şi noi n-avem soluţii. Adică, am avea - zice Hurezeanu. Facem referendum, îl punem pe Băsescu comandant suprem, îi dăm mînă liberă şi evităm foametea. În timp ce lumea crapă de foame, noi n-avem treabă, avem şi constituţie nouă, şi dibaci conducător. Penibil, mein her!Păi, People, pe noi ne dă gata o ploaie doar niţel întărîtată, o ninsoare sănătoasă, o secetă, o grindină, o surpare de teren, care rupe sute de oameni, de lume. În faţa tsunamiului tăcut, vor rezista naţiunile beneficiind de coeziune sociala, ori măcar vor pieri ultimele, dacă vine - dracului, în sfîrşit! - Apocalipsa aia. Noi scăpăm repede: care poate, o taie-n lumea care moare ultima, care nu - trece la canibalism. Normal, dispar întîi copiii, adolescenţii, abia apoi bătrînii, la sfîrşit - canibalii se mănîncă între ei. Voi vedeţi altfel? Norocoşilor! Dobilan spune:din pacate problema e mai grava. Realitatea e ca pe glob sunt 6.5 miliarde de oameni care, culmea, toti vor sa traiasca maine ceva mai bine decat astazi. Pentru a avea nivelul de viata pe care il are, un occidental mediu isi extrage resursele de pe aprox. 5 hectare (amprenta ecologica). Suprafata uscatului (cu tot cu deserturi/munti/etc) este de 170 mil kmp. rezulta o medie de 2.5ha/cap de pamantean, adica de 2 ori mai putin decat occidentalul mediu (luat ca referinta pt un nivel de trai dezirabil). Sa nu ne amagim: prosperitatea sau relativa noastra prosperitate se cladeste pe saracia alora din Africa, zonele sarace ale Asiei si Americii de Sud. Adaugati la asta excesele si extravagantele din societatile bogate, proasta administrare a resurselor si asa limitate, tampenii de genul gogoritei cu biocombustibilii si situatia e si mai "roz". Ce am vrut sa spun e ca la populatia actuala e imposibil sa traiasca toata lumea la nivelul occidentalului mediu. Ori mai lasa occidentul de al el, ori ceilalti vor fi de acord sa traiasca in continuare in saracie lucie. Ar fi extraordinar ca tsunami-ul de care vbeste dl. Hurezeanu sa fie tacut, dar din pacate semnele nu se arata bune. Presiunea economica incepe sa se exercite si pe locuitorii tarilor traditional bogate si fara probleme. Megaaliantele s-au format din nou si isi flexeaza muschii (extinderile NATO/UE , CSTO (tarile foste URSS), tari precum China sau India au fiecare forta umana a cate unui continent. Evident fiecare cu libertatea, bunastarea si dreptatea lui. Ce pot sa sper? Ca apartenenta Romaniei la doua din "gashtile" puternice ne va proteja de un dezastru total. Ultimul paragraf nu e chiar ca nuca-n perete. Paradoxal cu mari suprafete agricole in surplus visavis de densitatea populatiei si cu celelalte resurse ale naturale insuficiente pentru un trai pe picior mare dar echilibrate si suficiente pentru a evita o catastrofa, Romania are potentialul de a scapa ieftin. Dar asta cu conditia de a nu ne mai da cu stangul in dreptul

Adio, antifascism, bun venit, postfascism!
Extrem de palide şi de lipsite de substanţă analizele româneşti dedicate rezultatelor alegerilor din Italia. Ele au fost citite exclusiv prin prisma poziţiei coaliţiei de centru dreapta de la Roma faţă de emigranţii români. Dar, aşa cum relevă editorialul ziarului Le Monde de azi, alegerea lui Gianni Alemanno primar al Romei marchează o ruptură şi o premieră, în acelaşi timp. Dar nu în sensul în care cred fătucile ajunse comentatori de politică externă doar pentru că se află la faţa locului. Primăria Romei NU a fost condusă timp de şaizeci de ani de stânga, ci, din 1943, după căderea lui Mussolini, de reprezentanţi ai partidelor din aşa-zisul "arc constituţional" , partide care participaseră la mişcarea de Rezistenţă anti-fascistă şi la fondarea Republicii, în 1946. Din "arcul constituţional" făceau parte şi comuniştii, şi socialiştii, şi liberalii, şi creştin-democraţii.
Acum Roma este condusă de un postfascist, al cărui şef de partid, Gianfranco Fini, este preşedintele Camerei Deputaţilor. Rămâne de văzut dacă dispariţia antifascismului, ca ciment al democraţiei italiene postbelice, şi ascensiunea postafascismului la vârful politicii italiene este o veste bună pentru Italia şi pentru Europa. Dar nu cred că are cineva motiv să sărbătorească în Italia. După ce euforia cetăţenilor romani va trece, problemele imigranţilor vor veni din nou în prim plan. Iar ele nu cu metodele postfascismului vor putea fi rezolvate.
Am şi o curiozitate: cărui grup politic s-au afiliat europarlamentarii Alianţei Naţionale? Şi ce partener de discuţii va avea Fini în România: nu cumva pe Traian Boc? Bună companie pentru un fost partid social-democrat! Pe când o alianţă cu neo-legionarii? Că Mare Conducător au!

Aveţi şi câteva embleme, de la aceea a fasciştilor italieni, trecând prin cea personală a lui Mussolini şi terminând cu aceea a Alianţei Naţionale.

Un diagnostic corect: stânga e în comă mentală!
Într-un soi de interviu acordat ziarului NYTimes, Andre Glucksman, "intelectual public" şi unul dintre protagoniştii evenimentelor din mai 68, din Franţa, pune un diagnostic extrem de dur situaţiei în care se află stânga franceză în acest moment. Diagnosticul se potriveşte mănuşă şi stângii româneşti. Mai mult, el este chiar mai potrivit cu situaţia din România, pentru că stânga franceză pare să se fi trezit între timp, şi sună cam aşa: "stânga franceză se află într-o stare de comă mentală!" Cum spuneam, nici stânga românească nu se simte mai bine! Coma este mai profundă! Şi nu se întrevăd semne de schimbare în bine.
Citiţi articolul dedicat evenimentelor din mai 68 aici:http://www.nytimes.com/2008/04/30/world/europe/30france.html.
Şi pentru că un alt protagonist al acelor evenimente, Daniel Kohn-Bendit a lansat un celebru slogan: "sub pietrele de pavaj, plaja!", câteva fotografii din epocă, respectiv automobile folosite pe post de baricade.

Bine, nici baricadele şi nici hârjoneala cu mascaţii nu sunt semne de vioiciune mentală, aşa că nu e cazul să vedeţi în aceste fotografii un îndemn la violenţă. Ele sunt doar probe, mărturii istorice. Dar şi un semn de atenţionare: când politicul lasă deliberat, sau din prostia cea mai pură, să se acumuleze tensiuni în societate, mai devreme sau mai târziu va fi posibil un nou mai 68. La noi sau aiurea. Dar mai repede la noi, unde disperarea este mai mare. Că nu e nimeni fericit să citească despre deschiderea reprezentanţei Ferrari într-o ţară în care se moare de foame şi în care se mai trăieşte ca în evul mediu. Şi atunci, cum să nu crezi că stânga românească este în comă mentală, când ea nu produce, intelectual vorbind, decât panseurile lui Vanghelie?!

PS: nu strică să vedem şi câteva date statistice privind Franţa acelor vremuri. Cine ştie, poate vom înţelege mai bine ce salt am făcut noi în vremea odiosului ""comunism". Deci, iată cum arătau, în statistici, locuinţele francezilor în mai 1968: 9% nu aveau apă curentă, 31% erau suprapopulate, 48% aveau WC pe palier, 50% nu aveau apă caldă, 53% nu aveu nici baie, nici duş(acum înţelegem noi de ce francezii au cele mai bune parfumuri!), 65% nu aveau încălzire centrală, iar 85% nu aveau telefon. Salariul minim orar era de 2,2 franci noi, în condiţiile în care bagheta era 0,45 franci, litrul de benzină 1,04 franci, litrul de lapte 0,77 franci. În agricultură lucra un francez din cinci.

luni, 28 aprilie 2008

Mai 68
În 1968 aveam 14 ani şi tocmai ne mutasem din Piteşti în Slatina. Recunosc, a fost un şoc: un oraş adormit şi prăfuit, pe care-l parcurgeai pe jos, de la un capăt la altul, în mai puţin de trei sferturi de oră, cu condiţia să porneşti de la gară către Olt, pentru că în sens opus dădeai piept cu un deal mai abrupt decât ai fi putut crede pentru un oraş de câmpie. Pe undeva pe la mijlocul acestei pante, într-un soi de parc, unde se afla, într-o clădire de sfârşit de secol 19, Primăria, se ridica ţuguiul acoperişului unui chişc de ziare, din lemn, vopsit într-un verde care cunoscuse şi vremuri mai bune. Acolo se vindeau, spre marea mea surprindere şi încântare, şi ziare franţuzeşti: Le Monde, L' Humanite, evident, Le Nouvel Observateur, Pif, ei, da! în vremurile ei cele mai bune, dar şi senzaţionala revistă care a fost Secolul 20.
Ei bine, în mai 1968, generalul De Gaulle, aflat într-o lungă vizită de stat în România, a ales să poposească în prăfuitul orăşel din câmpia Olteniei, apărând, alături de Ceauşescu, în aclamaţiile sincere ale mulţimii, în balconul cam şubred al unei vechi case din centrul vechi. Motivul? Franţa tocmai oferise României finanţare, asistenţă tehnică şi utilaje pentru ALRO Slatina, uzina de producere a aluminiului. Atunci am aflat, din Nouvel Obs, de răscoalele studenţeşti de la Paris, care l-au forţat pe De Gaulle să-şi scurteze vizita în România. Iar astăzi, găsind în revistă reclame din 1968, pe care sigur le-am văzut în adolescenţa mea, cred că v-ar face plăcere să faceţi o scurtă călătorie în istorie. Fie ea şi o istorie a reclamelor. Şi a personajelor din Pif. UPDATE: Semantic semnalează un articol din revista Prospect despre Mai 68. Îl găsiţi aici:http://www.prospect-magazine.co.uk/article_details.php?&id=10164.

duminică, 27 aprilie 2008

Înainte şi după Photoshop
Creativitatea pare astăzi, cel puţin în lumea multimedia, o problemă de putere de calcul, de rezoluţie, de softuri cât mai sofisticate. Şi de citate din "clasici", ca să fim cinstiţi. Un astfel de clasic este George Lois, care a desenat coperţile pentru revista "Esquire" între 1962 şi 1972. Pentru unii dintre creatorii de reclame(stupide!) din zilele noastre, anii aceaia pot părea preistorie. Dar coperţile create de el, cu mijloacele tehnologice ale epocii, ca şi reclame precum cimpanzeul care foloseşte un copiator Xerox au făcut epocă. Vă invit să citiţi articolul din NYTimes, http://www.nytimes.com/2008/04/27/arts/design/27mcgr.html?ref=arts şi vă propun câteva dintre coperţile desenate de cel numit Regele Designului Visceral. Una dintre ele face trimitere la o cunoscută lucrare a lui Andy Warhol, figură centrală a curentului Pop Art, şi anume cutia de supă de roşii Campbell. Warhol, pus la curent cu ideea sa, îl întreabă pe Lois: "şi ce-ai să faci, ai să construieşti o cutie uriaşă"? Am adăugat şi câteva dintre lucrările lui Andy Warhol, pentru a înţelege spiritul epocii, în care creativitatea venea înaintea tehnologiei.

Şi câteva lucrări ale lui Warhol, începând cu un autoportret.

Nu putea lipsi de aici Haring, care-i face o serie de portrete lui Warhol, pe post de Mighty Mouse. Iar tema Sfântului Sebastian, prezentă pe coperta desenată de Lois, este interpretată de Haring într-o manieră originală, ca un soi de premoniţie în legătură cu Turnurile Gemene.