Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Starea de vomă Campania electorală pentru alegerile locale ia accente halucinante, pe fondul unei stări de permanent conflict, întreţinută cu bună ştiinţă de Preşedintele României. Nu ne interesează excentricităţi de genul plimbării unui candidat la Primăria Constanţei cu elefantul prin oraş. În fond, dacă are cu ce să-l hrănească, poate să-l ia şi acasă, iar dacă îi dă aprobarea asociaţia de proprietari, are loc să-l crească în baie! Halucinante sunt bătăile dintre susţinători, cum au fost cele de la începutul săptămânii, din două comune din judeţul Giurgiu, încăierări în care s-au folosit arme de foc. Ele urmează agresării grave a unor responsabili ai PSD la Galaţi. Au fost şi alte agresiuni, mai puţin mediatizate. Dar aceste întâmplări nu sunt decât vârful aisbergului numit violenţă socială. Nişte urangutani, aşa-zişi suporteri ai unei echipe de fotbal din prea „civilizatul” Cluj, îi sparg faţa, la propriu, cu o dală din caldarâm, operatorului Jandarmeriei locale, după care, căzut la pământ, plin de sânge, este lovit cu picioarele de „suporteri”, minori! Alţi minori, hrăniţi cu pornografie şi scene detaliate despre crime cu sânge rece, violează, omoară fetiţe de cinci şi şapte ani, tranşează cadavrele victimelor, le aruncă în râu, după care pun de-o băută, pentru a serba majoratul! Şi nu citeşti nici cea mai mică umbră de regret pe faţa lor! Nu au conştiinţa binelui şi răului! Am ajuns, după 18 ani de libertate absolută, o societate care produce voma oricărui om normal, crescut într-un sistem de valori care are legătură cu morala. Sistemul de valori creat după 1989 nu are nici cel mai mic reper moral. Pentru că, mă conving pe zi ce trece tot mai mult, în afară de perioada totalitară, nimănui nu i-a păsat de aşa ceva. Sistemul de valori morale din comunism avea măcar meritul că exista. Aveam la ce ne raporta, fie şi numai pentru a-l respinge. După 1989 toţi „gardienii morali” ai societăţii au fost concediaţi, pentru că prezenţa lor i-ar fi stânjenit pe toţi cei porniţi pe calea îmbogăţirii prin spolierea statului şi a cetăţenilor. În fond, Revoluţia din 1989, o schimbare pe care marea majoritate dintre noi am dorit-o una a democraţiei, a eşuat, transformându-se, fără voia noastră, într-una a mercantilismului, a anarhiei, a imoralităţii ridicate la rang de politică de stat, a anarhiei morale. Marea Revoluţie Capitalistă din Decembrie începe acum să-şi arate faţa hidoasă. Nu am vrut asta nici noi, nici aceia care au murit la Timişoara, la Bucureşti, pe baricadele de la Intercontinental, în alte locuri din ţară. Nu aşa ceva au dorit nici aceia care au gestionat România imediat după căderea comunismului, şi nici cei care au avut de suferit în închisorile totalitarismului. Şi totuşi, am eşuat în încercarea noastră de a ne găsi bunăstarea, care nu e doar de natură materială. De ce? Pentru că am vrut să scăpăm de trecutul comunist, întorcându-ne şi mai adânc în trecut. Şi pentru că ne-am negat întreaga noastră viaţă, fără să ne pese. Ne-am bătut joc de visele noastre, de munca noastră, de trecerea noastră prin lume. Am crezut că e suficient să spui că ţi-e ruşine să fii român, ca lumea occidentală să te aplaude şi să te accepte ca egalul ei. Nu ne-a acceptat, şi nici n-o va face, pentru că nu avem nimic în comun cu ea! Ce dacă suntem membri ai Uniunii Europene şi ai NATO, dacă toţi ne resping, pentru că ne purtăm ca nişte sălbatici? Că italienii au adus la putere şi nişte post fascişti e una, dar ar fi fost ei votaţi, dacă nu erau faptele barbare ale unora dintre concetăţenii noştri? Cum să fim respectaţi, dacă noi nu ne respectăm? Oameni în halate albe, care, cel puţin teoretic, trebuie să dea dovadă de compasiune faţă de suferinţele semenilor, se pozează în posturi provocatoare la căpătâiul unui bolnav intubat, aflat la terapie intensivă? Şi cum să nu li se pară normală fapta lor, dacă şeful statului este condamnat public, în numele legii, pentru acte rasiste şi discriminatorii. Cum poate fi crezut în condiţiile astea Traian Băsescu atunci când cere altor şefi de state ca românii să nu fie discriminaţi în ţările lor? Cum poate cere românilor să respecte Constituţia şi legile ţării, când el e primul care le încalcă? Cum poate cere combaterea violenţei, când tot demersul lui este unul violent? Cum poate cere combaterea corupţiei, când el este corupt până în măduva oaselor? Starea de vomă cuprinde întreaga societate românească. Şi ea este accentuată de modul mizerabil în care se face politică în România. Nu avem politici publice, nu avem proiecte de viitor, nu avem interes naţional, nu ştim ce e acela bine public. Avem doar o tot mai aspră şi mai violentă luptă pentru bani şi pentru putere. Marea Crăpelniţă a sloganurilor populiste şi a dispreţului ridicat la rang de politică naţională. Ce urmează după starea de vomă? Starea de revoltă? Sau starea de lehamite? Dacă urmează starea de revoltă, mai avem speranţa unei schimbări. Dar de ce ne-am mai revolta, dacă nimănui nu-i pasă?