România se pregăteşte de o nouă afacere proastă în materie de dotare a armatei. De data asta sunt în joc nici mai mult, nici mai puţin decât 4, 5 miliarde de dolari. Pentru banii ăştia ar trebui să primim 48 de aviane polivalente de tip F 16, 24 noi şi 24 reparate şi aduse la un standard de echipare apropiat celor noi. Nu ştim câte dintre aceste avioane sunt cu dublă comandă, pentru a facilita trecerea piloţilor de pe MIG 21 Lancer pe F16, nu ştim dacă în banii ăştia intră şi cel puţin un simulator de zbor. De fapt, nu ştim decât un lucru: iar i-o sugem Marelui Licurici. Practic, vom avea doar 24 de aviane cât de cât acceptabile, dar care sunt net inferioare, ca performanţe şi armament, avoanelor ruseşti Sukhoi. Restul de 24 vor sta mai mult prin hangare, pe post de depozite de piese de schimb, cum se întâmplă şi în cazul avianelor Hercules, luate tot la mâna a doua, şi produse de aceeaşi firmă Lockheed Martin. Firmă abonată, se pare, la ţâţa bugetului apărării.
Parcă eram în Uniunea Europeană. Nu era mai bine să fi cumpărat un avion făcut în Europa? Cu SAAB Gripen tuşeam? Sau cu Eurofighter?
Măcar vom monta avioanele în ţară, cum fac turcii? Sau fabrica de la Craiova e deja dată pe mâna dezvoltatorilor imobiliari?
Acesta-i avionul.
Şi aşa se face trecerea de la MiG 21 la F 16!
Update: SAAB s-a retras astăzi din procesul de privatizare a fabricii "Avioane Craiova". Cei rămaşi sunt nişte ciumpalaci: Alenia, care nu se ştie ce vor cu fabrica, cehii de la Zlin, care fac L 39, şi vor să scoată de pe piaţă "Şoimul", adică IAR 99, şi un speculator imobiliar din Cluj, unul Vuza, parcă. Deci vom avea F 16. Şi succesuri multe! Ce maşină îşi va cumpăra în curând fata preşedintelui Băsescu?
9 comentarii:
În timpul summitului NATO, când am scris prima dată despre asta, ziceau unii că sunt eu diliu. Că bat câmpii. Acum când scrie la gazetă, devine serioasă.
Mă las de casandrit. Mă apuc de goblenit. Şi licoare de Bohotin. Vă băgaţi ?
La Busuioaca de Bohotin, oricând, cu plăcere! Iar decizia asta era în logica lucrurilor! Fiecare cu felia lui! De ce l-a vrut Băsescu pe Frunzăverde la Apărare? Mai ţii minte rocada aia ciudată de prin 2006?
Băsescu s-a înţeles cu Tăriceanu: fiecare cu aia a mă-sii! Adică el cu Serviciile şi Armata(vezi cine-i şeful MStM), inclusiv cu achiziţiile, respectiv comisioanele aferente, Tăriceanu în civilie, că mai e de privatizat. Diviziunea muncii şi a şpăgii în minunata noastră ţară e de-a dreptul perfectă!
Chestia cu avioanele de lupta e un piculut mai complicata, chiar facand abstractie de bishnitsurile politicesti.
In primul rand superioritatea unuia fata de altul nu se masoara la acrobatii aeriene, chiar daca astea fac deliciul publicului, ci la eficacitatea in lupta. Care eficacitate tine mai ales de 2 factori: posibilitatea de a ataca inamicul de la o distanta cat mai mare si procentul din timp in care avionul se poate afla in aer in misiune. Deocamdata aici zburatoarele ex-sovietice stau rau de tot.
Pe urma conteaza si cum poti folosi avionul. Aici situatia e pe dos: cele occidentale sunt foarte pretentioase cu infrastructura de sol.
Mai conteaza si aprovizionarea cu piese de schimb si munitie. Daca cel care face avionul nu ti le mai da, jucaria nu mai poate zbura.
Cat despre acomodarea pilotilor cu noul avion, exista un mic secret public, anume ca Lancer-ul e foarte asemanator cu ultimele modele de F-16 in privinta armamentului si sistemelor de bord.
Cat despre - sa le zicem - comisioane, sa fim realisti: nu exista fete mari in businessul international de tehnica militara.
A propos, Grippen-ul SAAB are un procent mare de interese BAE Systems in el. Un nume cunoscut in Romania, nu-i asa?
Concluzia e ca oricum ai da-o, alegere perfecta nu exista.
Confucius, între timp lucrurile au evoluat! Acum doi ani au avut loc manevre comune indo-americane. Şi au simulat lupte aeriene între F 18 Hornet şi Su 32, varianta indiană. I-au depăşit indienii la toate capitolele! Sigur, acum soluţia nu mai poate fi Suhoi. Dar turcii au cumpărat elicoptere de atac ruseşti Ka 50, pe care le-au echipat evreii.
Iar EADS şi BAE găsim şi în F 16. Capitalism de cumetrie, faza pe planetă!
Faza cea mai tare e ca Mig-urile 21 Lancer trebuie scoase la pensie pentru ca rusii s-au pus contra si din modernizarea facuta in anii 90 lipsesc elementele de avion propriu-zis pe care rusii trebuiau sa le dea.
Sunt ruşi, nu proşti! Au şi ei variantele lor modernizate, cu motoare mult mai performante, cu avionică de ultimă generaţie, inclusiv occidentală, cu sisteme noi de arme, etc...De ce să le facem noi concurenţă? Nu era mai bine să ne asociem cu ei? Câştigam un ban cinstit! Sau ei nu dau comision atât de mare ca ăia de la ELBIT?
Io stiu ca la inceput au fost asociati iar apoi s-au retras...
Da' poate ca nu stiu bine...
Pai nu performanta lui F16 conteaza. E in mod sigur superior lui Su 27 si Mig 29, ultimul oprit din dezvoltare, cum s-a scris mai sus. Costurile de intretinere si exploatare, aia m-ar fi interesat sa ne spuna oamenii nostri care guverneaza. Cat costa la bugetul apararii exploatarea si intretinerea Falconului, comparativ cu alte variante? Ca-l vor folosi in valea Bekaa sau in Kargill sau la Kostunac ori vor cara leafleturi la Baicoi, asta mai vede CSAT-ul si Alianta.
Crezi că a făcut cineva aceste calcule? Oricum ora de zbor se va dovedi foarte scumpă, ca de obicei. Intră pe blogul lui KlausS şi vezi cât au dat croaţii pe 40 de avioane F 16 uzate. Aşa că: cine sunt aliaţii strategici ai Marelui Licurici?
Trimiteți un comentariu