Prieteni, fotografia asta exprimă cum nu se poate mai bine ce simt, legat de calitatea ”dezbaterii” publice în România. Nu mă refer numai la televiziunile de știri. mă refer în primul rând laoameni cu pretenții de intelectuali, școliți prin cele străinătăți, care au o viziune primitivă, lipsită de nuanțe, asupra realității, și o grilă de citire a ei care ar face din cei mai crânceni staliniști niște figuri luminoase!
În spatele cuvintelor ”potrivite” nu găsesc decât ură, ranchiună, frustrări, lipsă de empatie, egoism feroce, dorința de a se lepăda cât mai repede de o identitate percepută ca un handicap. Găsesc în schimb mai mult bun simț la oamenii obișnuiți, care nu au nimic de dovedit, și iau viața așa cum este, încercând s-o facă mai suportabilă.
Avem un drum lung până să devenim o societate ”normală” Poate că el ar fi mai ușor, dacă ar avea cine să ne arate acest drum, să ne conducă pe el. Nu avem, pentru că aceia care se presupune că ar fi elitele acestei țări sunt prea ocupați să se încaiere între ei, să-și tragă unul altuia scaunul de sub cur, să se excludă unii pe alții, să se demaște ca dușmani ai poporului, într-un joc pe cât de infantil, pe atât de periculos.
Ce-i de făcut? Sincer? Nu știu! Chiar nu știu. Un singur lucru știu: că soluția nu mai poate fi individuală. Cu alte cuvinte, dacă vrem scgimbarea, și una în bine, trebuie să evoluăm de la stadiul de populație la stadiul de națiune. Dacă a putut evolua maimuța, noi de ce nu am putea?
Un comentariu:
Maimuta a evoluat in "milioarde" de ani. Avem timp, in viata noastra, sa asteptam atit, sau rabdare? Avem resurse sa incercam sa "ajutam" lucrurile?
Cind nu sint nici "elita intelectuala" (piscotari si fripturisti par excellence, observati latura gastronomica bine discutata recent de amicul @moshemordechai), nici "masele largi populare (nu chiar nimultumite in situatie, pentru ca au, fara discutie, tot ce le trebuie: piine si circ), si nici "in cartile" cuiva, si n-am nici timp si nici rabdare, am doua variante: resemnarea (cu "aderarea" la una din categoriile susmentionate, ca altfel depresie scrie pe mine) sau plecarea.
Am ales-o, la limita, pe ultima. Singura fezabila, in cazul meu. Prefer sa ma aflu intre maimute o idee mai evoluate, ca sa pot si eu sa traiesc ca o maimuta de rind ce ma aflu, fara compromisuri prea compromitatoare (cum bine grait-a pe vremuri onor d. Cozmin Gusa) si fara "atentatori". Nu-i o viata idilica, dar e preferabila. Dar despre asta alta data, si in alta parte.
Trimiteți un comentariu