luni, 3 decembrie 2012

Dogme și economiști cu ifose

 
 
 
Nici nu mă simt bine, nici n-am chef să scriu, și mi-e o imensă scârbă de tot ce se întâmplă în țara asta. Așa că îi reamintesc unui economist(Doamne, cât pot să urăsc specia asta!), care se miră că exportăm bușteni și importăm hârtie igenică, că tagma lui este vinovată că după 1989 a impus o nouă paradigmă dezvoltării economiei românești: înlocuirea producției interne cu importul. Ei nu făceau altceva decât să vândă unor năuci neo-imperialismul post-comunist, care cerea imperios deschiderea de noi piețe de desfacere, necesare sistemului capitalist pentru a evita o criză generalizată. Din păcate pentru toată lumea a fost o falsă soluție.
 
Criza s-a declanșat mai rapid decât își închipuiau autorii ”căderii comunismului” și ”revoluției în direct”(la dracu, măcar avem și noi întâietate la ceva!), prin 1997, a fost ascunsă sub preș de bula Dot.Com urilor, apoi a imobiliarelor, ca să ne explodeze în față în 2007, sub forma crizei subprime. Și de atunci o ducem tot într-o criză, pentru că și alți tâmpiți au apelat la paradigma cu pricina, și nu economii bășinoase, ca a noastră. Presupunerile lor, că vor domina economia globală prin monedă și prin cercetare-dezvoltare se dovedesc false. Oamenii nu mănâncă bani, și nu se îmbracă în programe de calculator. Iar țările din zona Asiei, singurele care au înțeles despre ce este vorba în criză, și produc bunuri și servicii, dar și investesc masiv în cercetare dezvoltare, iar, ca în cazul Chinei, monedele lor naționale nu se mai tem de dolar.
 
Criza capitalismului de tip anglo-saxon se adâncește. Celelate genuri de capitalism, mai ales variantele sale asiatice, dacă nu prosperă, măcar sunt pe linia de plutire. Pentru că merg pe linia Bandungului: înlocuiesc importurile cu producția internă. Iar noi nu avem nici gândire prospectivă, nici viziune, nici plan. Noi avem dogme și economiști cu ifose, gata să explice orice bășină trasă de hoitul capitalismului anglo-saxon. Foarte bine! Dar măcar să ne scutească de ipocrizia lor, și de încercarea de a arunca vina în spatele cetățeanului român, care, cunoașteți clișeul, e cretin, leneș, și fură...  

5 comentarii:

vgeorgicas spunea...

Gind la gind.
Urasc economistii si nu ma sfiesc sa le spun de indata ce dau cu nasul de vreunul. Dar cel mai mult ii urasc pe finantisti care bat cimpii cu o nesimtire totala si fac o politica fiscala de tot rahatul.

Fluieratorul spunea...

Ce tagma sint economistii, d-le Liberal? Aia mai batrini macar poti spune ca au facut vreo teorie la scoala, si chiar daca gresesc (si gresesc la greu, si aia de pe la noi, si nobelizatii de pe la altii, ca vedem cu totii consecintele si nimeni nu are de cistigat), da' aia care-au absolvit dupa revolutie sint 90% trecuti prin scoala ca gistele prin apa, 9.99% sfertodocti si restul de calitate. Uitati-va cine vorbeste si cum vorbeste...

Sa constat lucruri pot si eu, si mi le si explic, ca am "echpament", poate am si solutii, ca si pentru alea am "echipament", da' nu's in tagma care poate fi luata in seama printre "eminentele" din bransa. Astia de la BNR sint de tot risu', si mai sint si pe mina cu toti "desteptii" care au condus tara din '90 incoace. A bunch of "geniuses". Desteptul care semneaza articolul este, probabil, foarte, foarte "recent".

pacos spunea...

Numai economistii? Politicul n-are nicio vina? Aia, toti, au fost orbi?
Nu politicul a distrus, prin masuri stupide, industria? nu politicul a descurajat, prin diferite reglemetari aberante, orice initiativa privata in productie?
Un bloc de locuinte nu are nevoie de avizul pompierilor. Un atelier de fabricat cuie are. Mai are nevoie si de aviz sanitar de functionare.

Economistii, finantistii, sigur au partea lor de vina. Dar politicul, oricare ar fi fost el, odata ce-a realizat ca din comert vin bani multi si mai ales nefiscalizati, a distrus orice potentiala concurenta, reprezentata prin productia interna.

Anonim spunea...

Va rog sa cititi si eventual sa comentati impreuna cu cititorii Dvs cartile lui Ha-Joon Chang.
Cu stima, Sorin

ANONIMUS spunea...

M-a tem ca economia actuala indiferent ce o fi, a ajuns la capat,din pricina faptului ca "jocul" a devenit greoi imposibil de continuat din pricina lipsei resurselor intr-o arena devenita prea mica in care echipa s-a marit insutit de cand regulamentul a fost realizat.Daca nu se schimba "jocul",ne-a luat dracul pentruca singura salvare ar fi un joc cu jucatorii rarefiati .Asta ar fi o nenorocire pentruca ori ce om inteligent poate sa-si dea seama ce ne asteapta.Probabil terenul pregatit pentru o mare "reconstructie".Probabil ce-i care conduc jocul o sa se pomeneasca cu totul "accidental" cu o pandemie uriasa in care conditiile de salvare sa fie coapte.Daca nu, o sa duca la aceasi rezultate in care SF-ul o sa fie o gluma proasta.Situatiile ingrozitoare duc la rezultate si remedii la fel de ingrozitoare.Vai de viitorul tinerilor si copiilor nostri.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...