luni, 17 decembrie 2012

Acum vine greul: guvernarea

 
 
 
Alegerile au trecut, băieții buni au învins, Pulimea Sa a înghițit porcul, și l-a desemnat pe Ponta să formeze guvernul, acum este cazul să vedem și ceva acțiune. Cu alte cuvinte, înainte de marea târguială pe ministere și miniștri, am vrea să știm și noi programul de guvernare al USL. Ca să știm de ce apar sau dispar ministere, trebuie să aflăm ce obiective vor useliștii să atingă în acești patru ani. Aici USL este mai opacă decât cel mai opac material de pe planeta asta. Și nu face bine nimănui această opacitate.
 
Nu știu în ce măsură mai contează numele miniștrilor, câtă vreme instituțiile pe care le vor conduce funcționează ca dracu. Or, de aproape două decenii România strălucește prin lipsa sa de performanță administrativă, perfect ilustrată de rata rușinoasă de absorbție a fondurilor europene. Și nu cred că multiplicarea ministerelor reprezintă răspunsul adecvat la problema performanței administrative. Nu prea am auzit cuvinte precum de-birocratizare și de-politizare, cu referire la creșterea capacității administrative a statului. Locul baronilor PDL a fost deja luat de baronii USL, vindecați și de ultimele sechele de timiditate, care înlocuiesc clientela portocalie cu aceea uselistă. N-am făcut nimic, pentru că nu de genul ăsta de schimbare avem nevoie.
 
Acum vine cu adevărat greul pentru USL: guvernarea. Cele șapte luni nu sunt relevante decât pentru slăbiciunile alianței, nu și pentru capacitatea sa de a performa și de a guverna bine. Eu la aceste probleme aștept răspuns. În loc de asta avem spectacolul erorilor și deciziilor luate pe picior, al vanităților și frustrărilor liderilor USL, al conflictului dintre agendele PSD, PNL și PC.
 
Cam puțin, pentru o victorie electorală atât de mare...

3 comentarii:

Karakas spunea...

Corect, lucida analiza. Ponta a aruncat citeva vorbe despre regionalizare, ca trebuie facuta, si ca trebuie schimbata Constitutia. Vorbe putine despre niste proiecte care vor afecta Romania pe generatii. Ce fel de regionalizare, ce fel de Constitutie? Cu lucrurile astea nu te joci de-a guvernatu'...e nevoie de dialog la nivelul societatii, mai ales ca romanii nu au fost consultati pe temele astea vitale pentru ei.

Karakas spunea...

Mare deranj politic cu UDMR. Nu stiu unde sunt ego-urile mai ranite, de partea romanilor sau a maghiarilor, dar se polarizeaza mult prea mult discutia in jurul acestei minoritati. Despre minoritatea roma nu aminteste nimeni? Ei de ce nu sunt in guvern? Sigur, o intrebare retorica, si partial naiva, pentru ca romii nu au un partid etnic al lor.

Chestiunea este una de principiu: UDMR a fost parte a tuturor guvernelor Boc, si a luat decizii impotriva USL. USl a cistigat alegerile si are dreptul sa formeze un guvern unicolor.

Despre ce "reunificare" vorbeste Ponta cind spune ca societatea nu este "pregatita"? Nu prea pricep....

http://www.mediafax.ro/politic/ponta-decizia-finala-e-ca-udmr-sa-nu-faca-parte-din-guvern-societatea-si-o-parte-din-media-nepregatite-pentru-reunificare-10397323

Fluieratorul spunea...

De fapt, aia care inghit porcu' sint romanii, indiferent de ce-au votat. L-au inghitit deja la pachet pe Gabriel Oprea, si presupun ca "surprizele" continua, si nu numai la ministere ma refer.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...