sâmbătă, 20 decembrie 2008

Operaţia Lusty
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a început o vânătoare acearbă de capete şi de tehnologii pe teritoriul Germaniei naziste. A fost cel mai brutal şi mai mare transfer de tehnologie din întreaga istorie a umanităţii. De ce spun asta? Pentru că fără cunoştinţele germanilor, nu ar fi existat nici zborul în spaţiul extraterestru, nici aselenizarea, nici sistemele de navigaţie inerţială.
Operaţiunea Lusty(LUftwaffe Secret TechnologY) a fost organizată de US Air Force şi era o componentă a acestei uriaşe vânători de capete şi de tehnologii. O operaţie similară, organizată de OSS(precursoarea CIA) a purtat numele de cod Paperclip.
Ce au găsit americanii, dar şi ruşii, francezii şi britanicii a fost un soi de peşteră a lui Ali Baba a armamentelor ultramoderne. Cele mai multe dintre armele inteligente de azi îşi au originea în proiecte germane.
Vreau să vă prezint ceea ce au găsit învingătorii în Germania, de la proiecte până la armament operaţional, mai ales în aviaţie. E de-a dreptul fascinant. Pentru început, câteva proiecte ale firmei Arado, care a avut primul bombardier cu reacţie operaţional, Ar 234. Firma Arado a proiectat prima aripă zburătoare, care este formula adoptată de americani pentru bombardierul lor strategic invizibil B 2. Ruşii au avut şi ei acces la acest proiect, rezultatul fiind avionul Il 28, care a intrat şi în dotarea aviaţiei române, atât îîn varianta rusă, cât şi în cea chineză. Nu cred că mai este operaţional.
Arado Ar 234

Fotografie de epocă

Un supravieţuitor, dotat cu rachete cu combustibil lichid, pentru micşorarea distanţei de decolare

Il 28, replica sovietică

Familia de bombardiere Arado Ar E 555

E cu "va urma".

4 comentarii:

Anonim spunea...

La o scara mai mica , putem numi si alte ,,replici '' : Wartburg - 3 cilindri in 2 timp ( originalul - DKW , care a existat in RFG pana prin anii '60 ,avand si participari in raliuri !) ,motocicleta sovietica Dnepr (,,Nipru'') , cu si fara atas , dupa Revolutie cateva exemplare se puteau cumpara la Bucur-Obor (originalul- BMW cu 2 cilindri boxer si ax cardanic) , chiar si crema NIVEA , produsa la Brasov de o fosta uzina germana , dupa Revolutie productia incetand datorita lipsei licentei .Rachetele SCUD sunt si ele inspirate din V3.

Anonim spunea...

Chiar pestera lui ALI BABA !!!!

Turambar spunea...

Recunosc Messerschmitt-ul 232. L'au facut prea tarziu. Pana la urma, detinerea de resurse s'a dovedit mai importanta decat cea de inteligenta.

Constantin Gheorghe spunea...

Vine şi Me 262. Dar chestia asta cu resursele e relativă. Pe termen lung, investiţiile făcute atunci plătesc. Greşeala lor a fost aceea că au făcut arme prea scumpe şi complicate pentru un război în care numărul a contat mai mult. Germanii gândeau în termenii războiului lumii post industriale cu 60 de ani prea devreme.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...