- Jos pălăria în faţa protestatarilor de la Madrid, care au sancţionat risipirea banilor publici pe o vizită absolut irelevantă a Papei în Spania, la un fel de "Cântarea Catolicismului" pentru uteciştii Vaticanului. 50 de milioane de euro sunt deja prea multe, indiferent de motivaţii. Iar dacă Vaticanul vrea să-şi arate muşchii, s-o facă pe banii lui, că are de unde! Lucru valabil şi pentru Mult Prea Fericitul Danel, care a făcut din BOR o afacere de succes. Să renunţe la banii de la stat, şi s-o lase mai moale cu imobiliarele!
- Pulimea Sa regretă al doilea mandat de Preşedinte al României. Sper că are suficientă imaginaţie, ca să realizeze cât de mult regretăm noi acest al doilea mandat al lui! Nu că pe primul l-am fi înghiţit prea uşor! Bă, ai adus o naţiune în pragul crizei de nervi. Nici ceauşescu n-a realizat aşa o performanţă! Dacă regreţi, hârtia, stiloul, demisia, liber!
- Iubitul nostru Conducător doar se alintă când vorbeşte de regrete! El gândeşte acum la scară mare. După ce a făcut din Marea Neagră lac rusesc, că în rest de tot proiectul lui s-a ales praful, acum vrea să facă dun UE Statele Unite ale Europei. Sigur, se poate, dar e păcat! Dacă dăm de un preşedinte al SUE ca el, am pus-o! Mai bine nu!
- Logica Pulimii sale mă lasă cu gura căscată. Înţeleg că, după mintea lui, dacă avem porturi, flotă nu ne mai trebuie. Aşa că ne-a făcut un mare bine că ne-a lăsat fără flotă...
- Funebriu spune că ne face un mare bine că desfiinţează 1500 de şcoli. Motivele sunt clare: facem economii. Las' că e mai bine cu puşcăria. Acolo un "învăţăcel" costă 2400 de lei pe lună. Un elev costă tot vreo 2400 de lei, dar pe an. Se compară? Ţara te vrea puşcăriaş!
- Reforma sănătăţii a mai făcut o victimă, la Codlea. Fix în curtea spitalului închis. De vină este mortu', care n-a sunat la 112. Aşa ne spune fostul ministru, cu limbă de moarte. Noul ministru tace...
- Sincer, nu ştiam că lui Dan Voiculescu îi plac atât de mult aeroporturile, încât a ţinut morţiş să locuiască într-unul. Mie aşa ceva îmi sugerează măgăoaia aia a lui de la Corbeanca. Altminteri lucru bine făcut...
joi, 18 august 2011
Scurte
Scuze!
Scuze! Abia acum pot posta! E a doua oară când Blogger se blochează atât de mult timp. Asta e! Ileotronica, maică! Dependenţa de tehnologie! Capitalismul monopolist! Post-modernitatea! Ceasul rău, pisica treişpe! Revin, că avem ce înjura!
Apropo de înjurături: nu-mi fac cine ştie ce plăcere, să mă scuze doamnele! Mai mult, sunt semn de neputinţă. Şi, din păcate, suntem neputincioşi în faţa nesimţirii, tupeului, cinismului şi imbecilităţii unor indivizi precum Lăbăroiu. Pur şi simplu eşti dezarmat, şi dacă ai bun-simţ, şi dacă-ţi bagi picioarele în ea de politeţe. Ăştia nu ştiu decât de par. Şi cum nu mă văd punând mâna pe par, nu-mi rămâne decât înjurătura. Că nici ştampila de vot nu mai e ce-a fost. Te descurajează expresia de fericire a băbuţelor din fundul Moldovei, care strângeau cu tandreţe la piept pachetul primit de la un portocaliu cu foarte mulţi bani, ferm hotărât să-şi cumpere un loc în Parlament. E clar că-ţi bagi pula în ea de democraţie!
Ce ne rămâne? Nu ştiu. Sincer nu ştiu. Resemnarea, revolta, nesimţirea, ca mecanism de protecţie, să nu o iei pe arătură, cinismul? Toate la un loc?
miercuri, 17 august 2011
Lăbăroiu, idiotule! actul doi
Lăbăroiu, idiotule! Mă doare fix în pulă de faptul că boc şi-a făcut praf cariera politică! E irelevantă! Umilul Cur NU are carieră politică! E un nimeni, un zero barat în politică!
Ce contează, bă jigodie, e că idiotul ăsta lipsit de demnitate, de şira spinării, de bun-simţ, a făcut praf destinul a milioane de oameni, de care şi-a bătut joc. Ei contează, nu cariera lui boc! Şi tu vrei să-l consider un erou? Hai sictir, dobitocule!
Noi mai suntem în UE?
Să le bagi în pizda mă-sii de televiziuni de ştiri! Să-i ia dracu' pe toţi imbecilii ce-şi zic jurnalişti şi analişti! Acum o ţin langa cu tâmpenia lu' madam Fâţ, cu "circuitul roşu", dar unul nu vrea să discute despre întâlnirea Merkel-Sarkozy, care oficializează directoratul franco-german în fruntea Uniunii şi transformă UE într-un nou CAER, unde deciziile se luau de către URSS, la Moscova, şi restul proştilor le adoptau cu apluze de faţadă şi mîrîieli de subsol.
Deciziile luate de cei doi servesc interesele cetăţenilor europeni? Asta e întrebarea de căpătâi! Din punctul meu de vedere consecinţele deciziilor celor doi lideri vor fi dramatice pentru viitorul Europei. În primul rând în ceea ce priveşte democraţia. Decizia lor este profund nedemocratică şi nelegitimă, câtă vreme ei nu au în spate susţinerea naţiunilor lor, cărora nu le reprezintă interesele. Aceste decizii servesc unei minorităţi extrem de înguste, de oameni care au riscat, şi au câştigat enorm, iar acum vor să naţionalizeze pierderile pe care le au, după ce au băgat economia în criză, pentru că au fost prea lacomi.
Ameninţarea că vor suspenda fondurile structurale ţărilor care nu îndeplinesc condiţiile impuse de cele două ţări(de fapt, doar de Germania) este pe cât de imbecilă, pe atât de nedemocratică. Ţările alea vizate contribuie la bugetul UE, şi nu-mi aduc aminte să fie vreo ţară care să nu-şi fi plătit contribuţiile la bugetul Uniunii. Nu e suficient că au probleme, le mai faci şi tu altele, privându-le de nişte bani! Bună gândire, madam! Pişă-te pe ea de minte!
Înţeleg că vor să taxeze şi tranzacţiile financiare. Ca să ce? Problema este că economia europeană nu generează suficiente locuri de muncă. Şi dacă aplici dogmatic criteriile de convergenţă o să obţii fix o şi mai atonă creştere economică, doar de dragul unei iluzorii "discipline bugetare". Asta în timp ce SUA, China, India, alte naţiuni în plină creştere economică se folosesc fără moderaţie de deficite, pentru a relansa sau a consolida creşterea economică.
Aşa că vreau să ştiu: noi mai suntem membri ai UE? Ne avantajează, sau nu, deciziile celor doi porumbei amorezaţi? Ce costuri vor fi pentru români? Ne vom comporta ca şi când am fi membri au eurozonei, şi de ce? Mai păstrăm ca dată de aderare la eurozonă 2015?
Dar cine să răspundă la întrebările astea? Supremul Cur? Umilul Cur? Non-ministrul de externe? Ne merităm soarta!
Întreb şi eu
Întreb şi eu: cât ne-a costat, anul trecut, contracţia PIB cu 1,2%? Să fie vreo douăzeci de miliarde de euro, cam cât a fost datoria pe termen scurt a statului? Cât ne costă creşterea economică, de vreo 0,6% pe semestrul unu al anului ăsta? Anul trecut am cheltuit 20 de miliarde pentru a pierde vreo două, la PIB? Cheltuim şi anul ăsta tot vreo douăzeci de miliarde, pentru a câştiga la PIB vreun miliard juma'? Mişto socoteală!
Lăbăroiu, idiotule!
Vă vine să credeţi sau nu, tembelii de la Statistică nu au date despre veniturile populaţiei, pe decile, decât din 2008! Vă daţi seama ce planificare poate face un guvern, cu datele aflate la îndemâna lui! Bine, vorbesc despre un guvern care ştie pe ce lume trăieşte, că dobitocilor lui boc datele statistice le folosesc doar pentru a face propagandă cretină.
Am vrut să văd şi eu de ce se sufoca de indignare Lăbăroiu când spunea ieri că 40% dintre bogaţii României consumă 5% din "pomenile statului", că pentru el asta sunt alocaţiile sociale: pomeni. Şi uite bogaţii României: decila 7: venit pe persoană, în 2008(când creşteau salarii şi pensii!), între 649 şi 768 lei(153-181 euro); decila 8: 768-938 lei, (181-222 euro); decila 9: 938-1250 lei(222-296 euro); decila 10 peste(sic!): de la 1250 lei încolo. Găsiţi aici sursa datelor. Nu uitaţi că între timp veniturile au scăzut, adesea dramatic, pentru mulţi, din toate decilele. Şi, atenţie! Decila 1, adică 10% dintre români, aveau un venit pe persoană de până la 207 lei pe lună, adică de până la 50 de euro pe lună. Sigur, pentru ei, ăla de are 150 de euro pe lună e bogat!
Dar, ca ministru, cât de imbecil să fii să consideri bogat pe cineva care câştigă, pe membru de familie, 150 de euro pe lună?! Şi ce realizezi, dacă îi iei alocaţia pentru copii(care peste tot în lume este universală, se adresează copiilor, nu părinţilor), şi nu mai dai nici ajutoarele pentru căldură? Păi, după cum arată veniturile, în afară de decila 10 peste, pe toţi ceilalţi îi bagi şi mai adânc în sărăcie.
Sinistrul Lăbăroiu este un jeg moral. Ca mai toţi cretinii care populează puterea portocalie, el nu face decât să-l lingă în cur pe băsescu, şi să-şi bată joc de omul obişnuit.
Cretinul ăsta nu vrea să înţeleagă că problema esenţială a României este incapacitatea economiei ei de a genera locuri de muncă. Da, vor fi fiind 1,8 milioane de oameni care ar putea lucra, dar nu au un loc de muncă. Dar boul nu spune şi că oferta de locuri de muncă este undeva între 10 şi 20 de mii pe lună. Asta în lunile bune. Iar crearea netă de locuri de muncă, în 2011, a fost de doar 25 de mii. Adică pentru doar 1,5% dintre cei neocupaţi. Şi atunci, nu vor să muncească, sau nu au unde?
În ăst timp guvernul din care face parte ştie doar un lucru: să distrugă locuri de muncă. Asta nu e parte a aceleiaşi realităţi, Lăbăroiule?
marți, 16 august 2011
Promisiuni neonorate
Câteva fulgere, apărute aproape din senin, promiteau o ploaie răcoritoare. Precum guvernul boc, şi natura ne-a tras clapa. A pus toată energia la claxon...
Sinistrul Lăbăroiu, Ministrul Muncii cu Gura
Mentorul şi idolul lui Lăbăroiu
Sebastian Lăbăroiu, sinistrul Muncii cu Gura(daţi termenului ORICe sens vreţi, se potriveşte!) face statistici POLITICE, pentru a demonstra că ăia din USL sunt hoţii hoţilor. Primo: bă, pulă! Iregularitate nu e totuna cu hoţie! Poate lipseşte un act, poate că de la întocmirea dosarului lăbarii din dotarea Ministerului au mai inventat o hârtie, o ştampilă, un şpil, de care n-a aflat amărâtu' cu dosar. Nu mă interesează dosarele astea, mă interesează alea de fraudă-fraudă, pe care le-ai trimis pachet la Procuratură. N-ai trimis? Ne pupi în cur! Scurt, că-ţi baţi joc de noi!
Doi: bă, pulă! Spune-ne şi nouă, să vedem cât de relevante sunt "statisticile" tale: câte primării PSD, PNL, UDMR(apropo, ăia sunt cinstiţii-cinstiţilor, sau nu ştiţi bozgoreasca?), PDL, UNPR(că sunt şi d'ăştia, fugiţi de la PSD şi PNL) ai controlat, să vedem dacă şi cum pot fi comparate lucrurile. Aşa, dacă iei 100 de primării de la USL şi zece de la PDL sigur că poţi trage concluziile astea. Dar nu ne lua pe toţi de proşti!
Trei: bă, pulă! Tu eşti Ministrul Muncii, nu Ministrul Propagandei. Aşa că vezi-ţi dracului de problemele tale, şi lasă că are cine mânca căcat în guvernarea portocalie. Ai terminat toate treburile, şi n-ai ce face? Vezi că au murit în nici 24 de ore doi oameni în accidente de muncă, iar săptămâna trecută încă doi. Astea nu te interesează, vacă neagră? Problemele astea ţin de Ministerul tău, bă! Marş la treabă!
UPDATE: un cititor îmi scrie că au fost verificate 350 de primării. Asta înseamnă că media de "asistaţi" pe primărie e de 11 pârliţi, care iau 0,87 de eurocenţi pe zi de la stat. Din aceştia sunt în situaţii neclare cam trei pârliţi pe cap de primărie, care, teoretic(că practic nu ştim dacă e vorba de fraude sau de erori birocratice), "consumă" fantastica sumă de 2,5 euro pe zi. Merită să asmuţi o armată de oameni pe urmele lor, care să aducă o economie derizorie unui sistem care îşi premiază clienţii cu zeci şi sute de milioane de euro? Nu este ridicolă toată această scremere a lui Lăbăroiu?
UPDATE: un cititor îmi scrie că au fost verificate 350 de primării. Asta înseamnă că media de "asistaţi" pe primărie e de 11 pârliţi, care iau 0,87 de eurocenţi pe zi de la stat. Din aceştia sunt în situaţii neclare cam trei pârliţi pe cap de primărie, care, teoretic(că practic nu ştim dacă e vorba de fraude sau de erori birocratice), "consumă" fantastica sumă de 2,5 euro pe zi. Merită să asmuţi o armată de oameni pe urmele lor, care să aducă o economie derizorie unui sistem care îşi premiază clienţii cu zeci şi sute de milioane de euro? Nu este ridicolă toată această scremere a lui Lăbăroiu?
E groasă, fraţilor!
Cum spuneam, eu sunt cam prost de felul meu. Drept pentru care, acum mai bine de un an, când scriam despre imbecilitatea celor care au forţat România, şi ca pe ea şi alte ţări, vezi Grecia, să-şi reducă drastic, într-un timp extrem de scurt, deficitele bugetare, mi-am luat porţia de înjurături de la "talibanii" libertarieni şi de la alţi idioţi, care cred şi acum tot ce scrie în manualul de economie politică, colecţia aia de inepţii dogmatizate şi puternic ideologizate. Din păcate pentru ei, cele spuse de mine atunci, anume că datoriile statelor trebuie reduse, dar doar pe fondul creşterii economice, şi cu o viteză suportabilă de economie şi de cetăţeni, că viteza actuală de reducere a deficitelor este utopică şi nerealistă, se dovedesc corecte.
Vârful de lance al celor care au impus lumii o astfel de viziune, profund dogmatică şi periculoasă, a fost constituit din madam Merkel, urmată de căţeluşul ei Blin-Bling, şi de nucleul dogmatic al FMI. Un soi de "Tea Party" sui generis. Nu au contat vocile unora precum Krugman(de care face mişto un nimeni de pe la Româno-Americană), Stiglitz, şi alţii ca ei, care au atras atenţia asupra consecinţelor acestei abordări. Realitatea le dă lor dreptate, zi de zi, şi cu toate astea proştii, precum A'lu Gică, o ţin langa cu statul minimal, austeritatea, individualismul dus la extrem şi "stânga e de vină", de parcă nu dreapta este la putere, până şi în China!
Acum probabil că madam Merkel începe să-şi dea palme: economia Germaniei a luat-o şi ea peste bot. Că dacă lumea nu are bani de consumat şi de investit, cine pula lui Hector cumpără mărfurile germane, nesimţit de scumpe? Roubini, cum v-am mai spus, citează din Marx, să înţeleagă boii de azi, care nu citesc decât "şcoală vieneză" sau "şcoală de la Chicago".
Azi celor care atrag atenţia asupra pericolelor "austerităţii" cu orice preţ în ceea ce priveşte redresarea economică la nivel global li s-a alăturat Christine Lagarde, şefa FMI. Dacă a glăsuit astfel omul nr. unu al FMI, înseamnă că e groasă, fraţilor!
În loc s-o ţineţi cu citate din economişti morţi de mult, puneţi-vă dracului mintea la contribuţie, să ieşim din căcatul ăsta, nu din crize trecute! Altminteri se duce dracului şandramaua capitalistă, şi alta nu ne-a dus mintea să construim!
luni, 15 august 2011
România mai are vreo raţiune de a exista?
Nu ştiu voi cum vă simţiţi, dar mie ziua de azi mi-a lăsat un gust amar, şi mă întăreşte în convingerea mea că nu mai suntem un popor, o naţiune, ci doar o adunătură, o gloată de indivizi, care trăieşte după reguli din ce în ce mai îndepărtate de regulile civilizaţiei, câte or mai fi rămas ele funcţionale şi prin cea Europă.
Cum să suporţi imaginea fumului de grătare, care învăluia, împreună cu urletul manelelor, catedrala de la Curtea de Argeş? Cum să suporţi păruielile de la pomenile din preajma lăcaşelor de cult? Circul de la Constanţa a lui Miron Cosma, Luceafărul decervelat? Cum să suporţi imaginea gravidei în opt luni, bătută bestial cu furca de soţul ei? Cum să suporţi violenţa în creştere, bătăile cu arme albe, răniţii cu arme de foc, neletale, dar suficient de puternice să te trimită pe masda de operaţie? Cum să suporţi litania prezentatoarelor de ştiri, care numără morţii şi răniţi de pe şoselele României, făcute din asfalt amestecat cu sânge? Şi, de ce nu, cum să suporţi o guvernare tembelă, care are o profundă durere în cur, când e vorba de români?
Ţara asta, şi presupua naţiune română, mai au vreo raţiune de a exista?
duminică, 14 august 2011
Două viziuni
Ţara asta e în căcatul în care se scaldă(cu voluptate, dacă e să mă întrebaţi pe mine!) pentru că ideile care fasonează politicile publice, sau măcar încearcă să explice ce ni se întâmplă, sunt de toată jena, ca să fiu politicos.
Am ales să pun faţă în faţă două tipuri de atitudini în faţa crizei, care aparţin unor oameni educaţi, formatori de opinie şi de specialişti. Este vorba despre jurnalistul de la NYT, Thomas L. Friedman(care nu e neapărat idolul meu, iar de dat o dă şi el cu oiştea în gard) şi despre Gabriel Staicu, lector universitar la ASE. Vă las vouă plăcerea să descoperiţi cine judecă lucrurile cu mintea lui, şi cine recită versete din Biblia neo-liberalismului.
Friedman: "What’s going on here? There are multiple and different reasons for these explosions, but to the extent they might have a common denominator I think it can be found in one of the slogans of Israel’s middle-class uprising: “We are fighting for an accessible future.” Across the world, a lot of middle- and lower-middle-class people now feel that the “future” is out of their grasp, and they are letting their leaders know it.
Why now? It starts with the fact that globalization and the information technology revolution have gone to a whole new level. Thanks to cloud computing, robotics, 3G wireless connectivity, Skype, Facebook, Google, LinkedIn, Twitter, the iPad, and cheap Internet-enabled smartphones, the world has gone from connected to hyper-connected.
This is the single most important trend in the world today. And it is a critical reason why, to get into the middle class now, you have to study harder, work smarter and adapt quicker than ever before. All this technology and globalization are eliminating more and more “routine” work — the sort of work that once sustained a lot of middle-class lifestyles.
The merger of globalization and I.T. is driving huge productivity gains, especially in recessionary times, where employers are finding it easier, cheaper and more necessary than ever to replace labor with machines, computers, robots and talented foreign workers. It used to be that only cheap foreign manual labor was easily available; now cheap foreign genius is easily available. This explains why corporations are getting richer and middle-skilled workers poorer. Good jobs do exist, but they require more education or technical skills. Unemployment today still remains relatively low for people with college degrees. But to get one of those degrees and to leverage it for a good job requires everyone to raise their game. It’s hard."
Staicu: "Capitalismul este sistemul social fondat pe instituţia proprietăţii private; este aranjamentul instituţional al cooperării sociale deoarece piaţa nu înseamnă decât schimburi voluntare, deci cooperare socială. Simpla trecere în revistă a ceea ce presupune economia de piaţă demonstrează de ce capitalismul nu este nici „sălbatic”, nici „domestic”, ci doar aranjamentul instituţional al proprietăţii private şi al regulilor dreptului privat.
Capitalismul este un sistem al libertăţii care începe şi se încheie cu instituţia fundamentală a societăţii umane, şi anume dreptul de proprietate privată. De aceea, capitalismul, ca sistem eminamente de piaţă, apare ca unic aranjament instituţional just, deoarece se bazează pe cooperare socială şi nu pe forţă şi coerciţie. Piaţa nu este condusă de cineva anume, ci numai de regula dreptului de proprietate privată, ea semnifică un sistem participativ de societate în care fiecare e respectat pentru că nimeni nu e personal favorizat. „Sălbatice” nu pot fi decât furtul, exproprierea proprietăţii legitime, agresiunea şi exploatarea, de unde rezultă că ceea ce este sălbatic nu poate fi numit capitalism. De altfel, nu capitalismul, ci socialismul este cel care a luat naştere prin violenţă şi constrângere etatistă, prin exproprierea proprietăţii private care a ucis zeci de milioane de oameni paşnici, în numele unei utopii împotriva firii..."
Asta e! Succesuri! Aveţi grijă să nu vă intre căcatul în nas! Nu faceţi valuri!
sâmbătă, 13 august 2011
Criza în presa quality
- Razele ultraviolete dau dependenţă şi afectează creierul(RL) Asta da, se confirmă! Uitaţi-vă la kilometrii de cretini care au zăcut ore întregi în soare pe autostrada spre Constanţa!
- Întâlnire şoc! Iri nu s-a salutat cu Ramona Gabor!(Gândul!)
- Ce bine arată arată Răduleasca în chiloţi!(trimitere din Gândul)
- Totul despre sex la vârsta a treia!(Gândul)
- Adevărul despre sunetele...(Gândul, că doar e crucişător de presă!, după Mediafax)
- Chiloţii Răduleascăi(EvZ)
- Şoc cu Iri şi Ramona!(Evz)
- Cele mai sexy din Banat(Adevărul)
Şi uite aşa trece criza peste noi!
Uşor cu statistica pe scări!
Un comunicat sfios ne spune că Guvernul a revizuit în uşoară scădere creşterea economică pe trimestrul doi, de la 0,3-0,4% la 0,2-0,3%. Dacă luăm ipoteza că ar scădea de la 0,4 la 0,3%, ea este de DOAR 25%, iar dacă scade de la 0,4% la 0,2% scăderea este de 50%! Dacă scăderea este de la 0,3% la 0,2% asta înseamnă circa 33%. Aşa defineşte Guvernul o "scădere uşoară?
Acum, în bani. PIB ul anul ăsta este evaluat la circa 130 de miliarde de euro. 0,1% din PIB reprezintă 130 de milioane de euro. Deci pierderea este, totuşi, de 130 până la 260 de milioane de euro. Nu e o sumă mică, la seceta asta de bani...
Avem vinovaţii, ce ne mai trebuie drumuri?
Un bou, pe Antena 3, a descoperit vinovaţii pentru aglomeraţia dementă de azi, de pe şoselele spre litoral şi spre Braşov: social-democraţia şi liberalismul. Alta era situaţia dacă aveam conservatori! Mare ţi-e grădina Ta, Doamne! Şi plină de imbecili!
Linişte, băăăăăă!!!
Prieteni, mai am puţin şi fie mă arunc pe fereastră, fie ajung la Spitalul 9! Azi e a şasea zi de când nişte tembeli ne omoară nervii cu ciocanele pneumatice! Nu mai putem!
Noi avem centrală de bloc, care este în curtea interioară, undeva la vreo zece metri adâncime, un corp de clădire separat. În jurul ei, şi al clădirii hidroforului este turnată o placă masivă de beton. Pe care se chinuie s-o spargă de luni dimineaţă nişte năuci. Şi abia au zgâriat-o! Cică vor să refacă izolaţia hidro!
Nu ştiu cum rezistă ei, curtea interioară se comportă ca o cutie de rezonanţă. Unul nu are antifoane! În loc de asta puteau să aducă dracului un utilaj greu, că au pe unde, şi terminau mai repede cu circul. Norocul lor e că nu sunt vânător! Altminteri le îndesam curul cu sare!
Dacă nu cedez nervos acum, înseamnă că mă pot uita şi la cuvântările de înaltă valoare teoretică şi practică ale Supremului Cur!
Linişte, băăăăăăă!!!
vineri, 12 august 2011
Civilizaţie în furtună
Nu aş şti să spun de ce cântecul ăsta m-a obsedat din momentul în care l-am auzit, prin '71 sau '72. Cel care avea discul(apropo: vinilurile au revenit la modă şi se vând ca pâinea caldă. Mori de ciudă, Jobs!) mi l-a înregistrat pe bandă. Am suferit când banda aia a dispărut într-un mod misterios. Am reuşit să-l reascult abia după 1990. Şi de atuci nu mă mai despart de "The Doors" şi de melodia asta. Cum nu mă despart de "Child in Time".
Se spune că ar fi fost inspirată de o melodie la fel de cunoscută (Ghost) Riders in the sky. Vă invit s-o ascultaţi şi pe asta.
În marea lui prostie, traian băsescu...
În marea lui prostie, traian băsescu a ajuns să se creadă un geniu al economiei. Şi ne arată cum salvează el economia cu austeritatea. Sigur, nu mă aşteptam ca să se dezică de deciziile Micului Cur: ăla e doar trompeta lui. Ar fi însemnat să-şi dea singur palme în public(apropo: pe platoul Şantierului Naval Mangalia era chel ca'n palmă! Alungaseră ăia până şi pescăruşii, să nu-i facă pocinogul! Aşa e când te iubeşte poporul!) Şi când a recunoscut băsescu o eroare de bună-voie, nestrâns cu uşa? Niciodată! Atunci?
Azi le transmite bugetarilor ceva de genul "Bă, pulelor, sunteţi prea mulţi! Ia marş de aici!" Ca de la şef la subaltern, în cultura instituţională carpato-danubiano-pontică.
Se miră că au crescut transferurile de la bugetul de stat către bugetele de pensii şi de sănătate. Păi, e simplu, Pulimea Ta: ai redus cu peste 25% veniturile bugetarilor. Mulţi, puţini, ăia plăteau disciplinaţi, şi la adevărata mărime a veniturilor, TOATE contribuţiile, nu ca ăia din privat, plătiţi pe hârtie cu salariul minim pe economie, restul în mână. După asta, din aceşti contribuabili disciplinaţi ai trimis la plimbare vreo două sute de mii, deci ai adăugat tot atâţia consumatori de ajutoare de şomaj, şi i-ai scăzut de la contribuţii. De unde deficite. Şi sectorul privat s-a ajustat, nu atât cu şomajul, cât cu munca la negru.
Aşadar, pus în faţa unei realităţi, ce-ţi bese mintea, Supremule Cur? Şi mai multe licenţieri în sectorul public! N-o mai iau de la capăt cu explicaţia, apropo de banii pentru salarii şi pensii. Dar mai mulţi şomeri de la stat înseamnă şi mai mulţi şomeri pentru sectorul privat. Care nu trăieşte doar din export. Mai puţini cumpărători, mai puţini bani din TVA, mai multe plăţi amânate la bănci, la utilităţi, mai multe afaceri în căcat.
Şi ce va face geniul de la Cotroceni, dacă şi acum dă greş(şi dă!)? Mai multă austeritate, mai multe tăieri de salarii şi pensii, mai puţini bani pentru educaţie şi pentru sănătate. Un soi de spirală descendentă.
A, şi încă ceva, Pulimea Ta: am ieşit sau n-am ieşit din prima criză, ca să ştim când intrăm în a doua, sau vom cumula prima criză cu o a doua? Că aşa suntem noi de când ne conduci: bogaţi în crize şi belele...
Poate te lămureşte nenea ăsta ce şi cum: “Afacerile nu fac nimic acum, nu ajută economia, există aceste riscuri care îi fac nervoşi. Se plâng că nu investesc pentru că există exces de capacitate, că nu angajează pentru că nu există suficientă cerere, suficient consum final. Dar aici există şi un paradox. Dacă nu angajezi muncitori, nu există suficiente venituri ale muncitorilor, nu există suficientă încredere a consumatorilor, nu există suficient consum, nu există suficientă cerere finală”, a declarat Rubini într-un interviu pentru The Wall Street Journal.
Sistemul capitalist este aproape de a intra într-o buclă autodistructivă, în care fiecare încearcă să se salveze, spre detrimentul interesului general. „În ultimii 2-3 ani această situaţie s-a înrăutăţit. Am avut o redistribuţie masivă a veniturilor din piaţa muncii către capitaluri, din salarii către profituri, inegalitatea în venituri şi averi a crescut. Tendinţa firmelor de a cheltui e mai redusă decât cea a populaţiei, şi companiile îşi permit să economisească mai mult decât populaţia. Redistribuţia veniturilor şi averii fac problema lipsei de cerere agregată chiar şi mai rea.
Karl Marx avea dreptate, la un moment dat, capitalismul se poate autodistruge. Nu poţi să muţi veniturile din muncă către capital fără să ai un exces de capcacitate şi o lipsă a cererii agregate. Asta se întâmplă. Credeam că pieţele funcţionează, dar nu funcţionează. Este un proces autodistructiv...Am creat bănci "zombie", am creat guverne "zombie".
Când zice de zombi, la voi se referă, la tine şi la Umilul Cur. Asta e! Cotoioasă!
UPDATE: mă ştiţi, sunt fan Krugman. E un tip lucid, şi are o minte bine organizată. Iată ce zice în editorialul lui de azi: "For more than a year and a half — ever since President Obama chose to make deficits, not jobs, the central focus of the 2010 State of the Union address — we’ve had a public conversation that has been dominated by budget concerns, while almost ignoring unemployment. The supposedly urgent need to reduce deficits has so dominated the discourse that on Monday, in the midst of a market panic, Mr. Obama devoted most of his remarks to the deficit rather than to the clear and present danger of renewed recession.
What made this so bizarre was the fact that markets were signaling, as clearly as anyone could ask, that unemployment rather than deficits is our biggest problem. Bear in mind that deficit hawks have been warning for years that interest rates on U.S. government debt would soar any day now; the threat from the bond market was supposed to be the reason that we must slash the deficit now now now. But that threat keeps not materializing. And, this week, on the heels of a downgrade that was supposed to scare bond investors, those interest rates actually plunged to record lows."
Dar cine e Krugman, să-l citească băsescu? băsescu vrea mai mulţi şomeri, când, de fapt, marea problemă a României este gradul redus de ocupare a populaţiei active şi incapacitatea economiei de a genera locuri de muncă.
UPDATE: mă ştiţi, sunt fan Krugman. E un tip lucid, şi are o minte bine organizată. Iată ce zice în editorialul lui de azi: "For more than a year and a half — ever since President Obama chose to make deficits, not jobs, the central focus of the 2010 State of the Union address — we’ve had a public conversation that has been dominated by budget concerns, while almost ignoring unemployment. The supposedly urgent need to reduce deficits has so dominated the discourse that on Monday, in the midst of a market panic, Mr. Obama devoted most of his remarks to the deficit rather than to the clear and present danger of renewed recession.
What made this so bizarre was the fact that markets were signaling, as clearly as anyone could ask, that unemployment rather than deficits is our biggest problem. Bear in mind that deficit hawks have been warning for years that interest rates on U.S. government debt would soar any day now; the threat from the bond market was supposed to be the reason that we must slash the deficit now now now. But that threat keeps not materializing. And, this week, on the heels of a downgrade that was supposed to scare bond investors, those interest rates actually plunged to record lows."
Dar cine e Krugman, să-l citească băsescu? băsescu vrea mai mulţi şomeri, când, de fapt, marea problemă a României este gradul redus de ocupare a populaţiei active şi incapacitatea economiei de a genera locuri de muncă.
joi, 11 august 2011
Un dobitoc în patria liberalismului
David Cameron este un prost fiţos, care deja a băgat economia Marii Britanii în şanţ. Şi încă nu şi-a pus în operă toate fanteziile "austere". Britanicii l-au ales, să se spele pe cap cu el! Nu despre asta vreu să scriu, ci despre ideea lui creaţă de a bloca accesul la reţelele de socializare şi la mesageria Dudei(BlackBerry) presupuşilor huligani.
Cum faci asta? E întrebarea de bun-simţ pe care şi-o pune oricine. Cum îi separi pe "huligani" de utilizatorii oneşti? Ori întrerupi serviciul pentru toţi, ori îl laşi să funcţioneze. Dar pentru că a făcut şi asta, a tăiat Internetul, Mubbarack a fost târât în faţa unui tribunal, pe targă şi cu perfuzia înfiptă în venă. Şi el putea spune că a luptat împotriva huliganilor! Vă daţi seama că tâmpenia lui Cameron e mană cerească pentru apărătorii fostului preşedinte egiptean? Şi nici preşedintele sirian nu are motive de întristare!
Sau dacă eşti liberal, în patria liberalismului, poţi, în numele "democraţiei", să faci în impunitate ceea ce a făcut şi Mubbarack? Ipocrizia a distrus democraţia. Iar acum de sub spoială rânjeşte chipul hâd al totalitarismului. Măsurile iniţiate de Cameron nu rezolvă nimic. Doar cresc frustrările celor care au dat frâu liber violenţei sociale. Dacă se amăgesc că nu a existat şi o componentă socială în violenţele din ultimele zile, dacă vor crede că ăia au fost doar nişte huligani, care pot fi trataţi cu bulăul, se vor întâlni din nou cu ei. Cu sau fără Internet tăiat...
Ăsta e rezultatul transformării statului-providenţă în statul penitenţă: orice rău social se tratează cu bulanul şi cu îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Ca proasta'n târg!
Nişte cretini, care-şi zic "Consiliu Fiscal", şi cică se ocupă cu analizarea căcatului produs de Umilul Cur pe post de politici fiscal-bugetare se miră ca proasta-n târg că nu iese poanta cu reducerea deficitului bugetar. Lucru pe care şi un prost ca mine, care habar nu are de economie, a tot spus-o, de când a început programul cu FMI: viteza de scădere a deficitului bugetar este o utopie, este nesustenabilă, nu există, este o imbecilitate.
Cum să fie posibilă o astfel de reducere, când "austeritatea" aduce mai puţini bani la buget, când sunt mai puţini contribuabili la bugetele de pensii şi de şomaj, de sănătate, mai mulţi consumatori de ajutoare de şomaj, cuantummul contribuţiilor scade, de vreme ce scad veniturile salariale, scad profiturile firmelor, creşte munca la negru? Evident, deficitul e al dracului să scadă?!
Şi ce propun boii? Continuarea politicilor care au provocat acest dezastru! Să nu-i bagi în pizda mă-sii? Cretinoizii ăştia nu reuşesc să înţeleagă nimic din felul în care funcţionează în mod real o economie? O ţin langa cu ce au învăţat ei din manualul de economie monetaristă?
Ce mă şochează este cecitatea unora precum nenea ăsta, care, deşi pune un diagnostic corect, propune aceleaşi măsuri tembele ca şi mai sus pomeniţii boi:
"Noi îmbunătăţiri nu pot fi imaginate fără măsuri adiţionale de înăsprire a fiscalităţii
România a avut o bună performanţă fiscală din iunie 2010 până în mai 2011. După ce au fost luate măsuri agresive de înăsprire a fiscalităţii la mijlocul lui 2010, deficitul la finele anului s-a diminuat rapid de la 8,9% din PIB în primul semestru al lui 2010 la 4,6% în mai (…) Deciziile guvernului de a reduce salariile în sectorul public şi beneficiile sociale precum şi creşterea TVA au diminuat deficitul lunar pentru un an întreg. Efectul de bază al acestor măsuri nu se mai resimte şi noi îmbunătăţiri nu pot fi imaginate fără măsuri adiţionale de înăsprire a fiscalităţii. Ne aşteptam ca aceste bune evoluţii în materie fiscală să ia sfârşit la un moment dat, dar datele negative din iunie 2011 ne arată totuşi că aceasta s-a întâmplat mai repede. Datele ne indică un deficit anualizat de 5,1% din PIB cu mult peste ţinta de 4,4% stabilită pentru finele anului 2011.”
Economia reală nu arată semne de redresare. Recesiunea nu a luat sfârşit
“Economia reală a României nu dă niciun semn de redresare. După o scădere de 1,3% a PIB în 2010, a avut loc o redresare de moment în T4 2010 şi T1 2011 datorată unor foarte favorabile efecte de bază . Trimestrele consecutive de creştere i-au făcut pe unii să concluzioneze că recesiunea a luat sfârşit. Credem că acest lucru se va dovedi premature. Indicatorii lunari arată că această creştere a încetinit semnificativ ăn trimestrul al doilea din 2011. Cele mai îngrijorătoare semnale ne vin din partea încrederii consumatorului, care dădea semne de îmbunătăţire în semestrul al doilea din 2010 în condiţiile în care programul economic al guvernului începea să funcţioneze. Totuşi, datorită măsurilor privind reducerea salariilor şi a posturilor, consumul real a scăzut cu 1,2 pp din T3 2010 în T1 2011. Recenta scădere a încrederii consumatorilor, datorate în principal problemelor periferiei europene, nu anunţă nimic bun în favoarea creşterii consumului.”
Eu, unul, am obosit să tot citesc aceleaşi prostii, scrise de indivizi care nu numai că n-au văzut criza venind, dar nu sunt în stare să vadă măcar rahatul în care calcă pe trotuar, indivizi care câştigă mormane de bani, ca "analişti" prin bănci şi prin fonduri de investiţii. Pe care le-au administrat de ne-au secat. Iar acum dau sfaturi unor tâmpiţi şi mai mari ca ei, pe care nişte proşti cu spume i-au votat, ca înecaţii, de frică să nu vină comuniştii!
Nimic nu e ce pare a fi
Dacă mă recunosc în cele mai multe dintre ideile de aici, înseamnă că sunt un adept reprimat al "şcolii austriece"? Poţi să ştii? Lumea asta a noastră e total cu curu'n sus!
Dacă sunt total de acord cu cele scrise(de la faţa locului, care nu e totuna cu ecranul televizorului!) de flăcăul ăsta, înseamnă că sunt de stânga, de dreapta, sau doar de bun-simţ?
Dacă vă recomand călduros interviul ăsta, înseamnă că sunt un porc misogin?
Dacă îl bag în pzda mă-sii pe Umilul Cur pentru strategia asta fiscală, ce poate fi rezumată la "ia satârul şi taie, pune mâna pe belitor şi-i jupoaie!", fac sau nu un gest de înaltă conştiinţă civică?
Dacă PDL renunţă la portocaliu şi se înverzeşte, este semn că în sfârşit îşi asumă adevărata identitate şi filiaţie, extrema dreaptă românească interbelică? Patria şi Căpitanul, camarazi!
Ţara arde, dicţionarul se piaptănă
Înţeleg că evreii din România sunt cea mai fericită etnie din ţară. Rezolvaseră ei toate problemele, cu sinagogile care stau să cadă, cu cimitirele care se degradează, cu anti-semitismul tot mai virulent, inclusiv al unora de la putere, şi le mai rămăsese una: definiţia cuvântului "jidan" din dicţionarul Academiei. Drept pentru care au pus piciorul în prag, au cerut, şi Academia s-a executat.
Bravo! Cinste lor! Dar ca să nu mai avem subiect de controverse, propun şi eu o definiţie, care sigur va întruni consensul tuturor părţilor. "Jidan: Vladimir Tismăneanu". Mai simplu de atât nu se poate!
Lăsând gluma la o parte, avem o problemă cu noua definiţie: ce facem cu personajele din "Take, Ianke şi Cadâr"? Spre pildă, Ianke, evreu, îi spune altui personaj, tot evreu: "IANKE: Tu ovrei? Uite-te la el! Ovrei tu? Tu nu esti ovrei, tu esti un jidan scîrbos, du-te dracului!"
Aşadar un evreu care "e rasist, arată ură faţă de rasa evreiască, ura faţă de religia evreiască, defaimează evreii pe motive etnice şi incita la violenţă împotriva lor." Al dracului Ianke! Cum inventase el anti-semitismul, şi nu ştia!
Take, Ianke si Cadar (1976) partea I
Vezi mai multe video din divertisment
De la minutul 11,30
Ce urmează? Cenzurăm textul, sau interzicem piesa?
Lăsând gluma la o parte, avem o problemă cu noua definiţie: ce facem cu personajele din "Take, Ianke şi Cadâr"? Spre pildă, Ianke, evreu, îi spune altui personaj, tot evreu: "IANKE: Tu ovrei? Uite-te la el! Ovrei tu? Tu nu esti ovrei, tu esti un jidan scîrbos, du-te dracului!"
Aşadar un evreu care "e rasist, arată ură faţă de rasa evreiască, ura faţă de religia evreiască, defaimează evreii pe motive etnice şi incita la violenţă împotriva lor." Al dracului Ianke! Cum inventase el anti-semitismul, şi nu ştia!
Take, Ianke si Cadar (1976) partea I
Vezi mai multe video din divertisment
De la minutul 11,30
Ce urmează? Cenzurăm textul, sau interzicem piesa?
PS: ORICE comentariu antisemit pleacă în spam din start! Ca să nu avem vorbe!
miercuri, 10 august 2011
Speriaţi-vă dracului o dată şi bine!
Devine de-a dreptul comică reacţia "pieţelor"! Ale dracului, cum se sperie ele de orice băşină! Luni au tras o sperietură zdravănă, după "lovitura" dată de Standard and Poor's. Ieri le-a venit inima la loc. Azi, iar sperietură: expunerea băncilor franceze la datoriile ţărilor europene. Bun prilej pentru Burse s-o ia din nou la vale. Mâine e zi de pauză. Poimâine e rândul expunerii băncilor germane, că şi astea au în portofoliu mormane de hârtii, numa' bune de şters la cur cu ele(ca valoare, altminteri nici la aşa ceva nu sunt bune!). Vedeţi, idioţilor, că aţi ratat Ciprul! Şi ăia au neşte chestii bune de făcut inima s-o ia din loc!
Bă, nu vă speriaţi voi dracului o singură dată şi bine?! Şi ne vedem şi noi, şi voi, fiecare de treburile lui? Daţi-l în pizda mă-sii de teatru ieftin, pentru proşti!
PS: se trezeşte lumea! Uite un nene care întreabă, legitim, pe siteul "Le Monde", cine e pieţele şi ce vrea ele: "A force d'être "sur le c...", jour après jour, je reviens à une question basique mais vraiment perturbante : QUI SONT LES MARCHES FINACIERS ?! QUI SONT "les investisseurs"?! On nous dit qu'ils "réclament des réformes". Mais quoi, ils sont organisés, ils ont des porte-parole? Ils votent, ce sont des électeurs?! Parce que si le dialogue est entre les "marchés financiers" et les gouvernements et/ou les autorités financières, on sert à quoi au milieu, nous, les citoyens?"
Naţiune carteziană, ce mai!
Cretinismul "pieţei libere", episodul doi
După circoteca "scăderii notării" datoriei suverane a SUA, un act eminamente politic din partea "Standard and Poor's", şi după criza de nervi a Burselor, de luni(criză de nervi pe cât de comică, pe atât de inutilă, abstracţie făcând de nenea ăla care a pariat şi a câştigat 8,5 miliarde de dolari din prosteala S and P), urmează, evident, prosteala vânătorii de vinovaţi. Că nu deţine România monopolul prostiei. România e doar undeva sus în topul proştilor cu spume.
Previzibil, politicienii sunt vinovaţii de serviciu. E suficient doar să-i arăţi cu deştu'. Ceea ce se şi întâmplă, cu o furie de-a dreptul voluptoasă. Primele care au sărit din baie sunt "pieţele"(eu tot întreb: "cine pizda mă-sii sunt "pieţele"?), care au toate motivele să se ia reflectorul de pe ele.
"Pieţele" sunt cele care au făcut din politicieni nişte impotenţi, şi din stat o formă fără fond. Ele au corupt politicul, pentru a putea face tot ce le taie capul, fără reguli şi fără responsabilităţi. Politicienii care conduc acum lumea sunt slugile lor. Politicienii i-au trădat pe cetăţeni şi au trădat interesul public, favorizând interesele "pieţelor". Şi acum ce vor pieţele?
De fapt, toată nebunia are un singur motiv: a venit scadenţa, şi întrebarea este "cine plăteşte nota"? Cei care au generat criza, au acumulat profituri inimaginabile din nimic, sau cei care muncesc din greu pentru din ce în ce mai puţini bani? "Pieţele" nu vor să contribuie cu nimic la nota de plată. Pentru ele au fost şi sunt doar mese gratis. Iar dacă politicienii actuali nu fac ce vor ele, îşi vor cumpăra alţii.
De asta îi doare fix în cur pe băsescu, boc şi ai lor de "criză". Câtă vreme fac ce zic "pieţele", vor fi la putere, indiferent de tâmpeniile pe care le comit la guvernare. Asta nu are nicio legătură cu stânga sau cu dreapta. Am trecut de la dictatura motivată ideologic la dictatura motivată economic.
marți, 9 august 2011
Discursul lui băsescu, un banc cu Radio Erevan
"Un ascultător întreabă:
-Dragi tovarăşi, ce ne sfătuiţi să facem în caz de atac nuclear?"
"Radio Erevan răspunde:
-Vă luaţi cearceaful pe post de giulgiu, vă înfăşuraţi în el şi în linişte vă îndreptaţi spre cimitir."
"Ascultătorul vrea un supliment de informaţie, drept care revine cu o nouă întrebare:
-De ce în linişte?"
"Radio Erevan răspunde:
-Pentru a nu stârni panică!"
Pulimea Sa, Opere Alese: "Fac o invitatie politicoasa catre toate partidele, in special cele din arcul guvernamental: sa nu alunece in populism...Imi permit pentru prima oara sa fac un apel la presa - avand in vedere importanta factorului psihologic - sa incerce sa fie la rindu-i prudenta cu etichetarile. Si in ceea ce priveste evolutiile internationale, si in ce priveste Romania. Nu are nimeni interesul sa creeze panica."
Q.E.D.!
Proşti, şi cât de mulţi, Doamne!
Ce-mi scrie un curajos anonim: "ei bine, nu exista drepturi precum "dreptul la pensie". Populatia se imparte in contribuabili si beneficiari ai contributiilor. Practic asigurarile sociale impart societatea in sclavi (contribuabilul) si in stapini de sclavi (beneficiarul de contributie). Astfel moralitatea socialista nu indeplineste criteriul universalitatii, unul obligatoriu pentru orice sistem moral. Un rationament de reducere la absurd arata cat se poate de clar ca daca o generatie inceteaza sa munceasca si pensiile generatiilor anterioare se duc de rapa. Deci nu este vorba de drepturi ci de jaf organisat democratic"
Anonimule! Pensia este un drept patrimonial. Că ai contribuit la un sistem administrat public, sau la unul privat, ăia sunt banii tăi şi ai dreptul INALIENABIL să-i primeşti, în condiţiile scrise în contract.
Doi: toţi, inclusiv ăia despre care crezi tu că nu contribuie, sunt contribuabili. Pensionarii plătesc impozite(cei cu pensii peste 1000 de lei) şi CAS(cei cu pensii peste 740 de lei), plătesc taxe şi impozite locale. Ălea sunt tot contribuţii. Ar fi culmea nesimţirii ca pensionarii să contribuie la sistemul de pensii(unii, care mai lucrează, o fac!) sau la cel de şomaj. Când simplifici prea mult lucrurile, te faci de căcat.
Rămân foarte puţini, în state civilizate, nu în România, care nu vor sau nu pot să muncească, sau care, deşi muncesc, nu pot trăi decent. Pentru ei s-a inventat "protecţia socială". Restul plătesc pentru prestaţiile sociale. Care protecţie socială se face prin redistribuirea banilor luaţi de la contribuabili, activi sau pensionari.
Asta face parte din contractul social. Vrem să-l schimbăm? Foarte bine. S-o facem cu acte în regulă. Cum cere o democraţie, nu după cum vrea pula unuia sau altuia, care a citit nu ştiu ce pe vreun blog al adepţilor "Şcolii Austriece", că e la modă. Dar suntem siguri că lumea vrea asta? Ar fi în favoarea bogaţilor? Văd că nicăieri în lume bogaţii nu se grăbesc să demonteze statul social. Nu de altceva, dar vor să se şi bucure de banii lor. La "Pătrunjelul" e mai greu...
Asta e! Şi poate nu ţi-ar face rău, Anonimule, să meditezi mai mult la imaginile alea din Londra...
Benzineşte, scânteieşte, nu porneşte...
Cam asta e acum starea economiei mondiale: are tot ce-i trebuie pentru a funcţiona: pieţe, capacităţi de producţie, chiar în exces unele, bani, căcălău, conflicte armate majore nu se pune problema, terorismul este o glumă, oricum ai lua-o, pacea socială este încă prezentă la apel, sindicatele sunt slăbite, existând ţări, şi nu puţine, dar mai ales companii care au şi uitat data ultimei greve mai serioase, guvernele naţionale sunt slugile plecate ale cercurilor financiare şi de afaceri, le caută între coarne, le fac toate voile şi cu toate astea economia nu porneşte, după criza din 2007. Benzineşte, scânteieşte, de ce nu porneşte?
Răspunsul este simplu: nu prea mai are cine cumpăra ceea ce poate produce economia mondială. Pentru că în goana lor după profituri mereu mai mari, capitaliştii lu' peşte au redus dramatic puterea de cumpărare a salariilor plătite angajaţilor. Dar pentru a le permite acestora să consume tot mai mult, au compensat pierderea de valoare a salariilor cu accesul facil la credite de consum. Oamenii au consumat în viitor.
Acum schema asta pur şi simplu nu mai funcţionează, gospodăriile populaţiei şi-au atins şi chiar depăşit limita de îndatorare, iar imbecilitatea numită "austeritate" a pus capac la toate.
Acum bogaţii lumii au de ales: se prăbuşesc şi ei, odată cu economia, sau renunţă la o parte din profiturile alea nesimţite, şi suplimentează puterea de cumpărare a salariilor pe care le plătesc angajaţilor, pentru a reporni economia. Părerea mea este că lăcomia va fi mai puternică decât raţiunea şi instinctul de conservare.
Vom avea tot mai multă "austeritate" şi tot mai multe amputări de cheltuieli. Este un joc în care toată lumea pierde, inclusiv cei care câştigă. Anarhia socială se va întinde în toată lumea. Nimeni nu este la adăpost de aşa ceva, fie că este vorba de democraţii, fie că este vorba de regimuri autoritare sau totalitare.
Nu e cazul să ne uităm spre China, ca model. Situaţia ei este mai fragilă decât credem. Dacă nu va menţine un ritm foarte înalt de creştere, ritm care este dictat de puterea de cumpărare a pieţelor externe, de care e dependentă, şi în absenţa unui stat social, se va confrunta cu puternice violenţe sociale. Să se orienteze de la export la piaţa internă, asta ia timp şi cere decizii pe care nimeni de la Beijing nu e pregătit să le ia.
Sigur, aş fi ridicol dacă m-aş apuca să analizez fanfaronadele Umilului Cur şi ale lui Isărescu. Da, noi suntem cu arma la picior, dar cu ţeava în jos, şi ne-am împuşcat deja în el! Mai rău de atât nu se poate! Nu putem intra din nou în criză, câtă vreme n-am ieşit din precedenta. Aşa că pentru noi lucrurile sunt clare. Noroc că avem antrenament la supravieţuire: ne retragem în munţi, otrăvim fântânile, dăm foc la grâne...Realegem un tâmpit în fruntea ţării, îi dăm premierul pe care şi-l doreşte, dăm miliarde de euro pe mâna unei fufe, şi aşa mai departe.
Hai succesuri!
PS: asta nu înseamnă că Apocalipsa e pentru azi sau mâine. Dar lucrurile nu merg în sens pozitiv, că nu au cum...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.
Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...
-
În seara asta, spre bucuria bocilor, a mai ieşit un om din sistem. E tatăl meu, care a murit, aşteptând ambulanţa. A fost un om bu...
-
Un virus de mare porc! Bizar, acest virus al gripei porcine! E de porc, corcit cu un virus asemănător gripei aviare de tip asiatic, doar ...
-
Se naşte în România un curent extremist de dreapta, de un radicalism care se poate transforma cât se poate de repede în violenţă. Oricine...
























