Iar ne distrăm cu o afacere de spionaj! Acum, ce să zic: nea Floricel ăsta vindea hărţi secrete ruşilor? Dar ce, ruşii nu au sateliţi? Şi chiar dacă n-ar avea, un calculator cuplat la Google Earth tot au. Şi dacă tu, şpion amator, dai acolo peste comandamentul forţelor nucleare britanice şi le poţi număra submarinele, de ce n-ar face acelaşi lucru un rusnac cu şobolanul din dotare cu teritoriul României? Auzi: secrete NATO! Da' ce, s-au tâmpit ăia şi ne dau secrete pe mână?! Ei nu ştiu că în România nu există secrete? Că totul e de vânzare?
De fapt, am impresia că se joacă altceva. Este un soi de presiune mediatică, înaintea reluării consultărilor Rusia-NATO, după conflictul ruso-georgian. Şi un singur spion rus, ăla din Estonia, Herman Simm, s-ar fi simţit prea singur fără colegi. Dar aşa, cu altii, unul în România, unul în Bulgaria, poate şi pe la cehi şi polonezi, punem de-o ofensivă rusească anti-NATO!
Sigur că scandalul se va termina în coadă de peşte, sigur că peste dosar se va aşterne praful, că asta ştim să facem, vezi cazul Seres şi compania, în care spionii sunt bine mersi, ceea ce vă dorim şi vouă! Dar acum ne trebuie un spion rus, avem un spion rus! Mai vedem noi ce facem cu el, nu-i aşa?
PS: să înţeleg că nici anul ăsta Băsescu nu se duce la Kremlin?
PPS: vezi ce se întâmplă dacă nu faci revista presei cum se cuvine? Acum se explică şi mai bine de ce aveam nevoie de un spion rus. Obama i-ar fi trimis o scrisoare lui Medvedev, cu mai multe propuneri, printre care şi aceea de a renunţa la desfăşurarea elementelor scutului anti-rachetă în Cehia şi Polonia, în schimbul unei acţiuni comune de împiedicare a Iranului să se doteze cu arma nucleară. Polonezii şi cehii sunt fierţi, mai ales că aceia care au semnat acordurile cu Bush sunt aproape nişte cadavre politice, dacă Obama se înţelege cu ruşii. Şi aşa începe marea tânguială a esticilor: "Pe noi cui ne lăsaţi? Vreţi să ne încalece iar ruşii, care, uite ce fac: fură secrete NATO?!"
Axă nu mai avem, noul Mare Licurici are alte preferinţe sexuale, Marea Neagră e un lac turcesc, pentru că în afară de braconajul turcilor la calcan nu se întâmplă nimic spectaculos în balta cu pricina, deci nema lider regional la Cotroceni. Naşpa!
UPDATE: să ne facem şi mai de căcat! Nu e vorba de Rusia, nu ruşii cumpărau informaţii, dar noi suntem precum câinii lui Pavlov. Cum auzim de spioni, ne gândim la ruşi.
E vorba de Ucraina, iar băiatul era monitorizat de mult. Mai mult, se pare că Floricel era sub controlul "serviciilor." Şi livra informaţii false. Nu cumva şi-a vârât coada un al treilea?
A, da, mai e ceva: şi vizita la Kiev a Iubitului Conducător a fost anulată.
3 comentarii:
Nu prea esti corect deloc. Pai daca n-ar fi astia cu spionita lor de ce dracu' am mai râde? Ar fi interesant de aflat dacă bulgaru' ăla are rude că aş avea şi eu ceva hărţi de vânzare(le pot vinde şi "angro", adică-i dau tot atlasu').
E rusinos. Cand Romania colcaie de spioni si agenti de influenta infiltrati in parlament, guverne etc.facem atata caz de Floricel.
Nu merge Basescu la nici un Kremlin, a lasat Lavrov sa se inteleaga, diplomatic, la conferinta de presa dupa intilnirea cu Diaconescu de acum citeva zile. Pai ce sa caute acolo, ce treaba are Rusia cu Romania lui Basescu, cumparat de Bush sa latre-n lesa la Putin. Ce, s-a intilnit Medvedev cu Vaklav Klaus al Cehiei sau cu Kaczynski al Poloniei la Moscova?
Licuriciu' nu se mai lasa supt de Basescu. Om vedea si cu bazele militare americane in estul Europei, cite o sa mai ramina active.
Trimiteți un comentariu