Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cu mucii în fasolea NATO

Azi deputaţii şi senatorii, istoviţi de atâta muncă la Coduri, şi-au luat o pauză aniversară, pe motiv de cinci ani în NATO. Lăsând la o parte faptul că nu e nimic de sărbătorit în asta, avem noi un obicei de a ne băga în seamă şi de a da cu mucii în fasole, ceva de speriat.

Personal, nu sunt atât de sigur că NATO, aşa cum arată el azi, obez şi împotmolit în campania din Afganistan, anexă a ambiţiilor dominatoare ale SUA, mai înseamnă ceva, în afară de faptul că există, pe post de sperietoare, pentru unii mai slabi de înger. Cel puţin la Bucureşti NATO este scuză pentru contracte oneroase de înarmare şi pentru reforme militare care au făcut din armată un zero (aproape) absolut: prost echipată, prost încadrată, bună doar să ofere ceva carne de tun şi nişte copăi ruginite unei iluzorii "apărări comune".

Ca români ce ne aflăm şi respectându-ne "specificul naţional", noi avem doar stări binare: ori Gică-contra, ca în cazul apartenenţei la Tratatul de la Varşovia, ori pupincurismul absolut, cazul NATO. În ambele cazuri justificarea este "interesul naţional." Am profunde îndoieli că Ceauşescu l-a servit, făcând opoziţie în Tratat, aşa cum suptul lui Băsescu la Marele Licurici nu ne-a adus decât ponoase.

Acum, că suntem şi în NATO, şi în UE, am ajuns să constatăm că suntem orfani de proiect. Ştiu, v-am plictisit cu tema asta, dar ea devine o slăbiciune fundamentală şi o ameninţare la adresa securităţii României: fără proiectele de substituţie integraţioniste european şi euroatlantic, România funcţionează haotic şi risipeşte resurse, se pierde în lupte politicianiste fără miză şi regresează în toate domeniile.

Ţara asta are nevoie, mai mult ca oricând, de un lider şi de un proiect. Cu riscul de a fi înjurat, vreau să spun că, indiferent de erorile lor, de ezitările lor, de slăbiciunile lor, atât Ion Iliescu, cât şi Emil Constantinescu au fost, în momente dificile, lideri cu viziune, care au luat decizii potrivite, în momentul potrivit. Graţie acestor decizii România este acum în NATO şi în UE. Traian Băsescu trebuia să fie liderul care să genereze următorul proiect al României. Tot ce a generat este, o ştiţi prea bine, doar haos, proastă guvernare, conflicte, interne şi externe, izolare a ţării şi risipirea unor oportunităţi.

Fără un proiect naţional coerent şi consistent, care să transceadă ciclurilor electorale, şi care să întrunească un larg consens naţional, nu putem defini politicile europeană şi euroatlantică ale României. Şi în absenţa lor apartenenţa la NATO şi la UE nu ne serveşte decât drept prilej de parastase oficiale.

PS: este a nu ştiu câta oară când Traian Băsescu vine cu prostia asta cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Atacând Uniunea Sovietică în iunie 1941, Germania desfiinţa practic Tratatul, şi odată cu el, şi consecinţele lui. Basarabia şi Nordul Bucovinei au rămas ca părţi ale URSS ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, pe care se află semnăturile actualilor noştri aliaţi în NATO: SUA, Franţa, Marea Britanie. Aceleaşi ţări care AU REFUZAT României statutul de cobeligerant, la aceeaşi Conferinţă de Pace(unde, apropo, sovieticii ne-au ajutat să rămânem cu Transilvania întreagă!) care ne-ar fi scutit de o parte, măcar, din despăgubirile de război şi de rigorile ocupaţiei sovietice. Aşa că, Iubit Conducător, pune dracului mâna pe carte, şi nu mai vorbi după ureche! Licuricilor le place sexul oral practicat cu demnitate!