Ce făcătură mizerabilă! Tribunalul a respins cererea de arestare preventivă a celor trei acuzaţi în dosarul legat de şeful DGIPI şi de Puiu Popovici. Ăştia de la DNA nu se mai fac bine, iar Ţuluşul a ajuns unitatea de măsură a abjecţiei şi neprofesionalismului în justiţie.
Aceleaşi scheme băşite: unul se "auto-denunţă", la ordin, un papagal dă(dacă dă, că multe dintre interceptări sunt ilegale!) mandat de ascultare, şi oamenii noştri sunt urmăriţi zi şi noapte. Luni de zile. Şi nu se poate să nu scoţi dintr-un morman de înregistrări ceva care să justifice o reţinere, după care urmează presiunile la sediul DNA. Unii, ca în cazul de faţă fostul rector al Universităţii Agricole, Ion Alecu, cedează şi declară ce vor ţuluşii.
Urmează audierile, reţinerile, campania de presă, ziarele portocalii, tocşourile, şi la sfârşit fâsul din sala de judecată. Ce mai contează soarta unor oameni, cărora justiţia, în cazul de faţă DNA, le refuză un drept constituţional, prezumţia de nevinovăţie? Iar Dan Nica s-a compromis total în faţa subordonaţilor săi prin modul mârlănesc în care l-a concediat pe ofiţerul care se ocupa de protecţia internă. DNA recunoaşte că toată ancheta a fost secretă, că nu a spus nimănui de ea. Ce trebuia să facă? Să spioneze la DNA? N-ar fi o idee tocmai rea. Mulţi dintre papagalii ăia ar merita să ajungă în faţa unui judecător, pentru abuzurile de până acum.
Dacă Dan Nica îşi închipuie că mai poate conduce ministerul, că mai poate avea încrederea celor de acolo, după ce a făcut ieri, şi după felul în care s-a apucat să restructureze ministerul, înseamnă că nu ştie pe ce lume trăieşte. Dar treaba lui: e major, e vaccinat, şi ce-şi face omul cu mâna lui, lucru manual se cheamă!
DNA trebuie desfiinţat, pentru că a ajuns un cancer al sistemului de justiţie, o zonă de non-drept şi a eşuat în tot ce face. Ca să nu mai vorbim despre toate încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Cine-şi închipuia că s-a schimbat Daniel Morar are acum ocazia să constate contrariul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu