Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Cum am ajuns fascist

Şi odată cu mine, toţi cei care, la stânga(dar şi la dreapta, că şi acolo sunt critici vehemenţi şi radicali ai sistemului) spectrului politic, la noi şi în lume, cred sincer că proiectul numit capitalism s-a epuizat şi trebuie măcar reformat, dacă nu chiar înlocuit cu ceva care să nu mai genereze crize de genul celei pe care o traversăm acum. Păi, simplu: m-a pus dracu' şi l-am citit pe unul dintre proştii mei preferaţi, Sorin Ioniţă, de la SAR, colegul de tâmpenii al madamei Pippidi. Omul nostru se "reproduce" într-un editorial din EvZ, de o stupizenie cum rar mi-a fost dat să citesc. Şi slavă Domnului, e plină presa românească de tembeli!

Reflexul protecţionist al mai tuturor în faţa crizei economice este cât se poate de normal, şi, cum remarca în FT un analist economic respectat, Gideon Rachman, procesul de "deglobalizare" este promovat în largă măsură de sectorul privat. Citatul este ceva mai lung, dar merită atenţie:

"The politicians who will assemble at the G20 can feel the protectionist pressures mounting. Some say they fear a “spring of unrest” as unemployment increases – to be followed by a “summer of protectionism”. The World Bank’s Mr Zoellick warns that any such development would be disastrous – “We are very far from the 1930s,” he says, “but what would move you in that direction would be a large dose of protectionism.”

The world is already seeing big decreases in trade. Both Japanese and Chinese exports are down more than 20 per cent year-on-year. Places that have thrived as gateways for globalisation, such as Singapore, are facing particularly harsh recessions. This year is likely to see the sharpest contraction in global trade for 80 years.

So far, however, the process of deglobalisation has been largely led by the private sector. Consumers are cutting their spending and so are businesses. But if the world’s political leaders start deliberately increasing barriers to trade, they will deepen and worsen the economic crisis – and risk making the process of deglobalisation a permanent shift. Most political leaders know this – and so they are still a little embarrassed about direct measures to increase tariffs. So a new wave of protectionism will take indirect forms."

Întrebarea este: ce pot face politicienii în faţa presiunii protecţioniste venită din partea sectorului privat, când mandatele lor depind de susţinerea financiară a sectorului? Bun, protecţionismul, în gândirea corect economică este un lucru rău. Dar, onest vorbind, este chiar atât de rău? Sau, şi mai clar: sunt pieţele globale atât de deschise pe cât par? Eu cred că nu, şi v-aş plictisi cu date şi opinii care mă confirmă. Sunt o mie şi una de metode protecţioniste netarifare, una mai isteaţă ca alta. Şi deşi toată lumea ştie despre ce este vorba, în faţa marilor puteri economice nu prea are nimeni loc de întors.

Pe de altă parte, există o justificare pentru unele măsuri protecţioniste. Nu poţi concura cu un produs fabricat într-o ţară în care mâna de lucru este plătită nu cu un dolar pe oră, ci un dolar pe zi, când la tine salariul minim orar este de 7 dolari, să zicem. Ce faci? Îi dai şi muncitorului tău salariul tot un dolar pe zi? Vă mai amintiţi scandalul de acum câţiva ani, când o mică inteprindere franceză şi-a delocalizat producţia în România, şi le-a spus muncitorilor furioşi că le oferă un loc de muncă în România, cu 100 de euro pe lună. Există şi metode mai bune de sinucidere politică sau pentru o schimbare de sistem.

Dumpingul social este motivul principal al protecţionismului. Şi el este expresia lăcomiei capitalismului, care încearcă să maximizeze profitul, profitând de faptul că nu există o veritabilă piaţă globală a forţei de muncă. Convergenţa preţurilor, la nivel global, a fost mult mai rapidă decât cea a salariilor. Iar barierele în calea migraţiei fac ca muncitorii să nu poată concura pe piaţa muncii din ţările dezvoltate.

Omul nostru e dobitoc cu spume, pentru că nu "stânga politică cu convingeri hard, gen Martine Aubry în Franţa sau Ion Iliescu în România, găseşte pe fondul crizei ocazia perfectă să reşapeze retorica socialistă clasică, cu moartea capitalismului şi trecerea la un sistem nou, mai bun", ci tocmai cel mai de dreapta şi mai aprig critic al capitalismului face acest lucru, e vorba de Nicolas Sarkozy. Dar la ce să te aştepţi de la un fanatic, a cărui ultimă calitate este onestitatea intelectuală?

Ce urmează pune capac la toate, şi cere un consult de specialitate. De mare specialitate, dacă mi-e permis. "Panicaţi, în lipsă de altceva, liberalii şi dreapta politică împrumută instrumentele socialiste, simţindu-se ruşinaţi să mai spună ceva în public despre piaţa liberă. Pericolul, în special în state cu tradiţie politică slabă, este deriva către „fascismul de stânga”, cum inspirat l-a numit într-o carte recent apărută un comentator american: control crescut al statului în economie, neîncrederea în „intermediari şi speculanţi” (adică bancheri), cochetarea cu emoţia populară, lansarea de sloganuri tinereşti care promit „înnoirea din rădăcini”, speranţa difuză şi un nou viitor. După cum bine observă autorul, nici naziştii nu erau mari fani ai proprietăţii private şi ai limitării implicării statului în economie.

Paralela poate fi dusă mai departe: în manualul tineretului hitlerist, se spune că „alimentaţia nu poate fi doar o chestiune privată”, statul având un rol decisiv în a promova obiceiuri corecte în această privinţă, deoarece „ai o datorie socială de a fi sănătos”. Asemănarea cu încercările actuale, vag eugeniste, de a face din alimentaţie sau sport subiecte de politică de stat, interzicând aia sau promovând ailaltă, nu poate fi decât tulburătoare. Sigur, n-am ajuns încă acolo, iar proiectul european are destule mecanisme de atenuare a şocurilor, care-i permit să reziste la o aterizare economică forţată. Dar e nevoie de vigilenţă pentru ca nişte mecanici speriaţi de trepidaţii să nu scape cheia franceză din mână sau nişte ideologi cu cagulă şi bricege să nu-l deturneze spre o direcţie necunoscută. "

Cât de cretin să fii să nu înţelegi că actuala criză este produsul retragerii statului, adică a cetăţeanului, din funcţia sa regulatoare. Pentru că, dacă imbecilul nu a aflat, nu este vorba de stat ca producător de bunuri şi servicii, ci de statul producător de bunuri simbolice: legi, regulamente, mecanisme de verificare. Am văzut ce poate face capitalismul lăsat de capul lui. În fond, Sorin Ioniţă nu înţelege tocmai esenţa democraţiei: sistemul de contraputeri, care echilibrează balanţa. Cum statul, care promovează interesul public, nu şi-a mai exercitat rolul de cenzor al puterii capitalismului financiar, acesta s-a transformat într-un monstru tiranic. Şi a dus lumea în pragul colapsului economic. Vi se pare normal că un om care se prezintă lider al "societăţii civile" nu poate gândi în termenii democraţiei?

Ce să facem? Să aşteptăm ca "mâna invizibilă" să regleze lucrurile? Cum am spus, mâna asta are disperată nevoie de un creier. Cine va fi creierul ăsta? Din perspectiva interesului public, statul, în varianta sa democratică. Din perspectiva interesului marilor entităţi economice cu vocaţie globală, statul trebuie eliminat din ecuaţie, până în momentul în care lucrurile o iau razna şi cineva trebuie să plătească oalele sparte.

Acum, că Sorin Ioniţă l-a citit pe Jonah Goldberg, cu al său "Liberal Fascism", e una. Dar şi când ai hemoroizi e indicat să ceri o a doua opinie, cu atât mai mult când pui etichete pe un întreg curent de gândire. Şi apoi, liberalismul nu e tot una cu stânga, şi nu toată stânga e socialistă, marxistă sau troţkistă. Dacă vrea cu tot dinadissul să se facă de râs, Sorin Ioniţă putea alege o metodă mai directă. Să-şi arate curul gol în direct la Eol Tv, unde este nelipsit. Deşi, cine ştie? Dacă o făcea, ajungea ideologul "Noii Drepte". Date pentru aşa ceva are. Bunul simţ nu face parte din fişa postului.

Care vă mai simţiţi fascişti pe aici, să punem de-un club?