Nici Patapievici, nici Cristian Ghinea nu mă interesează prea tare. Sincer, îmi sunt perfect indiferenţi. Mai citesc din ceea ce scriu cei doi, aşa, ca tot românul imparţial. Nu-mi place elitismul lor dispreţuitor, aroganţa şi lipsa de bun simţ, până la urmă. Treaba lor pe cine susţin, ce opţiuni politice au. Pot să fiu sau nu de acord cu ei. Oricum, nu sunt persoană publică, părerile mele nu contează, nu vorbesc în numele nimănui, sunt doar eu, cu credinţele şi valorile mele.
Evident că nu mă deranjază faptul că Ghinea îl apără pe Patapievici. Ba, chiar e de aplaudat că o face. Ar fi fost şi mai bine dacă le atrăgea atenţia portocaliiilor când rădeau tot ce nu era din ograda lor. Poate îşi mai aminteşte Ghinea şi cum l-a tratat băsescu pe Augustin Buzura. Sigur, Buzura nu l-a pupat în cur pe Pulimea Sa. Dar Buzura nu ştie să facă aşa ceva. Patapievici, da.
Mă deranjează însă asta: " Băieți, faceți un mic duș rece, calmați-vă! Poate vi se pare că aveți lumea la picioare, că puteți orice, că ați cooptat ONG-urile, că aveți numai presă prietenă care vă zice ce frumoși sunteți și presă doar ostilă care vă zice ce ticăloși sunteți, deci nu contează ce faceți de fapt pentru că ăia spun aceleași lucruri. Dar așa au crezut și Năstase – Cozmâncă, și Băsescu – Udrea la vremea lor.
Vă înșelați. ONG-urile nu le-ați cooptat, v-ați ales doar cu păgubosul de Alistar și cu agitatul Cernea, care sare cu picioarele pe Nicușor Dan că de ce nu se duce cu el la marșul gay, de parcă i-ar fi convins deja pe șefii USL să meargă cu el de mână la paradă. Presa o fi schizoidă și împărțită, dar Antenele vor conta tot mai puțin cu voi la putere și dacă o țineți așa jurnaliștii ăia mici și eroi, ăia de mă sunau pe mine pe vremea lu` Năstase la modul „zi acuma ceva că nu e Dorina Mihăilescu în țară”, ăia mici care sapă ca picătura chinezească când se simt călcați pe gât prin înțelegeri cu mogulii și șefii, ăia vă vor săpa de nu veți avea aer. Ca să nu mai zic de net, care nu e al vostru.
Deci, calmați-vă! Suntem o masă critică de oameni cărora ni se rupe de meciul vostru cu Băsescu, ni se rupe și de Băsescu însuși, agenda lui e epuizată. Suntem în expectativă, nu avem mize în schimbările astea de putere, vrem să trăim într-o țară plicticoasă în care politicienii se schimbă unii cu alții, instituțiile funcționează, fiecare își vede de treabă.
Dar dacă radeți instituții așa irațional, într-un nihilism pe stil rusesc, dacă nu mai aveți bunul simț să țineți la aparență, dacă devenim o țară în care nu contează să performezi sau nu ca oficial public pentru că ești ras fără întrebări, dacă pregătiți terenul pentru DNA și alte instituții care vă dor mai tare, dacă sunteți convinși că ne tocați încet crezând că vom fierbe ca broasca care nu își dă seama când i se încălzește apa, atunci să știți că vom trece de la ”ni se rupe” la ”nu, nu Cozmâncă din nou!”.
Să nu ziceți că nu v-am spus! Noi am supraviețuit și lui Năstase și lui Băsescu, pentru că fiecare avem oazele noastre de autonomie privată, nu depindem de voi. Nu toți suntem alistari. Dar voi veți avea cariere scurte dacă o luați pe acest drum. Un duș rece, luați-o ca un sfat."
Cum se vede, unora, precum Ghinea, le place s-o sugă. Nu-mi aduc aminte să fi fost la fel de războinic pe vremea când băsescu era elogiat şi admirat de cohorte de intelectuali, care acum se dau oprimaţi de demonicul Ponta. Să-i reamintesc individului că unii din masa aia critică, care acum se dezic de băsescu şi se fac că nu-l cunosc i-au fost sfetnici pe la Cotroceni?
Nu-mi place tonul ăsta ameninţător. Şi nici ideea că e nişte unii care fac şi desfac în ţara asta, care îi sapă pe unii şi pe alţii, dacă nu fac cum vor ei să facă. Îi reamintesc imbecilului că asta este o poziţie perfect totalitară. Nişte iluminaţi, care se pişă pe voinţa celor mulţi, care acţionează în umbră, care decid ce e bine şi ce e rău, cine merită promovat şi cine merită detronat, ei bine, asta nu poate fi acceptat într-o democraţie.
Şi încă ceva, în încheiere: nu ştiu ce crede el despre net, dar sunt destui care, la o adică, pot crea o masă critică de sens contrar. Nu vă îmbătaţi cu apa rece a "succesului" lui Nicuşor Dan, care se va desumfla la fel de repede cum s-a umflat: suntem la fel de mulţi, poate chiar mai mulţi, şi deloc proşti. Chiar deloc.
Iar dacă se vor analiza motivele uriaşului insucces al PDL în alegerile astea, veţi găsi o la fel de mare contribuţie a netului. Totul e să vrei să vezi...
5 comentarii:
ONG-urile? Cristian Ghinea?? Ha, ha, ha, ha, haaaa! S-a bagat mescalina la liber?
Ghinea e un pupinbasist cu vechi state de plata.
Face parte din gruputculul de telectuali ce l'au si'l tamaiaza pe Basel.
Culmea jegoseniei e ca acum se da echidistant, nu'i pasa de Basea, insa timp de 7 ani i'a facut campanie desantata "proiectului Basel" cot la cot cu celelalte canalii telectuale: Limbaies, Patapievici, Tismaneanu, Plesu, Liiceanu si care i'a mai imbracat.
De fapt Ghinea asta e chintesenta de telectualism stipendiat. Omu' e de un pragmatism dezarmant. A vazut ca'ntarcat purceaua lui Basea si atunci normal spune lucrurilor pe nume:"bey, noua ni se rupe de Basea", insa sa nu va luati de caruta noastra de bani(vezi ICR) de unde am muls cu dibacie pentru prestatille noastre pupinbasiste. Deci atentie, pana la ban!
E intr'un fel de invitatie catre uselisti sa lase telectualii sa presteze in continuare, acuma daca tot "li se rupe de Basea" pot presta lejer si'n cealalta directie.
Banu' sa curga!!
Vad ca Patapievici e foarte suparat ca nu mai poate sa faca orice sub aripa lui Basescu, odata ce ICR este mutata sub control parlamentar, si acuza pe Ponta de "politizare". Realitatea este ca el a fost evident un pion "politic" pentru propaganda portocalie in strainatate. Sa ne aducem aminte de scandalul de la New York, cu elementele cu iz nazist prezentate si cu 'urinologul' promovat de Patapievici la post. Numai acest scandal ar fi trebuit sa duca la schimbarea conducerii ICR la acea data, dar mizeria s-a bagat sub pres.
Asa ca pligacelile lui de acum sunt complet pe linga drum. Nu o sa-i regrete nimeni, decit gasca aferenta.
Da, le place foarte mult şi nu se mai satură. De câteva luni şi-au dat seama că Băsescu nu prea mai poate să le dea, şi caută disperaţi pe unul mai tânăr. Când a apărut MRU s-au repezit imediat să-i facă curte, poate-poate o fi el moştenitorul viril şi bine dotat. Ba chiar au încercat şi cu Ponta când au crezut că-i de-al lor, cu ocazia învestiturii. Corul de osanale a încetat când i s-a fleşcăit lui MRU cu moţiunea de cenzură. Mai recent au încercat cu penibilul ăla Nicuşor. Ce rău au ajuns, să i-o sugă lui Nicuşor. Acum vor încerca din nou cu MRU.
Trimiteți un comentariu