traian băsescu se plictiseşte la Cotroceni. Drept pentru care, precum maimuţa, se scarpină în cur să-şi facă zgaibă. Scărpinatul se numeşte "declaraţia pe proprie răspundere", cerută lui Haşotti, să fie el sigur că nu şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Deschid o paranteză: paranoia asta cu "plagiatul" e de dată recentă. Onest să fii până la virgulă, dacă la momentul admiterii tezei funcţionau alte reguli privind citarea, aleluia şi un praz verde! Se judecă, cel mai adesea tendenţios, mai ales că e vorba de politică. Pe lângă că nu e cuprinsă nici în Constituţie, nici în alte legi, declaraţia devine şi o încălcare a drepturilor politice ale respectivului.
Preşedintele are dreptul de a-l verifica pe Haşotti. Să-şi pună la muncă trepăduşii. Funebriu şi aşa o freacă la rece. Să sape, să se informeze, să întrebe, treaba lui. Dar cererea este în afara legii. Dacă vrea pula lui, băsescu poate refuza, conform aceleiaşi decizii, numirea lui Haşotti. Dar n-o poate refuza pentru că n-a dat declaraţia aia.
Răspunsul la întrebarea de ce nu poate este în conţinutul deciziei CCR. Preşedintele joacă, în cazul de faţă, rolul comisiei de specialitate a Parlamentului, care, în cazul unui nou guvern, l-ar fi audiat pe Haşotti. Cum este doar o înlocuire de ministru, fără schimbarea componenţei politice, preşedintele ţine loc de Comisie. Cum comisia nu cere astfel de declaraţii, nici preşedintele nu le poate cere. Este un soi de simetrie de atribuţii, dacă vreţi.
Evident, băsescu nu s-a încurcat în amănunte. De fapt el poartă un război de gherilă cu Guvernul, care îi tot ciunteşte din atribuţii. Toate mijloacele sunt bune. Dacă e să dau credinţă unor zvonuri, săptămâna viitoare va fi una isterică. Ca şi Saddam Hussein, băsescu va da mama tuturor bătăliilor!
Sigur, ceva trebuie să facă. Nu se mai duce la Bruxelles. E un afront pe care nu-l poate trece cu vederea. Crin Antonescu l-a atacat azi atât de dur încât cred că nu i-a venit să creadă. Ceea ce n-a vrut niciodată, adică să ajungă PDL pe mâna lui Blaga, şi asta s-a întâmplat. Presupun că se întreabă ce mai urmează.
De fapt, dacă ar gândi cu capul, nu cu coaiele, s-ar întreba dacă nu e cazul să facă pace şi să se comporte normal. Asta însemnând să-şi vadă fiecare de treaba lui. Iar dacă se plictiseşte, să termine de citit Levantul lui Cărtărescu! Sau să dea la peşte!
Adversarii lui au învăţat din trecutele războaie, şi l-au învăţat pe de rost pe băsescu. Reacţionează rapid, şi violent. Nu se feresc, lovesc fără complexe. Iar băsescu nu mai are PDL alături, să-l ajute. Şi nici instrumentele pe care le aveau cât erau la guvernare. Dar ceea ce-i lipseşte esenţial este susţinerea populaţiei. Să nu-şi facă iluzii: ăia cu papion nu pentru el demonstrau, ci pentru că Ponta le lua cheia de la puşculiţa ICR!
Cum Ponta şi Antonescu rămân pe poziţii şi răspund cu şi mai mult foc la focul lui, băsescu trebuie să facă ceva rapid, până nu se consolidează USL la guvernare. Dar deocamdată nu prea ştie ce să facă. Să-i trimită DNA pe cap? Să scoată cine ştie ce dosar? Să cheme iar sub drapel oastea Generalului Izmenelor? Să apeleze iar la UDMR? E PDL în stare să depună o moţiune de cenzură, şi când, că pe 29 se termină sesiunea Parlamentului?
Chiar e la înghesuială. Şi nici serviciile nu au cum să-l ajute. Cred că ele ştiu mai bine cine va guverna după noiembrie. Şi sigur nu doresc nişte tipi resentimentari la Palatul Victoria, care să le taie bugetele, sau să le facă şi alte mizerii. Şi apoi, nimeni nu le garantează că băsescu va ajunge la sfârşitul mandatului. Deci e bine să-şi facă noi prieteni...
Surprize sunt posibile oricând. Dar şi aşa, tabăra USL e altceva decât vechea "322". băieţii au chef de luptă, de cucuie, vor să demonstreze ceva. băsescu nu prea mai are ce demonstra. De aici asimetria de forţe şi mijloace.
Aici se termină analiza obiectivă, şi intervine subiectivismul autorului. Bă! Terminaţi dracului cu tâmpeniile! Că eu plătesc războaiele voastre, şi pagubele! La muncă! Voi nu vedeţi cum arată ţara asta? Tembelilor!
PS: în timp ce scriam astea, Preşedinţia a anunţat că băsescu l-a acceptat pe Haşotti, fără condiţia declaraţiei! Frica păzeşte bostănăria.
5 comentarii:
In cautarea constanta si perversa a banilor, omenirea isi pierde demnitatea. Cititi ce scrie un chinez despre poporul sau:
'We normal people are becoming more and more shameless on our way to getting rich. We have lost our dignity, that very basic necessity, like rice, tea and salt; things that mankind respects and tries to preserve.'
http://www.nytimes.com/2012/06/22/opinion/global-agenda-magazine-the-blind-leading.html?pagewanted=2&_r=1&ref=ihtmagazineglobalagendajune2012
Popilor neo-liberalismului, iata efectul privatizarilor in sectoarele detinute de stat:
'But if you think about it even for a minute, you realize that the one thing the companies that make up the prison-industrial complex — companies like Community Education or the private-prison giant Corrections Corporation of America — are definitely not doing is competing in a free market. They are, instead, living off government contracts. There isn’t any market here, and there is, therefore, no reason to expect any magical gains in efficiency.'
PS: Din cauza de neo-liberalism si UE isi da sufletul.
http://www.nytimes.com/2012/06/22/opinion/krugman-prisons-privatization-patronage.html?ref=global-home
Prietene, am cam terminat cu NYTimes. E şi complicat cu abonamentul, şi nici nu prea am bani de ei. Asta e!
@Constantin, inteleg, sunt limitari la ce se poate accesa. O sa pun articolul intreg cind o sa-l mai citez..nu stiu insa daca ma lasa platforma.
Sa aveti parte de un sfirsit de saptamina cu pace sufleteasca si liniste in jur.
Basescu ataca cu rautate si din tema.Nu este si n-a fost un om puternic ca sa-l poata infrunta singur.A avut norocul ca pe vas era
Dumnezeu Tata-l si nu se punea problema ca cineva sa-l infrunte.Ca si in armata, daca cineva nu respecta regulamentul asumat de cele doua parti ,multe lucruri se pot intampla.Am vazut asa ceva in armata .Cand doi spadasini se intalnesc(am facut scrima)se tem ce-l mai mult de incepatori .Pentruca de multe ori in loc sa pareze adversarul, iti trage o lovitura prin evitare.Parerea mea e ca daca este luat tare pe Basescu il bufneste plansul.Acest scelerat nu si-a inchipuit in ruptul capului ca Adrian Nastase va reactiona
asa pentruca cineva fara onoare nu-i trece prin cap asa ceva.S-a pomenit un criminal odios,dusmanos si invidios care l-a dus la o asemenea iesire pe Nastase,tracasandu-l si urmarindu-l pana -n panzele albe cu ajutorul procuraturii si magistratilor obedienti.Bravos eroule.Urmeaza Milano si atarnatul public.(SIC!)
Trimiteți un comentariu