La mulți ani 2013!

Sper să fie măcar pe jumătate fericit, din cât de mari așteptări - și restanțe! - avem la capitolul fericire! Numai bine și o seară magică!

În loc de bilanț 2012

 

 

 

Nu-mi plac bilanțurile. Inevitabil, ele sunt subiective, parțiale și lipsite de rigoare. Mai degrabă  am să încerc să-mi răspund la niște întrebări despre 2012. Prima: este 2012 un an al schimbării? Dacă ne referim la schimbare ca la rotația la guvernare, da, este un an al schimbării. În rest, 2012 este un an al continuității, mai ales în plan economic și social. Atâta vreme cât nu se schimbă nimic în conținutul acordului pe care România îl are cu creditorii săi: FMI, CE și BM, ORICINE ar guverna, tot politicile impuse de creditori le va aplica, mai cu toporul, mai cu zăhărelul, depinde de câtă imaginație au.

 

Din păcate, mai constat și altceva: că a murit speranța emergenței unei noi societăți civile, după demonstrațiile din Piața Universității. Ea s-a dedulcit repede la avantajele politichiei, după modelul cunoscut: GDS, AC și compania.

 

Anul ăsta s-a văzut, mai dramatic ca oricând, mizeria dezideologizării partidelor și transformarea lor în partide ale puterii. Să nu ne lăsăm înșelați de scorul luat de USL în alegeri: el reflectă doar dorința de a pedepsi leprele băsiste, și nu aderența la un proiect sau la un program de schimbare în bine a României.

 

Referendumul de destituire a lui traian băsescu, invalidat în condițiile cunoscute, a arătat fața hidoasă a celor pe care ni i-am ales drept modele de ”democrație”, este vorba de UE și de SUA. Amestecul lor grosolan în procesul politic intern, proces perfect legitim, ne-a reamintit anii de plumb ai perioadei Brejnev și mizeria URSS. Pentru mulți români chiar a fost un șoc, care a lăsat urmări.

 

USL este doar un profitor conjunctural, și nu o alternatvă reală la PDL. Este un mare handicap. Nu doar pentru guvernul Ponta, ci și pentru, sau mai ales pentru noi. Nu ne putem totuși mulțumi să spunem că nu avem de ales. Atâta vreme cât nu obligăm partidele să se schimbe, nu avem dreptul moral să ne plângem.

 

Nu dau verdicte. Nu pot spune că 2012 a fost un an bun sau prost, pentru că nu știu cu ce anume să-l compar. A fost un an din viața noastră, cu speranțele lui, cu împlinirile și dezamăgirile lui. A trecut. Ce va fi, vom vedea...     

Posibilitate și oportunitate, sau un meniu de criză, ca o dovadă de solidaritate

 

 

Nu sunt ipocrit: Președintele României este un om care-și poate permite și să folosească elicopterul pentru a merge în vacanță, și să halească tot felul de lucruri rafinate la masa de Revelion. Sigur, ficatul de gâşcă cu vişine şi reducţie de vin roşu, somonul la grătar cu sos de lămâie, pulpa de raţă umplută cu ciuperci de pădure şi sos cumberland, muşchiul de vită cu sos bearnez şi creveţii nu prea rimează cu realitatea celor șase milioane de săraci lipiți ai țării pe care s-ar zice că o conduce, și care au să pună mai nimic pe o masă care numai festivă nu poate fi numită. Mizeria acestui comportament este cu atât mai mare, cu cât băsescu este vinovat de multe dintre milioanele alea de săraci. 

 

Știu că-l doare în cur de opinia publică, oricât de indignat ar fi de felul în care este mușcat de cur de vreo două-trei televiziuni și jurnale. Pentru că dacă l-ar interesa sentimentele celor mai mulți dintre români, ar realiza că nu tot ce este posibil este și oportun.Sigur concediul ăsta, sub reflectoarele mass-media, nu este oportun...     

Prioritatea priorităților

 

 

Văd că flăcăii ăștia de ne conduc acum au tot felul de priorități, de la schimbarea Constituției, reducerea numărului de parlamentari, tăierea sporurilor celor care lucrează prin regiile statului, până la decapitarea adversarilor politici. Unul n-ar vorbi de lupta împotriva sărăciei. Dar dacă te uiți în declarațiile lor de avere, înțelegi și de ce: pentru ei sărăcia nu există decât ca un cuvânt în dicționar. Pentru amărâții ăia care mor la furat de fier vechi, prin mine dezafectate sau prin clădiri abandonate, sărăcia este dușmanul cotidian, și o capcană din care nu pot ieși. Așa  că poate își schimbă prioritățile, și pun sărăcia pe primul loc al acțiunii guvernamentale. Poate...

Plictiseală și mai mare!

Guvernul Ponta 2 este pentru noi guvernul Boc 2! Dacă nu mă credeți, citiți relatările despre ședința de guvern de azi!

Plictis mare!

 

 

Plictis mare la televiziunile de știri: românii nu mai furnizează știrile obișnuite în zilele de sărbătoare. Nu mai mânâncă până crapă, salvpările nu mai depășesc planul la intervenții, crime, violuri, bătăi, mai pe sponci, accidente auto, răruțe, și cu puține victime, țara nu arde, în rest drame banale, cum ar fi o intoxicație cu monoxid de carbon. Ne apropiem și noi de banalitatea normalului, după care suspinăm atât când vorbim de ”occident”. Un occident cu mult mai violent și mai nesigur decât România, în aspectele de mai sus. Și atunci, după ce suspinăm noi?

 

Păi, în opinia mea, noi suspinăm după un stat funcțional, care să-și trateze cetățenii ca pe parteneri, dacă se poate, ca pe egalii lui. Noi suntem departe de asta, pentru simplul fapt că statul este în disoluție, după ani de ”reforme” făcute cu curul, după alungarea profesioniștilor din instituții, și înlocuirea lor cu politruci de toate culorile politice, după ce grupuri de interese l-au capturat și l-au muls fără milă de resurse.

 

Asta mă face să afirm că ceea ce așteaptă românii de la USL este, în primul rând, repararea statului, în toate aspectele sale. Un stat normal, funcțional, eficient, prietenos, este pentru cetățean o garanție că viața sa va fi mai bună. Pentru că viața unei societăți nu se rezumă doar la marea crăpelniță(pe care criza a făcut-o mică, mică!) de Paști și de Crăciun, la capetele sparte ale unor petrecăreți îmbibați cu alcool sau la nefericirea unui accident. Nu, pentru o societate importante sunt sistemele de educație și de sănătate, protecția socială, combaterea activă a sărăciei, integrarea grupurilor marginalizate economic și social, etc. Care nu pot fi la înălțimea așteptărilor fără un stat puternic, prin putere înțelegând nu capacitatea lui de coerciție, și nici numărul de ministere, ci capacitatea de a produce strategii și politici publice și de a le pune în aplicare .

 

În rest, Sărbători fericite în continuare. Învățați să apreciați și consumați cu moderație, fie că e vorba de porcării și tării, fie că e vorba de ideologii!

Crăciun fericit!

Crăciunul este o sărbătoare a păcii, a familiei, speranței. Dar ea nu ne poate rupe de realitățile din jurul nostru. Este motivul pentru care am ales această variantă a colindului ”Silent night”, cântată de Simon și Garfunkel, care are drept fundal știrile unei zile din anii 60, ani marcați de evenimente extrem de importante, care au schimbat SUA. Iată și știrile:

 

”The recent fight in the House of Representatives was over the open housing section of the Civil Rights Bill. Brought traditional enemies together but it left the defenders of the measure without the votes of their strongest supporters.
President Johnson originally proposed an outright ban covering discrimination by everyone for every type of housing but it had no chance from the start and everyone in Congress knew it.
A compromise was painfully worked out in the House Judiciary Committee.

In Los Angeles today comedian Lenny Bruce died of what was believed to be an overdose of narcotics. Bruce was 42 years old.

Dr. Martin Luther King says he does not intend to cancel plans for an open housing march Sunday into the Chicago suburb of Cicero. Cook County Sheriff Richard Ogleby asked King to call off the march and the police in Cicero said they would ask the National Guard to be called out if it is held. King, now in Atlanta, Georgia, plans to return to Chicago Tuesday.

In Chicago Richard Speck, accused murderer of nine student nurses, was brought before a grand jury today for indictment. The nurses were found stabbed and strangled in their Chicago apartment.

In Washington the atmosphere was tense today as a special subcommittee of the House Committee on un-American activities continued its probe into anti-Vietnam war protests. Demonstrators were forcibly evicted from the hearings when they began chanting anti-war slogans.
Former Vice-President Richard Nixon says that unless there is a substantial increase in the present war effort in Vietnam, the U.S. should look forward to five more years of war. In a speech before the Convention of the Veterans of Foreign Wars in New York, Nixon also said opposition to the war in this country is the greatest single weapon working against the U.S.

That's the 7 o'clock edition of the news,
Goodnight.

Silent night
Holy night
All is calm
All is bright
Round yon virgin mother and child
Holy infant so tender and mild
Sleep in heavenly peace, sleep in heavenly peace.”

 

Pace vouă! Crăciun fericit!

Trăiască neo-liberalismul!

 

 

 

Nu că mi-ar fi lene să scriu și altceva, dar am să reiau ce am scris pe Facebook, autoplagiindu-mă, spre furia lui Funebriu, pentru că mi se pare important. Totul a pornit de la o discuție despre ”lupta de clasă”, în viziunea lui Ion Cristoiu. Și unii au ajuns să cocheteze cu totalitarismul, ca un fel de compensație pentru frustrările lor. Nu e bine, și încerc să explic de ce: ”O scurtă precizare: sunt uimit de felul în care unii abordează lucrurile privitoare la ceea ce ni se întâmplă nouă, ca societate, după atâtea experimente totalitare. Sunt un om de stânga, am o conștiință de clasă, nu-mi pot uita și nega trecutul, nu pot fi decât de stânga. Dar am trăit vremuri pe care le detest profund. De aceea nu pot fi de acord cu vina colectivă.

 

Da, cei care au condus România în interbelic au greșit enorm față de români. Dar nu-i iei pe toți la grămadă, nu-i condamni după vini inventate, nu-i extermini în închisori. Fiecare trebuia să plătească pentru ce a făcut, nu pentru că aparținea unui grup pe care o dogmă îl declara ”dușman de clasă”. Dintre cei morți în închisorile comuniste, peste 80% nu aveau ce căuta acolo! Erau țărani, închiși pentru că cineva decisese că sunt ”chiaburi”.

 Nu-mi place încrâncenarea cu care unii vor acum răzbunare împotriva ”portocaliiilor”, și care fac presiuni în această direcție. E drept că la asta contribuie și cretinii de la DNA, care au refuzat sistematic să își facă datoria, când e vorba de oameni aparținând PDL, sau din jurul lui băsescu. Dar dacă e să plătească, fiecare trebuie să plătească pentru ce a făcut, în urma unui proces echitabil, nu ca în cazul lui Adrian Năstase.

 băsescu a deschis cutia Pandorei, netezind drumul spre un nou tip de totalitarism. De asta îl urăsc, și-i vreau pielea. Nu pentru dosarul ”Flota” trebuie judecat, ci pentru grave atingeri aduse democrației. Ne place sau nu, doar într-o democrație, fie ea și bolnavă, ca a noastră, putem găsi soluții civilizate la probleme precum sărăcia, subdezvoltarea, drepturile și libertățile fiecăruia, egalitatea de șanse, accesul la educație și sănătate, etc. Orice abordare de tip totalitar nu poate fi acceptată, pentru că nu rezolvă problemele, ci le agravează.
A spune, fie și voalat, că doar un regim totalitar vindecă relele actuale, ține de nebunia pură și simplă.

 Dar nu trebuie să uităm: nimic nu pică din cer. Totul se obține prin luptă. Democrațiile occidentale sunt produsul luptei claselor. Iar când o clasă renunță la a mai lupta pentru drepturile ei, mai devreme sau mai târziu și le va pierde. Ceea ce s-a întâmplat cu proaspăta clasă muncitoare din România lui 1989. Destructurarea socială este o realitate, mai cruntă la noi, mai blândă la alții. Este însoțită de emergența unei clase populare, care are drept elemente comune sărăcia, precaritatea muncii, lipsa de reprezentare politică.

 

Ea va lua locul clasei mijlocii, și va intra în coliziune cu elitele conducătoare, care se comportă aproape totalitar, parazitând statul. Și ne întoarcem la lupta claselor, care chiar a fost motorul progresului democratic și social mai bine de două secole. Dar această nouă luptă trebuie păstrată în limitele democrației, nu este permisă căderea în totalitarism. Dacă asta e o viziune neo-liberală, cum mă acuză un nene, asta e! Trăiască neo-liberalismul!”

Trecut și viitor

 

 

 

Am obosit să tot facem din trecut proiect de viitor. Trecutul nu ne dă pace, și asta nu pentru că nu vrem să ne despărțim de el, ci pentru că un grup de indivizi, care exercită, explicit sau implicit, puterea în România, împotriva intereselor românilor, îl instrumentalizează, pentru a abate atenția de la modul în care se folosesc de putere.

 

Cum se ivește o oportunitate de a ne construi un proiect de viitor, cum scoate pe piață o felie de trecut echipa de zgomote. În cei 23 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 noi tot vorbim despre lovitura de stat kaghebisto-ciaistă, despre colaborarea cu securitatea, despre mineriade sau altele asemenea. E drept, anul ăsta este primul în care nu am avut parte de isteria obișnuită, legată de revoluție. Și 13-15 iunie sau mineriadele și-au pierdut din atracție. Dar ele plutesc încă în aer, și doar o anumită conjunctură a făcut să fie liniște anul ăsta.

 

Numai că ele vor reveni în forță. Am remarcat, cu neplăcere și îngrijorare, felul în care și unii, și alții, au respins mesajul de reconciliere transmis ieri de Victor Ponta. El a exprimat totuși starea de spirit a generației lui, pentru care trecutul nu mai are nicio miză, dar care este vital interesată de viitor. Nu fac parte din generația lui, dar și pe mine mă interesează mai mult viitorul(deși nu cred că mă voi bucura prea mult de el) decât trecutul. Oricum ar fi, trebuie să fim conștienți de faptul că, fără o reconciliere sinceră în sânul națiunii, nu avem viitorul pe care merităm, ni-l dorim, și la care am visat în decembrie 1989.

 

Nu pot aprecia apelul la reinstaurarea monarhiei, pornit din chiar sânul USL. Nu deschizi un astfel de front într-un moment în care puterea este fragilă, iar patronul neo-securismului românesc, traian băsescu, abia așteaptă să-și ia revanșa. Poate e cazul să le reamintesc cum a ajuns Marga informator al Securității, în timp record! Să nu confundăm respectul datorat Regelui Mihai cu reinstaurarea monarhiei, ca sistem politic și constituțional. Această temă nu ar face decât să redeschidă o linie de fractură în societate, închisă de Rege și de Ion Iliescu în urmă cu un deceniu. Ghiciți cine va fi liderul partidei republicane!

 

Un pios omagiu, azi, tuturor celor care au lucrat și s-au jertfit, pentru o Românie liberă, democrată și respectată. Trecutul este doar temelie pentru viitor, nu se substituie lui. Viitorul ni-l construim singuri, cum au făcut și ei. Ei doar ne-au arătat calea...  

Avem guvern!

Ar trebui să ne simțim ca în Grădinile Raiului, pentru că avem guvern! Și cu puțină cocaină, viitorul ni se va părea de-a dreptul roz!

 

 

Chestii, socoteli, programe de guvernare

 

 

 

Nu vreau să fiu greșit înțeles, și nici nu critic din principiu, dar Programul de Guvernare al USL este total inadecvat economiei românești, deși toate măsurile anunțate sunt corecte și, aplicate, ar da ceva rezultate, însă mult prea puține pentru a avea cu adevărat un impact pozitiv asupra nivelului de trai. Motivul?

 

Ei bine, motivul este cât se simplu: Programul de Guvernare se adresează unei Românii virtuale, și unei economii și mai virtuale, dacă mă pot exprima așa. Când nu știi care este cu adevărat starea economiei românești, o economie fragmentată, incoerentă, care funcționează cu viteze diferite, este inclusă în globalizare în grade diferite, cu o parte ascunsă considerabilă, cu evaziune fiscală masivă, cu grad redus de ocupare a forței de muncă, o forță de muncă de o calitate tot mai slabă, orice proiecție este sortită eșecului.

 

Nimeni nu vrea să construiască un model al acestei economii, pe care să poată fi simulat, cu un grad suficient de pertinență, măsurile economice pe care intenționează să le ia un guvern, oricare ar fi el acela. Văd că Guvernul Ponta 2 merge pe reducerea fiscalității. În principiu, jos pălăria! În realitate, singura reducere care ar mulțumi actorii economici, dedulciți la evaziune, ar fi taxe și impozite zero, și, dacă s-ar putea, revenirea la sclavagism în relațiile cu salariații.

 

Ce efecte vor avea reducerile, alea care sunt, de taxe și impozite? Mă tem că, în afara creșterii deficitului bugetar, niciuna! Or, în programul de guvernare rămâne imbecila măsură a scăderii în continuare, până la 1,8% din PIB, a deficitului bugetar, în condițiile în care avem de plătit circa 13 miliarde de euro către FMI în următorii doi ani. Și chiar dacă, teoretic, ar crește consumul intern, el s-ar vedea aproape automat în creșterea deficitului extern, care nu văd cum ar putea fi finanțat, dacă nici nu mai poți împrumuta, nici investiții străine nu ai. Asta și pentru că starea aparatului productiv al României este aia care este.

 

O ultimă observație: dacă și acum suntem atât de proști încât să nu înțelegem că fondurile europene ne sunt practic inaccesibile, prin condiționalități și acces la co-finanțare, dar și prin lipsa forței de muncă și a dotărilor aferente marilor investiții în infrastructuri(vezi cazul Nelu Iordache), nu ne mai facem bine!

 

În aceste condiții bătălia pesediștilor și peneliștilor pe cadavrul economiei românești este tragi-comică, și dătătoare de fiori, în același timp...

Nimic nou pe frontul războiului româno-român

 

 

 

Avem guvern, pardon! o listă de nume, care, cum scriam pe Facebook, mai au până să devină o echipă, și apoi un Guvern funcțional. Sincer, nici Ăl de Sus n-ar putea spune ce fel de guvern va fi. Așadar, mă abțin de la predicții. Cu atât mai mult cu cât unele ministere se splitează, altele au în dotare un ministru și un ministru delegat. La fel de sincer, nu văd logica din spatele acestui guvern, alta decât aceea de a recompensa și de a potoli diverse orgolii. Ce începe prost...

 

Evident, presa portocalie nu reține din CV urile probabililor ministri decât petele din biografie. Mi-e greu să verific toate insinuările și acuzele. Dar nu cred să existe cineva în lumea asta căruia să nu i se găsească ceva în biografie. Chiar și sfinții din calendare pot fi puși la stâlpul infamiei, așa că... Pentru băieții vesele e mai important ce se spune despre candidat, decât ce știe să facă respectivul. 

 

A apărut și așa-zisul acord dintre băsescu și Ponta. O colecție de platitudini, din ciclul: ”N-ar fi rău să fie bine!” care oricum nu are nicio valoare instituțională și juridică, mai mult, dacă madam Motoc s-ar întrebuința puțin, i-ar găsi ”virtuțile” anticonstituționale. Văd că jurnaliștii, analiștii, stiliștii și alte orătanii media îl iau la purecat, ca și când ar fi ceva serios. Nu e! E doar o penibilitate, care-i descalifică și pe semnatari, și pe martori, și, în general, pe toți care-și zic ”clasă politică.

 

Mare jale la UDMR. Nu mă mir că a existat un acord și cu ei, semnat prin septembrie. Ei bine, după două decenii ungurii, care de obicei dădeau țepe, au luat una care face cât toate țepele date de ei! Semn că încă nu au ajuns la acel nivel de măiestrie care să le permită supraviețuirea pe malurile Dâmboviței.

 

Între timp instituțiile statului dau, în plin viscol, măsura incapacității lor administrative, dar și a gradului ridicat de corupție care le caracterizează. Bietele freze rusești n-au nicio vină. Pur și simplu era nevoie să fie reparate și pregătite cât e vara de lungă. N-a făcut-o nimeni. Iar Umbrărescu și compania n-au investit un leu în utilaje performante, deși au încasat sute de milioane de euro pentru servicii care au existat doar pe hârtie. Dacă rușii își fac treaba cu utilajele alea, putem și noi. Totul este să vrem s-o facem.

 

Dacă vrea să schimbe ceva în bine, Ponta și guvernul lui de aici trebuie să înceapă: de la creșterea capacității administrative. Sper că e conștient că de asta depinde nu doar soarta lui, în politică, ci și soarta României. Altminteri războiul româno-român va continua cu aceeași ardoare... 

Durerile facerii

 

 

Guvernul Ponta se naște fără prea multe convulsii, semn că multe lucruri erau de multișor convenite. Ce mă distrează foarte tare(deși faza asta se petrece măcar o dată la patru ani) e faptul că avem atâtea guverne câte televiziuni, jurnale și platforme media există la Românika. Efectul este mai mult decât hilar: este penibil. Ce nu interesează pe nimeni este programul de guvernare. În plus, n-am văzut și eu o analiză de genul: ”dacă va fi numit X, atunci domeniul Y o va apuca în direcția Z, pentru că alesul are ideila a, b, c și d despre domeniul pe care îl va păstori”.

 

Nu știu de ce am impresia că tot procesul de selecție este făcut la plesneală, că nu există o linie directoare, o strategie care, pentru a fi aplicată, necesită un anumit tip de oameni. De fapt, cu excepția lui Florin Georgescu, și parțial Liviu Voinea, de la care știi la ce să te aștepți în materie de politici fiscal-bugetare, restul miniștrilor din primul cabinet Ponta sunt un fel de fantome sinistre. Știu, mai era și Arafat, dar omul nostru este o excepție, și are un domeniu extrem de îngust de preocupări: medicina de urgență. Fidelitatea față de cauză trece înaintea profesionalismului, culturii și bunei-cuviințe. Asta: tot înainte, tovarăși!

Acum vine greul: guvernarea

 

 

 

Alegerile au trecut, băieții buni au învins, Pulimea Sa a înghițit porcul, și l-a desemnat pe Ponta să formeze guvernul, acum este cazul să vedem și ceva acțiune. Cu alte cuvinte, înainte de marea târguială pe ministere și miniștri, am vrea să știm și noi programul de guvernare al USL. Ca să știm de ce apar sau dispar ministere, trebuie să aflăm ce obiective vor useliștii să atingă în acești patru ani. Aici USL este mai opacă decât cel mai opac material de pe planeta asta. Și nu face bine nimănui această opacitate.

 

Nu știu în ce măsură mai contează numele miniștrilor, câtă vreme instituțiile pe care le vor conduce funcționează ca dracu. Or, de aproape două decenii România strălucește prin lipsa sa de performanță administrativă, perfect ilustrată de rata rușinoasă de absorbție a fondurilor europene. Și nu cred că multiplicarea ministerelor reprezintă răspunsul adecvat la problema performanței administrative. Nu prea am auzit cuvinte precum de-birocratizare și de-politizare, cu referire la creșterea capacității administrative a statului. Locul baronilor PDL a fost deja luat de baronii USL, vindecați și de ultimele sechele de timiditate, care înlocuiesc clientela portocalie cu aceea uselistă. N-am făcut nimic, pentru că nu de genul ăsta de schimbare avem nevoie.

 

Acum vine cu adevărat greul pentru USL: guvernarea. Cele șapte luni nu sunt relevante decât pentru slăbiciunile alianței, nu și pentru capacitatea sa de a performa și de a guverna bine. Eu la aceste probleme aștept răspuns. În loc de asta avem spectacolul erorilor și deciziilor luate pe picior, al vanităților și frustrărilor liderilor USL, al conflictului dintre agendele PSD, PNL și PC.

 

Cam puțin, pentru o victorie electorală atât de mare...

Pulimea Sa, cu bățul prin gard...

 

 

Mâine se joacă una dintre scenele absurde, care, sub domnia Pulimii sale, fac parte din cotidianul scenei politice. Partidele sunt invitate la aceeași oră, în vrac, la niște consultări, care aduc mai degrabă a bătaie de joc. La urma-urmei, are dreptate Antonescu să nu se ducă. Pur și simplu este expresia cea mai jegoasă a disprețului băsescian pentru toți și pentru toate.

 

Sincer, mie, unuia, nu mi se pare evidentă numirea lui Victor Ponta pentru a forma viitorul guvern, chiar dacă Washingtonul și Bruxellesul au încercat să medieze o pace, care să permită măcar o aparență de normalitate în relația dintre majoritatea guvernamentală și băsescu. Este tot mai evident că eforturile lui Gitenstein și ale celor de la Bruxelles au fost torpilate de băsescu, prin ostentația gestului de a înmâna niște hârtii celor din conducerea UE, și prin scăparea pe surse a informației privind întâlnirea lui cu Ponta și Antonescu.

 

Pulimea Sa este cantonată permanent într-o atitudine conflictuală. Are impresia că poate câștiga toate războaiele. Și, sincer vorbind, a câștigat câteva în acești opt ani. Dar nu a câștigat niciodată pacea, necesară construcției, pentru că el nu poate suporta pacea, și nu știe ce să construiască. El a distrus permanent; atât știe, atât face. Așa a ratat și ocazia oferită de susținătorii săi externi, de a duce la capăt mandatul, în schimbul acceptării regulilor jocului democratic.

 

Întrebarea este: ce se va întâmpla dacă, după ”consultările” de mâine, numește pe cineva, la mișto, nu pe Ponta, pentru a încerca să formeze guvernul? Pe MRU, să yicem. Evident, guvernul propus de MRU nu va trece de Parlament. Atunci USL îl va suspenda, sau nu? Atât, doar suspenda, pentru a forma guvernul pe care îl dorește, cu premierul pe care îl dorește. Asta nu va da naștere unei crize politice? Poate da, poate nu. Dar sigur nu ne va face bine. 

 

Cred că băsescu nu mai face priză cu realitatea. Și-a făcut din frustrări program politic. El vrea să domine, să taie și să spânzure. Indiferent ce preț ar plăti pentru asta. Noi nu contăm pentru băsescu. E suficient că-l avem pe el la timonă, și ne mulțumim la gândul că ne va duce nevătămați la un țărm. Care, deocamdată, nu se zărește. Avem parte doar de furtună și de un drum care nu duce nicăieri. 

 

Așadar, nu pot face previziuni. Pulimea Sa este imprevizibilă. Mâine se poate întâmpla orice. Ei bine, acest orice mă sperie...

    

O veste proastă pentru maghiari: UDMR la guvernare

 

 

 

 

Intrarea la guvernare a UDMR este o veste proastă nu pentru români-care au un puternic câștig de imagine din asta-ci pentru maghiarii din România. UDMR a devenit o cloacă, și nimic, nici măcar apariția unor partide concurente, n-o poate obliga să se reformeze, să-și schimbe obiectivele și mijloacele. Poate că doar patru ani de opoziție ar fi obligat-o la un astfel de demers.

 

Se pare că și de data asta s-au scos, și vor obține posturi în viitorul Guvern, pentru o clientelă care nu face nimic pentru maghiari, și totul pentru bunăstarea elitelor UDMR. Halul în care arată cele două județe din Secuime spune totul despre ”patriotismul” udemeriștilor, și despre cât de tare îi doare în cur de conaționalii lor. Tot timpul arată spre români, care nu le dau autonomie, fără de care nu pot avea o țară precum Soarele pe cer. Timp în care jupân Chereștoy a chelit munții din zonă, spre pildă.

 

N-o să-i plâng pe maghiari, cum nu-i plâng nici pe proștii-cohorte!-din dotarea onor națiunii române. Prostia se plătește, indiferent de etnia prostului. E verificat! Iar ăia care s-au desmeticit au apucat, ca și românii, calea bejaniei. O pierdere și pentru ei, și pentru noi, și invers. Asta e, mai vorbim la următoarele alegeri...

 

  

Ce ne trebuie pentru un dezastru

 

 

În țara de nebuni se încetățenește, cu ajutorul cretinilor care moderează tocșoaie, ideea tembelă că putem avea tot ce ne dorim: șosele, autostrăzi, spitale, școli, mă rog, bunuri publice, ca în occident, fără să plătim pentru ele. În lumea asta NIMIC nu este gratis! Nici măcar în așa-zisul comunism! Și pe vremea lui Ceaușescu plăteam impozite, CAS, pensii, etc! Dar atunci era o bază de impozitare mare, pentru că gradul de ocupare a forței de muncă era foarte mare. Acum gradul de ocupare este foarte mic, se practică în draci evaziunea, munca la negru, etc. De unde bani pentru bunurile publice?

 

Văd că a început ofensiva împotriva indexării cu inflația a taxelor și impozitelor locale. Toate proprietățile în România sunt mult subevaluate. Bogații, și nu sunt puțini, refuză să plătească taxe și impozite. Săracii, foarte mulți, nu au de unde, și iată cum, excepție făcând câteva multinaționale, greul plăților cade pe umerii...bugetarilor! Că la ei se colectează la sursă!

 

Trebuie să ne intre bine în cap ideea că trebuie să plătim toți, oricât de mici ar fi veniturile, dacă vrem să avem bunuri publice. Chestia aia cu ”statul, prost administrator”, este o scuză imbecilă. Statul suntem noi, și dacă nu vom mai vota tot felul de hoți, și dacă vom fi cetățeni, nu cârpe de șters pe jos, atunci nici administratorii statului nu vor mai fi hoți.

 

Suntem într-o uriașă budă, după datoriile absurde, făcute de guvernul băsescu-boc. A începe acum o campanie mediatică împotriva impozitării veniturilor și proprietățile e fix ce ne trebuie pentru un dezastru financiar.

 

Știu că unora dintre liberali nu le place ideea că premierul e de la PSD, și nici că nu pot pune ei mâna pe niște vaci de muls, cu bani publici. Dqar să fie atenți! Dezastrul, dacă se produce, îi va lovi crunt și pe ei, ca pe noi toți.

 

”Prin noi înșine” nu exclude solidaritatea, ca națiune, și ca indivizi. Deviza asta nu este un îndemn la egoism, la individualism exacerbat, la urmărirea exclusivă a interesului propriu. Toată discuția despre impozitele locale arată ce națiune primitivă, în sens politic, suntem!   

Cu cât mai simplu, cu atât mai bine

Se croiește o nouă structură a Guvernului. După principiul: ”Să fie, să se dea la toată lumea!” Ceea ce este o mare prostie. Nu am văzut o singură analiză instituțională, care să ne spună de ce așa, și nu altfel. Voi fi fiind eu om de stânga, dar tâmpit nu sunt, și mai știu câte ceva despre lucrurile astea.

 

Câteva scurte observații: este o tâmpenie incomensurabilă să imiți structura Comisiei Europene, unde cel puțin jumătate din posturile de comisar sunt ridicole și inutile. Ideea este ca fiecărei țări să-i revină un post de comisar. Noi l-am avut la început pe cel cu Xeroxurile!

 

Mă încăpățânez să cred că, acum, cea mai corectă definiție a statului este aceea de mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Ne spune cineva care sunt riscurile care nu pot fi gestionate individual, și este OBLIGATORIE intervenția statului? Nu, evident! De ce, după atâtea aventuri climatice, spre pildă, nu avem un Minister al Situațiilor de Urgență, care să amplifice acțiunea actualului IGSU? De ce avem nevoie de un minister al Administrației, dacă descentralizăm și regionalizăm în draci? Prefecții trebuie să țină, zic eu, de Ministerul de Interne, și să fie cu fix aceleași atribuții cu prefecții francezi.

 

Sunt multe de spus despre această temă. Nu am chef, acum, să insist. Dar sigur nu calea pe care a pornit USL la structurarea noului guvern va fi cheia succesului. Cu cât lucrurile sunt mai simple, cu atât ai mai multe șanse să nu greșești, sau să dezamăgești. Iar simplitatea se definește simplu: maximum de efecte cu minimum de mijloace/resurse. La noi e mereu invers: minimum de efecte, cu maximum de mijloace/resurse.

Dilema găinii

 

 

 

traian băsescu este în cea mai ingrată situație, ca în bancul cu găina alergată de cocoș. Dacă îl numește pe Ponta fără să încerce nimic, își recunoaște deschis neputința și limitele puterii, și va fi sfâșiat de toți cei care-i vor pielea. Dacă nu-l numește, și provoacă o criză politică gravă, scandalul va fi atât de mare încât fie va fi forțat, inclusiv de foștii săi aliați din UE, să demisioneze, fie va fi demis.

 

 

Ca să nu-și piardă ultimele resturi de demnitate, va adopta tactica respectării la secundă a termenelor constituționale. O formă legală de a trage de timp, care nu-i servește la nimic. Dar nu s-a obișnuit cu ideea că a pierdut pe toată linia, și de acum încolo e doar un păcălici în jocul politic. De fapt, timpul câștigat e pentru asta, și nu pentru a monta cine știe ce cabală împotriva USL și a lui Ponta. Nu mai există combatanți pentru asta: PDL nu prea mai există, apropourile bătute de Ponta către Președinție, Parlament și Guvern, în legătură cu banii din 2013 sunt și pentru urechile serviciilor, și în plus nu mai are sprijin popular. Tot ce-i mai pot oferi cei mai mulți dintre români este ura lor!

 

Poate că cea mai bună conduită ar fi aceea de a convoca atât noul Parlament, cât și consultările cu partidele parlamentare în cel mai scurt timp posibil. Fără prostioare, fără glumițe cretine, fără jigniri și alte mizerii. Buna lui credință ar fi apreciată drept un semn al dorinței lui de coabitare civilizată. Dar nu prea sunt semne că se gândește la așa ceva...  

Tristețe și revoltă

 

 

Un sistem de vot nu atât aberant, cât pervers, a reușit să-i vâre în Parlament pe Blaga, Mircea Toader, pe Fecioara din Pleșcoi, pe Roberta Anastase, pe Igaș, pe Oltean și încă vreo câțiva dintre reprezentanții de frunte ai unui sistem politico-economic ticăloșit. De ce spun pervers? Pentru că locurile pe care le ocupă acești indivizi nu ar trebui să existe, conform normelor constituționale de reprezentare. Era mult mai onest să fi avut un sistem proporțional pe listă, și atunci știam că tipii cu pricina, care sigur ar fi fost cap de listă, își au locul asigurat, indiferent de cât ar fi fost de mic scorul partidului.

 

Acum japițele sunt în Parlament, mai mult, vor ocupa, unii dintre ei, funcții importante în conducerea Senatului și Camerei Deputaților. De unde cei pomeniți mai sus pot face în continuare rău României. Motiv de tristețe, și de revoltă.

 

Nu vreau să fiu înțeles greșit: și la USL sunt cohorte de indivizi care nu ar fi trebuit să intre în Parlament: Miky Șpagă, Generalul Izmenelor, ca să nu numesc decât doi dintre derbedei. Dar, prieteni, să vezi capii sistemului ticăloșit, pedepsiți de cetățeni, cum îți rân în nas din băncile Parlamentului, ei bine, asta ne revoltă pe toți cei care mai avem ceva bun-simț.

 

Nu spun că PDL nu avea ce căuta în Parlament, deși poate că soarta PNȚ-CD ar fi fost una mai potrivită. Doar că vechea gardă a PDL în Parlament, intrată pe ușa din dos, este o sfidare la adresa unei națiuni. Și slăbește și mai mult încrederea în democrație, care înseamnă și penalizarea prin vot a celor care au greșit. Doar că poporul i-a penalizat, legea și CCR i-a salvat. Nu e în regulă. 

 

Din punctul meu de vedere este o singură ieșire: revenirea la votul proporțional pe listă de partid, poate combinat cu un vot uninominal. Sigur că nu vindecă relele sistemului politic, dar le micșorează. Până atunci nu avem decât un lucru: să contabilizăm pagubele...     

Povara responsabilității

 

 

 

USL a câștigat net alegerile, și victoria asta îi aduce o uriașă povară a responsabilității. Nu e doar guvernarea. Aici USL are puțină libertate de mișcare: este încorsetat de exigențele acordurilor cu FMI, CE și BM, de povara datoriei externe și de starea mizerabilă a economiei, românești și europene, deopotrivă. Este responsabilitatea față de viitor. Aici USL nu poate invoca limite. Chiar și în condițiile date, Uniunea poate face infinit mai mult decât se crede. Cu o condiție: să aibă un plan strategic.

 

Mă tem că, deocamdată, acest plan strategic nu există. Pentru a-l avea, USL trebuie să ia niște decizii extrem de sensibile, care privesc statul, și rolul lui în economie și în societate, și societatea, de fapt, despre ce fel de societate vrem să avem: una a solidarității și justiției sociale, sau una a concurenței fără limite și a individualismului feroce. Și aici intervine prima încercare a solidității construcției numite USL.

 

USL este produsul punerii între paranteze a diferențelor ideologice dintre PSD și PNL. Această ”pauză ideologică” nu mai poate continua, deși pe ea s-a construit succesul în alegeri. Aici sunt două opțiuni: PSD și PNL renunță la vechile identități, se topesc într-un partid ”progresist”, care-și construiește o ideologie hibridă, sau încearcă să-și acomodeze diferențele specifice, păstrându-și vechile ideologii, deși asta va naște, inevitabil, conflicte.

 

Poate că, în cazul în care PSD și PNL vor cu tot dinadinsul să-și păstreze identitățile ideologice, proiectul strategic ar trebuie să vină, cumva, din exteriorul construcției, să zicem dinspre ”societatrea civilă”, înțelegând prin ”societate civilă” Academia Română, diverse institute de cercetări economice și sociale, etc.

 

Avem experiența unor astfel de proiecte care, pentru a fi cât de cât funcționale, au fost ”depolitizate”, vezi cele două strategii, prima de trecere la economia de piață, a doua, de aderare la UE. Atunci a fost mai simplu să se construiască un consens politic în privința celor două strategii. După care s-a renunțat la astfel de abordări, locul lor fiind luat de tot felul de dogme, mai mult sau mai puțin neo-liberale, care nu au rezolvat, ci au accentuat problemele României. A urmat planul strategic al aderării, în care am jucat după cum ne-a cântat UE. De fapt, și știu ce spun, în negocierile de aderare noi nu am negociat decât timp, pentru a aduce ramuri ale economiei la o stare care să le permită supraviețuirea pe piața comună europeană. Dar și așa, după 2004, și pe băsescu, și pe Tăriceanui i-a durut fix în pulă de asta, nu au făcut nimic pentru a pregăti econimia pentru șocul aderării.

 

Liberalii au o mare vină pentru starea actuală a țării. Se creează un soi de mit, cel al bunei guvernări economice a liberalilor de până în 2008. Ei bine, nu e așa. Trebuie să fim realiști, și să spunem lucrurilor pe nume: liberalii nu au performat în gestionarea economiei, și cu toate astea insistă să li se dea economia pe mână și de acum încolo. Deocamdată, în afară de lăcomia unor liberali, se știu ei care, eu nu văd nimic nou în gândirea lor economică, excepție făcând câteva sloganuri obosite.

 

Așadar, USL a câștigat războiul cu PDL, o să-l câștige și pe cel cu băsescu, dar nu mi se pare în niciun fel pregătită să gestioneze pacea. De aici temerea unora, și speranțele lui băsescu și ale PDL. PSD și PNL au de luat, urgent, decizii capitale, atât pentru viitorul României, cât și pentru viitorul lor, ca partide. Nu mi se par pregătite s-o facă. Deocamdată sunt cu ochii după luat...   

E vremea unei lovituri de stat!

 

 

În mare, știm cine sunt învingătorii, cine învinșii. Știm și de ce a ieșit cum a ieșit acest meci electoral. Acum urmează să se pronunțe Pulimea Sa. Care dă semne că are chef de scandal. Eu, unul, m-am săturat. Poate că a venit vremea unei adevărate lovituri de stat, care să-l trimită dracului la coșul de gunoi al istoriei pe nebun. Nu mai putem trăi încă doi ani cu băsescu la Cotroceni. Nu sunt singurul care crede că după înfrângerea catastrofală a ARD, băsescu trebuie să demisioneze. Nu o va face. De asta cred că e vremea unei măsuri decisive, care să-l scoată din ecuația politică. Mările și oceanele lumii, precum și crâșmele și bordelurile din porturi îi duc dorul. Te du, deci!

 

Despre altele, mâine! Dar te râcâie ideea că un nebun îți strică bucuria... 

Semnificația unui vot

 

 

 

Nu e nimic populist în ceea ce am să spun. Este o opinie, luați-o ca atare. Votul de azi are o singură menire: aceea de a pune capăt băsismului, un regim politic contra naturii democratice. Nu-mi fac iluzii în privința USL, dar fie și numai gândindu-mă la faptul că băsismul a născut o nouă societate civilă, care începe să se ia în serios, cred că useliștii nu prea mai pot ataca atât cașcavalul, banul public, cât și democrația, cum au făcut-o băsiștii și ciracii lor.

 

Sigur, rămâne băsescu, și rămân serviciile, ANI, DNA, CSM, CCR și încă vreo câțiva indivizi prin diverse instituții. Pot face rău în continuare. Dar la fel de bine pot fi puse cu botul pe labe și obligate să să se supună voinței cetățenilor suverani, și nu celei a bețivului paranoic de la Cotroceni.

 

Sigur, nu mă aștept să curgă, de mâine, lapte și miere. Dar e suficient să știu că se dezlipesc de pe trupul Bugetului câteva lipitori de genul Nelu Iordache, că se schimbă prioritățile în cheltuirea banului public, că investim cu cap, că, în sfârșit, ne apucăm de investit ca lumea banii europeni.

 

În fond, sper că am învățat ceva anii ăștia de plumb ai băsismului, și anume că nu avem nimic de așteptat de la politicieni, dacă nu ne implicăm, dacă nu suntem conștienți de drepturile și libertățile noastre, de puterea pe care o avem.

 

Rămâne de vezut ce va face băsescu. Nu sper că rațiunea va învinge hormonii, în ceea ce-l privește. Dar poate fi constrâns să revină în cadrul constituțional. La nevoie, orice mijloace sunt bune!

 

Dacă azi trecem peste greutățile pe care ni le face vremea, și ieșim la vot, înseamnă că avem șanse să schimbăm România în bine. Nimic nu se poate face fără sacrificii. Și a merge câteva minute prin frig și ploaie, pentru a ne face datoria civică, nu este chiar un sacrificiu. Poate doar un pretext pentru un vin fiert, băut cu conștiința datoriei împlinite...   

 

Da, mâine votez!

 

 

Da, mâine votez! Oricât de rău îmi este, am să fac pe dracu în patru și am să mă târăsc până la secția de votare! Acum, sincer, nu sunt un erou al conștiinței civice. Nu, cred doar că niște japițe merită o lecție. Mă mai duc pentru că am promis votul meu unui om care chiar are tangențe cu gândirea de stânga. Să mă ierte Tăriceanu: el oricum intră, cu sau fără votul meu. Dar flăcăul pe care îl votez , Lucian Sârbu, are o minte extrem de bine mobilată, principii, și cred că nu e un vot irosit, ci o investiție în viitor. La deputați, deși nu-mi place nici să mă bați Orban, voi vota USL. Oricum, fotografia exprimă clar ce simt: să i-o tragem lui băsescu! Îmi cunoașteți opinia: aceste alegeri sunt despre băsescu. Dacă jigodiile alea lașe de la PDL nu vor să dea socoteală în fața cetățenilor, și s-au ascuns în căcatul numit ARD, atunci să-l ARDem pe băsescu, pentru că el a fost premier, nu boc sau Alifie. Simplu, nu?

Concluzii, subiective și inutile, la o campanie electorală cuminte

 

 

Prima dintre concluzii: normalitatea este a dracului de plictisitoare! Dar asta a fost o campanie electorală NORMALĂ, într-o țară care are deranjate multe etaje, ăia care au făcut ileotronica știu despre ce vorbesc! De ce normală? Pentru că s-a adaptat perfect tipului de lege electorală în vigoare. În pofida scorului covârșitor în favoarea USL, și a câtorva blaturi, s-a luptat la baionetă, mai puțin în ziare și pe sticlă, și covârșitor în stradă. Faptul că măcar o lună la patru ani aleșii potențiali dau piept zi de zi cu realitățile românilor simpli e de bine, credeți-mă!

 

Campania asta e normală pentru că au dispărut din peisaj micii, berea, chiftelele, cârnații, pungile cu alimente. Acum vedem și noi cât de puternice au fost argumentele, și nu portofelele, competitorilor. Cei care au avut ceva de spus cu adevărat au fost înțeleși de electori, sunt sigur de asta. Pentru că în lipsa stimulentelor, cetățenii cu adevărat interesați au intrat în dialog cu candidații, au dezbătut, fie și măcar o idee dintre cele prezentate de candidați, și-au spus păsul. Nu e puțin lucru.

 

A doua concluzie: nu prea au fost bani în campania asta, sau oricum mai puțini decât erau până acum. Iar este de bine. Parlamentarii vor avea mai puține obligații față de finanțatori. Teoretic asta ar duce la mai puțini bani publici furați pentru plata obligațiilor față de oamenii cu banii de campanie.

 

A treia concluzie: cu mici și hilare excepții, ”societatea civilă” a stat dracului în banca ei, nu a mai ieșit ca păduchele în frunte, cu tot felul de cretinisme. Oamenii știu ce le poate pielea oamenilor politici. Alegerea va fi deci pragmatică: ”o fura, dar mai face și altceva, ceva pentru alegătorii lui. Deci e bun! Dau cu ștampila în el!”

 

A patra concluzie: toate partidele trec acum printr-o schimbare de generații. Asta produce nu puține valuri în interiorul lor și destule nedumeriri printre votanți. Este prea devreme să spunem că e de bine sau de rău. Întrebarea este alta: noii-venii sunt profesioniști ai politicii în suficientă măsură, încât să redea Parlamentului un minimum de prestigiu, sau îl bagă și mai tare în căcat, ca imagine și eficiență? 

 

A cincea concluzie: faptul că o lege electorală tâmpită aduce mai mulți deputați și senatori în viitorul Parlament e de bine. Democrație reprezentativă fără reprezentanți nu prea merge. Cu cât crește numărul celor aleși, de la nivel local până la Parlament, cu atât mai bine. Cetățenii trebuie să-și asume responsabilități în spațiul public. Deja se formează dinastii politice, și mie asta nu-mi place. 

 

A șasea concluzie: băsescu este o pacoste pentru toată lume, amici și inamici, și principalul ferment al anarhiei politice. Asta face extrem de actuală, și urgentă, schimbarea Constituției. Unde trebuie lămurite clar atribuțiile fiecăruia dintre cei care își dispută puterea în stat. Normal ar fi ca Parlamentul să fie instituția politică dominantă.

 

A șaptea concluzie: cei care vor câștiga alegerile au o imensă responsabilitate, și nimeni nu va vrea să o împartă cu ei. ARD și-a pus la adăpost liderii la vârf, stă în opoziție și se gândește la reconstrucție în următorii doi ani, în pregătirea prezidențialelor. Din păcate pentru ei, prezumtivul lor candidat la prezidențiale, MRU, este un total anti-talent politic, lipsit de calități și de carismă. Le trebuie urgent un nou candidat, și o strategie de preluare a puterii cu câteva luni înainte de alegeri, câtă vreme la Cotroceni este încă băsescu.

 

Guvernul USL are în față doi ani de infern economic, iar băsescu va fi cel care va turna gaz peste foc. Dacă vrea să câștige prezidențialele, trebuie să fie profesionist 110%! Ponta trebuie să se gândească bine pe cine numește miniștri, iar liberalii să fie mai puțin lacomi când e vorba de bani publici. Știu ce spun!

 

A opta concluzie: anti-corupția ca temă, și ca armă, electorale, a murit! Acum șomajul, puterea de cumpărare, calitatea vieții, sistemele publice de educație și sănătate sunt în top. Era vremea!

 

Acum, că am dreptate sau nu, voi decideți. Eu așa am văzut lucrurile. Și, exceptând ieșirile de cuc din ceas ale lui băsescu, am trăit cea mai liniștită campanie electorală. De ce să vă mint: mi-a plăcut! Nervii mei nu mai sunt atât de toleranți cu prostiile din campaniile electorale.

 

PS: boului care-mi trimite sms electoral pentru Biriș îi spun că nu am suficienți bani să câștig bani cu el, cu Biriș! Dacă asta vrea să facă, în Parlament fiind, mai bine NU!

Scârba de imperii

 

 

 

Îi iubesc în egală măsură pe ruși și pe americani. Poate cu ceva în plus pentru americani. Există niște explicații, care țin de copilăria și de adolescența mea, marcate de filmul sovietic(Copilăria lui Ivan este unul dintre ele) și de romanul american, dar cel mai puternic de mișcarea pentru drepturi și libertăți cetățenești din anii 60-70. Sunt un om de stânga, dar din perspectivă americană. Adică un liberal de stânga, pentru cine nu știe de unde se trage numele blogului meu.

 

Dar tot în acei ani de formare am învățat să urăsc profund imperiile. Chiar știam despre Gulag, despre abuzurile URSS în materie de drepturi și libertăți cetățenești. Iar războiul din Vietnam a fost unul imperial, înainte de a fi unul ”anti-comunist”.

 

De asta mi-e scârbă de felul în care Imperiul American tratează România. Nici măcar ca pe o colonie nu ne tratează. Într-o colonie stăpânii mai și investesc, mai și formează elite, mai dau aparența de respect al demnității națiunii colonizate. Acum, pe ăia de la Washington nu-i interesează decât un lucru: să le sugem pula, înțelegând prin asta să murim prin războaiele lor, să le găzduim bazele militare și să le dăm pe nimic resursele noastre. În rest, disprețul cel mai profund față de viermii de români.

 

Iar când văd cozile lor de topor, gen Cristian Diaconescu, vomitivul meu preferat, cum se gudură la picioarele stăpânilor, mârâind la români și dând din coadă fericit când aude vocea stăpânului, îmi încarc și mai mult ura față de imperii. Pentru o țară precum România nu este confortabil să trăiască în prezența imperiilor. Nu există imperii ale binelui și imperii ale răului. Imperiul, în sine, este rău pentru cei care-l suportă, și bun pentru cei care trag foloase de pe urma lui. Nu toți americanii profită de pe urma Imperiului lor, așa cum nu toți sovieticii au profitat de pe urma URSS. Cert este că românii au păgubit de pe urma tuturor imperiilor: otoman, rus, sovietic, american, austro-ungar, și mai nou și de pe urma UE, care, în esență, se transformă într-un soi de imperiu german.

 

Dacă vrem să ne fie bine, trebuie să ne fie scârbă de imperii, să învățăm că nu există imperii ale binelui, ci doar mașinării de supus națiuni, în scop de jaf. Place sau nu, asta este realitatea. Lumea nu s-a schimbat de la Pacea de la Westfallia. Doar mijloacele de propagandă s-au rafinat...   

Doar o fotografie

 

 

Fotografia asta rezumă cel mai bine starea mizerabilă a Justiției române. Vă vine să credeți sau nu, de puțoiul ăsta, Danileț, dar și de tovarășul lui de pileală, depind viața profesională și cariera judecătorilor și procurorilor din sistem! Vă mai întrebați de ce lucrurile merg din rău în mai rău? Și ce urmează? Păi, finanțele Justiției vor fi administrate de ciumeții ăia de la ÎCCJ, care n-au fost în stare, timp de cinci luni, să scrie motivarea unei sentința. Dar Coduri moderne, deși adoptate, sunt ca și când nu ar fi, și nu se știe când vor intra în vigoare, băsescu tropăie prin parchete, iar sentințele se dau doar pe interpretarea unor ascultări ciuntite. Suntem în cea mai bună dintre lumi, cârcotașilor!  

Arestul preventiv, ultima armă a procurorului tâmpit

 

 

Cioacă a fost arestat. Vine o vreme...Nu am nici cea mai mică intenție să-l acuz sau să-l disculp. Dar, prieteni! Vrăjeala cu înalta tehnologie americană nu țime! Căcaturile alea de chimicale și lămpile care pun în evidență existența petelor de sânge sunt cunoscute pe mioriticele meleaguri de juma de secol! Explicația este alta: neprofesionalismul celor care au cercetat locul crimei, dacă despre o crimă este vorba. Peste asta se adaugă neprofesionalismul procurorilor. De fapt, ceea ce vedem acum este apelul la ultima armă a statului: bulăul. Procurorii speră că, la mititica, Cioacă, pe deasupra polițist, deci ”prietenul” ălora alături de care va fi ”cazat”, va ceda psihic și va mărturisi. Poate că da, poate că nu. Dar îi bagi în pizda mă-sii pe ăia care fac așa ceva, în numele statului.

 

De fapt, alături de ascultări de telefoane(apropo, cum de n-a căzut Cioacă pe ascultare?), arestul preventiv este arma procurorului tâmpit, și leneș. Nu mai insist. Abuzurile curg. Și cum să nu curgă, când Procurorul General interimar, și fost șef al DNA, a dus la condamnarea statului român la CEDO, pentru grave atingeri aduse drepturilor omului? Poate îmi spune și mie cineva de ce a stat senatorul Voicu 18 luni în arest preventiv(Constituția limitează arestul preventiv la șase luni), ca după aia să nu poată fi condamnat nici acum? Aflu că nenea ăla de la Pitești, cu rețeaua de magazine Pic, a fost ACHITAT pentru acuzațiile de mituire a unor funcționari de la Garda Financiară. Dar a stat o veșnicie în arest preventiv, afacerea lui s-a dus dracului, în beneficiul francezilor de la Carrefour, și așa mai departe. Să mai zic? Este inutil!

 

O justiție abuzivă nu convinge pe nimeni. Ea nu face decât să crească neîncrederea în stat. Asta este marea pagubă pe care discipolii stalinismului din Procuratură o fac democrației și statului de drept. Dar cine să înțeleagă asta?

 

 

Marile spirite...

 

 

 

”Marile spirite se întâlnesc!” băsescu face prozeliți: acum și madam Merkel se vede căpitanul unei nave în furtună, conducând-o cu mână fermă la țărm. Doar că madam Merkel, când zice Germanika, se gândește la coana Iuropa. băsescu, atunci când zice Românika, se gândește la Nuțica! A, și încă ceva: în timp ce băsescu se luptă cu alcoolul din sistem, madam Merkel se vede în luptă cu Însuși Dumnezeu, de la care ne vine criza, și ea, ca un ateu fruntaș, va lupta cu El, ținând ferm cârma, și-L va învinge! Ce înseamnă să vezi lucrurile în mare!

 

Mare ți-e grădina Ta, Doamne! Și nu-i ierta pe idioți! Orice le-ai face, merită!

Dogme și economiști cu ifose

 

 

 

Nici nu mă simt bine, nici n-am chef să scriu, și mi-e o imensă scârbă de tot ce se întâmplă în țara asta. Așa că îi reamintesc unui economist(Doamne, cât pot să urăsc specia asta!), care se miră că exportăm bușteni și importăm hârtie igenică, că tagma lui este vinovată că după 1989 a impus o nouă paradigmă dezvoltării economiei românești: înlocuirea producției interne cu importul. Ei nu făceau altceva decât să vândă unor năuci neo-imperialismul post-comunist, care cerea imperios deschiderea de noi piețe de desfacere, necesare sistemului capitalist pentru a evita o criză generalizată. Din păcate pentru toată lumea a fost o falsă soluție.

 

Criza s-a declanșat mai rapid decât își închipuiau autorii ”căderii comunismului” și ”revoluției în direct”(la dracu, măcar avem și noi întâietate la ceva!), prin 1997, a fost ascunsă sub preș de bula Dot.Com urilor, apoi a imobiliarelor, ca să ne explodeze în față în 2007, sub forma crizei subprime. Și de atunci o ducem tot într-o criză, pentru că și alți tâmpiți au apelat la paradigma cu pricina, și nu economii bășinoase, ca a noastră. Presupunerile lor, că vor domina economia globală prin monedă și prin cercetare-dezvoltare se dovedesc false. Oamenii nu mănâncă bani, și nu se îmbracă în programe de calculator. Iar țările din zona Asiei, singurele care au înțeles despre ce este vorba în criză, și produc bunuri și servicii, dar și investesc masiv în cercetare dezvoltare, iar, ca în cazul Chinei, monedele lor naționale nu se mai tem de dolar.

 

Criza capitalismului de tip anglo-saxon se adâncește. Celelate genuri de capitalism, mai ales variantele sale asiatice, dacă nu prosperă, măcar sunt pe linia de plutire. Pentru că merg pe linia Bandungului: înlocuiesc importurile cu producția internă. Iar noi nu avem nici gândire prospectivă, nici viziune, nici plan. Noi avem dogme și economiști cu ifose, gata să explice orice bășină trasă de hoitul capitalismului anglo-saxon. Foarte bine! Dar măcar să ne scutească de ipocrizia lor, și de încercarea de a arunca vina în spatele cetățeanului român, care, cunoașteți clișeul, e cretin, leneș, și fură...