miercuri, 29 septembrie 2010

Ce trebuie să facă un cetăţean în democraţie



Adrian Năstase răspunde, pe blogul său,  la întrebarea: "Ce trebuie să facă un Guvern de criză?" Este o analiză extrem de aplicată şi la obiect, cu o serie de propuneri de bun-simţ, fezabile şi care, aplicate şi de alţii, au funcţionat. Nu văd de ce ar fi România excepţia, şi aici ar fi bune doar "soluţiile" lui boc, Omul cu Coasa.

Acum, într-o ţară ca a noastră, sportul preferat al celor mai mulţi "analişti" şi "formatori de opinie" este acela de a demonstra de ce nu se poate, indiferent care ar fi soluţia propusă. Cunoaşteţi genul: Gică-Contra. Una e să discuţi de pe poziţiile unei viziuni alternative, şi alta e să negi ceva doar pentru că nu-ţi place omul care face propunerile, în cazul de faţă Adrian Năstase.

Prima reacţie la propunerile lui Năstase, repet, moderate, realiste, raţionale şi fezabile, a venit dinspre oficina de net, HotNews. Care ne dă o probă de jurnalism profesionist şi responsabil, citând pe rând, în sprijinul "demolării" propunerilor fostului premier,  "un important economist, fost demnitar", "surse din zona Academiei Române"(apropo de sursele din zona Academiei Române, or fi târfele care, după ora 23 îşi fac veacul pe acolo, că peste drum e un hotel frecventat de străini?") sau "oamenii apropiati BNR familiarizati cu proiectele iesirii din criza "(o, ce minune!). Încoronează opera un "fost membru al Guvernului, specializat pe zona Finantelor."


Cât de laş, cât de lipsit de demnitate să fii să nu-ţi asumi o opinie? De ce să nu vrei să-ţi apară numele atunci când îţi sunt sunt citate vorbele? De ce dracu au murit ăia în decembrie 1989? Ca acum să-ţi fie teamă să vorbeşti la lumina zilei? Ce valoare mai are conceptul de cetăţean? Am ajuns o naţiune de laşi?


Bun, mai putem pune în discuţie o ipoteză. Pur şi simplu cei citaţi nu există. Şi citatele sunt scoase din burtă de autor, Dan Popa. Care este jurnalist specializat pe economie. Dacă e aşa, parcă îţi vine să-l susţii pe Ghişe!     

4 comentarii:

Anonim spunea...

"De ce dracu au murit ăia în decembrie 1989? Ca acum să-ţi fie teamă să vorbeşti la lumina zilei? Ce valoare mai are conceptul de cetăţean? Am ajuns o naţiune de laşi?"

Un citat destul se surprinzător din partea cuiva care face propagandă conservatoare, îndreptată împotriva drepturilor cetăţeneşti, a libertăţilor personale... şi mai pretinde şi titlul de liberal :P

Constantin Gheorghe spunea...

Unde dracu vezi tu propagandă conservatoare? Nu mai bine citeşti tâmpeniile celor doi libertarieni, ambele atacuri la adresa unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, în numele "sfintei proprietăţi"? Aia e propagandă progresistă? Monument de democraţie? E plină ţara asta de proşti!

Dan Stoica spunea...

Emotionanta insiruire de deziderate; cel mai mult mi-a placut ala cu "dublarea redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării exploatării resurselor naturale neregenerabile" - cred ca a inceput sa dea cufureala in OMV (de ras, desigur, deoarece propunerea vine de la "tatal" contractului de privatizare prin care redeventele sunt fixe si legate la valoarea din 2005 a barilului de petrol)...

Fluieratorul spunea...

Nu am ajuns o natiune de lasi, am fost intotdeauna asa, la medie.

Am avut o zi proasta acum o vreme cind mi-am dat seama ca "noi, romanii" n-am facut ce n-am facut pe vremea impuscatului pentru ca nu ne lasa cineva, ci pentru ca oricum n-aveam chef sa facem nimic, si unii dintre noi, care au cautat bagarea in seama, au lasat sa se inteleaga ca au idei in cap si scrieri prin sertare, carele in final n-au fost niciodata vazute, pentru ca nu erau. Acuma ce sa facem, sa recunoastem ca am fost prosti? Sau ca sintem prosti, ignoranti, ca n-am citit cartile pe care le-am scris?

Nu-i mai usor sa inventam ce ne serveste scopul, si sa semnam, ca pe vremuri, "un grup de tovarasi", "un tinar comunist vigilent", "o muncitoare cu constiinta", "un constructor de nivel politic", "patimasul proletar", "iubitorul de dreptate", "papatorul de kko"?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...