joi, 20 septembrie 2012

Poveşti de familie

Peste trei zile se împlineşte un an de la moartea tatălui meu. Şi ca tristeţea să fie deplină, acum vreo două ore mă sună unul dintre fraţii săi de la Piteşti, să-mi spună că a murit nea Costică. Alt frate. A murit de infarct, internat fiind în spital, la Piteşti. Soarta.

Au fost mulţi fraţi si surori în familia tatălui meu. Mai precis şapte băieţi  şi două fete. Doi dintre ei au murit în război: unul pe frontul de Est, pe undeva pe la Stalingrad, celălalt pe frontul de Vest, prin Ungaria sau Cehoslovacia. Ceilalţi au intrat în vârtejul istoriei. Dintre toţi, doar tatăl meu a făcut studii asuperioare. Ceilalţi au învăţat diverse meserii, au terminat liceul, au fost respectaţi pentru munca lor. Cel care a murit azi a lucrat aproape toată viaţa lui la Dacia. Mai conducea şi acum o Dacie făcută după gustul lui. A avut doi băieţi, i-au murit de tineri amândoi. I-a murit şi soţia, de un cancer. A trecut peste toate, şi trăit singur, fără niciun ajutor. 

În anul care a trecut de la moartea tatălui meu s-au prăpădit încă doi dintre fraţii lui, şi o soră. Cealaltă este undeva, prin California, foarte bolnavă şi ea, şi-mi este groază de momentul în care va trebui să-i dau vestea morţii fratelui ei. 

Simple poveşti de familie...   

8 comentarii:

Corvin spunea...

Dumnezeu să-i odihnească pe cei răposaţi, şi să ne aibă în pază pe noi care mai suntem!

Matilda spunea...

Nu le-aş numi poveşti, sunt prea adevărate şi dureroase. Atîta vreme cît ne amintim de cei plecaţi, umbra lor parcă mai adastă printre noi.
După cum am scris, mama mea a plecat anul trecut în iulie, iar după opt luni a chemat-o şi pe sora mea acolo, sus, în ceruri.
Dumnezeu să-i odihnească pe toţi dragii noştri care nu mai sunt !

a spunea...

Odihneasca-se in pace.

Anonim spunea...

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Karakas spunea...

Iti inteleg tristetea. In fata eternitatii suntem singuri. Condoleante!

Anonim spunea...

"Tristeţea trece, noi rămânem. Încearcă să nu te gândeşti, să nu simţi. Aşteaptă. Totul va trece"

(http://www.antena3.ro/oameni/tristetea-trece-noi-ramanem-incearca-sa-nu-te-gandesti-sa-nu-simti-asteapta-totul-va-trece-182024.html)

vgeorgicas spunea...

Condoleante.

ddanilov spunea...

Condoleantele mele si Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei adormiti.Respect si solidaritate!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...