Limitele comunicării.

Nu sunt expert în comunicare. Dar, la dracu! Am ceva experiență, vreo șase decenii de interacțiune cu ceilalți, în scris sau prin viu grai, ca să folosesc un clișeu drag eternei limbi de lemn, aia care trece dincolo de vremuri și de ideologii. Experiență care m-a învățat cam așa: ca aceia cărora mă adresez să înțeleagă ce vreau de la sufletul lor, trebuie să înțeleg eu înainte ce vreau să le comunic. Altminteri batem câmpii, sau, și mai grav, creăm grave confuzii. 

Da, Guvernul, ca întreg, și miniștrii, luați bucată cu bucată, au grave lacune și eșecuri în comunicare. Pentru că lor nu le este clar ce vor să ne spună. Nu are niciun sens să vorbește despre lucruri vagi, aflate în stadiul de ”ce-ar fi dacă am face așa”? Bun, există această demență, a ”știrilor pe surse”. Am mai scris despre asta: tot felul de dobitoci, plantați politic prin aparatul central al Guvernului și prin ministere dau ”pe surse” tot felul de năzdrăvănii, de cele mai multe ori lucruri care pot fi folosite în lupta politică sau în discreditarea unui ministru sau a altuia. Dar există și greșelile de comunicare ale responsabililor guvernamentali, care vin din ceea ce spuneam mai sus: nu stăpânesc temele despre care ”comunică”. 

De ce nenea ăla de la Finanțe n-a procedat simplu, dând un comunicat de presă, la genul: ”Pulime! Iată structura taxelor și impozitelor plătite de angajat și de angajator până la 31 decembrie 2017, și iată cum va arăta ea de la 1 ianuarie 2018. Schimbările sunt justificate de(urmează o motivare în cuvinte simple, pe înțelesul tuturor). Am făcut această schimbare pentru că vrem să(iarăși o motivare simplă, pe înțelesul tuturor). Am ales numele de ”taxă de solidaritate” pentru că angajatorul are și el niște datorii față de societate și față de angajați, chiar dacă plata taxelor pe muncă revine integral angajatului. Angajatul câștigă asta de pe urma schimbării. Angajatorul câștigă ailaltă de pe urma schimbării. Vă mulțumim de participarea la mitinguri și marșuri de protest! Ne vedem la televizor!” 

Dar când lui nu-i este clar ce decizie se va lua, în final, ce dracu să spună oamenilor? Ce să le spună premierul, în afara unor ieșiri grobiene și a unor glumițe jenante, marca Felix Rache? Și mai e ceva: o comunicare reușită nu înseamnă neapărat un șuvoi de vorbe. Discursul trebuie să fie simplu, bine structurat, și să meargă la esența temei comunicării. Indiferent de context, indiferent cât de ostil este mediul în care comunici, te ții de mesajul pe care dorești să-l transmiți, chiar cu riscul de a obține și mai multă ostilitate. Până la urmă, nu jurnaliștii sunt ținta mesajului, ei sunt doar niște instrumente. Ținta sunt cetățenii. Ei trebuie să te înțeleagă, până la urmă. 

Dar ce știu eu. Sunt doar un bătrân știrb și bășinos...