Nenea ăla care, pe vremea lui Ludovic al q-ulea, sastisit de abuzurile respectivului, şi de ideea tembelă că statul se poate confunda cu un om, a venit cu ideea separaţiei puterilor în stat, nu s-a gândit ca dintr-un porc abuziv să ne alegem cu cel puţin trei porci, la fel de abuzivi. La Românika ideea despre separaţia puterilor în stat se traduce prin "fiecare cu pizda mă-sii!" Cu alte cuvinte, nimeni nu suflă în ciorba mea!
Reamintesc astea proştilor care au sărit din baie azi, după ce Ponta a pomenit despre un control parlamentar al CSM şi al Parchetelor, după modelul serviciilor secrete. CSM NU se confundă cu Justiţia, este doar un organism de gestiune colectivă a carierelor magistraţilor, şi care este format doar din magistraţi, în urma unei proceduri democratice, sau cel puţin formal democratice. Asta îl face garantul independenţei Justiţiei. Cel puţin în teorie. În practică, s-a văzut recent, CSM a ajuns un organism pervers, care apără interesele politice ale unui partid, PDL, şi pe cele ale Iubitului Conducător şi Mare Machitor, zis şi Cel Iute Pişătoriu din Ochi! Şi este împotriva principiilor democraţiei să nu dai nimănui socoteală de ceea ce faci! La Parlament cu mişeii!
În administrarea Justiţiei intră şi Ministerul Justiţiei, printre altele. " ARTICOLUL 132 (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei." zice la Constituţie. Dacă aşa zice, flăcăii sunt parte a executivului, iar aceeaşi Constituţie zice că Executivul este sub controlul Parlamentului. Logica zice că, prin urmare, Ministerul Public se află şi el sub controlul Parlamentului. Unde-i problema?
Parlamentul este expresia condensată a poporului, şi este firesc ca, în ultimă instanţă, toată lumea, vorbesc de instituţii, trebuie să se raporteze la el şi să răspundă întrebărilor despre buna lor funcţionare. Sigur, unora nu le sună bine ideea. Dar le va trece. Fie şi de la nişte şuturi în fund bine simţite...
3 comentarii:
Aceste masuri invocate de domnul prim-ministru sunt juste si ar putea fi un bun inceput pentru aducerea in normalitate a functionarii institutiilor tarii,dezorganizate in mod tembel sub regimul basescu.Comparatia cu separarea puterilor in stat este geniala.Sunt invidios.:) Cum pot face sa va citesc si pe facebook?
Scris cu umor, dar corect. Nici o instituie a unui stat democratic nu ar trebui sa iasa de sub controlul democratic, dar din pacate, asta e o poveste. Vezi SUA, unde aparatul corporatist-militar-securistic controleaza tot ce misca, Administratia, Congresul, posibil chiar si pe noi ce comentam pe-aci.
Doamne fereste ca parlamentul sa controleze justitia ca si serviciile secrete.Domnul Ponta ar fi facut un gest destept sa nu o spuna.Pai spuneti cine e asa cretin sa spuna ca parlamentul controleze serviciile,cand serviciile isi fac de cap si nu sunt controlate neam de nimeni.Daca cineva crede ori e prost sadea sau culmea ipocriziei ca a naivitatii nu cred.Se vede clar ca serviciile sunt controlate atat cat le convine si parlamentul n-are nici o putere ci doar o mimare a democratiei .Macar in timpul lui Ceausescu doar partidul controla serviciile si nu tot, ci doar Ceausescu.Fata de noi Basescu controleaza totul sau mai bine zis serviciile sunt la picioarele sceleratului,desii guvernul are bugetul in mana.Singura institutie care nu functioneaza democratic este CCR-ul si trebuie schimbat cu desavarsire.Ar fi o rezolvare care ar scoate din impas problema CCR-ului chiar asa cum este numit.Daca regulamentul , ar statua ca sentintele CCR-ului luate in unanimitate ar fi obligatorii,iar in cazul ca nu este unanimitate Parlamentul sa decida prin votare cu doua treimi din deputatii si senatorii aflati in parlament cred ca ar fi OK.CCR-ul sa se pronunte numai asupra legilor propuse.Serviciile trebuiesc primenite si puse in raport cu tari asezate in privinta numarului ,o pletora de 7 servicii ce se incalca una pe altele si se si concureaza si-si pun si piedici.Tara asta este un paradis a serviciilor secrete si o nenorocire a bugetelor astea de rahat,in care n-a fost prins un nenorocit de spion cand se ocupa doar de politie politica,secrete economice interesate ,bani si servirea obedienta a sceleratului si toate cu banii nostrii.Atat!!!
Trimiteți un comentariu