vineri, 31 august 2012

Vara în care au murit iluziile




A trecut şi vara asta! A fost de-a dreptul sufocantă, într-un oraş care a uitat să mai planteze copaci, în schimb plantează beton, asfalt, oţel şi sticlă. A fost vara în care au murit iluziile noastre despre occident. Festivalul ipocriziei, care a însoţit suspendarea şi votul pentru demiterea lui traian băsescu ne-a arătat un occident dispus să calce în picioare şi democraţie, şi valori morale şi politice, pentru a-şi păstra pe tron sluga. Şi-a păstrat-o. Cu ce preţ? Ei bine, preţul nu se cunoaşte încă. Dar ceva indicaţii despre ordinul său de mărime apar. Şi dacă acum occidentalii au susţinut o cauză greşită, atunci când susţine o cauză bună, reflexul celor mai mulţi români va fi de respingere. 

După orice calcul, traian băsescu a fost demis. Dar şase indivizi, unul mai mediocru ca altul, mai şantajabil ca altul, mai stupid ca altul, au decis altfel. Drept pentru care au îngropat instituţia pe vecie. Acum CCR trebuie desfiinţată, şi găsită o formulă care s-o readucă în atenţia şi respectul românilor. 

Vara asta are şi un lucru luminos, zic eu. Pe care nu pot să-l atribui neapărat cuiva. Dar el există: acum câţiva ani, pe o caniculă asemănătoare, în Franţa au murit circa 15.000 de oameni, cei mai mulţi singuri, găsiţi după zile şi zile. Nu am auzit de un singur caz de acest fel în România. Semn că există un soi de solidaritate, la nivel micro, acolo unde oamenii se îngrijesc unii de alţii. A contat şi campania de informare publică, au contat şi măsurile luate de unele municipalităţi. Dacă ne-am ocupa mai mult de ceea ce contează cu adevărat pentru oameni, viaţa tuturor va fi cu siguranţă mai bună. 

Toamna politică şi socială va fi, evident, la fel de complicată, de tensionată şi de conflictuală. Vor muri şi alte iluzii. Dar poate că fără asta nu ne maturizăm, ca naţiune...

6 comentarii:

acuvio spunea...

Traian Băsescu a fost recuperat şi returnat, “stană de piatră” în Palatul Cotroceni, cu legitimitatea, cum spunea dl Philip Gordon, are o mică problemă :)

Karakas spunea...

Barroso: "Bulgaria este pregătită să adere la Schengen"

Nu Romania. Ce semnal mai clar ca Romania e tratata ca o colonie, in mod arbitrar si total politic?

PPE a distrus mult din ce insemna UE inaintea lor. Ii revine PES rolul de a corecta acest parcurs total distructiv al PPE fata de tarile membre. Poate? Are muschi? Ramine sa vedem ce va face PES...

http://www.mediafax.ro/externe/barroso-bulgaria-este-pregatita-sa-adere-la-schengen-10004906

ANONIMUS spunea...

Si pariez ca-si v-a blestema ideea de a mintii pe stapanii lui.La fel si Merkeli&co vor da de dracu.N-au iesit din rahat si nu vad nimic bun pentru viitorul UE-ului.Cand le va fi mai bine o s-o pateasca.Se pare ca magarii ,USA si UE au facut asemenea amenintari incat nu pot fi descrise.Cred ca nu apuc sa le aud.Le spun rabinic ca ce ne-au vrut si noi le vrem.Pasada asteapta.Dar suta-n suta din rau vom trage si un ce profit, macar ca o parte din iluzii s-au cam risipit asa mici cate aveam.Noroc ca avem Marea Neagra si nu sunt sigur ca nu ne v-a face si ea vreo figura si singura noastra aliata adevarata.(amestecarea apelor etc..).Ce sunt sigur e ca PDL-ul s-a terminat.

Karakas spunea...

Sunt de-a dreptul oripilat de declaratiile iresponsabile ale Comisarului Reding, atit la Euronews cit si in Le Monde. Pentru Le Monde a declarat ca:

"Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. "

"Un fel de" nu exista: ori e "puci" ori nu e. Si nu a fost nici "puci" nici "lovitura de stat", Reding o stie, dar marseaza politic, si minte cu nerusinare.

Dupa ce Barroso a declarat ieri ca Bulgaria e pregatita sa adere la Shengen, Reding a afirmat:

"Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România" în Schengen"

Eu cred ca asistam la un "puci" european, unde Komisarii politici fac jocuri de culise pentru a isi instala o putere "papusa" intr-o tara- colonie. In cazul Romaniei se doreste probabil scoatea USL de pe scena si reintroducerea marionetelor lui Basescu.

Cred ca PES ar trebui sa dea un raspuns pe masura acestor ingerinte politice ale reprezentantilor Comisiei UE.

http://www.mediafax.ro/social/viviane-reding-nu-as-fi-surprinsa-de-o-amanare-a-aderarii-romaniei-la-schengen-10007669

Karakas spunea...

Basescu are nunta mare, i se marita fata. Masa bogata, nuntasi cu buzunare pline. Veselie. Asta e Romania "Europeana", placuta la vedere si la urechile populistilor uniti din toate tarile Germaniei.

Pe de alta exista o Romanie a suferintei, un stat "redus", "minimal", asa cum l-a visat Basescu. Un stat unde oamenii bolnavi, cu copii bolnavi, incep sa inteleaga ce inseamna "economie de piata", "democratie", "european". Ei nu primesc contracte babane cu statul, nu primesc nici macar ajutoare de la stat sa poata sa traiasca decent. Nimeni nu face presiuni politice pentru ei de la Comisia UE.

Statul minimal al lui Basescu e mic si zgircit doar cu pleava, cu nuntasii de azi e darnic. Contracte cu statul, prieteni de prieteni.

Contrastul este absolut socant. E imoral. E criminal. Si nu e vorba doar de petrecerea lui Basescu. E vorba de Romania "europeana" si "trans-atlantica" in general.


Cu 900 de lei pe luna trebuie sa ingrijeasca doi copii cu handicap grav. Este cazul unei bucurestence de 54 de ani care se chinuie sa supravieţuiasca de la o luna la alta, cu toate ca toţi banii ei se duc pe medicamente. Sunt zile in care femeia nu manânca pentru a-si putea hrani copiii. Nu a putut, insa, sa ramâna indiferenta in faţa certificatului de handicap sau a pensiei judecatorului CCR Augustin Zegrean.

Cei doi copii ai femeii sufera de distrofie musculara, o boala incurabila

Lunar, femeia primeste de la stat 500 de lei, indemnizaţia pentru insoţitor permanent a celor doi copii. La rândul lor, cei doi primesc fiecare câte 200 de lei pensie de handicap.

Pentru a le asigura hrana celor doi copii, femeia a ramas, de multe ori, flamânda, povesteste Maria Petrica. "Este intreţinere, este lumina de platit, mâncarea zi de zi care, acum am fasole in frigider, i-am fiert un pic de macaroane cu brânza. Poate sunt zile in care eu nu manânc, ca am o jumatate de pâine si o impart la amândoi".

Femeia a fost revoltata când a auzit la cât se ridica pensia pe caz de boala, pe care o primeste presedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

in 2009, Zegrean s-a pensionat anticipat pe caz de boala. Pensia care i s-ar fi cuvenit in mod normal era de 1400 de lei, dar el primeste 10.700 de lei, pentru ca s-au luat in calcul si cei 3 ani ca judecator al CCR.


Crede cineva ca pe aceasta mama o intereseaza declaratiile lui Reding despre "puciul" lui Ponta si restabiliea "democratiei"?

http://www.antena3.ro/romania/sunt-zile-in-care-nu-mananc-am-o-jumatate-de-paine-si-le-o-impart-mama-a-doi-copii-cu-handicap-revoltata-de-pensia-pe-care-o-primeste-augustin-zegrean-181852.html

Anonim spunea...

Si cum credeti voi ca se va putea schimba ceva pentru viitor? Cu tipi precum Prigoana Jr sau madame Placinta "candidati" la viitoarele alegeri parlamentare?!
Eu inteleg ca voturile nu se gasesc la toate colturile de strada dar NU se poate continua tot pe drumul care a dus tara la DEZASTRU.
Daca vor (vrem) doar sa-i schimbam "pe ai lor" cu "ai nostri" intru JEFUIREA Bugetului tarii pe viitor si in veci vecilor ... atunci sa le fie de bine!!!

Eu in aceste conditii NU MAI VOTEZ si ma voi informa cum sa fac ca votul meu sa nu poata fi folosit prin absenta mea.
viviana

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...