marți, 21 august 2012

Începe represiunea!




Şase indivizi slugarnici, şase imbecili, lipsiţi de demnitate, l-au readus pe băsescu la Cotroceni. Deşi erau conştienţi că decizia lor este ilegitimă, după toate legile româneşti, şi după Constituţia pe care se zice c-o apără. Şase oameni s-au pişat pe voturile a peste 8,5 milioane de cetăţeni români. 

Asta e, vom ţine minte! Dar din acest moment sper că suntem conştienţi că urmează represiunea. băsescu se va răzbuna pe toţi cei care i-au fost adversari. El e "preşedintele ales" al românilor, deşi cei care l-au demis sunt cu vreo 2,2 milioane mai mulţi decât cei care l-au ales. 

Practic, acum este liber să facă, împreună cu serviciile şi cu o parte a aparatului de justiţie, fix ce-i trece prin cap. Guvernul şi membrii lui vor fi primele victime. Oricum, lui Ponta şi lui Antonescu nu le va fi moale. Şi nici altora. 

Acum vom vedea în toată splendoarea lor ipocrizia şi mizeria morală ale Occidentului şi ale Americii. Nimeni nu va scoate un cuvânt în apărarea democraţiei din România. Câtă vreme s-a întors băsescu, totul este OK! Sluga e la post, jaful poate continua! 

E o zi tristă. O zi de care ne va fi mai ruşine decât ne-a fost de mineriade. O zi de care vom vrea să nu fi  obligaţi să ne aducem aminte...

8 comentarii:

Anonim spunea...

din pacate am avut dreptate, un bocanc in gura democratiei, pe care toti (cei care dupa parerea lor) sunt importanti, il vor aplauda ca fiind democratic si legitim... noi restul nu contam, decat poate pentru a fi sclavii lor supusi. Trist!

ANONIMUS spunea...

De noi depinde nu de scelerat si de slugoii lui.Nimeni nu poate sa ignore poporul,chiar asa cum este el.Presedintele nu poate face nimic decat galagie.Pana acum nu s-a intamplat nimic.Pentruca nu poti sa calci legea fara ca toata lumea sa taca.Guvernul o sa taie lui Basescu si cei pe care l-au sprijinit din unghisoare si pana la alegeri o sa fie un "haloimes' de toata frumusetea.Vreau sa vad si sa aud ce poate spune pe gura acest nimic numit presedinte.Cum poate sa spuna ceva fara sa-i crape obrazul de rusine.Vreau sa vad ca Basescu sa se duca la Bruxelles fara ca Parlamentul si Prim Ministru s-o contrasemneze.Sper ca PDL-ul si restul de nimicuri sa dispara.

Anonim spunea...

si de Rus si Dobre cand vorbim?

viviana

pacos spunea...

Ok, ne-am intors la dileala. La noi nu se poate simplu, ci intotdeauna complicat. Ne-am luat-o urat si asta-i inceputul.
Da' in toata mizeria asta, aia care sunt azi la guvernare ar trebui sa bage la cap urmatoarele:

- trebuie imediat validate rezultatele recensamantului. Cu numarul locuitorilor stabili, cu tot. Macar sa stim cati suntem.

- trebuie definite clar si pentru totdeauna listele electorale permanente, odata cu obligativitatea votului la referendumurile nationale. Cu amenzi usturatoare pentru absenta de la vot. Sunt curios cum vor reactiona cetatenii romani cu drept de vot din strainatate, ofuscati peste masura de stergerea lor din listele permanente.

- trebuie modificata Constitutia, imediat dupa parlamentare. Nu numai in ceea ce priveste desfiintarea CCR si infiintarea unei sectii in cadrul ICCJ, avand in componenta judecatori profesionisti si alesi dinte judecatorii ICCJ, cat mai ales in modificarea statutului procurorilor (scoaterea lor din categoria magistratilor) si al CSM, in concordanta cu art. 16 alin 2 din Constitutie. Baietii aia trebuie sa dea si ei socoteala cuiva, nu pot fi stat in stat.

- e cazul ca liderii USL (si ma refer aici la onor Ponta) sa invete ca nu te poti baza numai pe ura poporului. Si ca, inainte de a face sluj in fata strainatatii, e bine sa te uiti un pic la oamenii care te-au adus la putere.

Ar mai trebui sa invete ca cel mai puternic e cel care tine arma. De tragaci, nu de teava. Altfel, se vor intampla multe d-astea nasoale.

Una peste alta, ne-am luat-o. Si mi-e sila. De tot. Si mai ales de faptul ca vor veni in toamna sa-mi cerseasca votul, bazandu-se, din nou, pe ura mea.

Karakas spunea...

Nici nu stiu ce mai e de zis. Vizita lui Gordon cred ca a fost determinanta pentru a-l pune inapoi pe tron pe alesul lor. Asta inseamna "democratie" azi in lagarul trans-atlantic.

Anonim spunea...

Draga Constantin, sa-ti spun ceva interesant: sotia mea vorbise saptamana trecuta cu sotia unui mahar mare care se intalnise la o petrecere privata cu ambasadorul unei tari europene. Care ambasador i-a spus pe sleau: siniliul se intoarce la trei coceni, pentru ca asa au decis fratii nostri mai mari de peste ocean. La vremea respectiva ma gandeam ca sunt doar abureli dar in clipa asta ma intreb si eu ca omul... Misto democratia asta planetara. Atat de predictibila...

vgeorgicas spunea...

Ma asteptam la asa ceva.
Doar ca ma intrtisteaza. Niciodata nu am avut prea mare incredere in ”democratie”, un cuvint fara fond, dar acum nu mai am de nici un fel.

Ando spunea...

Noi suntem de vina in primul rand !
Ce era daca ieseau la vot 10 milioane nu 8,5?
Ce mobilizare au facut baronii USL-ului?
Nu mai putea sa zica nimeni "de'afara" nimic.
Propaganda "lor" a fost mai eficienta.Din pacate, asta e realitatea.
Atentie mare la parlamentare!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...