Ca un pescăruş baptist.
PS: acum, că Mubarack a luat-o din loc, gata, s-au terminat problemele Egiptului? Iar Obama trebuie să-i plătească drepturi de autor lui Ion Iliescu, pentru poanta aia cu "democraţia originală", construită de ei înşişi. Să nu fie democraţia şariei şi a paloşului, a lapidării şi a feregelei. Până una-alta, ura şi la gară! Probabil că desfiinţarea Parlamentului de la Cairo e un pas logic spre democraţia de tip nou, islamist. Dar ce ştiu eu? Analiştii americani e calificaţi, nevoie-mare, în materie!
6 comentarii:
sau e aceiasi Marie (junta militara) insa cu alta palarie :lol:
"I just heard someone ask Robert Gibbs if Obama had called anyone in Egypt since the resignation."
Who would he call, the head of the junta?
Cum ii zic americanii: "the smoking gun"
Maine, poimine cand va telefona la Cairo pe cine chiama si ce va declara jurnalistilor (?) sau e pacific ca nici ei nu mai creaza probleme (precum HM), cu totii sunt "embedded"
Pai un vorbitor din piata Tahrir zona de est (BBC-ul "acopera" stirea) striga la aia sa nu plece acasa pina cind armata nu semneaza un contract cu demonstrantii (cu toti?) ca preda puterea, ca altfel l-au schimbat pe Mubarak, de 82 de an, cu fieldmarshall Cutare, de 80 de ani...
Doua comentarii:
--bine arata aia la 80 de ani, se tin bine egiptenii din junta militara de guvernamint;
--pai la ce pana mea se asteptau?? Poate vor sa semneze fieldmarshall-ul cu El Baradei. (Obama vrea asta, e clar.)
In loc de Obama, care si-a aminat discursul cu o ora si jumatate si tot nu i-a iesit nimic, am preferat filmul de pe HBO, si se pare ca bine am facut. "Democratie originala", my eye, aratati-mi si mie o "democratie copiata". Lumea de azi e chiar foarte ridicola, pe cuvint.
And of course, since one must oficially sign things with one person only, that will always be the head of the junta, group, mob, party, you name it. Discussions in settlements are one thing, a contract is a contract and must be assumed by one leader. Care-i diferenta daca e Mubarak, Suleiman sau the good looking fieldmarshall? Ce se scimba? (Asta e o intrebare si pentru CTP, care in exaltarea ultimelor zile, cucurigheaza prea tare ca sa aiba timp sa asculte si alte argumente, sau for that matter, sa judece.)
Nu prea înţeleg motivul pentru toate criticile astea la adresa lui Obama. În primul rând e doar un politician şi nimic mai mult, nu e un soi de Mesia modern. Iar faţă de ce ar fi declarat şi făcut un republican e mult mai bine.
Democraţie originală? Dacă ar fi zis democraţie occidentală atunci mulţi egipteni ar fi înţeles "democraţia" pe care tocmai au răsturnat-o. Am mai spus în comentarii anterioare, occidentul e identificat cu regimul despotic şi corupt pe care l-au avut până acum. Nu se ştie ce o să iasă până la urmă - cel mai probabil o să iasă prost - dar asta nu-i poate fi imputată lui Obama.
Asta nu înseamnă desigur că americanii n-au făcut şi nu continuă să facă măgării cu carul. Şi noi trăim acum una din astea, iar lista e prea lungă pentru un comentariu.
Obama generally sux. N-o spun eu, o spun toti aia ale caror asteptari le-a hranit cind a venit cu valul si acum le cam inseala. Sint convins ca si un republican ar fi fost la fel de penibil in situatia asta.
Care Mesia? E vorba doar sa nu scoata prostii pe gura, si sa aiba bunul simt sa taca daca n-are nimic de spus. Obama s-a pomenit vorbind prostii de multe ori deja. (Si presupun ca se intelege ca nu numai el e vinovat de asta, si ca are consilieri de prima clasa, pe intreaga masura de prostie si lipsa de realism ca si Condoleeza Rice, de exemplu.)
Obama de fapt nu e o persoana, e o institutie. Asa ca orice i se imputa in calitate de presedinte, merge si subrezeste institutia. Ca persoana, are ghinion ca America pierde teren in asa viteza in vremurile lui. Probabil ca un program generos, ca acela cu care a fost ales, merita vremuri mai bune. Pe astea, administratia Obama le gestioneaza foarte, foarte prost, iar el continua sa dea promisiuni pe goarna. Drept pentru care, pe el personal, in banuiesc de lipsa de onestitate... Parerea mea.
Nu cred ca le va trebui egiptenilor 10 ani ca sa-l regrete pe Mubarak asa cum il regreta acum romanii pe Ceausescu.
Nu atit pe Ceausescu ci vremurile acelea care erau net mai favorabile romanilor decit cele de acum.
VOm vedea.
Deci nu ca ne-ar mai interesa subiectul, ca avem des autres chats a fouetter noi romulanii, dar a iesit tanti Hillary Clinton la rampa si a zis ca Iranul ar trebui sa urmeze the wind of change care strabate regiunea...
Citeva comentarii:
1. De ce s-au intrebat amerlocii doua saptamini ca ce-o sa iasa in Egipt daca ei au strinit-o?
2. Desteptii (de amerloci) nici azi n-au idee ce se intimpla in Egipt, si stau cu frica in pantaloni. Cu alte cuvinte, incepe cind zicem noi si se termina cind si cum vrea ea. Revolutia, I mean. Au scurmat si nu le-a iesit. Istoria se repeta.
3. Ghaddafi, "prietenul omului", ii trimite pe refugiatii palestinieni inapoi acasa, cu familii cu tot, sa le stea la evrei in coasta pina le dau aia tara inapoi. La ce le si ne mai trebuie dusmani?
Plus marea intrebare: WTF!? Credeam ca lumea e condusa/minata de oameni mai destepti.
Si morala: aia care sint mai tineri acum (si media de virsta in Egipt e chiar mare fata de alte zone, sarace si ele, ia vedeti aici: http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/01/02/old_money, fwd. Beranger) ne vor minca pe piine pe noi, "lumea civilizata". Vor fi, in citiva ani, foarte, foarte mortivati, pentru ca nimic nu motiveaza ca foamea. Eu in locul americanilor nu m-as aseza bine pe scaun de pe-acuma...
Basca, tot via Beranger, cine conduce (detine) Egiptul: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2011/02/12/BU1V1HLVP6.DTL. Pe astia vor americanii sa-i urneasca de pe loc? Wow!
In acest timp, noi romulanii, musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu palma, jucam in piesa lui Basescu, serenely unaware ca lumea se duce dracului in jur.
Cit despre pescarusul dvs., cred ca e Jonathan Livingston. Sper ca e.
Trimiteți un comentariu