Riscurile prostiei

Se dă graficul de mai sus. Se mai face precizarea că actualul Cod al Muncii a fost adoptat în 2003. Se pune întrebarea: cât de bou să fii să faci următoarele afirmaţii, cu graficul pomenit sub nas: " Este ironic cum tocmai statul – care a întocmit unul dintre cele mai socialiste coduri ale muncii din Europa – îl flexibilizează acum. Nu de grija companiilor, ci pentru a-şi rezolva propriile probleme. Efectele unui Cod al Muncii absurd se văd – în România mai există doar 4 milioane de contracte de muncă. Logica pieţei este una destul de simplă, deşi nu se potriveşte deloc cu a legiuitorului."

 

Din 2004 până în 2008 numărul contractelor de muncă a crescut constant, în vigoare fiind Codul ăla comunist pe care îl demască acum cu mânie capitalistă tot felul de cretini, care îl iau drept alibi pentru prostia, ticăloşia şi incapacitatea lor de a guverna o ţară.

 

 

Cauzele pentru care a scăzut numărul contractelor de muncă după 2008 sunt cu mult mai complexe. Dincolo de politicile economice ale guvernului boc, care au reuşit sinistra performanţă de a "ucide" circa un milion de locuri de muncă, trecerea la negru a unora dintre ele, nu puţine, este legată nu atât de costurile mari ale contribuţiilor sociale(cele mai multe erau contracte cu salariul minim pe economie!), cât mai ales costurile uriaşe ale finanţării activităţilor productive, despre care nu prea vorbeşte nimeni. Neplata contribuţiilor, prin apelul la munca la negru, este o soluţie ideală pentru reducerea costurilor finanţării.

 

 

Sunt multe tâmpenii în analiza cu pricina. Care este profund necinstită, pentru că face propagandă unei măsuri inepte a Guvernului, respinsă de partenerii sociali. Pot pune pariu că nici modificarea Codului Muncii, nici reducerea contribuţiilor sociale nu vor genera vreun loc de muncă. Doar creşterea economică viguroasă poate genera aşa ceva. Dar boc nu poate vorbi despre creştere economică, el nu ştie decât cum să prăbuşeşti o economie, nu cum s-o pui pe roate.

 

 

Exemplul pe care am să-l tot dau este cel al SUA. Doar 47% dintre contractele de muncă sunt full time. Poţi fi dat afară sau angajat fără prea multe formalităţi. Cu excepţia statului şi a transnaţionalelor, cele mai multe locuri de muncă din sectorul privat american nu sunt purtătoare de cine ştie ce cheltuieli sociale, gen plan de pensii sau asigurări de sănătate. Şi cu toate astea economia americană nu mai reuşeşte să creeze locuri de muncă, pentru că altele sunt motivele pentru care se investeşte într-o ţară. Iar în România nu va investi nici dracu' dacă nu va avea infrastructuri, dacă forţa de muncă nu va fi calificată, statul funcţional, serviciile publice, de calitate, şi guvernarea, de bun-simţ.

 

 

Asta e: cele mai mari riscuri pentru economie vin din imbecilitatea celor care administrează statul şi din lipsa unei expertize economice independente de politic şi de ideologii, care să funcţioneze pe post de avertizor şi de corector al politicilor proaste promovate de politic.