Viaţa bate propaganda

boc şi ăla de la muncă, de nu-i reţin numele, nici să mă pici cu ceară, se strofocau la tembelizor să ne convingă ce bine o să ne fie cu noul Cod al muncii, şi ce rău ne e cu ăla de acum. Tâmpiţii ăştia doi chiar nu înţeleg nimic. Drept pentru care postez separat comentariul Fluierătorului, ardelean şi el, care are experienţele lui în materie de relaţii de muncă, şi care taie scurt elanul propagandistic al celor doi guguştuci. Cum ar veni, viaţa bate propadanda:

"Deh, asta e un vis de care am auzit eu de multa vreme, s-a mai spus si ca robotul care face munca omului il va elibera pe acesta de la treburile repetitive si nepotrivite, se considera, cu natura umana, si-i va da posibilitatea sa traiasca mai frumos, investind in educatie, timp liber, competenta, arta, whatever. Vise, taica, vise care au luat omul drept ce nu este: o fiinta care sa mai evlueze la nivel macro.

Vedeti dvs., omenirea n-a evoluat prin progresul tehnologic decit la capitolul lene si consum. Foarte putini oameni, pe care o statistica macro nici nu-i observa, au inteles ca inlocuirea lor prin masinarii de fapt le deschide usa pentru viata lor pe termen mediu si lung, majoritatea au considerat ca li se trinteste in nas usa satisfactiei si auto-gratificarii imediate prin consum. A cistigat intentia de consum, homo americanus s-a prostit si s-a ofticat in ultimii 30 de ani, si so bad so sad, cind sa luam si noi, romanii, putina frisca de pe tort, salut tortul, ca pentru noi care vroiam exact satisfactia consumului, nu mai e nimic de adjudecat.

Flacaii cu generozitatea despre care spuneti, aceea ca oameni mai multi vor munci mai putin pe aceiasi bani, erau la moda debitind aceasta utopie acum 20-25 de ani. Se vede in vestul Europei de imediat un deceniu ca asta nici macar ca s-a intentionat vreodata, altfel de ce sa angajeze Arcelor Mittal sezonieri cu miile in Le Havre, si de ce sa nu schimbe guvernul german contractele de munca pe durata nelimitata cu precaritatea back in 2006-2007, inainte de criza...

Cu ce s-au ales? Cu saracirea si precarizarea in masa din Franta, mai ales a tinerilor si a celor cu educatie mai putina, care i-au dat cu Molotovul in cap lui Sarkozy si l-au facut dintr-un ministru de interne mina-forte un presedinte clown, de risul curcilor bete. Cu precarizarea oricarui job calificat in Germania, de au ajuns specialisti sa se vinda pe doua treimi din salariul anterior fara sa mai progreseze profesional, pentru ca de ce sa vrea patronii sa investeasca intr-o resursa pe care n-o folosesc numai ei!? Jakob Schrenk prinde bine fenomenul in a sa "Arta exploatarii de sine", asta inseamna Work 2.0, omul, si mai ales specialistul, ca piesa de schimb...

In Romania, firme mari iau oameni in leasing deja de o vreme, ca de exemplu aceea in care lucrez, pentru care un recrutor mare de pe piata angajeaza muncitori la banda si-i "imprumuta" mega-corporatiei pe 6 luni, urmind ca aceasta sa-i califice intre timp (macar cu atit se aleg, cu o luna de calificare la locul de munca), si sa-si aleaga preferintele dupa expirarea perioadei de leasing.

Eu n-am intrat sub umbrela asta, sint specialist si din fericire am prins anul trecut alt trend, cit o mai tine. Cind n-o mai tine, si onor codul muncii nou le ofera corporatistilor, dar si pleziristilor de apartament (paduchii mici ce se mai lipesc de consultante si se cred specialisti), scula cu care sa-mi taie elanul, o sa ma vind pe piata ca un cos de mere de consum, frumoase si lucioase acum, dar care nu se vor reinnoi niciodata, ci numai se vor ofili, caci numai eu voi fi interesat de investitia in cresterea competentelor mele, si ca sa maninc o piine voi munci, si nu voi avea timp de studiu...

De-asta am mai afirmat ca noul cod al muncii deschide usa spre lovirea in moalele capului a invatarii continue prin dezinteresarea celor care folosesc specialisti. Aia 25% care ar fi specialistii stabili sint asa numai in teorie, unde lumea este ideala si oamenii sint corecti si de buna credinta. In lumea reala, a unei mari corporatii in care lucrez, cu capital si management strain (ca sa stiti la ce sa va asteptati), posturile cheie, la care circula informatia strategica, sint ocupate prin sistemul de pile-cunostiunte si relatii ai HR-ului si middle and upper managementului, nu neaparat de specialisti. N-ai pe nimeni, n-ai spate, oricit de bun ai fi. Oricind se va ivi cineva din gasca, si te va dizloca. Oricind, pe pretext de economisire, se va angaja unul mai ieftin, fara nici o strabatere ca rezultatul final al muncii s-ar putea sa scada dramatic in calitate.

Asa ca se instituie precarizarea la orice nivel, dimensiune si natura a activitatilor posibile, si pentru un om stapinitor de meserie sau mestesug de top, singura cale va fi plecarea. (Nu va gasi nici acolo ciinii cu covrigi in coada si apreciere, pentru ca aia unde se va duce aplica de mult ceea ce noi incepem acum.)

Deci, my dearest, omenirea a ajuns in marele impas al postistoriei, acela de a considera omul o marfa, o cifra, o statistica, un scalv care sa munceasca si sa consume programat, la comanda unui grup restrins. La nivel global vor fi putini aceia care nu vor fi asa, vor fi, cum am spus, ignorati de statistici, si cam asa vor disparea incet, incet, si ideile.

Unless somebody decides to do something... Dar ce-ar fi de facut, pentru ca nimeni nu s-a ridicat de-a lungul vremii pentru idei, toti s-au ridicat impotriva foamei, si daca vorbesc asta in mediul in care ma invirt (care da dovada de credulitate si obedienta chiar si la nivel de studii postuniversitare), se uita lumea la mine ca la urs... Am mai ridicat eu pumnul sus pentru "dreptate" in ultimii 12-13 ani, si m-am ales cu o foarte frumoasa pozitie de off-side, am pierdut compania unor oameni pe care ii credeam prieteni, si n-am cistigat nici o simpatie a vreunui mediu "de idei". Asa ca le latru cum vedeti, drept pentru care va rog sa ma scuzati pentru lungimea si tonul mesajului, dar din cind in cind trebuie sa mai dau pe gornitza ce ma roade, ca-mi plezneste pastaia altfel... Cu simpatie, certainement."

 

 

Asta e viaţa, prieteni! Propaganda e pentru proşti, sau pentru ăia de vor să-şi justifice eşecul.

Trăiţi mai prost, lucrând mai mult

Tot despre muncă, dar în alt fel. Mi se pare de-a dreptul sinistră ideea că oamenii  pot fi "luaţi" în leasing, precum mijloacele fixe sau mobile. Este o evoluţie către "muncitorul jetabil": te-ai folosit de el, gata, ura şi la gară! Ce performanţă poţi cere unor oameni închiriaţi cu ziua sau cu săptămâna, hai, luna, care trebuie să lucreze, totuşi, în echipă, să interacţioneze. Una e să ai nevoie de un sudor specializat sau de un macaragiu pentru două zile, şi alta de muncitori la o bandă se producţie, fie şi pe termen scurt.

Chiar şi în cazul echipelor pe proiecte nu prea funcţionează jucăria. O echipă trebuie să aibă un anume grad de omogenitate, în pregătire, în modul de abordare a problemelor. Nu poţi să comanzi unor firme de leasing: "trei informaticieni, un structurist, doi matematicieni, un designer", şi să aştepţi rezultate a doua zi. 

În acest fel ne pierdem independenţa de a alege şi de a dispune liber de forţa şi energia noastră. Suntem doar nişte piese, cu care o voinţă mai puternică decât noi construieşte şi desface mecanisme de maximizat profitul. Atât şi nimic mai mult. De fapt ne îndreptăm spre ceea ce "profeţea" în 1989 Andre Gorz: marginalizarea a 50% dintre lucrători. Înainte de a-l cita, vă reamintesc o cifră: în acest moment în SUA, patria fexibilizării muncii, doar 47% dintre angajaţi mai au o normă întreagă, restul sunt cu timp parţial de muncă.

"Towards 50 per cent Marginalization

A progressive wide-scale reduction in working hours without loss of income is the necessary (though not sufficient, as l will go on to explain) condition for the redistribution of paid work amongst all those who wish to work; and for an equitable redistribution of the unpaid work in the private sphere. Everyone must therefore be able to work less so that everyone can lead a better life and earn their living by working. This is the only way the trend towards an increasingly deep division of society, the segmentation of the labour market and the marginalization of a growing percentage of the population can be checked and then reversed.

According to a study by Wolfgang Lecher, of the WSI (the Institute of Economic and Social Research of the DGB), the continuation of the present trend would lead, within the next ten years or so, to the following segmentation of the active population:

- 25 per cent will be skilled workers with permanent jobs in large firms protected by collective wage agreements;

- 25 per cent will be peripheral workers with insecure, unskilled and badly-paid jobs, whose work schedules vary according to the wishes of their employers and the fluctuations in the market;

- 50 per cent will be semi-unemployed, unemployed, marginalized workers, doing occasional or seasonal work and `odd jobs'. Already 51 per cent of the active population in France aged between 18 and 24 fit into this category (26 per cent unemployed, 25 per cent doing `odd jobs'); and the percentage is even higher in Italy, Spain, the Netherlands and (especially) Britain."

Omul nostru era atunci foarte optimist, de vreme ce credea că vom putea trăi mai bine, lucrând mai puţin. Acum vom trăi mai prost, lucrând mai mult. Este vremea revanşei capitalismului împotriva aquisului social. Ce-a dat cu o mână, în silă, câtă vreme a existat alternativa "comunistă", ia acum cu amândouă, cu furie. Asta e realitatea. Şi va fi tot mai greu s-o schimbăm.

Ce-şi face omul cu mâna lui...

Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru noul Cod al muncii. Şi, fără îndoială, el va fi adoptat. Dacă îşi închipuie cineva că puterea are chef de scandal acum, iar băsescu e serios în intenţia lui de a-l schimba pe boc, ăla nu ştie în ce ţară trăieşte!

Nu ştiu, poate actualul Cod al muncii avea nevoie de ceva schimbări. Dar una e o schimbare negociată, şi alta e impunerea voinţei Guvernului, în ciuda opoziţiei sindicatelor şi unei mari părţi a patronatelor, impunere în dulcele stil băsesc: "aşa vrea pula mea!" Pentru că, de fapt, asta e singura motivaţie a ocolirii Parlamentului, prin procedura angajării răspunderii.  Dacă chiar ardea în privinţa Codului, se putea invoca procedura de urgenţă pentru dezbatere şi adoptare. Doar că la procedura cu pricina nu ai cum să-i ţii pe ciumeţii din majoritatea guvernamentală în bănci, la vot, cum au să facă, după procedura cunoscută, la votul Moţiunii de cenzură. De unde se vede că în România se guvernează fără a exista o majoriotate reală, ci doar una virtuală, şi tot ce înseamnă majorităţi pentru legi organice nu există.

Pot pune pariu oricând şi cu boul de boc, care e tot mai abulic şi mai rupt de realitate, şi cu vaca de Vass, care e tot mai agresivă, de parcă a dat strechea în ea, că noul Cod NU va genera NICIUN loc de muncă în plus! Pentru că asta nu are nimic de-a face cu Codul muncii. Are de-a face cu capacitatea economiei româneşti de a genera locuri de muncă. Care şi înainte de 2008 era redusă, în ciuda creşterii economice susţinute. Acum, când creditarea investiţiilor este spre zero, iar investiţiile străine directe au scăzut drastic, fonduri europene nu prea atragem, iar banii statului se duc pe tot felul de comedii, lucrurile stau şi mai prost.

Nimic din politica economică a guvernului boc nu se adresează creşterii capacităţii economiei de a crea locuri de muncă. Noul Cod rezolvă câteva lucruri, ale unei anumite clientele economice a portocaliilor, nu ale economiei româneşti: creşte intensitatea muncii, şi astfel reduce investiţiile destinate retehnologizării, pentru a creşte productivitatea muncii, scad costurile licenţierilor colective practic la zero, se elimină sindicatele din ecuaţia negocierii contractelor de muncă. Iar statul vrea şi el, ca angajator, să poată da afară fără bătăi de cap, să scape de indezirabili, de sindicate, să controleze forţa de muncă şi să o supună voinţei politice.

Este un soi de "ce iei pe mere, dai pe pere". Pentru că o mână de lucru anxioasă va genera mari probleme patronilor, unele cu consecinţe grave. Şi cu costuri pe măsură. Iar cei mai calificaţi vor pleca repede afară, mai ales că economiile ţărilor din UE îşi revin.

S-ar putea ca dobitocii care acum i-au presat pe boc şi ai lui să schimbe Codul muncii să se căiască amarnic, pentru că lăcomia a fost mai puternică decât raţiunea. Iar boc s-ar putea să constate că, în loc să ajute creşterea economică, bulversarea relaţiilor de muncă scufundă corabia economică, iar recesiunea o să-i râjească în nas şi anul ăsta, şi anul viitor. Dar ce-şi face omul cu mâna lui, onanism se cheamă!

Nu mă interesează...

1. Nu mă interesează Gala de decernare a Premiilor Oscar. A devenit o ceremonie ineptă, care nu mai spune mare lucru, iar de cele mai multe ori filmele premiate sunt cel mult mediocre. Dar pentru sistem sunt bune. Oscarul este ca o etichetă Chanel sau Gucci pusă pe o haină care altminteri ar costa de zece ori mai puţin.

2. Nu mă interesează ce spune Roberta Anastase. Individa asta nu are minte nici cât o bibilică. Caz închis!

3. Nu mă interesează şedinţele de duminica seara(de fapt nicio şedinţă) a oranjgutanilor. Când e vorba de mimarea democraţiei, nu-i nimic de văzut. Poate cel mult mizeria politicii româneşti.

4. Când România este condusă de analfabeţi politici şi economici, care pun în pericol viaţa şi bunurile a 22 de milioane de români, faptul că Bercea Mondial este analfabet, dar are carnet de conducere, nu mă interesează. Este un lucru benign: în cel mai bun caz Mondialu o mierleşte singur, în cel mai rău caz  ia şi vreo-doi trei cu el în mormânt. Politicile Guvernului pot băga în mormânt zeci de mii de români numai prin desfiinţarea spitalelor.

5. Nu mă interesează divorţul Columbenilor, aşa cum nu m-a interesat nici nunta lor, nici căsnicia lor. Două scursuri, una cu bani, alta ahtiată după bani, au oferit timp de cinci ani un spectacol degradant, şi vor continua să-şi etaleze în divorţ mizeria morală.

6. Nu mă interesează labingbolul românesc.

7. Nu mă interesează halucinaţiile lui Sebastian Lăzăroiu.

Cred că pentru o zi de duminică ajunge!

Reţeta unei revoluţii

E foarte simplă: scutiri de taxe şi de impozite pentru bogaţi,  austeritate bugetară pentru săraci. Nu vă bucuraţi, nu e vorba despre România, este vorba despre SUA, în contextul revoltelor din nordul(şi sudul? că se mişcă şi ăia din Zimbabwe) Africii şi din Orientul Mijlociu. Găsiţi o mulţime de date şi de fapte în sprijinul acestei afirmaţii în  cartea lui David DeGraw, “The Road Through 2012: Revolution or World War III.” Aici sunt publicate fragmente din carte,  şi merită să le daţi atenţie:

"Let’s recap the statistics: we have 59 million people without healthcare, 52 million in poverty, 44 million on food stamps, 30 million in need of work, seven million foreclosed upon and five million homes over two months late in their mortgage payments. Meanwhile, all new political policies and proposals on the table, on the state and federal level, are committed to major cuts in social services. In a sign of what’s to come, Obama’s first disclosed spending cut targets the poor...

“To prove it is ‘serious’ about the deficit, the White House proposes cutting a program that helps pay heating bills. The Obama administration… will propose big cuts to a program that provides energy assistance to poor people when it unveils its suggested 2012 budget. ‘The Low Income Home Energy Assistance Program, or LIHEAP… would see funding drop by about $2.5 billion from an authorized 2009 total of $5.1 billion.’ The news is generating a lot of outrage… in large part because of a paragraph that suggests that the White House wants to gain political advantage from being seen as tough on the most vulnerable Americans — people who can’t afford heating oil during cold winters…. If the White House wants to convince Americans that it is serious about budget discipline, it should do so by ‘going after powerful vested interests rather than those least able to defend themselves within the political arena.’ The White House could redouble its efforts to cut oil company subsidies or repeal tax cuts for the rich, for example.”

Vă sună cunoscut? Ce vrea să facă boc şi ceata lui de voşi şi de tembeli? Păi, să taie subvenţiile pentru căldură şi alte ajutoare pentru săraci!

DeGraw îl citează pe editorialistul NYT, Bob Herbert, care spunea, într-un articol, "Democraţia americană zdrobită de elitele economice": "One state after another is reporting that it cannot pay its bills. Public employees across the country are walking the plank by the tens of thousands. Camden, N.J., a stricken city with a serious crime problem, laid off nearly half of its police force. Medicaid, the program that provides health benefits to the poor, is under savage assault from nearly all quarters.

The poor, who are suffering from an all-out depression, are never heard from. In terms of their clout, they might as well not exist. The Obama forces reportedly want to raise a billion dollars or more for the president’s re-election bid. Politicians in search of that kind of cash won’t be talking much about the wants and needs of the poor. They’ll be genuflecting before the very rich.” 

Să n-o lungim: un astfel de sistem nu are cum funcţiona aşa pe termen lung. Mai devreme sau mai târziu o să crape. Iar cei foarte bogaţi vor regreta amarnic fiece bănuţ primit cadou din sărăcia altora. Dacă vor mai avea timp de regrete...

Cu ce ne-am ales?

Prezenţa la Bucureşti a lui Adam Michnik a stârnit muşuroiul de lepre care funcţionează pe post de "intelectuali publici" în ţara asta de căcat! De ce? Simplu! Omul nostru le-a pus o oglindă în faţă, şi le-a spus direct şi fără menajamente cine sunt. De două săptămâni, de la conferinţa de la Ateneu, gura nu le mai tace, critica nu le mai place. Liiceanu a primit o scaltoacă  pe care n-o s-o uite prea uşor, dacă o s-o uite vreodată! A primit fix ce merita!

Nu vroiam să scriu despre asta, chiar dacă apărarea lui Liiceanu" ia aspecte isterice şi e de un penibil crunt, vezi articolul de vineri al lui Tapalabă, pe HotNews.  N-o fi Dinu Păturiciu omul care să dea lecţii de morală, dar într-o democraţie are dreptul la opinie. Şi nu putem trece peste adevărul cuprins în acea opinie, doar pentru că emitentul ei nu-i tocmai uşă de biserică. Altminteri ar fi o tăcere asurzitoare în spaţiul public.

M-a stârnit Beranger, indignat şi el că acum crema intelectualităţii române o dă pe diferenţa dintre bolşevic şi menşevic, pentru a ocoli esenţa spuselor polonezului, rămas, fundamental, un democrat de stânga, ceea ce idioţilor le pute. Îl citez pe Beranger: "Fireşte, crema intelectualităţii române (să mă scuze legile universului că folosesc aşa o sintagmă cu referire la nişte scursuri) a fost preocupată de un singur aspect: până la urmă, dacă Michnik a acceptat că Liiceanu nu ar fi fost bolşevic cu Apelul său, ci menşevic, ce înseamnă aceasta? S-a băgat în seamă până şi Conu Dinu, etalonul moralităţii. Curul de Tismăneanu s-a grăbit să replice că menşevic nu înseamnă “aproape bolşevic”, ci “anti-bolşevic”. Onoarea filozofului cu pantofii rupţi este salvată!

Ce n-au înţeles scursurile care se cred societate civilă, crema intelectualităţii, etaloane morale şi mai cu seamă foşti dizidenţi este că Adam Michnik e dintr-o cu totul altă stofă decât ei. Fără a-şi nega morala de sorginte catolică, Adam Michnik a pledat pentru moderaţie şi dreptate, afirmând că nu i se pare normal ca unii polonezi să citească Evanghelia pe dos, în spiritul lui Urăşte-ţi aproapele.

Singurul spirit democratic din sală, Adam Michnik, a afirmat că fiecare individ trebuie condamnat de justiţie, şi anume doar pentru faptele pe care le-a comis, nicidecum condamnat “la grămadă” pentru apartenenţa la un grup. Acolo unde politica intră pe uşă, justiţia pleacă, a mai afirmat Michnik.

Isteria aşa-zisei societăţi civile cu privire la decomunizare şi lustraţie — îmi pare rău că Michnik n-a adus vorba şi de aceasta din urmă — sunt pur bolşevice, căci sunt condamnări politice, neavând nimic în comun cu democraţia ori cu libertatea. Dar cine să priceapă acest adevăr elementar?"

 

Pleşu, partenerul de "şuetă" al lui Michnik la Ateneu(spun "de şuetă" pentru că, spre deosebire de polonez, Pleşu nu e capabil de dialog, lui îi place să se audă, iar dacă şi-a păpat la timp cremşnitul, toarce ca un motan despre orice!), comite un soi de "erată" la întâmplarea de la Ateneu, de acum două săptămâni, într-un mediu protector, la ICR, moşia lui Patapipi.  Şi ne spune el, din proprie experienţă, fără îndoială, de ce nu fac nimic "intelectualii" români.

 

"Mereu apare intrebarea: "De ce nu fac nimic intelectualii? De ce nu se implica?" Cand se implica, se spune: "Ce cauta, dom'le? De ce nu-si vad de treaba lor? De ce nu stau sa scrie carti? Ce cauta ei pe scena politica?

 

Nu mi se poate reprosa ca nu "m-am bagat". M-am bagat si la Ministerul Culturii, si la Ministerul de Externe, si la Cotroceni... unde nu m-am bagat? Asa incat pe forumuri sunt destui care, dupa fiecare articol, imi reproseaza cum am fost eu cu toate puterile. Si cu ce m-am ales?"

Păi, aşa cum arată întrebarea aia bolduită de mine, "intelectualul" român judecă implicarea doar în termenii pieţei: costuri-beneficii. Dacă nu se aleg cu nimic, la dracu se mai implică? Deşi nu se pot plânge că nu s-au ales cu nimic: Liiceanu s-a ales cu o editură, îşi pune curul când în Romeo, când în Siegfried, îşi dă pe fizic cu cosmeticale scumpe, şi, în general, îi merge bine. Patapipi s-a ales cu ICR, Pleşu nu nici el muritor de foame, şi lista poate continua. 

Întrebarea este: noi, românii, cu ce ne-am ales de pe urma "intelectualilor publici"? Că de pe urma lui Michnik polonezii s-au ales cu o democraţie oricum mai funcţională şi mai civilizată, şi cu un reper moral, un om care practică ce predică.  Mu ie cazul în Românica, cu Pleşu şi compania.

A, cu ceva tot ne-am ales: cu reproşurile lor. Noi suntem vinovaţi că ei nu se implică: nu-i înţelegem, şi ca atare nici nu-i merităm: "Eu ma indoiesc ca daca, prin absurd, noi am intra in politica si am candida la cine stie ce functie, am avea electorat. Nu. Asa cum simt eu electoratul roman dupa 20 de ani de experienta post-revolutionara, nu mi-e clar care-i sunt criteriile. Intr-o tara in care Dan Diaconescu ia 20% din voturi, mi-e frica sa ma prezint!"

În chip de concluzie la astea, un citat din Beranger: "Un om a venit la Ateneul Român, iar un număr de schelălăitori au crezut că tot universul se învârte în jurul augustelor lor prezenţe puchinoase, şi că totul e cu referire la onoarea lor, care trebuia salvată. De înţeles, n-au înţeles absolut nimic, dar măcar s-au băgat în seamă. "

Micul Paris

Kelemen Bela îi ia locul lui Marko Hunor

Bine, e Kelemen Hunor. Şi ce dacă? Se schimbă ceva în politica UDMR? N-au să ne mai fută la cap cu autonomia aia a lor, care înseamnă obţinerea de privilegii pentru etnicii maghiari şi formarea Micii Ungarii în mijlocul României? N-au să mai profite de politicienii români, ahtiaţi după putere, pentru a-şi atinge obiectivele? Asta e! Să aplaude cine poate şi are de ce. Eu nu am. Drumul UDMR este unul care nu se intersectează cu al meu nici măcar în coşmaruri. Aşa că pa! Să fie la ei acolo! Kelemen Bela i-a luat locul lui Marko Hunor!  Mare brânză!

Domeniu interzis

Obiceiuri de nuntă în politica de doi bani

Congresul UDMR s-a transformat într-un penibil şi stângaci ritual de peţit, în care şi USL, şi PDL se învârt de mama focului, ca nişte goriloi în călduri, în jurul UDMR, poate, cine ştie, după Congres, el e alesul.  Şi uite aşa se joacă fata, când pe stânga, când pe centru, când pe dreapta, cu ochii la ţâţa statului...

Neon light

Un sfat pentru USL

Nu ştiu dacă Blejnar este sau nu vinovat de cele pe care i le impută tot mai multă lume, cunoscătoare a fenomenelor al dracului de normale, după standardul autohton, în vămi. Cum nu ştiu dacă el e locul în care se opreşte şpaga, sau doar un macaz în drumul ei spre alte personaje politice, mult mai importante.

Ştiu un singur lucru(cu sau fără sondajele lui Dâncu şi compania): orice zi în care Blejnar stă în fruntea ANAF costă un punct procentual în minus PDL. Tipul trebuia să zboare din prima zi a scandalului. Dar trebuie să acopere nişte urme, probabil, de vreme ce pedeliştii nu l-au mătrăşit până acum. Sau poate nu vor să dea satisfacţie mogulilor. Poţi să ştii? Oricum mă doare în cur de PDL şi de viitorul lui. Sper din toată inima să fie mai crâncen decât cel al ţărăniştilor. 

Dacă au minte, Antonescu şi Ponta ies repede cu un proiect de lege privind depolitizarea radicală a funcţiei publice. Şi spun: "Cetăţeni! În clipa în care venim la guvernare, imediat după ce Parlamentul e validat şi funcţionează,  asta e prima lege pe care o adoptăm!"

Principiile sunt simple: politice sunt doar posturile de miniştri, secretari şi subsecretari de stat, plus cabinetele lor, reduse la două-trei persoane. Restul se ocupă doar prin concurs, inclusiv la nivelul secretarilor generali ai ministerelor. Treaba asta, care presupune nişte examene, se va finaliza într-un an de zile. De asemenea, într-un an de zile se vor depolitiza funcţiile de prefect, subprefect, şi şefi de servicii deconcentrate, plus cvasitotalitatea şefilor de Agenţii. Aş merge chiar mai departe şi aş accepta ca în domenii sensibile, la concurs să se poată prezenta şi cetăţeni din UE. 

Dacă nu fac asta, au toate şansele să fie percepuţi ca nişte simpli demagogi. Ştiu că nu este o măsură uşoară, că mulţi clienţi ai liberalilor şi pesediştilor bălesc după posturile astea. Să rămână cu balele, sau să pună burta pe carte. Cred că la nivel naţional vreo sută şi douăzeci de posturi politice de demnitari sunt suficiente. Restul, după merite. 

Iar dacă cei care ocupă un post, ca urmare a unui concurs, nu se simt comozi cu o guvernare sau alta, au soluţia demisiei. Şi postul se ocupă tot prin concurs. Aşa poate începem să construim o meritocraţie, care să administreze statul ăsta cât de cât performant. Iar funcţionarii statului să fie plătiţi, nu să li se dea pomană, pentru că dacă nu facem asta, vom tot afla de la Curtea de Conturi de miliarde de euro cheltuite anual  cum vrea muşchii unuia sau altuia, pus politic.  În plus aş schimba drastic legea finanţării partidelor politixce, în sensul creşterii alocaţiei de la stat pentru partide, pentru a micşora influenţa finanţării oculte asupra deciziilor politice.

E un sfat sincer, şi gratis. Cu o astfel de Lege se pot câştiga mulţi votanţi, sătui de circul numirilor politice şi de corupţia generalizată din ţară. Dar mă tem că nu se va întâmpla nimic. Pentru că şi USL are cheltuieli de campanie, nu doar PDL... 

Trou de mémoire

Am găsit aici două fotografii ale zonei cuprinse între Gara de Nord şi Buzeşti-Berzei, făcute din Hotel Nord în anul 1976. Şi, spre ruşinea mea, deşi în acea perioadă eram student, şi făceam cele mai multe cursuri în sediul vechi al Politehnicii(din care puteţi vedea o parte în colţul din stânga al celei de-a doua fotografii), nu-mi mai amintesc clădirile din prima fotografie. Probabil am intrat în magazinele acelea. Sigur am intrat în librăria care era la parterul clădirii din intersecţia Griviţei-Buzeşti(ruinele ei au fost dărâmate recent). Nu cred să fi văzut vreun film la "Feroviarul", care era lipit de librărie. Sigur nu am intrat nici la cinema "Dacia". Cum locuiam la căminele din "Regie", luam tramvaiul 13(era mai simplu) până în centru, coboram cam în dreptul Casei de Cultură a MAI, şi de acolo mergeam la Cinematecă, sau pe "Bulevardul Cinematografelor"(6 Martie, ulterior Gheorghiu-Dej), sau la "Luceafărul". Era mai civilizat şi lumea, mai spălată.  

Tot în prima fotografie, în dreapta, se vede un colţ al blocului care are la parter Agenţia de Voiaj a CFR. Acolo a locuit un om căruia îi port o frumoasă amintire, profesorul de mecanică Mişu Atanasiu, un om extraordinar, cu mult umor, şi care şi-a iubit necondiţionat meseria, şi studenţii. Deşi urcam des la el, când eram în zonă, nu-mi reamintesc părculeţul, şi nici intrarea aia către o budă subterană, din dreptul cinematografului "Dacia". 

Nu-mi amintesc nici când a dispărut întreg frontul ăla de clădiri, dintre "Hotel Griviţa", pe care îl vedeţi în cea de-a  doua fotografie, şi intersecţia Griviţei cu Buzeşti. Să fi fost după cutremur? Să fi fost în anii '88-'89? Să fi fost după? Acum acolo e un soi de showroom al celor de la "Rădăcini", şi o pajişte plină cu maşini în leasing, pe care firma le-a luat de la proprietarii care nu le-au mai putut plăti. Şi  multă mizerie. Hotelul Griviţa stă şi el să cadă, şi poate asta se şi aşteaptă. Şi de hotel mă leagă amintiri plăcute. Avea o pizzerie, cuptorul era cu lemne, şi la pizza serveau minunate vinuri de Murfatlar. Chiuleam de la cursuri şi laboratoare, prin anii patru-cinci, şi ne regalam cu o pizza cât roata carului şi cu vin rece. 

Sper că n-au să demoleze hotelul Griviţa. Mie îmi place, şi un investiotor deştept ar putea face din el un punct de atracţie, dacă îl  restaurează şi mobilează cu gândul la anii 20-30 ai secolului trecut. Oricum, poate fi reparat şi adus la o înfăţişare decentă. Face pereche bună cu sediul Politehnicii. Aia chiar ar putea fi o zonă interesantă, dacă ar fi abordată fără prejudecăţi şi nu după principiul:"Ţării, cât mai mult beton şi sticlă!".

Concepte româneşti

N-om fi noi genii în domenii cu înaltă încărcătură intelectuală, dar în materie de corupţie pare că dăm lecţii la nivel global. Azi am auzit una de-ţi tresaltă mândria de a fi român: şpaga pe abonament. Cu alte cuvinte, plăteşti abonament cui trebuie, ca să poţi face evaziune fiscală prin vamă. Un nou concept, nu-i aşa, îşi face loc în conştiinţa publică: abonamentul la încălcarea legii. Ce urmează? Să-ţi cumperi permis pentru crimă, cum îţi cumperi autorizaţie pentru a vâna un mistreţ?  Inventivă naţiune, să nu ne fie de deochi!

Neon light

Profesionalizarea şpăgii

Prieteni, după declaraţiile de azi ale lui Danel, e clar că s-a pus batista pe ţambal cu vămile. "Inculparea in cazul vamilor nu se face in functie de cine este 'regina' sau de cine este 'la partide', ci se face in functie de probe, iar, daca nu exista probe, DNA nu inculpa." După care a adăugat: "Imi place sa cred ca cei de la MAI se refera, atunci cand spun ca actiunile vor continua, la activitati de prevenire si de control. Ei nu au de unde sa stie ca vor continua activitatile de la vami. Probabil ca nu vor mai spune, nu ar trebui sa spuna chestia asta. Nu cred ca ati auzit un procuror in tara asta - de la procuror de caz la cel general - care sa spuna ca actiunile de la vami vor continua si nici nu veti auzi niciodata, pentru ca noi chiar tinem la reusita unei actiuni si nu este in interesul nostru sa spunem. Si probabil ca ar fi bine ca si cei de la MAI sa o lase mai moale cu actiunile."

Care va să zică, pe ăia de-i arestată cu turma îi bat acum să tacă! Şi dacă se dovedeşte reală informaţia că DNA nu a acceptat auto-denunţul vameşilor dispuşi să ciripească şi altceva decât le dictează procurorii, declaraţia lui Danel dovedeşte că este vorba despre un spectacol destinat "revizorilor" de la Bruxelles, şi nimic mai mult. Vămile vor continua să fie un element esenţial în finanţarea PDL, doar că acum găinarii sunt scoşi din schemă, şi locul lor e luat de profesionişti.  Şi asta se face cu mâna DNA. Mişto, nu?

Revoluţia lui băsescu, revoluţia lui Iliescu

Începe să devină din ce în ce mai clar ce vrea băsescu, în acest al doilea mandat: o revoluţie. Dacă Iliescu a avut revoluţia lui, de ce să nu aibă şi el, Iubitul Conducător şi Mare Machitor, o revoluţie? Cu ce să intre el în istorie? Cu Nuţi pe genunchi, cu casa din Mihăileanu, cu incendiul din portul Rouen, cu buful cu supraelastic sau cu dosarul Flota de gât? Şi atunci, ce şi-a zis el? "Am nevoie de o revoluţie!"

Cum revoluţia care a readus România la democraţie şi în comunitatea euro-atlantică era deja adjudecată de Ion Iliescu, iar întoarcerea pe faţă la totalitarism, imposibilă, ce-i mai rămânea bietului aspirant la un loc în cartea de istorie? O revoluţie neo-liberală! 

Dacă veţi analiza cu atenţie măsurile introduse de guvern, care exced reţetele FMI, şi unele au fost cerute de Bucureşti, spre surprinderea aceluiaşi Fond, nici el foarte social în gândire, veţi vedea că ele sunt o formă radicală de neo-liberalism. Mulţi spun că ar fi vorba de un experiment occidental, să vadă ăia din Germania, Franţa şi alte ţări cu sisteme sociale extinse până unde se pot întinde cu anularea avantajelor sociale. Nu cred această variantă. Nimeni nu-i atât de tâmpit să facă astfel de experimente într-o construcţie în care se află şi el, şi riscă să-i cadă în cap şandramaua, în caz de eşec.

Cel mult vom ajunge un soi de exemplu negativ: "vedeţi ce se întâmplă în România, dacă au mers prea departe cu demantelarea statului social?" Sigur, nemţii şi alţii ca ei propăvăduiesc un soi de disciplină financiară cazonă în materie de finanţe publice. Doar că madam Merkel tocmai şi-a luat-o grav de la electorat în alegerile de duminică, din oraşul-land Hamburg, unde social-democraţii au majoritatea absolută! Şi e doar începutul! Deja alianţa guvernamentală nu mai are majoritate în Bundesrat. Şi în Franţa socialiştii sunt pe val. Iar pendulul, în Europa, se pregăteşte să treacă din nou la stânga. 

Ne place sau nu, din pricina proastei calităţi a celor trimişi de noi în Parlament, nişte demenţi au impus acestei naţiuni o schimbare, cu care ea nu are cum fi de acord. Degeaba încearcă băsescu să ne vândă azi această schimbare silnică în sos de reforme europene. Nicio legătură!  Ăsta e pericolul care pândeşte democraţia într-o ţară lipsită de cultură politică şi civică. Din păcate...


PS: orice revoluţie care se respectă trebuie să aibă un imn. Iată-l pe cel al revoluţiei neo-liberale de Dâmboviţa.

M-am săturat!

Bă, futu-vă muma-n cur cu televiziunile voastre, în general, şi cu cele de ştiri, în special!  M-am săturat de Bercea Mondial, de Fecioara din Pleşcoi, de regi şi de regine, de vameşi şi de poliţişti de frontieră, de politiceni inepţi şi de ziarişti cretini şi obsedaţi, de analişti de doi bani legătura! M-am săturat de tocşoaiele voastre tembele, care macină în gol, de şezătorile penibile, de abordările de gazetă de perete din anii '50! De propagandă imundă, fie că e pro, fie că e contra! N-aveţi ce spune? Tăceţi!

Se petrec atâtea alte lucruri în ţara asta şi în lume. Ţara asta e plină de oameni inteligenţi şi interesanţi. Dar, vorba lui Mordechai, ei nu fac rating, că sunt normali. Tâmpiţilor! După ce ne-aţi ameţit de cap cu ciudaţii voştri, poate vă trece prin minte că s-ar putea să faceţi rating mai mare cu normalitatea, nu cu toţi anormalii şi împiedicaţii la minte!

M-am săturat şi de filmele tembele, rulate în buclă, cu segali, van dami şi alte lighioane, de violenţă fără noimă. De formate tembele, pentru oligofreni. De apludaci plătiţi cu ora.

Nu banii sunt problema voastră. Nu din lipsa lor sunt atât de inepte programele voastre.Nu, sunteţi proşti, şi când asta nu e valabil pentru unii dintre voi, sunteţi ticăloşi. Profitaţi că la câtă sărăcie e în ţara asta, aveţi un public captiv, care nu-şi permite luxul altui loisir. Dar s-ar putea ca nici pentru programele voastre de căcat să nu mai aibă bani. Să vă văd atunci!

Pornind de la o păsărică

Acum câteva zile am văzut pe un site dedicat noilor tehnologii un robot zburător, cu aripi batante, de dimensiunile unui colibri ceva mai bine hrănit şi mai leneş. Zburătoarea, care are o autonomie de vreo opt minute, şi transmite imagini în timp real, a costat DOAR patru milioane de dolari. Fondurile vin de la statul american, prin intermediul DARPA.

De vreo câţiva ani aceste fonduri se pare că au crescut exponenţial. Războaiele purtate de americani în Irak şi Afganistan au fost catalizatorul acestei evoluţii spectaculoase a cercetărilor în domeniul dronelor. Introducerea unor roboţi pe câmpul de luptă nu este o idee nouă.  Doar că acum suntem la momentul în care acumulările cantitative se vor transforma într-un adevărat salt calitativ.

 Cursa înarmărilor intră într-o nouă fază, şi capătă noi accente. În această nouă fază avansul americanilor este practic insurmontabil. El se bazează pe o schemă veche, concepută în anii 60, când războiul din Vietnam se împotmolea, şi strategii de la Pentagon credeau că un salt tehnologic i-ar aduce în avantaj. Internetul este una dintre realizările acestei scheme. 

Cu alte cuvinte, DARPA face caiete de sarcini, are banii, şi pune lumea ştiinţifică, din universităţi şi din laboratoare, de stat şi private, în concurenţă, dar, când lucrurile o cer, şi în poziţia de colaboratori. Proiectele şi prototipurile sunt evaluate, şi dacă se ia decizia de a trece într-o altă fază, câştigătorii concursului primesc alte fonduri, pentru prototipuri, pregătirea fabricaţie, şi în final, contracte în regulă pentru dotarea armatei americane.

Este interesant de văzut care e rata de succes a acestor proiecte. Nu de altceva, dar asta e o formă de finanţare din bani publici a sectorului privat de înaltă tehnologie, chiar şi atunci când proiectele nu sunt un succes. Ideea este că îşi formează un corp de ingineri şi de cercetători care, mai devreme sau mai târziu, va aduce lucruri noi în domenii sensibile. Mai mult, sistemul stimulează firme mici, foarte creatoare, dar fără multe resurse, să propună noi abordări celor de la DARPA, noi produse sau tehnologii.

Dacă ar fi să judecăm după criteriile "analiştilor" din Românica, ăia sunt nişte pierde-vară, că, de, nu produc nimic, şi toacă banii statului degeaba. Numai că statul american şi-a scos banii investiţi "aiurea", odată prin dominarea lumii prin intermediul superiorităţii militare, şi apoi prin comercializarea tehnologiilor duale, civile şi militare, dar şi a armamentului care înglobează tehnologii de genul celor finanţate de DARPA. 

Din acest punct de vedre, SUA nu au rival în lume. Deşi UE ar avea toate datele pentru a aborda aceste domenii de înaltă tehnologie. Ce au americanii, şi nu au europenii? O viziune despre rolul lor în lume. Lucru valabil şi pentru România. 

Aţi auzit pe cineva din actualul guvern să scoată vreun cuvânt despre creşterea economică bazată pe RD şi înaltă tehnologie? Nu, evident! Ei au ajuns un soi de stăpâni de sclavi, care vând muncă ieftină şi truditori cui vrea să cumpere aşa ceva. 0,1% din PIB pentru cercetare. Scoaterea obligatorie la pensie a profesorilor universitari care au împlinit 65 de ani. Vânzarea institutelor de cercetări. Demonizarea învăţământului tehnic şi ştiinţific.

Sigur, SUA nu pot fi un exemplu până la capăt. Dar sunt lucruri pe care ar trebui să le învăţăm de la ei. Dar când noi nu avem nicio prioritate naţională, în niciun domeniu, la ce bun exemplul DARPA?  

Mă piş pe el de viitor!

Prieteni, simt că mă tâmpesc pe zi ce trece. Păi, cum să simt altfel, când citesc asta: "Pentru a avea creştere economică trebuie făcute doar trei lucruri: să stimulăm munca, să stimulăm munca şi să stimulăm munca."   Este cugetarea unui Lenin al capitalismului financiar, Mugur Isărescu pe numele lui. Care imediat adaugă: "Trebuie de asemenea stimulată creşterea productivităţii, dar nu prin creşteri salariale. Până şi Trichet, guvernatorul BCE a spus că ar fi o soluţie prostească."

Mă, nene Lenin în mizerie! Cum vrei tu să stimulezi munca? De ce ar munci cineva, dacă munca lui este plătită mizerabil, patronii îşi bat joc de el, condiţiile de muncă sunt jalnice, iar statutul lui social de căcat? 

 
 

Cum să creşti productivitatea muncii? Schimbând Codul Muncii, pentru a putea obliga angajaţii să muncească mai mult, pe salarii mai mici, fără nicio protecţie legală, fără drept la grevă? Adică vrei creşterea productivităţii prin scăderea generală a salariilor? Ce pula mea vreţi să faceţi din lumea asta? O Chină? Salarii de căcat, muncă până la epuizare sau sinucidere, interzicerea unor drepturi şi libertăţi, regim totalitar, şi capitalişti foarte prosperi, pe post de noi stăpâni de scavi? Ăsta e viitorul de aur al omenirii? Mă piş pe el de viitor!  

PS: Isărescu vine să confirme ceva ce afirmam mai acum vreo câteva zile. Anume că economiştii vor deveni de departe cei mai mari ucigaşi în serie, şi provocatori de suferinţe, în faţa capitaliştilor şi comuniştilor. Deci stimularea consumului este o idee periculoasă, pentru că este motivată politic şi social. Ce dracu' să mai comentezi? Ce idiot Ford ăla! Dacă în loc să-şi plătească muncitorii cu cinci dolari pe zi, îi plătea cu doar un dolar, acum era mare! Aşa, e un ilustru necunoscut, iar firma lui de mult în faliment!


Auzi, nu te ocupi tu de vie, şi laşi dracului postul ăla de la BNR pe seama unuia mai zdravăn la cap?

Riscurile prostiei

Se dă graficul de mai sus. Se mai face precizarea că actualul Cod al Muncii a fost adoptat în 2003. Se pune întrebarea: cât de bou să fii să faci următoarele afirmaţii, cu graficul pomenit sub nas: " Este ironic cum tocmai statul – care a întocmit unul dintre cele mai socialiste coduri ale muncii din Europa – îl flexibilizează acum. Nu de grija companiilor, ci pentru a-şi rezolva propriile probleme. Efectele unui Cod al Muncii absurd se văd – în România mai există doar 4 milioane de contracte de muncă. Logica pieţei este una destul de simplă, deşi nu se potriveşte deloc cu a legiuitorului."

 

Din 2004 până în 2008 numărul contractelor de muncă a crescut constant, în vigoare fiind Codul ăla comunist pe care îl demască acum cu mânie capitalistă tot felul de cretini, care îl iau drept alibi pentru prostia, ticăloşia şi incapacitatea lor de a guverna o ţară.

 

 

Cauzele pentru care a scăzut numărul contractelor de muncă după 2008 sunt cu mult mai complexe. Dincolo de politicile economice ale guvernului boc, care au reuşit sinistra performanţă de a "ucide" circa un milion de locuri de muncă, trecerea la negru a unora dintre ele, nu puţine, este legată nu atât de costurile mari ale contribuţiilor sociale(cele mai multe erau contracte cu salariul minim pe economie!), cât mai ales costurile uriaşe ale finanţării activităţilor productive, despre care nu prea vorbeşte nimeni. Neplata contribuţiilor, prin apelul la munca la negru, este o soluţie ideală pentru reducerea costurilor finanţării.

 

 

Sunt multe tâmpenii în analiza cu pricina. Care este profund necinstită, pentru că face propagandă unei măsuri inepte a Guvernului, respinsă de partenerii sociali. Pot pune pariu că nici modificarea Codului Muncii, nici reducerea contribuţiilor sociale nu vor genera vreun loc de muncă. Doar creşterea economică viguroasă poate genera aşa ceva. Dar boc nu poate vorbi despre creştere economică, el nu ştie decât cum să prăbuşeşti o economie, nu cum s-o pui pe roate.

 

 

Exemplul pe care am să-l tot dau este cel al SUA. Doar 47% dintre contractele de muncă sunt full time. Poţi fi dat afară sau angajat fără prea multe formalităţi. Cu excepţia statului şi a transnaţionalelor, cele mai multe locuri de muncă din sectorul privat american nu sunt purtătoare de cine ştie ce cheltuieli sociale, gen plan de pensii sau asigurări de sănătate. Şi cu toate astea economia americană nu mai reuşeşte să creeze locuri de muncă, pentru că altele sunt motivele pentru care se investeşte într-o ţară. Iar în România nu va investi nici dracu' dacă nu va avea infrastructuri, dacă forţa de muncă nu va fi calificată, statul funcţional, serviciile publice, de calitate, şi guvernarea, de bun-simţ.

 

 

Asta e: cele mai mari riscuri pentru economie vin din imbecilitatea celor care administrează statul şi din lipsa unei expertize economice independente de politic şi de ideologii, care să funcţioneze pe post de avertizor şi de corector al politicilor proaste promovate de politic.  

O întrebare pe zi

Prieteni, am citit o veste zguduitoare, epocală, mă rog, alte adjective nu-mi vin acum în minte: boc a devenit avocat definitiv, fără examen! Asta după ce oranjgutanii au strecurat şerpeşte o prevedere în Legea de modificare şi de completare a Legii Avocaţilor(sau cum s-o fi numind ea corect), iar ăia de la Departamentul Juridic al Administraţiei Prezidenţiale au fost loviţi subit de orbul găinilor, şi nu au recomandat retrimiterea ei la Parlament.

Am o întrebare: ar fi cineva atât de idiot în ţara asta să se lase pe mâinile avocatului boc, ăla de dădu un purcoi de legi şi de ordonanţe neconstituţionale? Sau cât de disperat să fie cineva să-l accepte măcar avocat din oficiu?

Musca la arat: azi, Şeitan

Uitaţi-vă puţin la CV lui Şeitan: "A absolvit Institutul Politehnic Bucuresti - Facultatea de Automatica si Calculatoare si, apoi, Facultatea de Matematica. Este secretar de stat in Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale, de la inceputul lui octombrie. A fost consilier de stat pentru munca si protectie sociala al premierului Emil Boc de la inceputul anului pana in octombrie. Este specialist in sistemul public de pensii. Este membru PD-L. Seitan a mai fost seful Oficiul pentru Coordonarea Reformei Sistemelor de Pensii din Romania (Banca Mondiala), consultant in Parlamentul Romaniei, iar din 5 octombrie 2009 ocupa functia de secretar de stat in Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, dupa ce in perioada februarie - octombrie 2009 a fost consilierul de stat pentru munca si protectie sociala al premierului Emil Boc. Seitan a mai condus si Casa Nationala de Pensii si alte Asigurari Sociale (CNPAS) in perioada februarie 2005 - mai 2007, el fiind si coordonatorul echipei tehnice care a elaborat proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice. Dupa ce a parasit CNPAS, el a condus, din postura de director general, compania FINCOP Broker de Pensii Private." Era înainte de a fi numit Ministrul Muncii. Unde a avut numai succesuri.

După ce vă uitaţi, spuneţi-mi şi mie ce anume din acel CV îl face bun să-şi dea cu părerea despre Dreptul Muncii? Pentru că năzdrăvanul nostru vrea să scoată din CES Guvernul, pe motiv că n-are ce căuta acolo, iar CES ar trebui să fie un soi de "cacademie", unde să se discute strategii, nu legile Guvernului. Iar în locul guvernului să fie numiţi în CES 15 oameni din "societatea civilă", din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice, organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale, asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi şi alte organizaţii neguvernamentale.

Evident, din peisaj nu putea lipsi Pulimea Sa, care a dat lindicaţii preţioase în domeniu, supărat că adoptarea Codului Muncii s-a proptit în CES: "În decembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu declara că Guvernul "ar cam trebui să dispară" din Consiliul Economic şi Social, iar CES să rămână "o zonă dedicată patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile, alta decât sindicatele". Se mai îndoieşte cineva că pentru pedelici băsescu este ceauşescu doi? A dat el un ordin? Bă, se execută, nu se discută!

Ia să vedem noi ce face CESE(Consiliul Economic, Social şi de Mediu al Republicii Bling-Bling), care se pare că l-ai inspirat pe muscoiul nostru ieşit la arat:

Il est principalement investi de cinq missions :

1.Conseiller le Gouvernement et le Parlement et participer à l’élaboration de la politique économique, sociale et environnementale ;

2. Favoriser, à travers sa composition, le dialogue entre les catégories socioprofessionnelles dont les préoccupations, différentes à l’origine, se rapprochent dans l’élaboration de propositions d’intérêt général ;

3.Contribuer à l’évaluation des politiques publiques à caractère économique, social et evironnemental ;

4.Promouvoir un dialogue constructif et une coopération avec les assemblées consultatives créées auprès des collectivités territoriales et auprès de ses homologues européens et étrangers ;

5.Contribuer à l’information des citoyens.

Qui peut saisir le CESE ?

Le Conseil économique, social et environnemental peut être saisi, par le Premier ministre. Il l’est obligatoirement pour tout projet de loi de plan ou de programmation à caractère économique, social et environnemental et peut être associé à leur élaboration. Le Premier ministre peut également saisir le Conseil pour des projets de loi de programmation définissant les orientations pluriannuelles des finances publiques, des projets de loi, d’ordonnance, de décret ainsi que des propositions de loi entrant dans le domaine de sa compétence.

Le Conseil peut également être consulté, sur toute question de caractère économique, social et environnemental, par le Président de l’Assemblée nationale ou le Président du Sénat.

Le Conseil peut en outre, s’autosaisir et appeler ainsi l’attention du gouvernement et du Parlement sur les réformes qui lui paraissent nécessaires. Dans ce cadre, les avis du Conseil économique, social et environnemental sont transmis au Premier ministre, au Président de l’Assemblée nationale, au Président du Sénat et publiés au Journal officiel.

Enfin, désormais, le Conseil économique, social et environnemental peut être saisi par voie de pétition de toute question à caractère économique, social et environnemental. Cette pétition - signée par au moins 500 000 personnes majeures (de nationalité française ou résidant régulièrement en France) - est adressée, par un mandataire unique, au Président du Conseil. Le bureau statue sur sa recevabilité et, dans un délai d’un an, le Conseil doit se prononcer, par un avis en assemblée plénière, sur les questions soulevées par les pétitions recevables et sur les suites à y donner.

Prieteni, CESE, după care pare să se inspire Şeitan, este în Franţa un soi de al doilea Parlament, şi vine dintr-o anumită tradiţie. "Si, déjà, un Conseil du commerce avait été institué par Henri IV, le Conseil économique, social et environnemental actuel tire ses origines d’un courant d’idées né au milieu du XIXe siècle, favorable à une représentation organisée des forces économiques et sociales. Au lendemain de la Première Guerre mondiale, les syndicats ouvriers revendiquent avec vigueur la création d’une telle assemblée : dès 1919, Léon Jouhaux présente un projet de Conseil économique du travail qui verra le jour en 1925 sous l’appellation de Conseil national économique. La Constitution de la IVe République en 1946 crée le Conseil économique."

Are 233 de membri, după cum urmează:

140 membres au titre de la vie économique et du dialogue social, dont :

- 69 représentants des salariés ;

- 27 représentants des entreprises privées industrielles, commerciales et de services ;

- 20 représentants des exploitants et des activités agricoles ;

- 10 représentants des artisans ;

- 4 représentants des professions libérales ;

- 10 personnalités qualifiées choisies en raison de leur expérience dans le domaine économique, dont deux issues des entreprises publiques ainsi qu’une représentant les activités économiques françaises à l’étranger.

60 membres au titre de la cohésion sociale et territoriale et de la vie associative, dont :

- 8 représentants de l’économie mutualiste, coopérative et solidaire non agricole ;

- 4 de la mutualité et des coopératives agricoles de production et de transformation ;

- 10 représentants des associations familiales ;

- 8 représentants de la vie associative et des fondations ;

- 11 représentants des activités économiques et sociales des départements et régions d’outre-mer, des collectivités d’outre‑mer et de la Nouvelle-Calédonie ;

- 4 représentants des jeunes et des étudiants ;

- 15 personnalités qualifiées choisies en raison de leur expérience dans le domaine social, culturel, sportif ou scientifique, dans le secteur du logement social ou en raison de leur action en faveur des personnes handicapées ou des personnes retraitées ;

Trente-trois membres au titre de la protection de la nature et de l’environnement, dont :

- 18 représentants des associations et fondations agissant dans le domaine de la protection de la nature et de l’environnement ;

- 15 personnalités qualifiées choisies en raison de leur compétence en matière d’environnement et de développement durable, dont au moins trois dirigeant des entreprises ayant une activité significative dans ces matières."

Găsiţi voi mai multe aici.

 Sigur, Guvernul vrea să facă ce vrea muşchii lui, şi atunci încearcă să marginalizeze şi mai mult CES. Nu că acum i-ar păsa prea mult de ce zic ăia, dar măcar de formă tot trebuie să-i consulte. După reorganizare, CES ar fi o perfectă formă fără fond, care nu va mai deranja pe nimeni. Şi uite aşa se duce dracului o întreagă construcţie instituţională, care este înlocuită de bunul-plac al unei guvernări inepte şi arogante. Că prostul care nu-i fudul nu e prost destul.