marți, 3 februarie 2009

Ghiveci de ştiri
Iar un ghiveci de ştiri, că nu am chef de prea multe comentarii. Curtea de la Haga a împărţit echitabil, zice ea, platoul continental al Mării Negre între România şi Ucraina. Ridicoli, cum îi ştim, politicienii şi jurnaliştii iar şi-au dat în petec, fie strigând "victorie!", fie înjurând din reflex. În fond, nu e nimic de sărbătorit, nici de noi, nici de ei, pentru că dacă aveam minte şi unii, şi ceilalţi, nu ajungeam la Haga. Iar petrolul şi gazul ăla din platou sunt pe post de cioară de pe gard. Aşa că ălea 30 de miliarde de dolari pe care le-am fi câştigat sunt cât se poate de virtuale. Dar dacă Iubitul Conducător vrea să bea şi cu motiv, de ce nu, e o victorie!
Prin Poliţie şi prin Administraţia Penitenciarelor e masacru: demiteri pe capete, comisii de anchetă. Ies la iveală şi obişnuitele nepotisme, care explică multe în ceea ce priveşte mecanismul care l-a făcut scăpat din puşcărie pe Gorbunov. Numai cine a dat banul nu!
Aflat în Ungaria Traian Băsescu le promite maghiarilor de la noi autonomie canci, iar Marko Bela ne spune de ce România nu e stat naţional. Băieţii şi-au ales cel mai bun moment să dezgroape morţii. Le rezolvaseră pe toate şi doar astea rămăseseră în suspensie! Pentru acest Lenin al etniei maghiare de la noi, spre ştiinţă: România e fix ce stat vrea muşchii ei, câtă vreme rămâne o democraţie de tip european, şi nimeni nu-i discriminat pe motiv de etnie.
M-am săturat să tot aud ce buni administratori sunt maghiarii şi ce proşti românii. Eu le doresc ungurilor de la noi autonomie uşoară, pentru că, fără transferuri de la centru, Harghita şi Covasna se vor scufunda în cea mai neagră sărăcie! Ce-au câştigat de pe urma autonomiei până acum? Le-a chelit secuilor munţii jupân Chereştoi, şi şi-a dus banii în Ungaria? Se închide tot ce înseamnă industrie? Turismul se împotmoleşte în drumuri de coşmar? Se bat pe burtă cu ursu? Să fiţi fericiţi, cu autonomie, cu tot!
Iar suntem ocupaţi cu fleacuri: Băsescu i-a chemat la ordin pe Geoană şi pe Boc. Da, şi? Ce rezolvă această chemare? Îl convinge Geoană pe Băsescu să joace fair? Evident, nu! Şi dacă nu, ce rost mai are?
Cine îşi închipuie că numele noului ministru de Interne contează în ecuaţia guvernării, pierde timpul! Băsescu joacă ce ştie el mai bine: dă la geoale! Şi îşi închipuie că face politică! Iar lumea leşină de admiraţie!
Totul se reduce la o smardoială pentru bani. PD-L şi-a tras partea leului dibn Buget. Blaga are circa 750 de milioane de euro pentru dezvoltare regională, iar Dragnea avea doar 250 de milioane pentru Administraţie. PD-L vrea să destabilizeze PSD pentru a putea guverna singur. Pedeliştii ştiu prea bine că atunci când ciolanul e mic, trebuie să micşorezi haita!
Mama succesurilor ne linişteşte: nu vrea să candideze pentru un post de europarlamentar. Nu fi modestă, drăguţă mioară! Ia exemplu de la tăticul tău. Cere imposibilul!
Dar cea mai tare veste dintre toate este aceea care ne spune că CNA interzice emisiunile Tv cu ghicitori şi vrăjitori. De ce? Pentru că ăia o nimeresc mai bine decât analiştii? Că le fac concurenţă neloială?

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...