joi, 15 noiembrie 2012

Scrisoarea unui liberal de stânga către un progresist

 
 
Dragă Obamezule,
 
Îți scriu, deși știu că fac un gest gratuit, în sensul că habar nu ai despre ce voi spune mai jos. Ar fi de mirare dacă ai ști despre România mai mult decât faptul că ai acolo un locșor unde bravii tăi militari, când nu se încaieră din pricina diferitelor fufe de prin servicii(că la voi serviciile sunt dambla mai mare ca oriunde în lume!), vor monta niște fierotenii din scutul  anti-rachetă, spre bucuria celor care le produc, scump și prost. Garantez că, la câți se luptă să-ți sugă pula, nu mai deosebești între Xulescu și băsescu, spre pildă, atunci când respectivii trec la aparat.  
 
Dar și așa, eu tot îți scriu. Pentru că se zice că noi, românii, popor brav, cu o veche istorie(ce-i drept, nu tocmai de lăudat cu ea, dar cu care ne mândrim, în lipsă de altceva), am avea un Parteneriat Strategic cu mărețele State Unite. Pe vremea lui Dubya, când Iubitul nostru Conducător, Mare Reformator și Machitor, mai avea o umbră de freză pe chelia multilateral dezvoltată, făceam parte dintr-o axă, care trecea și prin Londra. Sigur, la figurat, pentru că britanicii nici acum n-au aflat de existența axei cu pricina. Poate nici domnia voastră, ceea ce este de înțeles. Numai tâmpiții îl pot lua în serios pe Iubitul nostru Conducător, Mare Reformator și Machitor, ori nu e cazul tău. Nu știi ce-i ăla, ”machitor”? Consumator fruntaș, bre, pilangiu, care va să zică!
 
Ei bine, poate știi(deși nu cred asta nici să mă pici cu ceară!) că bravul nostru Președinte fu suspendat, și chiar demis, pe la sfârșitul lui iulie, pentru siluirea Constituției și perversități constituționale. Noroc cu unu, Gordon, trimis al lui Clinton(madam Clinton, că el i-ar fi trimis o sticlă de vizichi și un trabuc, să-i îndulcească suspendarea), care, de mână cu Barroso(să nu-mi spui că nu știi cine-i nenea ăsta! Când dai telefon Europei, ăsta răspunde. A, înțeleg: ție ți-a răspuns de fiecare dată madam Merkel. Ce prost sunt!), au anulat votul românilor, și ne-au lăsat pe cap nebunul!
 
Acum în România se tot fâlfâie sperietoarea anti-americanismului. Cum zice cineva ceva mai critic despre fratele de peste Marea Baltă, cum și-o ia în freză. O tanti cam exaltată, cu hormonii revoltați de menopauză, cere demisia premierului(fără nume, ca să nu te confuzezi prea tare), pentru că nu s-a dezis de declarațiile anti-americane ale unor politicieni. Acum să nu crezi că ăia au cerut plecarea militarilor americani din România sau anularea instalării rachetelor ălora de la Deveselu. Nu, au scheunat și ei timid pe marginea mizeriilor făcute de unu, Gitenstein, cică ambasadorul tău la Românika. Nu știi de unde să-l iei? Caută-l în lista donatorilor campaniei tale electorale. Justiția s-ar putea să-l cunoască mai ”profund”, ca să zic așa. E lobbyst cu greutate, și bube în cap.  Și au zis ceva și despre Gordon, dar era atât de încet, că nu s-a auzit...
 
Să n-o lungesc prea mult. Noi, românii, avem o calitate, greu de văzut, ce-i drept, într-un noian de defecte: dacă ni se pune pata pe unu, nu-l lăsăm până nu i-o tragem. Așa că băsescu se poate aștepta la o nouă destituire. Și am vrea să știm: chiar vă pasă de caricatura asta de lider totalitar, sau niște unii au vise umede cu Unchiul Sam? Ați strica voi povestea de amor cu niște proști care v-au așteptat de pe vremea comuniștilor, unii prin ploaia de gloanțe, de dragul unei lichele? Că sugători de pule, grămadă! Iar unii sunt chiar mai talentați decât matrozul îmbătrânit în rele. Ei, ce zici, ne lași s-o comitem? Și să vezi atunci iubire între noi și voi!
 
Un liberal de stânga 
 
 

4 comentarii:

pacos spunea...

Draga liberalule de stanga,

Rar primesc scrisori in alta limba decat engleza. In limba romana, niciodata. Asa ca mi-au tradus-o si m-au sfatuit ca raspunsul sa fie tot in limba romana (am vazut si de ce: la vizita fostului presedinte G.W. Bush la Bucuresti, un responsabil cu traducerea discursului a interpretat "shoulder by shoulder" ca "sold la sold")

Nu stiu prea multe despre tara ta. Asa e. Dar te asigur ca pot sa fac diferenta intre Xulescu si basescu (pana la urma Jack e inconfundabil si e un excelent dezinfectant).

Suntem parteneri, fara niciun dubiu. Noi, USA, cerem. Voi, Romania, dati, executati. Noi vindem, voi cumparati. Asta nu se cheama parteneriat?
Despre axa de care vorbesti nu stiu nimic. Am vorbit cu Blair, el nu-si aduce aminte nimic despre asta.

Hillary has left the building, asa ca puteti fi linistiti. Stiu cine-i Gordon. Nu stiu cine-i Barroso, dar am impresia ca iar se intampla some leaks, daca voi, in Romania, stiti ca eu vorbesc intotdeauna cu Angela.

Nu am nicio temere legata de antiamericanismul romanilor. Romanii iubesc USA. In fond, mi s-a spus ca ne-ati asteptat 50 de ani degeba si nu v-a trecut. Nu v-am primit in NATO decat in ceea ce voi numiti second wave si tot nu v-a trecut. Avem la voi si scutul antiracheta. Inteleg ca v-a iritat putin Mark dar e si vina voastra. Mai intai, ati schimbat guvernul basescu. Wrong. Apoi, ati incercat sa-l schimbati chiar pe basescu. Wrong again. Asa ca Mark a trebuit sa fie mai activ. Nefiind suficient, era nevoie si de Gordon.
Dar fiti linistiti, Mark si-a terminat treaba. Si mi s-a spus ca aveti voi, romanii, un proverb: "rau cu rau dar mai rau fara rau". Asa ca, fiti optimisti.

Pe scurt, inca da, ne pasa. Pana pe 10 decembrie. Vedem atunci.
Si din nou da, ai dreptate, sunt sugatori multi. Nu intelegeam de ce, la ambasada noastra din Bucharest, avem cheltuieli mari de intretinere. Mi s-a explicat ca mai mult de jumatate din bani se duc pe inlocuirea pragurilor. Se tocesc mult prea repede, indiferent de material.

Obama

P.S. Am avut reale dificultati in a traduce "fufe", "dambla", "machitor", "pilangiu", and other. Pana la urma am gasit pe cineva care sa-mi explice. Pentru "Obamezule", n-am gasit pe nimeni.

ANONIMUS spunea...

Apropos despre amenintarile lui Labaroiu despre antiamericanismului USL.Boul nici nu-si da seama ce scoate pe goarna.Auzi amenintare la adresa SUA, ca nu va mai menţine Parteneriatul Strategic cu România.Unde ar da Dumnezeu norocul asta,dar m-a tem ca nu ar face-o nici daca noi am incerca sa renuntam la ea .Pai pentru idiotii de la Cotroceni sa facem un pic de geo politica :Deci, prietenii nostri americanii asteptat de “n” ani de romani dupa ce s-au inteles cu rusii si ne-au uitat ,ne vor apara de incercarea de a fi cuceriti de Rusi si pentru asta:
1.Sa-si amplaseze rachetele de aparare a USA, la Deveselu si dreptul de a lua in cap gramaezi de rachete cand cele a lor se vor termina ,desi Polonia si alte tari n-au acceptat acest lucru.
2.Marii aliati au acceptat in schimbul a vreo 4 miliarde de dolari sa primim niste rable ruginite F-16 dar care culmea maiestriei nu vor fi trimise din SUA ci din Portugalia pe care le-au trimis la schimb , ca niste insulite portugheze sa-si faca niste baze atomice americane.Banii ii vor primi, via Portugalia -USA.Probabil dl .Barroso o sa primeasca un “pourboire ” pentru ajutor.
3.In schimbul a vreo cateva miliarde de dolari au fost de acord sa ne vinda niste “drone”militare,avioane fara pilot dar nu le vom primii direct ci le vor folosi americanii cand suntem atacati de rusi probabil peste 200 de ani.O asemenea inteligenta afacere ne umfla de mandrie nationala.
4.Dreptul ca soldatii americani sa ne calce cantaretii si trimisi urgent acasa sa nu primim victimelor nici macar despagubiri ,Onoratul Tribunal Martial al SUA la gasit pe criminal, nevinovat ,dreptul ca soldatul american baut dupa o bauta la un bar de fite in compania fetei ambasadorului american ii da dreptul alienabil de a calca in Bucuresti pe cine si unde cand doreste bravul soldatamerican.Multumim marelui aliat pentruca ne-a permis ca soldatii lor sa se simta bine.
5.Faptul ca Romania in numele lui Basescu renunta la banii pe care Irakul le datora ,ca Marii Aliati Americani sa preia campiile petrolifere , din care sa scoata titei in locul nostru ,si in plus sa foloseasca baietii nostri ca carne de tun ca sa moara in cinstea prieteniei de arme si pentru interesele americii nu ininte de a mari bugetul armatei in Romania ,ca nu americanii platesc acest mizilic. ci noi .
6.Cinstea de a murii prentru interesele SUA in Kosovo ,.Bosnia , si Afganistan platind din greu si aceasta povara, ne umple de bucurie si suntem recunoscatori americii pentruca permiteti asta.
7.Dreptul de a renunta in interesul lor a aurului ,pamanturilor rare ,cupru ,si dreptul ca companiile americane care sunt alungate din SUA sa vina la noi ca sa faca praf solul si sa distruga apa ca sa extraga gazul de sist si asta intr-o tara intinsa ca New-York-ul.Alta afacere pe care romaniiar trebui sa jubileze de bucurie.si toate in numele sceleratului Basescu ,ca sa vina Dl Gordon si sa se pise pe noi ca asa vrea Obama,impreuna cu ambasadorul Gitenstein un obraznic care crede ca Romania este stat american sau dominion, de-si permite sa se comporte ca un nesimtit , ghesheftist venal si arogant.
Daca idiotul de Labaroiu intrazneste sa spuna ca SUA ne ameninta ca renunta la aceast Parteneriat Strategic cu Romania atat de profitabil pentru noi ,vin la Bucuresti si desi am 68 de ani si sunt pe jumate mort il caut si-l scuip intre ochii pe porcul ordinar.

vgeorgicas spunea...

Cer permisiunea sa pun postul pe blogul meu. Cu sursa si autorul evident.

Constantin Gheorghe spunea...

Cu plăcere!