joi, 22 noiembrie 2012

Mi-e silă!

 
 
 
Voi fi scurt: azi CSM i-a audiat pe cei doi procurori propuși de Mona Pivniceru. Cum era de așteptat, propunerile ei au fost respinse. În evident conflict de interese, Danel Morar a fost extrem de agresiv. De parcă nu am ști că vrea locul lui Kovesi, dar peste capul ministrului. Și, ca în bancul ăla cu lordul și valetul, Morar le-a dat o lecție de poliție politică aplicată, spunându-le: ”Bă, vedeți cum se face? Aveți coaie pentru asta?”
 
Cel pe post de exemplu a fost Ion Stan, deputat de Dâmbovița și vicepreședinte al Comisiei de Control al SRI. Care a fost ridicat pe nepusă masă din sediul PSD din Târgoviște, după un flagrant existent doar în mintea procurorilor. Nu și în Codul Penal, ăla stalist de care n-am scăpat încă. Între timp iepurașul ăla de la PDL, Trășculescu, a dat cu subsemnatul la același DNA, care nu mai e atât de doritor să-l aresteze. Nu mai e deputat, deci nu face parte din palmaresul de onoare al instituției.
 
Dacă așa arată Justiția iubită de Bruxelles, mai bine lipsă! Până la proba contrarie, și unul, și celălalt sunt nevinovați. Dar nici unul, nici celălat nu se bucură de garanțiile oferite de Constituție. Pentru că așa vor niște procurori cretini, care se cred Dumnezeu pe Pământ. Asta nu mai e Justiție, e bătaie de joc! De asta mi-e silă de țara asta de căcat, în care bunul-plac a ajuns politică de stat...  

Un comentariu:

Anonim spunea...

Si astuia ii e sila http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-se-mai-poate-salva-1012387.html

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...