miercuri, 14 noiembrie 2012

Frica păzește bostănăria

 
 
 
Niște idioți, cu mintea blocată de ideologii transformate în dogme, au reușit să dea foc Europei. Idioții se numesc FMI, Merkozy, Comisia Europeană și școala de gândire neo-liberală, care au jucat, în criza declanșată la sfârșitul anului 2007, pentru tâlharii care au declanșat-o, și care profită de ea, fiind prea mari pentru a da faliment.
 
Sub Obama, americanii au fost mai deștepți: și austeritate, dar și stimularea consumului și a producției de bunuri și servicii. Bine, au aruncat cu banii în stânga și în dreapta. Dar n-au făcut același lucru și europenii? Da, dar ei au crezut în ”virtuțile piețelor”. Și au luat-o în mână!
 
Da, datoriile publice sunt o problemă. Numai că statele membre UE au ajuns prizonierele proceselor de conștiință ale Germaniei, care, alături de Franța și de alte țări din zona euro, și-au vârât picioarele în ele de criterii de convergență, lăsând deficitele publice să o ia la vale, peste cele 3% din PIB, ca și datoria publică să treacă de 60% din PIB, după care au sărit în bigotism. Și au impus niște condiții nerealiste de revenire la disciplina monedei unice. Au jucat cartea austerității, și au pierdut. Aducând în pragul disperării zeci de milioane de europeni.
 
Degeaba se reped acum susținătorii austerității să se lepede de Satana. Răul a fost făcut, mai mult, pozițiile celor care au suportat singuri prețul aroganței decidenților politici și economici de la CE, FMI și BCE s-au radicalizat. Azi au fost mari manifestații în aproape toată Europa. Vocea cetățenilor nu mai poate fi ignorată. Explozia socială este doar o problemă de timp. Iar decidenții politici naționali și europeni trăiesc încă în altă realitate.
 
Dacă nu se trezesc, atunci se vor confrunta cu furia oamenilor. Care știu că frica păzește bostănăria. Și dacă liderii nu știu decât de frică, nu e vina cetățenilor. E vina liderilor, care au golit de conținut democrația, au făcut din ea o formă fără fond. Drept pentru care frica va lua locul votului. Ceea ce nu cred că-și dorește nimeni. Dar dacă altfel nu se poate, de ce nu?  

3 comentarii:

Karakas spunea...

Pe fundalul asta de nemultumire cresc nationalistii, si moare idea europeana. Catalonia si Scotia sunt pe calea separatismului (referendum in Catalonia in noiembrie). Urmeaza apoi explozia in Europa, unde istoria e grea. Vom avea iar voievodate si landuri.

Solutia este stergerea datoriilor, ANULAREA AUSTERITATII, si stimularea consumului, adica crearea de locuri de munca scos fum la locomotiva, sa duduie...

ANONIMUS spunea...

Rezultatul unor conducatori meschini si "zgarie branza"care au incercat sa-si minimalizeze propriile pierderi sau sa scape de ele pe spinarea celor care au facut exact ce le-au ordonat marilor tari.Tot incercand sa nu plateasca polita o sa ne i-a dracu' pe toti in frunte cu "barosanii "care si au ce sa piarda , ca noua nu le pot lua decat praful de pe toba.

Karakas spunea...

"Lăzăroiu: La o nouă suspendare SUA renunţă la Parteneriatul Strategic şi UE ne retrage dreptul de vot"...

Da, si ne invadeaza martienii...Trebuie sa fii tare speriat de fundul personal ca sa emiti asemenea bazaconii.