Pomană tehnocrată pentru patroni.

Ministrul Finanțelor refuză să aplice mărirea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2016, pe motiv că ”scade competitivitatea economiei românești” , și e nevoie de un ”studiu de impact”. De ce studiu de impact poate fi vorba, de vreme ce din 2012 el, salariul minim, tot crește, cu sume ridicole, ca și asta ce trebuia aplicată, și nimeni nu s-a plâns de scăderea ”competitivității”. Să fie vechea marotă a tâmpiților ”de dreapta”, care tot urlă că PSD e ”comunist”? Sau e doar o pomană tehnocrată pentru bieții patroni, care nu mai prididesc să-și plătească decent angajații?  
    

PSD este constant atacat pe tema ”comunismului” său, care este un soi de păcat originar al partidului. Au curs valuri de cerneală, și de manifestanți!-pe această temă. În România e o adevărată isterie pe tema asta. Care are ecouri și în partid, din păcate. Cum adesea e bine să și cercetezi, nu doar să crezi, am vrută să văd cum se reflectă, spre pildă, ”comunismul” PSD în Indicele Libertății Economice, publicat în fiecare an de Fraser Institute. Menționez că Raportul pentru 2015 reflectă situația de la sfârșitul anului 2013. Dacă ar fi luate în calcul reducerile de taxe și de impozite, scăderea cheltuielilor cu funcționarea instituțiilor statului, probabil că România ar fi și mai sus de locul 17, pe cât se află în prezent. Practic la egalitate cu SUA, care este pe 16!

 S-o luăm metodic. În anul 2000, după guvernarea dreptei, România, cu un scor de 5,27, se afla pe locul 110 în lume. În 2005, după patru ani de guvernare ”comunistă” a PSD, soldată cu relansarea economiei, cu încheierea negocierilor și apoi semnarea Tratatului de Aderare la UE, România se afla, cu scorul de 7,22, pe locul 51! O medie de zece locuri pe an avans! Nu e rău, pentru niște comuniști. După cinci ani cu dreapta, în 2010, cu 7,45, România ocupa locul 34.  O creștere anuală mult mai lentă, semn că reformele în direcția creșterii libertății economiei au încetinit, că anumiți parametri, în zona cheltuielilor guvernamentale, n-au fost cei așteptați. În 2012, când PSD revine la guvernare, eram pe locul 22, cu 7,57, și în 2013 pe 17, cu 7,69. Semn că, din nou, ”comuniștii” din PSD îngrădesc libertatea economică, nu?

 Ce spun aceste cifre, până la urmă? Că, de fapt, nu există politici de stânga, sau de dreapta, în economia actuală, ci doar politici bune, și politici proaste. Iar ”comuniștii” din PSD au aplicat politici bune și în timpul guvernării Adrian Năstase, și în timpul guvernării Ponta. Dar, spre deosebire de dreapta, PSD a avut decența de a însoți aceste reforme economice, destinate creșterii libertății economice, de măcar câteva măsuri sociale, care să micșoreze impactul lor asupra marii majorități a românilor. Creșterea salariului minim a fost una dintre ele. Cum spuneam, anemică, dar reală. Pentru că e cazul să o spunem: creșterea gradului de libertate economică are și costuri, nu doar beneficii. Aceste costuri, în plan social, trebuie făcute suportabile, iar asta implică intervenția statului. O intervenție inteligentă, care să se adreseze categoriilor sociale cele mai fragile. Dar tehnocrația, care salvează România de la dezastrul adus de guvernarea ”de stânga”, începe de unde n-ar fi trebuit s-o facă: de la anularea compensațiilor sociale. 

Guvernul Cioloș este total în contratimp cu realitatea. Se situează de partea capitalului, exact când era nevoie ca nu numai statul să participe la compensarea acestor costuri, ci și aceia care profită cel mai mult de pe urma creșterii gradului de libertate economică. Și patronii au responsabilități sociale. Libertatea de a întreprinde, în sine, nu înseamnă nimic fără o forță de muncă educată, calificată, sănătoasă, care se bucură de fructele muncii ei. Dar, de! Te pui cu mintea tehnocratului?!  
   

        PS. Criteriile după care se judecă libertatea economică, și evoluția poziției țării noastre în clasament, sunt:

 1. size of government: expenditures, taxes, and enterprises;

 2. legal structure and security of property rights; 

3. access to sound money; 

4. freedom to trade internationally; and 

5. regulation of credit, labor, and business.

Asta înseamnă că și criteriile după care se judecă gradul de competitivitate al unei economii nu se reduc la mărimea salariului minim. Dacă ar fi așa, ne-am întoarce la sclavagism, peste tot în lume. Ca să fim toți ”competitivi”. Astea fiind zise, aștept sindicatele, cu Festivalul Bucuriei de a fi Conduși de Tehnocrați. Că politicienii le puțeau! Hai cu ”Pinguinul!”

Furia privatizării 2.0

Revenind asupra furiei privatizatoare, care crește iar în România. Trebuie să facem o distincție clară între ”proprietate” și ”administrarea proprietății”. Tragedia Estului post-comunist, mai ales a unor țări precum România, vine din confuzia dintre proprietate și administrarea ei. Faptul că avem proprietate publică, sau privată, devine irelevant în raport de felul în care sunt ele folosite.

Privatizarea nu garantează în niciun fel succesul unei afaceri. Reamintesc: peste 80% dintre privatizările făcute în ultimii 23 de ani au eșuat! În principal din cauza managementului defectuos, și fraudulos! Și la fel de important mi se pare procentul extrem de ridicat de eșecuri în mediul de afaceri privat. Nu există date fiabile, dar putem considera o cifră similară eșecurilor din privatizare.

Asta îmi aduce aminte de un interviu, citit în L Expansion, cred, în primele luni după Revoluție. Tocmai venise la Moscova Jeffey Sachs, să-i vândă lui Gorbaciov ”terapia de șoc”. Până la urmă i-a vândut-o bețivului ăluia de Elțîn, cu rezultatele cunoscute. Cei de la revista economică franceză fac deci un interviu cu un vicepreședinte al Renault, fost cetățean sovietic, care alesese ”libertatea” prin anii 60, un tip extrem de deștept. Care este întrebat despre ”terapia de șoc și despre privatizarea pe un dolar”. Iar tipul spune: eu, în locul celor de la Moscova, aș închiria economia sovietică managerilor străini. Urma o argumentație extrem de solidă. Ce pleca de la slaba calitate a managementului din URSS, și din întreg Estul.

Vi se pare că în 25 de ani România are o clasă de manageri performanți în sistemul privat? Acceptăm că ăia din public sunt vai mama lor, deși nu e chiar adevărat. Dar în privat cum e? Câte mari, sau mai mici companii, cu succes pe piață, sunt conduse de români? Am importat manageri. Cu ce rezultat? Vezi Tarom, vezi CFR, și tot așa.

Ce îmi garantează că privatizarea sănătății va duce la o creștere a calității actului medical? Că asta nu e totuna cu schimbarea paturilor și cumpărarea de cearceafuri noi. E vorba de mult mai mult.

Vă mai amintiți nebunia de la începutul lui 2005, când au fost dați afară de la conducerea spitalelor medicii, și înlocuiți cu ”manageri profesioniști”? Care a fost marea lor realizare? Spolierea fondurilor publice din sănătate, începând cu așa zisa externalizare a serviciilor, de la analize la curățenie și la catering. A făcut cineva vreo socoteală, să vadă cât de bună a fost decizia, dacă s-au făcut economii prin externalizare? Nu, pentru că, de fapt, s-a intenționat crearea unui mecanism de furt din banii publici. Mecanism care funcționează bine-mersi, și acum.

Putem discuta mult și bine despre asta. Ideologic a fost creat un mecanism discriminatoriu, două tipuri de proprietate: cea privată, bună, sfântă, garantată și protejată de stat, și una publică, rea, care trebuie desființată cu orice preț, iar până atunci, jefuită fără milă, cu binecuvântarea statului, și sub ochii lui blajini. Acest statut diferențiat pentru una și aceeași categorie ne-a sărăcit până la insuportabil. Și sărăcirea va continua.

Rămâne de văzut dacă și privată 100%, economia românească va fi mai performantă. Eu pariez pe nu. Pentru că nu natura publică sau privată contează, ci calitatea administrării ei. Capitol la care suntem praf și pulbere. Și nu avem cum ne reveni prea curând.

Pax Americana: sfârșitul.

Știți care-i problema lumii în momentul ăsta? Faptul că SUA nu știu ce mai vor. Au devenit impredictibili. Lumea știe doar ce ar vrea Washingtonul. Dar știe și faptul că americanii nu au mijloacele și resursele pentru ceea ce ar vrea. Până când americanii își redefinesc obiectivele, și le pun în acord cu mijloacele și resursele de care dispun, vom traversa o perioadă extrem de turbulentă, și de plină de pericole. Avionul doborât de turci este doar un avertisment dat de americani rușilor. Doar că rușii sunt în Siria din cauza impotenței și imbecilității americanilor. Care au complicat lucrurile pentru că nu au știut ce vor, nici cu ”primăvara arabă”, nici cu ”exportul de democrație”, nici cu ”nation building”, nici cu schimbările de regim, și nici cu gestionarea relației Israelului cu lumea arabă.

Pentru a nu pierde și mai mult teren, SUA folosesc mișcări fundamentaliste, precum ISIS, pentru a ține ocupate Uniunea Europeană, Rusia și China. Dar nu numai, ci și extremiștii de dreapta, neofasciștii din Ucraina, spre pildă. Doar nu credeți că aceia care au aruncat în aer stâlpii de înaltă tensiune ai rețelei care aprovizionează Ucraina au acționat de capul lor? Sau că sistemele anti-aeriene Peciora 2 D au fost vândute de Kiev Qatarului, care le dă mai departe ISIS, fără aprobarea Washingtonului? 

Acum principalul obiectiv al americanilor este să împiedice reluarea relațiilor normale dintre Rusia și UE. Apropierea Rusiei de Franța, în combaterea ISIS, nu le convine. Intervenția Rusiei în Siria nu convine nici Turciei. Care face bani buni din traficul cu petrol și cu arme către ISIS și alții ca ei. Principalul beneficiar al traficului cu petrol este fiul lui Erdogan. Nu e puțin lucru să pierzi o mie de camioane-cisternă în două sau trei zile!

În acest moment NATO este chemat să gestioneze situația creată de Erdogan, la cererea și cu aprobarea americanilor. Care nu pot face față situației-sau nu vor s- rezolve-dar nici nu-i lasă pe alții s-o facă.  Iar reacția Chinei nu se va lăsa nici ea așteptată prea mult. Cineva se întreba de ce cumpără frenetic petrol chinezii. Uite de ce!

Bine ar fi ca lucrurile să se oprească aici. Dar nu se vor opri. Pentru că americanii nu sunt dispuși să accepte realitatea: că nu pot să facă ceea ce ar vrea să facă. Se comportă ca și când ar putea. Poate așa mai impresionează niște proști ca noi. Dar atât. 

Nenorocirea este că, în condițiile actuale un război generalizat nu rezolvă lucrurile. Iar războaiele locale, gen Irak și Afganistan, cu atât mai puțin. Singura soluție rămâne o tranziție relativ liniștită, negociată, de la lumea unipolară, la una multipolară. În care regulile să fie scrise de toți, nu doar de SUA.  Pax Americana a fost o iluzie, și a luat sfârșit. Ce va fi? Dacă mai trăim, vom afla. Dacă nu, nu! Simplu...

Un tragic cerc vicios.

Încerc să fiu scurt: există o explicație simplă a eșecurilor în serie ale serviciilor secrete occidentale în a preveni atacurile teroriste, pentru că nu doar francezii au zbârcit-o. Au eșuat și englezii, și spaniolii, și belgienii. Serviciile lor suferă-ca și SRI, de altminteri!-de sindromul ”Curul pe scaun și căștile pe urechi!” S-au birocratizat. Lucrătorii sunt ”funcționari publici cu statut special”, nu militari, care acționează la ordin. Mizează mult prea mult pe tehnologie. Cred că dacă strâng foarte multe date despre fiecare cetățean, pot să-i detecteze pe aceea care prezintă riscuri de securitate. Nu pot, dovadă atentatele de la Paris.

Să-i lăsăm pe zgubiliticii de prin toate cotloanele lumii, care postează pe YouTube faptele lor de vitejie. Ăia sunt niște cretini. Cei care planifică și execută atentatele din Europa sunt din altă specie. Nu se mai dau pe Internet, și nici pe nu prea mai discută la telefon. Au evidente cunoștințe de contraspionaj, semn că au avut profesori buni, care profesori au învățat de la profesioniști, din țările pe care acum le atacă. Sunt cetățeni ai țărilor atacate, sau din țări europene membre ale Spațiului Schengen. Au o mare autonomie în alegerea țintelor și a momentului atacului. Dispun de finanțări care nu atrag atenția, cel mai adesea în bani lichizi. Este foarte probabil să-și fi făcut din timp depozite de arme, muniții și explozivi, pentru a nu atrage atenția asupra lor, căutând să le procure de pe piața neagră.

Mai mult, formează grupări închise ermetic, greu de penetrat din afară. În general sunt rude. Au grijă să nu fie reperați în prezența unora care știu că sunt în atenția serviciilor secrete. Și, ce-i și mai rău, învață din propriile erori, dar cunosc bine și slăbiciunile poliției și serviciilor de securitate. Este un război asimetric, dus într-un spațiu cu totul nou.

Mai este ceva: misiunea lor este ușurată de ruptura tot mai mare dintre stat și cetățean, de neîncrederea cetățeanului în stat, în capacitatea lui de a fi partenerul cetățeanului, de a rezolva problemele lui. Serviciile au greutăți în a învinge reticențele cetățenilor, de a-i convinge să coopereze. De ce? Tocmai din cauza abuzurilor lor, de genul supravegherii generalizate. Oamenii le privesc chiorâș, pentru că atentează la libertatea lor. Iar fără colaborarea cetățenilor, serviciile nu pot face mare lucru. Pare că serviciile de informații au uitat care le sunt prietenii, și care dușmanii. Iar când cetățenii devin dușmanii, nimic nu mai funcționează.
Un cerc vicios, care devine tragic. Avem la ce medita.

”Să ne luăm suveranitatea înapoi!”

Ca să înțelegeți ce ne așteaptă: Parlamentul European este un fel de pielea pulii, în raport cu Comisia Europeană. Un spanac decorativ. Participă, dar nu se bagă. Știu, unii au să-mi sară în cap. Dar așa este. Practic, controlul Parlamentului de la Bruxelles asupra Executivului, a Comisiei Europene, este extrem de firav, și pe teme marginale. Iar ca lucrurile să fie și mai grave, Comisia Europeană are și ea un stăpân, Consiliul European, un super-executiv, format din șefii de stat și de guvern ai celor 28. Peste ei domnește ”președintele Europei”. Asta în teorie. Că în practică totul este dominat de Germania. 

Cioloș cu modelul ăsta a venit. Pur și simplu va ignora Parlamentul. Care și așa este fragilizat de campania deșănțată de demonizare a lui. Citiți cu atenție așa-zisul program de guvernare. Care este o totală negare a funcționării democratice a României, o anulare a prevederilor constituționale în materie de raporturi între instituții. România nu-și va schimba sistemul politic, evoluând spre o republică prezidențială. Nu, se va transforma într-o republică birocratică de rit bruxellez.  În fond, ce control au cetățenii europeni asupra monstrului birocratic de la Bruxelles? Niciuna! Asta justifică interesul tot mai scăzut față de Europa, de politica europeană, de cetățenia europeană. 

Treceți peste limbajul meu. Este o formă de manifestare a frustrării față de sărăcia dezbaterii publice de la noi. Care nu atinge niciuna dintre temele esențiale pentru viitorul nostru. 

Nu-l condamn pe Cameron, deși este un populist fără margini, și un șantajist ordinar în raport cu Uniunea Europeană. Dar în multe puncte nemulțumirile lui sunt întemeiate. Este nevoie de o reformă DEMOCRATICĂ a Uniunii Europene. În care să se pună serios problema definirii limitelor transferului de suveranitate între statele naționale și birocrația de la Bruxelles. Democrația înseamnă să respecți suveranitatea poporului. 

Nu am glumit cu deviza ”Să ne luăm suveranitatea înapoi!” Este exact ce vor TOATE națiunile europene. Asta nu înseamnă destrămarea Uniunii, ci punerea sub control a birocrației, care a ucis proiectul european, transformându-l într-un totalitarism de sorginte fascistă. 

De asta guvernul condus de Cioloș trebuie să fie respins în Parlament. Respingerea lui ar fi o victorie a democrației. Nu se va întâmpla nimic dacă un birocrat sinistru și mărginit NU va fi premierul României. Este nevoie de un premier politic, care să formeze un guvern politic, asumat de o majoritate politică. Strada are rostul ei. Dar nu poți renunța la suveranitatea poporului și la democrație, pentru că niște unii hăulesc prin oraș câteva ore. 

Ceata aia de moluște lașe din Parlament, strânse cu ușa de DNA, și șantajate de SRI, ar putea avea măcar un moment de demnitate, care i-ar spăla toate păcatele, respingând farsa tragică a ”Guvernului pe Cadavre”. Dacă nu o fac, legitimează revenirea la totalitarism. Și de aici înainte totul este posibil...     

Belele în Paradis

Operațiunea ”Să punem gheara pe România” începe să se împotmolească. Concepută ca un soi de ”război-fulger”, se transformă într-un război de uzură, și timpul nu joacă în favoarea atacatorilor. Cine sunt combatanții? În primul rând, Bruxellesul-a se citi în special Germania- și grupurile lui de influență din România, din instituțiile statului și din ”societatea civilă”, și Washingtonul, care acționează, la fel ca și ceilalți,  prin intermediul agenților săi de influență din aceleași instituții și din aceeași ”societate civilă”. Evident, serviciile secrete românești și străine sunt în avangardă. Ca de obicei. 

A existat, fără îndoială, un plan, un scenariu minuțios întocmit, de înlăturare a lui Ponta de la Palatul Victoria. Era ”oaia neagră” a Partidului Popular European, care, după evenimentele din vara lui 2012, i-a vrut pielea cu orice preț. PPE este artizanul ruperii USL. Prin folosirea lui Antonescu, via Adina Vălean. Practic, Antonescu s-a mutat la Bruxelles, după ruperea PNL de ALDE, și trecerea partidului în rândurile PPE. Adina Vălean a fost răsplătită cu postul de vicepreședinte al Parlamentului European. Cu titlu de inventar, se vorbește și de o motivație bănească, venită de la același PPE, către Antonescu. Dar salariul Adinei Vălean e mai mult decât ”motivant”. 

De ce era necesară dezertarea liberalilor? Pentru că PPE risca să piardă puterea la Bruxelles, pe fondul nemulțumirilor cetățenilor europeni. PPE a pierdut multe locuri în PE. Stânga ”domesticită” câștigase teren, iar 1 din 4 deputați europeni sunt acum anti-sistem, de la extrema stângă la cea dreaptă. Iar PSD, care dădea 16 euro-deputați, avea ceva de zis în formarea noii Comisii Europene. 

Există o complicitate între PPE și PSE, mai ales prin aranjamentele făcute de Daul și de Schulz. Schulz nu s-a înțeles cu Ponta, asta e clar. Sunt multe argumente în favoarea acestei afirmații. Oricum, PSE nu a susținut PSD în multe ocazii, trecând în tabăra contestatarilor lui din PPE. Iar în ultima vreme relațiile PSD, respectiv ale lui Ponta, cu structurile PSE de la Bruxelles au fost ca și inexistente. 

Cum spuneam, Bruxellesul-care se identifică acum, mai mult ca niciodată, cu PPE-a vrut să scape de Ponta cu orice preț. Soluția cu Cioloș premier era una de compromis, care ar fi putut ajuta la degajarea unui soi de consens, exprimat printr-un ”guvern de uniune națională” Probabil că Ponta negocia deja o ieșire onorabilă din scenă. Pierzând conducerea PSD-alt episod rămas în ceață-nu putea lupta de unul singur, și în plan intern, și în plan extern. Tragedia din clubul ”Colectiv” a schimbat datele problemei, accelerând căderea lui. Iar demonstrațiile de stradă, cu cerințele lor, au complicat lucrurile în plan politic. 

Cei care au profitat de pe urma mormanului de cadavre, pentru a da un alt sens schimbării de putere programată de Bruxelles, s-au bucurat degeaba. ”Clasa politică”, după un scurt moment de buimăceală, începe să se dezmeticească, și organizează rezistența, cu sabia amenințărilor străzii deasupra capului. Ceea ce părea un galop de sănătate pentru Cioloș, în formarea guvernului, devine un soi de marș prin deșert. Putem discuta și de ce. Rezumând, democrația nu-și are sens fără partide politice, fără instituții, precum Parlamentul, și fără legitimarea prin alegeri. Fără să mai vorbim de faptul că nu există fără suveranitatea națională. 

Este și un alt aspect, pe care cei ce au încercat să rupă acel consens privind administrarea puterii până la viitoarele alegeri, nu l-au luat în calcul: reacția americanilor. Poate americanii au acceptat o înlocuire de premier, dar nu și-au închipuit amploarea schimbărilor pe care vor să le facă noii veniți la masa puterii. Schimbări care le afectează interesele, în România și în zonă. De data asta au ales o cale mai discretă de a-și manifesta nemulțumirea. Americanii fac astfel încât misiunea lui Cioloș să fie cât mai complicată, iar programul lui să nu fie cel al ”străzii”, ci acela care le convine lor. Cum îi complică viața? De exemplu dând pe ”surse” liste de posibili miniștri, care sugerează preluarea României de către multinaționale, transformarea ei într-un soi de vacă de muls a unor întreprinderi capitaliste vorace, puse doar pe exploatarea românilor, care scot banii munciți de ei din țară. La fel, pentru mobilizarea politicienilor, se lansează nume precum cel al Laurei Ștefan, ”experta” în anti-corupție. Iar insistența cu care sunt scoase în față numele unor români care se afirmă în birocrația Uniunii are rolul de a arăta cu degetul spre ”culpabili”. 

Și, ce coincidență, ieri s-a dat sentința într-un proces care trenează de peste un deceniu, proces care-l implică pe Iohannis. Ca urmare a sentinței el pierde una dintre celebrele lui case. Pentru că la dobândirea ei s-ar fi comis fals în acte, sau pe aici. Un avertisment mai clar și mai direct nici nu se putea. Dar nu doar Iohannis a primit un cartonaș galben, ci și SRI, prin dezvăluirile lui Bica despre Coldea, făcute ieri în depoziția sa în fața instanței. Iar băsescu va avea tot timpul să regrete că a tras de coadă tigrul american, cu acuzele lui din ultima săptămână, care i-ar fi permis, se gândea el, să revină în jocurile de putere, în tabăra Bruxellesului, de data asta. Că tot vrea el în PPE cu PMP. 

Intrarea americanilor în acest joc le strică multora aranjamentele. Guvernul Cioloș se va naște extrem de greu, mulți dintre cei invitați să facă parte din el vor declina oferta, alungați tocmai de imaginea care i s-a construit încă dinainte de a se naște. Sprijinul parlamentar-esențial, dragi tineri frumoși, liberi, și proști!-este fragil, și Cioloș va trebui să negocieze orice nimic pe care vrea să-l treacă prin Parlament. Un astfel de guvern nu are cum fi performant. De fapt, nu are cum fi, pur și simplu. Vom avea un an pierdut-2016-cu deteriorarea situației economice, și cu inevitabile tensiuni sociale, un an electoral, în care confruntarea va fi mai aprigă ca oricând. Una peste alta, belele în Paradisul de dreapta, pe care ni-l promiteau cei care credeau că pot conduce România fără popor, și împotriva lui.Nu pot. Vor afla repede și cât îi costă prostiile pe care le-au făcut...

Spectatorii neputinței noastre

Sunt destui care citesc ultimele evenimente de pe scena politică drept victoria ”Europei”, aflată într-un război subteran pentru dominarea României cu SUA. Nimic mai fals! Nu, n-avem cum scăpa din îmbrățișarea Marelui Frate de peste Marea Baltă. N-ai cum miza pe Europa, când ea însăși este sluga SUA. Nu, pur și simplu ne vor fute doi derbedei geopolitici. SUA, cu obsesia lor pentru Rusia și pericolul rusesc, ne vor vinde armament, și vor planta pe aici baze militare, plus interesul lor pentru resurse naturale. Nu-i interesează să investească în activități productive. Oricum, nu cine știe ce. Probabil că singurul domeniu care să le trezească atenția ar fi IT. Și asta pentru prețul scăzut al creierului de muncă. 

Granzii de la Bruxelles, plus vreo câteva țări, gen Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda și Italia, sunt interesați de economie, în special de utilități, energie, servicii publice de distribuție, plus mâna de lucru ieftină. Și unii, și ceilalți au interese în România, ca piață de desfacere. 

Lucrurile sunt clare. E posibil ca Ponta să fi dus prea departe ”prietenia” cu America. Deși mie nu mi se pare. Iar Iohannis este oricum, numai omul care ne deschide ușa către Germania. Nu, pur și simplu băieții știu că păruiala de acum nu le va produce prejudicii niciunuia dintre ei. Mai mult, slăbiciunea puterii de la București le avantajează, și oricine învinge în bătălia asta absurdă pentru putere-abstracție făcând de cretinii frumoși și liberi, care și-o vor lua maxim peste bot!-va fi obligat să le facă și americanilor, și europenilor, noi concesii. Pe spinarea noastră, evident. 

Degeaba se agită și băsescu. Nu va fi un nou Ceaușescu. Nu are cum. Ăla a zis ce avea de zis sovieticilor atunci când a trebuit s-o facă, și nu ca simplu pensionar, ci în calitate de șef al statului. D-aia l-au urmat românii. Și tot de aia n-or să-l urmeze românii pe el. 

E cazul să ne vindecăm de iluzii. Nu mai suntem o țară suverană. Nu mai putem lua nicio decizie în ceea ce privește viitorul nostru. Iar cele două entități se vor mai părui pe aici, prin interpuși. Vor face însă front comun de fiecare dată când puterea de la București va încerca să profite de păruielile lor, pentru a-și promova interesele ei. Mici, meschine, dar interese. Asta e! Românii n-au nimic de câștigat din ceea ce se întâmplă acum. Nu există ieșire din această situație. Pentru că este exclus să apelăm la alții, ca în vremea lui Ceaușescu, care făcea apel la americani și chinezi, pentru a-i contracara pe sovietici. Relațiile noastre cu Rusia și China sunt zero, acum.

Ce-i de făcut? Nimic! Vom sta și vom privi spectacolul violului geopolitic, și atât. Suntem spectatorii neputinței noastre. Și așa rămânem...     

Întoarcerea la războiul româno-român, cu un neamț în frunte

Vreți un (scurt) rezumat al situației, după un an de împliniri mărețe ale klausismului-sau, dacă sună mai bine, iohannismului-ca să puteți dormi bine? Păi, jumătate din autoritățile locale decapitate, cu administrațiile pe butuci, plus Primăria Generală, adică un oraș cu peste două milioane de locuitori, plus administrația centrală pe butuci, adică fără premier, și cu guvern care nu se știe de ce mai există, că nu poate face nimic. Plus fără buget, fără un nou acord cu FMI(nu că ne-ar trebui, dar asta e o agravantă, care se adaugă imaginii de instabilitate politică și de violență socială), cu grave crize sociale în perspectivă, din cauză că decizia de orice fel este paralizată.

Prețul ”guvernului meu” și al luptei împotriva corupției va fi distrugător. Pentru satisfacțiile de moment ale unor neica-nimeni, 20 de milioane de oameni o iau peste bot. Prostia se plătește. Dar nu deșteaptă. Și după episodul ăsta sinistru tot proști vom rămâne. O să ne mai arunce tuta aia de la DNA niște politicieni în cătușe, mai face niște spectacole de sunet și lumină fascistul ăla de la SRI, Coldea. Dar de rezolvat nu rezolvăm nimic. Ne vom afunda grav în mocirlă. Odată lipită eticheta de ”țară instabilă” de România, adio și-un praz verde!

Așa funcționează lumea în care trăim. Nu e drept, nu-mi place. Dar nu-s nebun să refuz realitatea. A, putem încerca s-o schimbăm. Dar ce să faci când tot felul de idioți ies ca păduchii în frunte, și dau cu mucii în fasole? Când reaprind războiul româno-român? Când sapă noi tranșee? Când ridică noi ziduri între români?

Am scăpat de Ponta și de odiosul său guvern. E bine! Vorba vine, bine...Dar, revin: cine plătește? În niciun caz cei care au montat spectacolul ăsta sinistru. Lor li se vor mări salariile. Și personalul. Vor mai făta noi șefi și șefuți. Vor asculta și mai mulți români, că sunt atâtea amenințări la adresa securității naționale. Sigur, ăia care sunt turbați de foame nici nu știi când sar să te muște.

S-a mai dus o oportunitate de a ieși dintr-o capcană de imagine. Tembelilor care nu-și câștigă traiul din munca lor nu le-a păsat! O să vină ea și vremea decontului. Cei care acum s-au retras din piață, pentru că sensul protestului lor a fost deturnat, nu vor uita, și cred că nici nu vor ierta. Se vor întoarce. Și atunci nu cu gunoaiele de la GDS, de la ”societatea civilă” a SRI și a Ambasadei Americane va discuta Iohannis. O să regrete amarnic prostia făcută azi. În locul lui aș da afară TOATĂ echipa de consilieri. Care și-au promovat șmenurile lor, lăsându-l cu ochii în soare. Ori se maturizează, și devine ”președintele TUTUROR românilor”, ori pleacă. Cu el nu va mai avea nimeni răbdare!

Întoarcerea la statul social

”Strada” a transformat într-o farsă funambulescă o tragedie. Adăugând și mai multă suferință părinților, rudelor și prietenilor celor morți. Pe cadavrele lor, și trupurile martirizate ale răniților joacă tontoroiul o faună imundă. Amestec de politicieni și oengiști cu agendă politică, sinecuriști de ambe sexe, mitingiști cu metodă și la comandă. 

Să fim onești. Acum, în piață, nu mai este vorba despre victimele incendiului de vinerea trecută. Cei care au inițiat acțiunea(pe care o salut, și o respect), au fost eliminați din peisaj de o gloată gregară, din spatele căreia rânjesc Ciolannis, și ”guvernul lui”.

Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face acum(și subliniez, ACUM) ar fi să se retragă. Să-și ia un răgaz de reflecție. Să-și coaguleze o agendă a schimbării. Un proiect, fie că-i politic, fie că-i civic, al schimbării. Să construiască sprijin pentru el. Și să revină, cu un sprijin coerent și clar, fără să mai care după ei tot felul de cadavre politico-oengiste, care să vorbească în locul lor. ”Consultările cu strada” ale lui Ciolannis au ucis orice brumă de dialog. Pe ticăloșii care s-au erijat în purtătorii de cuvânt ai ”străzii” îi cunoaștem de 26 de ani. Au fost o otravă pentru democrație și pentru societatea civilă. Au ucis orice alternativă. Din lăcomie. Ca niște târfe, s-au vândut oricui plătea. Și, slavă Domnului, au fost destui amatori de ”sex” civic. 

România are nevoie de o alternativă. Ca sistem economic și social, în primul rând. România are nevoie de contra-puteri puternice, să țină în frâu sistemul politic. Puterea corupe. De asta este nevoie de ”câini de pază”. Dar câini de pază, nu javre care să latre la cetățenii onești, purtați fiind în lesă de ticăloșii din politică. 

Poate n-am fost prea clar: TOATĂ România e la capătul puterilor. Ne-am întors în 1989, când simțeam că nu se mai poate. Ne ajung șase ani de ”austeritate”. Suntem la fundul sacului. Niciodată în istoria post-decembristă societatea românească n-a fost mai săracă și mai polarizată. Inechitatea a scos oamenii în stradă. Morții au fost doar un accelerator al nemulțumirii. 

Ponta-de fapt, cei care erau în spatele lui, și mai au mintea la purtător-au înțeles de unde vine amenințarea. Nu e vorba să-i iau apărarea lui Ponta. Dimpotrivă. Dar trebuie să privim realitatea în față. Nu din patriotism sau pentru că-l durea în cur de noi a ales să înfrunte gașca FMI-BM-CE, și să reducă TVA, taxe și impozite, să mărească niște salarii din sectorul bugetar. Ci pentru a deschide niște supape. Pentru a elimina din tensiunile acumulate, ce stau să izbucnească. 

Acum acest proces de reducere a tensiunilor a fost întrerupt. Din pură imbecilitate.  Ceea ce au cerut azi ”vocile străzii” este accentuarea austerității. Ei, civicii, sunt convinși că DNA poate juca rol de supapă. Se îmbată cu apă rece. Problemele României nu se mai pot rezolva cu zdrăngănit de cătușe. Nici cu doi-trei politicieni plimbați prin fața camerelor de vederi. Cu atât mai puțin cu diversiunile SRI. Unii cred că am glumit ieri, când scriam asta:

 Învățăturile unui prost pentru lucrătorii Directoratului SRI ”Manipulări, marșuri și demonstrații, lovituri de stat soft”: ”Băieți! Complexitatea e complexă, și are prostul obicei să nu se țină de scenariile noastre. Spontaneitatea nu ajută. De fapt, mai mult încurcă. Când faci un scenariu, nu uita: orice soluție naște noi probleme. Când pornești un război, primul lucru la care te gândești este cum îl sfârșești. Nu deschide mai multe fronturi odată. Garantat ți-o vei lua în freză. Dacă nu mă credeți, mai gândiți-vă! V-a mâncat în cur să vă luați și de BOR. Nu v-ați rezumat la Ponta și la Guvern. Acum luptați cu oastea Domnului. Pe Dealul Patriarhiei e ca la Paști! Și mai vin! Zău că Nejustificat de Fericitul are de unde recruta! Și nu în ultimul rând: un acoperit, din presă și din politică, odată descoperit, valorează exact cât o bucată de hârtie igenică murdară de căcat. Nu-l mai folosiți. Nu costă cine știe ce să-ți faci rost de altul. În rest, vă urez noi succesuri pe ramură. Fie ca să vă depășiți planul! Patria vă va fi recunoscătoare!”

Nu, nimeni nu mai poate controla situația cu minciuni și manipulări, cu diversiuni ieftine, cu inducerea fricii. Lumea s-a săturat. Vrea soluții, nu sacrificii rituale. Capul lui Moțoc nu mai este suficient. Nu cred că oamenii mai vor țapi ispășitori. Și nu, nu corupția ucide. Oamenii corupți ucid. 

România nu mai poate continua să accepte uriașele inechități sociale care au scos, de fapt, oamenii în stradă, exploatarea cruntă la care este supusă o forță de muncă epuizată fizic și psihic. Oricâți politicieni am schimba, problema inechității, a polarizării sociale extreme, nu dispare de la sine. Există o singură soluție: întoarcerea la statul social. Pentru asta este nevoie de politicieni curajoși, care să accepte să meargă împotriva curentului, nu de moluște lașe, care tremură ca piftia la fiece bășină trasă de DNA, sau de Ambasada Americană. 

Oamenii refuză, ca și în 1989, să mai fie sclavii unui sistem. Acest refuz nu este înțeles. Deși în Piața Universității el a fost exprimat, într-o formă sau alta. Chiar dacă manifestația moare, nemulțumirea rămâne, câtă vreme inechitățile rămân. Din păcate, nimeni nu discută despre ele. Batem câmpii despre orice, numai să nu ne atingem de ”capitalism”. Ei bine, trebuie s-o facem. Altminteri vom continua să numărăm morți, și să ne strigăm furia în pustiu.  

Democrația și strada

Nu dau lecții nimănui. Încerc să pun puțină ordine în fapte. Rezumând, ceea ce numim ”democrație” este un amestec între așa numita ”democrație reprezentativă” și ”democrația directă”. Poporul suveran își exercită suveranitate indirect, prin aleși, cărora le-o deleagă, cât și direct, prin Referendum. Elveția este un exemplu de țară în care democrația directă primează. Dar este prezentă și democrația reprezentativă, și nu marginal.

Strada nu e din filmul ăsta. Că nu are cum. Nici măcar prin așa numita ”societate civilă”, care, în democrație, este un non-sens. Este mai degrabă o negare a democrației. Și ce face Iohannis, chemând la consultări ”strada”, este negarea principiilor democratice, de vreme ce pune pe picior de egalitate instituții și mecanisme constituționale și legale, legitime, cu forme anarhice de manifestare a unor grupuri de interese. Nu, nimeni din țara asta nu a legitimat, în vreun fel, ”societatea civilă”, nu i-a delegat suveranitatea și nu a autorizat-o să vorbească în numele lui. Cum nici Biserica nu este legitimată să se amestece în politică, și să exercite suveranitatea credincioșilor, în numele lor.

Sigur, ”societatea civilă” poate fi una dintre formele pe care le îmbracă așa zisele ”contra-puteri”, cele care echilibrează balanța puterii. Dar sunt o mulțime de astfel de forme: presă, sindicate, organizații profesionale, culte religioase, uniuni de creație, etc. Nu putem spune că vreo câteva ONG uri care se constituie într-un soi de forme cvasi-politice, au monopolul reprezentării ”societății civile”, fiind singurele reprezentante ale contra-puterilor. Și nici nu putem accepta așa ceva. Vor să facă politică? Să-și asume trasparent asta, să-și facă partide, și să vină să ceară votul cetățenilor. Ipocrizia o fi benefică pentru nivelul de trai al oengiștilor, dar sigur face rău la democrație.

Strada nu e actor politic. Punct. A, vocea oamenilor care ies în stradă trebuie ascultată. Dar pentru acțiune, pentru schimbare, există partide politice, Parlament, aleși locali, administrație a statului, alegerile și referendumul. Dar nu strada. Că atunci trecem în ”Acțiunea Directă”, și se lasă cu poc-poc. Am mai avut așa ceva. Și n-am rezolvat nimic. Nici acum n-are cum altfel.

Astea au, și n-au, legătură cu ”Noua Revoluție Română”. Au, pentru că ceea ce vedem în stradă este, într-un fel, un mai 68 al hipsterilor de Dâmbovița, care pune în discuție democrația, directă sau reprezentativă, făcută vinovată de toate relele din țară, dar niciodată capitalismul, sursa principală a acestor tele. Deși tinerii morți vineri în capcana clubului ”Colectiv” sunt victima colectivă a lăcomiei unor ”capitaliști” fără scrupule. O fi ajutat-sau nu-și corupția, rămâne de văzut. Dar de ucis ucide în primul rând capitalismul sălbatic, și abia apoi corupția politicului. Care corupție este mai mult decât luarea de mită. Este, de fapt, aservirea politicului, și înlocuirea interesului general cu interesul unei clase restrânse de profitori.

Acum, strada îi absolvă de vină pe adevărații criminali, arătând cu degetul la ”politic”. Căruia îi vor pielea. Ca să facă ce, după ce o obțin? Să se spele pe mâini, să spună că mai departe nu e treaba lor? 

Citez din ceea ce scriam în dimineața acestei zile pe FB: ” Acum se revarsă în stradă gunoiul unei generații pierdute. Distrusă de un capitalism feroce, fără identitate, fără idealuri, care e furioasă pentru un singur motiv: nu mai poate consuma ce și cât ar vrea. Și pentru asta vrea să distrugă statul, vrea să-i vadă morți pe toți săracii, din cauza cărora n-au ei bani, vrea să facă praf democrația. Cu aceste gunoaie nu am cum fi solidar. Indiferent cât voi fi înjurat pentru asta, morții și răniții din club nici nu munceau din greu pentru a-și întreține familia și copiii, nici apărându-și patria, pe câmpul de luptă, nici ajutându-și semenii. Nu, erau la distracție.

Asta nu justifică moartea lor. Dar este o realitate. Erau la distracție. Nu sunt eroi. Pentru că nu sunt! Sunt oameni, avem compasiune pentru ei, pentru familiile lor, pentru prietenii lor. Dar nu putem fi solidari cu niște oameni care vor să facă tabula rasa pentru că statul nu dă bani, cum vrea băsescu, pentru modernizarea cârciumilor.

Și dacă vorbim de solidaritate și de indignare, unde erau când boc și băsescu închideau școli și spitale, când mureau arși atâția copii la maternitatea Giulești? Când mureau arși zeci de mineri? Când mureau acoperiți cu pământ sute de români, angajați la negru pe șantiere? Ăia nu erau ”de-ai lor”, nu? Dă-i în pizda mă-sii, să moară! Niște suboameni! Noi, noi suntem elita!”

Oricât de dur ar suna, nu mă dezic de ceea ce am scris. Schimbarea României este operă colectivă. Cum și eșecurile ei sunt operă colectivă. Cultura confruntării ne-a făcut un rău imens. Asta trebuie schimbat, în primul rând. Confruntarea naște noi probleme. Nu învățăm nimic din ceea ce ni se întâmplă. Și vom tot repeta răul ce l-am făcut în ultimii 26 de ani.  

Un moment istoric

Este un sfârșit de săptămână care va marca istoria României. Am senzația că a început bătălia decisivă pentru putere în Sistem. Un Sistem care trebuie acum să-și gestioneze tensiunile și contradicțiile interne, și aflat și sub presiunea unor grupări de interese din afara țării. Mie mi se pare a fi un soi de preluare ostilă a ”Sistemului” de către un alt sistem, mai mare și mai puternic. Care până acum se mulțumise să fie doar un soi de partener al celui autohton. Probabil că așa n-a putut să-l controleze în totalitate, probabil că zone din Sistem nu ascultă, și-au permis prea multe ”libertăți”. Și s-a trecut la măsuri radicale.

În această bătălie nici Ponta, nici Iohannis nu contează. Ponta a spus ”stop joc!” în seara zilei de 16 noiembrie 2014. Când a înțeles că nu are cum se împotrivi deciziilor ”Sistemului”. S-a cărat dracului în Dubai, sau unde o fi fost, și posibil să-și fi negociat o ieșire onorabilă din scenă. Care presupunea și retragerea lui din fruntea PSD. Liber de ”contract”, își poate permite o oarecare detașare.

Iohannis este total abulic, și nici acum nu înțelege pe ce lume trăiește. ”Sistemul” îl controlează prin consilieri, și cu inevitabilele dosare din diverse sertare. Cum lui nu-i pasă decât de micile lui tabieturi, și îl lasă în pace, nici ”Sistemul” nu-i acordă mare atenție.

Rămâne băsescu. Cel care s-a crezut stăpânul sistemului, deși era doar o fațadă convenabilă. A crezut că îl controlează, că după ce pleacă de la Cotroceni ”Sistemul” îl va asculta ca înainte. Acum vede cu uimire cum totul o ia razna, iar oamenii lui încep să fie strânși de ”Justiție”, altă componentă a ”Sistemului”.

A pune această preluare ostilă pe seama nevoii celor de afară de a avea liniște în România, într-un moment în care se ascute confruntarea cu Rusia, înseamnă să fii tâmpit. Miza este economică. Și o găsiți în propunerea lui Cristian Ghinea, aceea de a scoate de sub controlul statului român tot ce mai înseamnă utilități publice, servicii publice, întreprinderi publice, și de a le pune sub controlul FMI, BM și CE. Sub pretextul că ”le fură politicienii români”. Și probabil că unii din ”Sistem” or fi obiectat. Jaful ar fi fost prea mare, și riscă să determine convulsii politice și sociale. S-or fi codit. Și atunci s-a decis o măsură radicală.

Așa că în timp ce noi belim ochii la spectacolul justiției televizate, în subteran România își pierde și ultimele rămășițe din suveranitatea națională. Dar merită! I-am așteptat atâția ani pe americani, cum să nu te bucuri că au venit?

Războiul serviciilor de informații românești împotriva României

Înțeleg că madam Chiloți Tetra a pierdut postul de vicepreședinte al Partidului Popular European. Deși în apărarea ei sărise și traian băsescu. Unii s-au grăbit să-l acuze pe  Iohannis, absent la Congresul de la Madrid, pentru acest eșec. Sigur, el ar fi dorit postul pentru Alinuța, dar asta n-are importanță. Altul este motivul eșecului.  

Lucrurile sunt simple. Nu mai sunt bani, nu mai e post. PNL nu mai are ce oferi PPE, și lacomului său președinte, Joseph Daul, care ar face deliciul oricărei structuri de combatere a corupției peste tot în lume. Că PNL nu este la guvernare în România, nu e chiar așa grav. În maximum un an se poate schimba treaba. Sigur, era mai bine să se fi întâmplat până la Congres, nu-i așa, musiu Uncheșelu?  Dar lucrul cel mai important în eșecul PNL la Madrid este că nu mai are bani.

Și aici drăguța Șeherezadă a DNA, Lulutza, ar avea ce săpa, și povesti. De exemplu, ar putea fi curioasă-la dracu, e femeie, deși unii au serioase dubii!-să afle unde s-a dus cu adevărat o parte din parandărătul din afacerile Microsoft și EADS. Nu cumva acești bani au finanțat și Congresul PPE de la București, au cumpărat un post de vicepreședinte pentru Boiangiu, dar mai ales protecție pentru traian băsescu, în momentul Referendumului? Apropo de asta: niște bani au ajuns cumva și pe la Barroso, alt  ”baron” al popularismului? Cât o fi costat o condiție din cele 11 puse României, după suspendarea lui băsescu? De la câte sute de mii de euro în sus se ridica din pat onorabilul, dacă un pârlit loco nu se deranjează decât de la 50.000 euro în sus? Mi-e și frică să mă gândesc că, din aceeași sursă, parandărătul din cele două afaceri, au migrat niște bani și spre campania electorală a scorpiei din dotarea lui Bill...

De ce întreb? Pentru că nu este clar câți bani au dat ăia din dosarul Microsoft, cui, câți și-au oprit ei, și, mai ales, unde sunt acum banii palmați. Sigur, nimeni nu ne va spune asta. Cum se apropie cineva de acest subiect sensibil, cum ni se mai servește o Udrea la proțap, condimentată cu Bica, o mineriadă în sos de crime împotriva umanității, un Oprea cu salată de abuz în serviciu, și tot așa. 

Îmi permit să cred că aici, în jurul banilor din cele două afaceri, se poartă și războiul crâncen din sânul, și dintre serviciile noastre de (dez)informații. Care sigur au fost implicate în mizeriile astea, și unora de pe acolo li s-a lipit câte ceva pe dește. Un război care este, de fapt, un război împotriva României și a românilor. 

Nimeni nu mai poate face curățenie în aceste cocini puturoase, numite ”servicii de informații”. Au scăpat de sub orice fel de control. Nu mai ascultă de nimeni. Pun președinți, șefi de partide, controlează Justiția, economia, presa. Au totală imunitate. Prestează câte cele pentru ocupantul american, și în rest sunt libere să facă ce vor. România nu mai există de mult pentru ele. 

Nu știu cum se va termina acest război. Și nici când. Deși aici ar fi un soi de limită: afectarea unor interese ale ocupantului. În rest, pot să zburde liber. Ceea ce și fac. Iar episodul de ieri, de la Madrid, este un avertisment și pentru cel care credea că poate controla ”sistemul”. O să vedem asta în perioada următoare. Doar că prețul acestui război îl plătesc românii, nu liftele din sistem. Ele tocmai ce-au primit bani în plus de la buget. Pentru merite deosebite în distrugerea României...

Soluția militară este o iluzie sângeroasă

Rușii au început bombardamentele în Siria. Sincer, nu e tocmai o veste bună. Mă așteptam la măcar o sclipire de inteligență din partea lui Obama, pentru a găsi o soluție decentă situației din zonă. Americanii au o idee fixă: că toți trebuie să le sugă pula, că dorințele lor sunt lege pentru întreaga lume. Rusia vine acum să le strice distracția.

Adevărul este că americanii nu vor recunoaște în veci faptul că au scăpat de sub control situația din zonele în care intervenit pentru că așa le-a tunat lor. Problema cu care se confruntă nu e doar Siria. Azi au trebuit să intervină direct în Afganistan. Unde talibanii sunt proaspeți ca niște trandafiri în roua dimineții, și ocupă locul lăsat de trupele americane și de cele ale NATO. După enorm de multe miliarde de dolari cheltuite, armata afgană se dovedește a fi o ficțiune. Nu vrea, practic, să lupte. Singurii care ar mai vrea s-o facă sunt tadjicii, dar ăia își apără sărăcia, și nevoile, și neamul. Restul abia așteaptă să le ofere flori talibanilor, în semn de bun (re)venit.

Cum știm, talibanii își au ”spatele” în Pakistan. Iar Pakistanul are în spatele lui China. Războaiele prin intermediari sunt un deliciu al geo-politicii, nu-i așa? De fapt, și în Siria este tot un astfel de război. Dar cu mult mai grav decât în Afganistan. Pentru că, în fond, tu, american, poți accepta să pierzi Afganistanul. Dar nu poți pierde Orientul, și nici nu poți să-ți pui aliații, Israelul și Arabia Saudită, într-o situație periculoasă.

Problemele care generează crizele ce trebuie gestionate acum NU au soluție militară. O știe toată lumea. Inclusiv Putin. Dar Putin joacă în alt film, mizele lui sunt altele. Dacă și le atinge, reușind în același timp să se debaraseze de ISIS-care este o amenințare pentru republicile ruse din Caucaz-cu atât mai bine. Dar Siria este doar o monedă de schimb în jocul lui privind vecinătatea apropiată-incluzând aici Crimeea și estul Ucrainei-și stabilirea unui statul mai apropiat de adevărata pondere a Rusiei în viața internațională.

Siria nu se va pacifica folosind și mai multă violență. Washingtonul plătește acum pentru faptul că și-a pus adversarii cu spatele la zid. Și dacă e să fie ”care pe care”, nimeni nu se mai împiedică de amănunte. Rusia a propus de acum trei ani o soluție pentru Siria-care implica și retragerea lui Assad!-SUA au tratat lucrurile cu dispreț. Asta e: vor avea de gestionat și mai mult haos, dar și posibila confruntare armată cu Rusia. Nu mai e doar o joacă pe calculator.

În timpul Războiului Rece existau limite ale confruntării între cele două blocuri, nu se călcau pe bătături prea tare, știau unde să se oprească. Acum nu mai sunt reguli. Iar faptul că în toată povestea se implică și China-altă țară călcată pe coadă de aroganța iresponsabilă a americanilor!-complică și mai mult lucrurile. Avem la ce ne gândi, nu?

PS: aflu, nu fără amuzament, că prin ISIS e o rudă a lui Boc, de vreme ce tocmai ce le-au fost tăiate salariile luptătorilor! Mișto, nu? Idealuri, alea, alea! Pe dracu! Mercenari ordinari, care merită uciși fără milă!

”Mașina poporului” și criza reglementării

Când se va stinge scandalul VW? Atunci când toți din industrie vor recunoaște că, tehnologic și comercial, normele de poluare sunt nesustenabile, și nu rezolvă nimic. Sunt doar un instrument de marketing. Atât autoritățile de reglementare, cât și cei din industria auto, trebuie să ajungă la un acord asupra unor noi norme, realiste, și asupra metodologiilor de verificare, care să fie clare, transparente și să nu permită noi derapaje de genul celui care face acum obiectul scandalului în SUA. 

Deocamdată vedem doar încercări de a folosi acest scandal pentru a reduce cota de piață a unor producători, pentru a-i demoniza, și pentru tot felul de speculații pe Bursă. 

În fond, sistemul pus la punct de VW are și o parte bună. De ce nu ne-am gândi că poate fi folosit în ciclu urban-acolo unde sunt probleme reale generate de poluare-pentru a atinge cel mai mic nivel de emisii cu putință, iar în afara orașului el să fie dezactivat, pentru a obține, dacă așa vrea conducătorul auto, alte caracteristici de cuplu și putere, care presupun emisii mai mari de noxe. 

Reamintesc un lucru: multe țări țări aplică sistemul bonus-malus la cumpărarea unei mașini, pentru a le favoriza pe cele ecologice. Statul plătește o primă celor care cumpără mașini cu emisii sub un anumit prag, și-i penalizează pe cei care cumpără mașini cu emisii peste prag. Malusul a generat și el motive pentru această înșelătorie. E greu să împaci puterea mare a motoarelor cu emisiile mici. Fie și pentru a fi neutre din punctul de vedere al sistemului bonus-malus, și merita introducerea sistemului. Era o metodă de a reduce prețul total al mașinilor premium, care nu sunt ieftine, dar care au cea mai mare marjă de profit. 

Decizia de a recurge la acest artificiu tehnologic are o motivație complexă, solidă și rațională. În ea intră și arbitrarul reglementării. Decizie pe care nu doar VW a luat-o. Cei din industria auto nu pot juca în continuare cartea ipocriziei, fericiți că există un țap ispășitor.  Asta nu rezolvă nimic. E mult mai productiv să recunoască limitele tehnologice, și să acționeze în consecință. Nu poți avea în același timp și untul, și banii pentru unt. 

A nu se înțelege greșit ce spun. Oricum n-am ”mașină bengoasă din fundul grădinii”, și nici nu voi avea vreodată. Problema este că norme cretine-cum e la noi ”taxa de primă înmatriculare”- n-au rezolvat decât problema fabricanților, care și-au asigurat un stoc de consumatori, obligați să-și schimbe mașinile pentru a corespunde normelor de ”poluare”. Și aici e de umblat. Mai ales că statul, spunând că servește interesul public, lucrează, de fapt, pentru interesele private ale industriei auto. Și uite așa venim la politică și ideologie...

În concluzie, avem, de fapt, o criză a reglementării în domeniu. Deocamdată ea este ocolită cu grație, pentru că ar pune în discuție atât de multe lucruri, încât publicul recunoscător ar sări atât la gâtul politicienilor, cât și la cel al industriei. Și ar fi un măcel generalizat. Nimeni n-ar ieși teafăr din acest balamuc. Să vedem dacă demisia șefului de la VW e suficientă pentru a se pune batista pe țambal. Am credința că nu e. De aici înainte orice e posibil. 

România și plăcerea de a face rău

Să zicem că românii ar accepta, la o adică, să fie conduși de combinata SRI-DNA. La câtă minte au, și la cât îi doare în cur de democrație și de libertate, ar accepta și asta. Dar pot cele două instituții să guverneze România? Trec peste lipsa de legitimitate. Că niciun regim totalitar nu s-a sinchisit de asta. Care este însă proiectul lor pentru România? ”Țării, cât mai multe pușcării!”?

Chiar și cele mai sinistre dictaturi au avut și altceva, pe lângă latura represivă. Altminteri nu ar fi rezistat. SRI și DNA se rezumă la represiune. Iar de latura constructivă nu se mai ocupă nimeni: ei nu știu, și nici nu-i interesează, politicul este făcut praf, atomizat, statul paralizat, economicul urmează să fie făcut zob, câtă vreme nu mai poate avea în stat, în administrația lui, un partener.

Atacând premierul în funcție-dintr-un capriciu al unor demenți, pentru că un om rațional, cu mintea întreagă, se gândește și la consecințele actelor sale-DNA și SRI au intrat pe un teren minat. Pur și simplu au anulat autoritatea statului.

Oricine i-ar urma lui Ponta stă cu sabia asta, a bunului plac al SRI și DNA, deasupra capului. Cine credeți că va mai avea curajul de a lua decizii, când din nu se știe ce capricii ale unui procuror avid de putere, sau ale unui securist dus cu pluta, se poate trezi linșat mediatic, târât în fața ”legii”, făcut una cu pământul, familia lui târâtă și ea în mocirlă?

Cum nimeni nu vrea să preia Primăria Capitalei, după ”arestarea” lui Oprescu, nimeni nu vrea să-i urmeze lui Ponta. Uitați-vă la PNL, noul PNL. Blaga ar da orice să dispară în peisaj, Gorghiu miaună ca un pisoi nemâncat, Predoiu a devenit tot mai tăcut, ăia de la BNR, ”pepinieră” de pretendenți la funcția de premier, tac strategic și publică lungi expozeuri constipate, în care nu mai spun nimic.

Problema este că celor de la DNA și de la SRI a început să le placă să facă rău. E artă pentru artă. În aceste condiții oricine ar veni în fruntea partidelor se transformă în țintă. Nimeni nu vrea asta. Pur și simplu România va fi guvernată-dacă se mai bagă cineva s-o guverneze-tot mai prost. Orice premier, orice șef de partid, orice ministru, orice șef de instituție, vor fi doar improvizații, niște indivizi care vor trăi în fruntea acestor organizații de azi pe mâine. Cum i se va părea cuiva din DNA și SRI că nu răspunde la comenzi, cum se va trezi fie la mititica, fie constrâns să plece.

De unde atunci autoritate, continuitate, programe multi-anuale, gândire strategică? Cine să gândească strategic la Transporturi, spre pildă, când într-un an ăia au avut patru miniștri diferiți? De unde fonduri europene atrase, când nimeni nu vrea să mai ia astfel de fonduri? În doi ani din exercițiul financiar 2014-2020 nu am cheltuit un cent!

Suntem într-o fundătură. Și nu vom ieși din ea decât în momentul în care SRI și DNA vor reveni din nou sub un control democratic, vor fi ceea ce au fost proiectate să fie: două instituții printre altele, care contribuie la aplicarea legii, și nu ca acum, unicul centru de putere, care se substituie și Parlamentului, și Guvernului, și, ceea ce este de o gravitate fără seamăn, au anulat suveranitatea poporului. Întrebarea: cine bagă din nou în cușcă dulăii ăștia, care au prins gustul sângelui? Cred că nimeni...