vineri, 23 octombrie 2015

Războiul serviciilor de informații românești împotriva României



Înțeleg că madam Chiloți Tetra a pierdut postul de vicepreședinte al Partidului Popular European. Deși în apărarea ei sărise și traian băsescu. Unii s-au grăbit să-l acuze pe  Iohannis, absent la Congresul de la Madrid, pentru acest eșec. Sigur, el ar fi dorit postul pentru Alinuța, dar asta n-are importanță. Altul este motivul eșecului.  

Lucrurile sunt simple. Nu mai sunt bani, nu mai e post. PNL nu mai are ce oferi PPE, și lacomului său președinte, Joseph Daul, care ar face deliciul oricărei structuri de combatere a corupției peste tot în lume. Că PNL nu este la guvernare în România, nu e chiar așa grav. În maximum un an se poate schimba treaba. Sigur, era mai bine să se fi întâmplat până la Congres, nu-i așa, musiu Uncheșelu?  Dar lucrul cel mai important în eșecul PNL la Madrid este că nu mai are bani.

Și aici drăguța Șeherezadă a DNA, Lulutza, ar avea ce săpa, și povesti. De exemplu, ar putea fi curioasă-la dracu, e femeie, deși unii au serioase dubii!-să afle unde s-a dus cu adevărat o parte din parandărătul din afacerile Microsoft și EADS. Nu cumva acești bani au finanțat și Congresul PPE de la București, au cumpărat un post de vicepreședinte pentru Boiangiu, dar mai ales protecție pentru traian băsescu, în momentul Referendumului? Apropo de asta: niște bani au ajuns cumva și pe la Barroso, alt  ”baron” al popularismului? Cât o fi costat o condiție din cele 11 puse României, după suspendarea lui băsescu? De la câte sute de mii de euro în sus se ridica din pat onorabilul, dacă un pârlit loco nu se deranjează decât de la 50.000 euro în sus? Mi-e și frică să mă gândesc că, din aceeași sursă, parandărătul din cele două afaceri, au migrat niște bani și spre campania electorală a scorpiei din dotarea lui Bill...

De ce întreb? Pentru că nu este clar câți bani au dat ăia din dosarul Microsoft, cui, câți și-au oprit ei, și, mai ales, unde sunt acum banii palmați. Sigur, nimeni nu ne va spune asta. Cum se apropie cineva de acest subiect sensibil, cum ni se mai servește o Udrea la proțap, condimentată cu Bica, o mineriadă în sos de crime împotriva umanității, un Oprea cu salată de abuz în serviciu, și tot așa. 

Îmi permit să cred că aici, în jurul banilor din cele două afaceri, se poartă și războiul crâncen din sânul, și dintre serviciile noastre de (dez)informații. Care sigur au fost implicate în mizeriile astea, și unora de pe acolo li s-a lipit câte ceva pe dește. Un război care este, de fapt, un război împotriva României și a românilor. 

Nimeni nu mai poate face curățenie în aceste cocini puturoase, numite ”servicii de informații”. Au scăpat de sub orice fel de control. Nu mai ascultă de nimeni. Pun președinți, șefi de partide, controlează Justiția, economia, presa. Au totală imunitate. Prestează câte cele pentru ocupantul american, și în rest sunt libere să facă ce vor. România nu mai există de mult pentru ele. 

Nu știu cum se va termina acest război. Și nici când. Deși aici ar fi un soi de limită: afectarea unor interese ale ocupantului. În rest, pot să zburde liber. Ceea ce și fac. Iar episodul de ieri, de la Madrid, este un avertisment și pentru cel care credea că poate controla ”sistemul”. O să vedem asta în perioada următoare. Doar că prețul acestui război îl plătesc românii, nu liftele din sistem. Ele tocmai ce-au primit bani în plus de la buget. Pentru merite deosebite în distrugerea României...

6 comentarii:

Doroftei Ilie spunea...

Intradevar, serviciile secrete au cam scapat de sub contol ! Pe parcursul acestui articol,s-a auzit si intrebarea : cine mai poate opri ascensiunea serviciilor ? Cine ? Cine altii, decat comunistii !? Cand vom face de asa maniera incat sa fim si noi luati in seama in ce priveste soarta Romaniei, atunci vom calma si respectivele servicii ! Cum ? Simplu _ le vom desfiinta !

Anonim spunea...

futu-va muma-n cur de comunisti nenorociti! "a venit americanii"...si e greu pentru voi ...lacheilor. si o sa fie tot mai greu!

Anonim spunea...

Cred că vă va interesa ce scrie Paul Sava.

Anonim spunea...

Anonimus cred ca vezi ca in Romanistan de ceva vreme se dau "legi" pe banda de tip "preventiv" atat pentru legionari cat si pentru socialisti/comunisti (aia adevarati nu curve din mizeria securo-capitalista PSD ...). Le e frica si de Codreanu dar si de Ceausescu in mod egal ..Le e frica pana la urma de rabufnirea NATIONALISMULUI romanesc...
Subscriu la ce a zis nea Doroftei mai sus: Pana nu desfiintam serviciile si luam totul de la zero cu oameni noi nemurdariti de securismul cu aroma liberalo-kapitalista post '89 ..nu avem nici o sansa de schimbare ...

Anonim spunea...

Știți ce n'ar putea pune serviciile de informații? Rege. Dar știu, e un concept mult prea străin pentru cineva care "sărbătorește" 30 Decembrie...

Unknown spunea...

Anonim spunea...
”futu-va muma-n cur de comunisti nenorociti! "a venit americanii"...si e greu pentru voi ...lacheilor. si o sa fie tot mai greu!”


Excrescență cerebrală,

Fă contestație la Doamne-Doamne, căci, când s-a împărțit inteligența, cel care a împărțit te-a nedreptățit. Dacă ai vreo problemă cu vreo mamă, cu mama Domniei-Tale ar trebui să ai, că s-a lăsat însămânțată când era taică-tău beat. Mai bine făcea un căcat la rădăcina gardului, decât te făcea pe tine. Dacă ești oligofren, de ce nu stai dracului în banca ta, poate crede lumea că ești filozof?!
Păi ăia care iau atitudine critică față de ăia care ne-au transformat în colonie sunt ”lachei”, sau voi cu vreun Bășinescu al vostru, care vreți s-o sugeți Licuriciului cel Mare?

Chiar sunt supărat pe cel care te-a nedreptățit când s-a împărțit inteligența. Săracul de tine.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...