Revenind asupra furiei privatizatoare, care crește iar în România. Trebuie să facem o distincție clară între ”proprietate” și ”administrarea proprietății”. Tragedia Estului post-comunist, mai ales a unor țări precum România, vine din confuzia dintre proprietate și administrarea ei. Faptul că avem proprietate publică, sau privată, devine irelevant în raport de felul în care sunt ele folosite.
Privatizarea nu garantează în niciun fel succesul unei afaceri. Reamintesc: peste 80% dintre privatizările făcute în ultimii 23 de ani au eșuat! În principal din cauza managementului defectuos, și fraudulos! Și la fel de important mi se pare procentul extrem de ridicat de eșecuri în mediul de afaceri privat. Nu există date fiabile, dar putem considera o cifră similară eșecurilor din privatizare.
Asta îmi aduce aminte de un interviu, citit în L Expansion, cred, în primele luni după Revoluție. Tocmai venise la Moscova Jeffey Sachs, să-i vândă lui Gorbaciov ”terapia de șoc”. Până la urmă i-a vândut-o bețivului ăluia de Elțîn, cu rezultatele cunoscute. Cei de la revista economică franceză fac deci un interviu cu un vicepreședinte al Renault, fost cetățean sovietic, care alesese ”libertatea” prin anii 60, un tip extrem de deștept. Care este întrebat despre ”terapia de șoc și despre privatizarea pe un dolar”. Iar tipul spune: eu, în locul celor de la Moscova, aș închiria economia sovietică managerilor străini. Urma o argumentație extrem de solidă. Ce pleca de la slaba calitate a managementului din URSS, și din întreg Estul.
Vi se pare că în 25 de ani România are o clasă de manageri performanți în sistemul privat? Acceptăm că ăia din public sunt vai mama lor, deși nu e chiar adevărat. Dar în privat cum e? Câte mari, sau mai mici companii, cu succes pe piață, sunt conduse de români? Am importat manageri. Cu ce rezultat? Vezi Tarom, vezi CFR, și tot așa.
Ce îmi garantează că privatizarea sănătății va duce la o creștere a calității actului medical? Că asta nu e totuna cu schimbarea paturilor și cumpărarea de cearceafuri noi. E vorba de mult mai mult.
Vă mai amintiți nebunia de la începutul lui 2005, când au fost dați afară de la conducerea spitalelor medicii, și înlocuiți cu ”manageri profesioniști”? Care a fost marea lor realizare? Spolierea fondurilor publice din sănătate, începând cu așa zisa externalizare a serviciilor, de la analize la curățenie și la catering. A făcut cineva vreo socoteală, să vadă cât de bună a fost decizia, dacă s-au făcut economii prin externalizare? Nu, pentru că, de fapt, s-a intenționat crearea unui mecanism de furt din banii publici. Mecanism care funcționează bine-mersi, și acum.
Putem discuta mult și bine despre asta. Ideologic a fost creat un mecanism discriminatoriu, două tipuri de proprietate: cea privată, bună, sfântă, garantată și protejată de stat, și una publică, rea, care trebuie desființată cu orice preț, iar până atunci, jefuită fără milă, cu binecuvântarea statului, și sub ochii lui blajini. Acest statut diferențiat pentru una și aceeași categorie ne-a sărăcit până la insuportabil. Și sărăcirea va continua.
Rămâne de văzut dacă și privată 100%, economia românească va fi mai performantă. Eu pariez pe nu. Pentru că nu natura publică sau privată contează, ci calitatea administrării ei. Capitol la care suntem praf și pulbere. Și nu avem cum ne reveni prea curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu