marți, 2 octombrie 2012

Ordinul Naţional "Trecerea prin izmene"

Pulimea Sa, culant cum îl ştim, i-a înfipt în pieptu-i de alamă Ordinul Naţional "Steaua României" Luluţei, pentru bune şi credincioase servicii personale. Pentru că, dacă ne gândim bine, bilanţul Luluţei, făcut pe bune, nu de ea, ci de oameni de meserie, nu e tocmai unul exemplar. Dimpotrivă. Dacă a excelelat în ceva, madam Kovesi a excelat în servilism, i-a făcut toate mendrele Iubitului Conducător, Mare Reformator şi Machitor.

Altminteri, în toate statisticile România este ţara în care lupta împotriva corupţiei a produs mai multă corupţie! Şi la fel, România este ţara în care procurorii au libertăţi nebănuite în ţări cu justiţie funcţională, inclusiv pe aceea de a încălca în deplină impunitate drepturile fundamentale ale omului. Creşterea criminalităţii este doar un amănunt. Să mai amintesc despre cazul studentei japoneze, sau despre cel al unui criminal în serie, de prin Caraş, care a ucis o tânără de 14 ani?

Sub oblăduirea Luluţei, la Parchetul General şi la DNA s-a format o gaşcă de procurori, pusă în slujba unei grupări politice, economice şi de interese, structurată ca o Mafie, şi condusă de traian băsescu. Gaşca de procurori a folosit instrumentele avute la îndemână pentru a discredita adversarii politici ai grupării, şi pentru a scoate de pe piaţă concurenţii economici. Nu mai pomenesc despre intervenţia Parchetului General şi a DNA în procesul electoral, lucru absolut inadmisibil.

Acum gaşca Luluţei, cu sprijinul lui băsescu, vrea să se perpetueze la conducerea Parchetelor. Luluţa l-a pus în locul ei pe Morar, interimarul de la DNA! Că a venit cu postul zestre de la tăticul ei, băsescu, şi de la mămica ei, monicuţa, şi îl lasă cui vrea ea.

Ce o avea asta cu valorile europene, numai un cretin precum Cristian Preda, care a ajuns o otreapă politică, ne poate spune! Omul nostru se miră că lui Antonescu, precum şi altor milioane de oameni, li se pare dubioasă rocada Luluţa-Danel, spre deosebire de UE, care salivează de plăcere la aflarea ideii. De parcă asta este esenţa democraţiei europene!

Lui Preda nu trebuie să i se mai dea ordinul "Trecerea prin izmene"! A fost deja decorat pentru înalte fapte de lichelism. Aferim! Asta e România, bre!

3 comentarii:

Karakas spunea...

Comedie gen "eu te scarpin pe spate, tu ma scarpini pe spate".

Karakas spunea...

Interesant

The New York Attorney General has sued JP Morgan Chase for allegedly defrauding investors who lost more than $20bn (£12bn) on mortgage-backed securities sold by Bear Stearns.

http://www.bbc.co.uk/news/business-19795646

pacos spunea...

IPF Teoctist, Alexandru Todea, Mugur Isărescu, Eugeniu Proca, Doina Cornea, Constantin Degeratu, Mihail Popescu, Ion Ghe. Mirescu, Mihai Lucian, Eugen Simion, Paul Florea, Adrian Năstase, Ionel Haiduc, Dan Grigore, PF Daniel, Radu Beligan, Mariana Nicolesco, Nicolae Manolescu, Lucian Pintilie Andrei Şerban, George Emil Palade, Aleksandr Soljeniţîn, Grigore Vieru, violoncelistul Radu Aldulescu, arhitectul Şerban Cantacuzino, regizorul Liviu Ciulei, sopranele Viorica Cortez, Angela Gheorghiu şi Ileana Cotrubaş, Ioan Hollender, Alexandru Şafran, Elie Wiesel, Zbigniew Brzezinski, Fred Kleinknecht - Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de la Washington, Jose Carreras, Monica Lovinescu,Virgil Ierunca, Daniel Goldin - director NASA, Marie France Ionesco, Nadia Comăneci, sefi de stat sau de guvern din Europa, regina Elisabeta a-II-a, lideri ai EAU, Qatar, Iordania sau Tunisia.

Dupa cum se poate observa, avem pe lista asta militari, oameni de cultura, academicieni, inalti prelati, medici de renume, oameni de stiinta, politicieni, sportivi renumiti.
Lipsea procurorul. Acum avem. Cu voia machitorului sef, ultima pe lista: Luluta!
Asa conducator, asa tara, asa "cavaler"!





Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...