miercuri, 22 august 2012

Ce mai e de salvat?



Pentru cei şase de la CCR, care l-au readus pe băsescu la Cotroceni, faptul că suntem mai puţini decât arată o cifră absurdă, care se perpetuează de vreo zece ani, nu este relevant. Cele prezentate de instituţii ale statului despre numărul votanţilor sunt irelevante pentru ei.  Relevantă este dorinţa lui băsescu de a se întoarce, cu orice preţ. Şi s-a întors. 

Deja citirea motivării CCR devine un act inutil, o pierdere de timp. Să cauţi în ea logică, bun-simţ, responsabilitate, este ca şi cum ai căuta apă în Sahara. Te alegi doar cu nisip între dinţi. 

De parcă n-ar fi fost suficientă aservirea politică a CCR, şi CSM ne râde în nas şi ne spune că voinţa lui băsescu e mai tare decât legea! Parcă băsescu ne speria că, dacă el nu se întoarce până la 31 august, Românika se duce pulii de suflet. Ei bine, acum vedem că a dus-o el acolo, că nu mai e nimic de salvat, în ceea ce priveşte democraţia şi statul de drept. 

Şi totuşi băsescu mai are ceva de salvat: sistemul ticăloşit! Sistem care i-a permis ascensiunea în politică, l-a ajutat să devină preşedinte şi să guverneze ţara după cum cer interesele lui şi ale sistemului ticăloşit. Vedem acum cât e de puternic sistemul  patronat de băsescu, cât de nemilos şi de determinat. 

Mă îndoiesc că SUA sau ăia de la Bruxelles nu cunosc starea de fapt din România. O cunosc, şi le convine. Pentru că ştiu că băsescu este şantajabil, şi interesele lor, mai bine servite. Oricine care nu e legat de sistemul ticăloşit-în care se află şi europeni, şi americani-le încurcă interesele în România. Aşa că l-au susţinut pe băsescu, deşi îl detestă. 

Sistemul ticăloşit e bine-mersi. A mai trecut peste un hop. Şi cât timp va exista băsescu, interesele lui nu vor fi deranjate. Rămâne de văzut cui îi va lăsa băsescu moştenire sistemul: lui MRU, sau se va strădui să-l controleze şi după 2014. Mai degrabă va acţiona pentru menţinerea controlului personal asupra sistemului, unora ca MRU revenindu-le "onoarea" de a-l apăra de braţul legii.

Sistemul ticăloşit ne-a râs în nas prin decizia CCR. Ştiu, mă veţi întreba cum scăpăm de el. Nu ştiu. Dar paşnic pare puţin probabil s-o putem face. Poate doar cu parul...

10 comentarii:

Karakas spunea...

Devine clar ca Judecatoarea de la CC care a inclinat balanta spre invalidare nu e stabila psihic. Cum sa dai destinele unei tari pe mina unor asemenea oameni?

"Nu anulării, eu nu am spus niciodată că referendumul trebuie anulat. N-am spus niciodată asta. Eu, când am ieşit iniţial, am fost acolo, am spus datele care sunt, unele sunt corecte şi altele nu sunt corecte. Aşa am spus, eu îmi măsor cuvintele pe care le spun. Nu vorbesc aşa, eu sunt jurist, şi nu vorbesc aşa, ca omul de pe stradă obişnuit", a susţinut Aspazia Cojocaru.

În 2 august, judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat, după şedinţa Curţii Constituţionale, că din punctul său de vedere referendumul trebuia anulat.

"Eu, după mine, trebuia anulat referendumul", a afirmat Cojocaru."

http://www.mediafax.ro/social/aspazia-cojocaru-nu-am-spus-niciodata-ca-referendumul-trebuie-anulat-9969828

pacos spunea...

Domnule, asta a fost cam ca la poker. Si, din pacate pentru noi, guvernantii nostri n-au jucat si ei la cacealma.
Din toata decizia aia, va dati seama ca singurul argument e ca onor guvernul n-a dat o cifra? alta decat cea inaintata de BEC si de Rus?
Apropo, Rus a iesit spalat si curat ca lacrima, de vreme ce a avut dreptate cu cifra aia. Unde mai pui ca a fost si onest, nedorind sa mai ramana in acel odios grup infractional organizat.

Revenind, la haosul din evidentele privind persoanele, la imposibilitatea de a reconstitui, intr-un termen rezonabil(si cand zic rezonabil ma gandesc la mai bine de 6 luni) a listelor electorale permanente (desi vad acum ca aia n-au avut nicio treaba cu ele), ce s-ar fi intamplat daca guvernul ar fi avansat CCR o cifra? cu vreo 1,3 milioane mai mica? lasand CCR sa demonstreze incorectitudinea acesteia?

Si sa nu veniti sa-mi spuneti ca listele originale sunt la parchet, ca oricat ar fi el de parchet, n-ar fi avut ce sa zica sau sa faca.

Una peste alta, ramane totusi un adevar: CCR a cerut o cifra, nu o analiza. Guvernul, dupa toate verificarile alea, cu toate documentele doveditoare, ar fi trebuit sa-si asume o cifra. Si sa spuna clar si raspicat ca va lua in considerare listele electorale permanente cu cetatenii romani stabiliti in strainatate numai atunci cand cand acestea vor exista.

Florin spunea...

Pacos degeba. Au venit cu votul in plic.

Karakas spunea...

Sigur ca nu ne place. Dar, la rece, Basescu a jucat bine politic, cit a fost suspendat. A avut multe atuuri, si a jucat mai bine sah cu piesele din dotare. A beneficiat de o echipa de consiliere profesionista, cu retrageri si aparitii publice gindite strategic. A avut sprijin media masiv in Romania, dar mai ales in exterior, venit de la agentiile de presa Reuters, AFP, si Associated Press, si in publicatii ale dreptei internationaliste care preiau de la aceste agentii de stiri. L-au ajutat si balbaielile uselistilor, mai ales cind au dat semn de slabiciune, si au dat inapoi, Procuratura s-a dezlantuit, ca la semnal. Serviciile au actionat peste tot cu oameni infiltrati.

Dar cel mai mare ajutor l-a avut de la PPE si Departamentul de Stat al SUA, cu baza la Ambasada SUA din Bucuresti. Vizitele lui Gitenstein la Rus si altii si declaratiile sale sunt elocvente. S-a vazut ca ei facusera alegerea demult, si ca pe asta l-au sprijinit. Vizita lui Gordon a venit sa transmita acelasi mesaj subtil: "Statul de drept" se face doar cu Basescu.

Practic, Romania revine la statutul de colonie, dupa ce s-au rasculat putin sclavii. "Revolutia" a fost inabusita cu succes.

Dar atunci cind cistigi, pierzi. Asta este regula universala. Romanii inteleg azi mult mai bine cine face cartile, si posibil sa ii rada pe pedelisti la alegeri. Rolul lui Basescu se va reduce la a trage de timp pentru a continua razboiul de imagine: USL e cu rusii, PDL cu americanii. Doar ca romanii au cam obosit si de americani, ca rusi nu prea au mai vazut facind presiuni pe Romania. Si probabil vor gindi pentru ei insisi, ceea ce e bine.

pacos spunea...

@Florin
Da, probabil ca asa a fost. Dar ramane faptul ca guvernul nu si-a asumat o cifra. Cu toata argumentatia aia stufoasa, nu si-a asumat cifra rezultata din argumentatie, crezand ca CCR va face asta. Si aia atat au asteptat. Ne-a spus-o Predescu: "ce, vreti s-o stabilim noi?".

Fara asumarea unei cifre, s-a considerat corecta cifra aia de 18,2 milioane, din care s-au scazut cei 34 mii care n-aveau ce mai cauta pe liste, fapt evidentiat in primele randuri din raspunsul guvernului la ultima solicitare a CCR.

Si cum guvernul n-a corectat cifra aia, tot ea va fi baza alegerilor viitoare (bine, cu corectiile de cateva zeci de mii)? Daca da, nu va naste ea motiv de puternice contestatii la adresa guvernului, organizator al alegerilor? mai ales daca discutam de prag electoral? Hai sa ne imaginam situatia in care un partid are 4,8% voturi. Pragul e de 5%. E clar ca, dupa atate discutii privind numarul electorilor, inevitabil se va ajunge la intrebarea: din cati?



Karakas spunea...

Cred ca primii care nu inteleg ce este constitutional sau nu sunt chiar judecatorii CC. Astazi CC a dat un comunicat de presa prin care cere autoritatilor competente sa ia "masuri de oprire a acţiunilor defăimătoare la adresa Curţii Constituţionale".

Si mai departe:
"Aceste acţiuni, cărora li se adaugă, în ultima perioadă, actele denigratoare la adresa unora dintre judecătorii Curţii Constituţionale, cărora li se contestă moralitatea, integritatea, pregătirea profesională, produc grave prejudicii de imagine Curţii Constituţionale şi tind la decredibilizarea sa, punând sub semnul îndoielii deciziile pe care Curtea le-a pronunţat."

Si anume, ce sa faca Presedentia, Guvernul s.a.m.d? Sa puna fermoar la gura opiniei publice? CC nu este pusa acolo sa apere dreptul constitutional al libertatii de expresie? Dupa cum se vede, ei sunt primii care vor sa puna calus in gura oamenilor.

http://www.mediafax.ro/social/cc-acuza-continuarea-atacurilor-unor-autoritati-publice-si-a-presei-asupra-curtii-9973529

Karakas spunea...

Cred ca articolul de mai jos, daca e real, spune multe despre greselile mari ale USL. E foarte greu de inteles de cetateanul de pe strada, insa apare ca niste chichitze legislative i-au facut pe uselisti sa-si dea autogol.

Are cineva un alt punct de vedere?

http://www.gandul.info/politica/cum-au-ratat-ponta-si-antonescu-sa-l-demita-pe-basescu-greseala-usl-care-a-anulat-votul-a-7-4-milioane-de-romani-9970178

ANONIMUS spunea...

Sa fim seriosi si sa credem ca CCR-ul are dreptate si ca Guvernul a gresit.Ori ce cifre veneau ar fi judecat ca Sceleratul sa revina.Dar in ori ce caz fiecare rau un bine.CCR-ul trebuie desfintat si trecut la Curtea de casatie si de justitie si incadrat cu adevarati judecatori nu cu momai in slujba unor interesati.Parlamentul cu 2/3 sa poata desfiinta sentinte date gresit de CCR.Nu este permis ca 9 persoane sa aiba puterea de a impune o sentinta gresita sau cu reavointa asupra unui popor.Acesti asa zisi judecatori au facut ca nimeni sa-i creda sau sa-i respecte.Acum cer sa faca ceva conducerii politice ca sa fie respectati.Asa idioti n-am auzit de cand sunt.Porcaria facuta de ei vor face urmarile juridice,dar sa nu-mi spuna si sa cred ca au avut dreptate.Drepturile mele cetatenesti sunt sacrosancte si nu pot fi ingradite de dorinta unei sleahte de mincinosi si obedienti.La fel si CSM-ul si Justitia,nu poate pretinde ca cetatenii sa nu-i critice pentruca am drepturile universale de care ma bucur.Daca vreau sa fie respectati sa se poarta in asa fel incat sa fie respectati, nu la comanda.

acuvio spunea...

Ar fi fost bine să probăm şi “viaţa fără Traian Băsescu”. Dar… dacă au validat şi SUA decizia CCR… Posibil, le place şi lor “răzbelul” de la noi :)

pacos spunea...

@Karakas
Aia e realitatea crunta. Si arata a autogol. Dar se vor gasi multi care sa interpreteze legea, conform spuselor lui Zegrean.

De la introducerea/adaugarea la lege a CCR (adaugarea cvorumului), m-am tot intrebat de ce primul ministru, in spiritul deplinului consens cu ceea ce-a stabilit CCR, n-a introdus obligativitatea prezentei la vot.
Desigur, mortul de groapa nu se mai intoarce, dar mi-ar fi placut dezbaterea. Si cam ce argumente s-ar fi gasit in respingerea unei asemenea decizii, mai ales ca CCR cerea/impunea o prezenta cat mai mare la vot

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...