sâmbătă, 10 martie 2012

Dezbaterea publică, o glumă proastă



Ştiu, v-am plictisit şi ieri cu tema asta: mărirea salariilor bugetarilor. Dar am urmărit dezbaterea publică pe marginea ei. Politicienii, stupizi, ca de obicei, au abordat lucrurile doar în cheie electorală. Deşi anunţul lui băsescu era electoral, fără îndoială, putea fi o bună ocazie să se discute problemele de fond ale funcţiei publice, care se duce dracului uşor-uşor, iar salariile mici sunt doar unul dintre motive, şi nu cel mai important.

La fel de inepte sunt discuţiile purtate de economişti, cu rare excepţii. Inepte, pentru că reducţioniste, grosolan simplificatoare şi ideologizate peste măsură. Această ideologizare extremă a economiei, ca demers teoretic, este de neînţeles. Mai ales într-o ţară care a suferit de pe urma ideologizării abordărilor economice şi până în 1989.

Evident, până la urmă ce rămâne este un dispreţ profund faţă de "bugetari", văzuţi de foarte mulţi drept un soi de blestem al României, deşi nu cu prea multe zile în urmă toată lumea se întreba unde sunt "bugetarii", ăia de la ISU, medicii, jandarmii, armata, funcţionarii administrativi, şi alţii ca ei. Dar, de! Atunci era viscol, acum dă colţul ierbii, iar nu avem nevoie de ei! Nu-i nimic! Vin inundaţiile, iar ne amintim de ei...

Ce-i mai grav în toată afacerea asta e lipsa de proiect. Pur şi simplu nu văd un proiect coerent de ieşire din criză şi de reluare a creşterii economice. Pe care îl auzi sau îl citeşti, are o soluţie simplă şi miraculoasă, deşi aşa ceva nu există în economie! Se bate multă monedă pe reducerea CAS. O să-l reducă, la un moment dat. Ei, şi? Se va umple România de locuri de muncă? Evident, nu! Ne-au mai povestit asta şi cu ocazia schimbării Codului Muncii. Şi văd că a crescut şomajul, cu toată "flexibilizarea" pieţei muncii. A scăzut munca la negru? Nu! Are să scadă în cazul reducerii CAS? Nu! Pentru că ăia care folosesc muncă la negru nu pentru 3%-5% în minus la contribuiţiile sociale se vor "deranja" să angajeze cu acte în regulă. Ce dracu', parcă n-am trăi toţi în ţara asta de căcat, să ne mai facem iluzii!

Pur şi simplu patronatul insistă pe aceste reduceri, pentru că e calea cea mai facilă de a obţine o creştere a profitului. Nu tu investiţii, nu tu retehnologizări, nu tu creşterea calităţii forţei de muncă, prin cursuri de calificare. Nu! Vine statul şi-ţi lasă mai mulţi bani! După care vine unu' ca băsescu, şi ne spune că sistemul de pensii, şi cel de sănătate, nu au bani, şi trebuie privatizate, că statul e prost gestionar! Nu, e doar prost! Şi e prost pentru că aşa vrea să fie!

Oricum, nu avem cine ştie ce speranţe că lucrurile se vor îmbunătăţi. Nu are cum se întâmpla minunea asta, atâta vreme cât gândim cum gândim. Asta când gândim...

4 comentarii:

Ken spunea...

Cu voia gazdei, @Karakas & Nautilus la postarea anterioara, "Aceste jeguri care mă fac să borăsc!"

Am formulat eu intrebarea cam ambiguu.
Repun intrebarea, de ce credeti ca se teme/isterizeaza Dreapta de posibibilitatea realegerii lui Obama? La urma-urmelor nu s-a dovedit prea progresist, nici prea socialist …

@Nautilus: E buna, comica paralela Becali-Santorum ; ), dar aia cu Negru-Voda n-am gustat-o, ca mie imi suna tot rasist …

@Karakas: Asta-i si parerea mea, oricare dintre Repugns s-ar alege, va fi de jale, nu doar acasa, ci global! Iar chestia cu reintoarcerea la evul mediu, din pacate, nu-i deloc o metafora. Singurul Republican de bun simt, Huntsman, s-a retras din cursa electorala nu doar din lipsa de suport, ci si de teama si dezgust. Intr-un interviu cu Charlie Rose spunea ca partidul e dominat de extrema-dreapta, razbunatoare si fara niciun proiect coerent decat sange si carnagiu. Pana si mama-Bush, Barbara, spunea ca asa ceva n-a mai vazut, atata intoleranta si lipsa a compromisului politc chiar cand in joc este interesul comun.

Apropo, aruncati un ochi la Blogary, sa mai zambiti amar, bleen a mai publicat un curs rapid de informare populitica a bordelului. Intr-o formula maniheista, cum drac altfel, lumea se imparte in "Buni" si "Rai": de-o parte adevaratii eroi de dreapta, tip John Galt, recte "Realistii" onesti, obiectivisti randieni, anarho-capitalistii ori libertarienii de dreapta; de cealalta parte, pegra, leprele, "Utopistii" liberali multiculturalisti si stangistii socialisti, pomanagii de toate felurile. E tare, al drac!!

Ken spunea...

Cateva precizari al acelasi post anterior, "Aceste jeguri care mă fac să borăsc!"

Oarecum paradoxal, exista astazi un fel de consens tacit intre Stanga progresista si Dreapta mai mult ori mai putin rebela, anarhista: sistemul e putred, corupt si, de aceea, disfunctional, anacronic. Dar consensul se opreste aici. Dreapta pur si simplu n-are solutii, decat unele catastrofice.

In opinia mea, ceea vedem azi isi are originile in doua evenimente ale caror consecinte catastrofale n-au fost perceptibile imediat.

Intai, "lovitura" din 1999 prin anularea Actului Glass-Steagall(1933), care separase bancile de investitii de bancile comerciale si interzicea speculatia cu fondurile clientilor , ceea ce din '99 incoace a permis Wall Street sa devina cazinoul care este azi. Ceea ce a facut sa fie practic imposibil falimentul bancilor fara a lovi intreaga societate si a o arunca in haos total.
In orice caz, manipularea crizei cu scopul unora (noua clasa de aspiranti la putere -- anarho-capitalistii) de a demola sistemul din interior si, in acelasi timp, a profita din mers, facand averi exorbitante, ar merita o discutie separata.
Nu sunt expert in economie, dar mai citesc si eu si daca vreti sa intelegeti mai multe, fie cautati pe net, ori si mai bine, cititi carti pe subiect (le gasiti si pe Amazon) ca de ex:
- Reckless Endangerment: How Outsized Ambition, Greed, and Corruption Created the Worst Financial Crisis of Our Time - Gretchen Morgenson
- Money and Power: How Goldman Sachs Came to …William D. Cohan
- Winner-Take-All Politics: How Washington Made the Rich Richer--and Turned Its Back on the Middle Class -Jacob S. Hacker (Bill Moyer i-a avut invitati pe autori la programul sau PBS, Moyers & Company)

In aldoilea rand, faimosul document-program-doctrina al vechii garzi a neo-conilor, "Secolul American", a deschis cutia Pandorei la rele pe care autorii nici macar nu le imaginasera si pe care azi le regreta, unii, ca de ex. Fukuyama ori batranu' nostru Luttwak, dar care, odata dezlantuite, au luat forme din cele mai monstruoase.
Asa este cu privatizarile serviciilor publice de tot felul, a inchisorilor si a unei parti a armatei. Cum am mai spus aici, a ajuns ca numarul mercenarilor/contractorilor sa-l depaseasca pe cel al armatei regulate. Ei sunt mult mai bine platiti, echipati si antrenati dur dupa modelul Navy Seals. Din randurile lor fac parte fosti militari de cariera ori din diversele "servicii" dar si politisti si militari activi ziua, care in timpul liber se antreneaza cu cei de la Xe (fosta Blackwater). Si mai mult, aceasta firma a antrenat oameni din toate tarile, din America Latina, Orient, Europa. Pe toti ii uneste o ideologie razboinica de cruciati si la un atare semnal, pot fi gata pentru apel.
In asemenea circumstante periculoase poate ca este de inteles de ce, odata ajuns la guvernare, Obama a schimbat intrucatava directia si face tot posibilul sa-tina loiale armata si serviciile, ma rog, o parte a lor.
De aia zic ca poate comparatia cu ultimele zile ale Imperiului Roman nu este chiar fortata. Dupa unii insa, criza globala a fost doar intarziata/blocata momentan in evolutia ei pana la ultimele consecinte catastrofice, posibil pana in 2014(?) … Nu stiu ...

Mai in gluma, mai in serios, poate ca ar trebui sa apelez la expertiza lu' Nautilus sa ma sfatuie cum sa-mi procur v'o arma, ceva, ca io de la terminarea armatei n-am mai pus mana pe vreuna si alea, AK -urile, ie cam primitive acum, desi daca ne uitam la amaratii de arabi cu aruncatoarle lor de grenade … Kidding, or not … ; )

Anonim spunea...

3-5% din CAS e o gluma proasta. Daca s-ar discuta de 50%, atunci, intr-adevar ar merita atnetia patronatelor. Si nu oricum. Un procent aplicat progresiv, in functie de cifra de afaceri si nr. de locuri de munca nou create.
R.L.

Karakas spunea...

@Ken, pari un om informat , citit si care intelege f bine lucrurile. Parerea mea este ca SUA au nevoie de un partid mai la stinga Democratilor, iar la dreapta unul mai la stinga Repubs, care se vade ca un partid de extrema dreapta acum.

Asta e soarta Imperiilor, sa creasca, sa descreasca si sa se transforme. Poate ca SUA ar avea de cistigat daca s-ar mai domoli cu extinderea in mars a acestui Imperiu. Rusii, de exemplu, par ca sunt mai preocupati de viitorul natiunii lor, decit de extindere. Asta nu inseamna ca nu o sa se gindeasca la asa ceva cind vor putea...

O saptamina buna!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...