duminică, 29 ianuarie 2012

PDL pe tobogan!



Bine, dacă e adevărat ce zice sondajul prezentat de A 3, presupunerea mea că PDL a trecut de punctul de la care nu mai poate exista creştere, ci doar scădere, a fost depăşit. PDL e pe tobogan! Înţeleg că mâine publică şi Adevărul un sondaj asemănător. Singurul lucru pe care l-au spus autorii sondajului este că USL a câştigat alegerile, că PDL nu mai are cum reveni.

Sunt din ce în ce mai convins că anticipatele devin singura salvare pentru PDL. Şi nici UDMR n-ar avea nimic de pierdut de pe urma lor, dimpotrivă! Cred că în Modrogan panica este maximă. De altminteri va fi interesant de văzut ce vor mai posta gureşii udrea şi cristian preda pe blogurile lor, după ce toate aceste date duc către concluzia de mai sus, că singura lor salvare sunt anticipatele.

Nu cred că schimbarea lui boc, remanierea, guvernul de tehnicieni, orice altă soluţie menită să tragă de timp nu vor funcţiona, şi nu vor schimba trendul. Sincer, eu îmi doresc dispariţia PDL de pe scena politică. Deşi nu mă încântă ideea ca opoziţia viitoare să fie reprezentată de partidul căpiatului de DD. Asta e, nu le poţi avea pe toate!

Se pare că am avut dreptate să scriu astea, în octombrie 2010: " Azi e ziua în care PDL a murit, ca forţă politică. O să mai rămână la guvernare, dar e deja un cadavru politic. Se va descompune încet, încet, va împuţi aerul cu mirosul fetid de cadavru, va deranja pe toată lumea şi, la termen sau anticipat, hoitul său va fi îngropat de votul popular. Şi nu atât criza şi proasta guvernare i-au venit de hac, cât decizia de a nu participa la votul moţiunii. Guvernul boc va fi primul guvern din lume care va fi sprijinit în Parlament de mai nimeni, la un vot de încredere. Este o demenţă, o democraţie contra naturii, ca să zic aşa.
Ce legitimitate mai are un astfel de guvern, care nu se poate baza pe deputaţii şi senatorii care l-au investit şi îi votează legile? Cum le poţi interzice unor reprezentanţi ai poporului suveran să nu-şi exercite dreptul de vot?"

2 comentarii:

Adrian Năstase spunea...

Parcă văd că udemeriștii, ca români imparțiali ce se află, vor schimba barca și vor pune umărul la o moțiune de cenzură. Sunt curios cum îi va primi opoziția în sânul ei. Nu m-ar mira să reprezinte mărul discordiei care va duce la destrămarea USL.
Oricum, alăturarea asta preelectorală dintre PNL și PSD nu mi se pare prea fericită. Pe mine cred că mă va determina sa stau acasă pentru prima dată în ziua votului. Eu am votat mereu cu PNL și aș vota și acuma, dar sigur aici vor fi pesediști în fruntea listei comune. Pe ăștia nu-i pot împinge de bunăvoie în CJ și Parlament, așa cum au mai fost, fiindcă i-am mai văzut de ce-s în stare în fruntea bucatelor, și mi-e că mi se usucă mâna cu care pun ștampila.

Fluieratorul spunea...

Nu RIP, ci duca-se pe pustii... De ce sa se odihneasca in pace? Ba sa-i apese pamintul, fara nici o pace.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...